ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 341 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul I.Ș., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii din 27 aprilie 2007 și durata arestării preventive a inculpatului din 28 aprilie 2007 la zi.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a sumei de 1132,54 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare. A fost respinsă cererea formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului Arad a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, în noaptea de 12 aprilie 2007, în jurul orelor 23,00, trecând prin fața imobilului cu numărul 276 din localitatea Grăniceri, imobil unde locuiește inculpatul I.Ș., victima V.C.

a fost lovită, fără motiv, de acesta, aflat în stare de ebrietate. În urma loviturilor primite în zona feței și a capului, victima a căzut la pământ, în stare de inconștiență, inculpatul continuând să o lovească cu picioarele. Victima a rămas în stare de inconștiență până la venirea martorului S.A., după care a doua zi a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Secția Chirurgie Toracică, unde a stat internată până la data de 26 aprilie 2007, când, cu tot tratamentul medicamentos administrat, a decedat, urmare unui stop cardiac. Situația de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: în cursul urmăririi penale, cu procesul verbal de sesizare din oficiu, declarațiile martorilor S.A., S.P.L., C.F., G.D.; I.Ș.l.

, I.L.O., I.S.F., B.A., O.D., raportul de autopsie medico-legală, buletinul anatomopatologic, planșa fotografică și, în faza cercetării judecătorești, cu declarațiile martorilor S.A., I.S.F., I.Ș.l., I.S.F., S.P.L., procesul verbal de confruntare între S.A. și I.Ș.l., declarațiile martorilor I.L.O., C.F., B.A., Ț.S., L.l., F.l., S.D., G.D., coroborate cu declarațiile date de inculpat. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul I.Ș. În motivarea apelului formulat de către parchet s-a arătat că, instanța a făcut o greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de prevederile art. 72 C. pen., respectiv, pericolul social al faptei care este ridicat, rezultatul produs, și anume moartea victimei, neputând fi ignorate nici circumstanțele reale în care a acționat inculpatul.

În motivarea propriului apel, inculpatul a solicitat să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul faptei reținute în sarcina sa. Prin decizia penală nr. 5/ A din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și de inculpatul I.Ș. împotriva sentinței penale nr. 341 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr. 2519.1/108/2007. În baza art. 383 C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive a acestuia din data de 28 octombrie 2008 la zi.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut că vinovăția inculpatului a fost dovedită, fără dubii, prin mijloacele de probă administrate în cauză. Totodată, prima instanță a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere gradul de pericol social al faptei, circumstanțele în care s-a săvârșit infracțiunea, cât și conduita inculpatului, neimpunându-se majorarea cuantumului pedepsei. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.Ș. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., susținând că ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt, întrucât, în mod greșit, a fost identificat ca autor al unei fapte pe care nu a săvârșit-o, împrejurare ce a avut drept consecință, pronunțarea unei hotărâri nelegale de condamnare a sa. A solicitat ca instanța de recurs să dispună achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., constată că, prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Înalta Curte constată că, ambele instanțe, printr-o judicioasă apreciere a probatoriilor administrate au stabilit elementele cheie în baza cărora l-au identificat pe inculpatul recurent ca autor al faptei. Astfel, s-a dovedit în cauză că, în noaptea de 12 aprilie 2007, în timp ce se afla în localitatea Grăniceri, victima V.C. s-a întâlnit cu inculpatul, în fața imobilului, unde locuiește acesta din urmă. Inculpatul, aflat în stare de ebrietate, l-a întrebat pe V.C. ce dorește și ce caută în zona respectivă, după care, fără motiv, i-a aplicat cu pumnii mai multe lovituri în zona feței, victima căzând la pământ. Profitând de starea de inconștiență a acesteia, inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele în diferite zone ale corpului, după care a intrat în locuință, lăsând victima în locul respectiv.

Cei trei copii ai inculpatului, respectiv I.Ș.l., I.L.O. și I.S.F. au ieșit imediat în stradă, pentru a vedea ce s-a întâmplat și, găsindu-l pe V.C. căzut la pământ, în stare de inconștiență, s-au deplasat, împreună cu martorul C.V., la locuința martorului S.A., la care era angajată victima ca cioban, relatându-i cele întâmplate. În aceste condiții, martorul S.A. s-a deplasat inițial pe jos până în dreptul locuinței inculpatului, dar constatând că V.C. era încă în stare de inconștiență și nu se putea deplasa, a revenit cu autoturismul, transportându-l la locuința sa. A doua zi, întrucât starea de sănătate a victimei s-a agravat, aceasta a fost dusă de martora S.P.L. mai întâi la dispensarul din comuna Șiclău, apoi la Spitalul din Chișineu Criș și, ulterior, V.C.

a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență Arad, în perioada 13 aprilie - 26 aprilie 2007. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism toracic, cu fractura coastelor, cu leziune pleuro-pulmonară, traumatism maxilo-facial acut închis și, cu toate eforturile medicale depuse, a decedat, în ziua de 26 aprilie 2007, ca urmare a unui stop cardiac. Din raportul de autopsie medico-legală nr. 123/ B din 27 aprilie 2007 întocmit de S.J.M.L. Arad a rezultat că moartea numitului V.C. a fost violentă, datorându-se insuficienței cardiorespiratorii acute, ca urmare a complicațiilor infecțioase (bronhopneumonie, miocardită, nefrită interstitială, infarct renal), consecutive unui pneumohemotorax produs în cadrul unui politraumatism cu componentă predominant toracică, cu multiple fracturi costale (și pe fondul unei bronhopneumonii cronice obstructive), asociat cu un traumatism cranio-cerebral, cu contuzie cerebrală.

În privința poziției procesuale a inculpatului, Înalta Curte reține că acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei, nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul cercetării judecătorești, susținând că, în noaptea de 12 aprilie 2007 nu s-a aflat la domiciliu, ci la sălașul unde erau amplasate oile. Susținerile inculpatului însă nu au fost confirmate de probatoriile administrate în cauză și nici măcar de martorii propuși de acesta în apărarea sa, în fața instanței de apel, respectiv de martorii F.l., Ț.S. și L.l. Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei este dovedită prin declarațiile martorei C.F., care a descris agresiunea comisă de inculpat asupra victimei, declarații care se coroborează cu declarațiile date în faza de urmărire penală, de martorii I.Ș.l., l.L.O., I.S.F.

(copiii inculpatului), care au confirmat prezența acestuia la domiciliu în noaptea de 12 aprilie 2007, în jurul orelor 23,00. Astfel, martorii au declarat că se aflau în locuință când, auzind câinii lătrând, au ieșit în curte să vadă ce s-a întâmplat. În acel moment, în curte a intrat inculpatul, care Ie-a cerut acestora să meargă în fața casei și să vadă ce este cu omul căzut pe iarbă. Din declarațiile martorului S.A. a rezultat că fiul inculpatului, respectiv I.Ș.l., nu i-a putut explica martorului de ce tatăl său l-a bătut pe V.C., dar a precizat că tatăl său are probleme ia băutură. În mod corect, ambele instanțe, de fond și apel, au înlăturat declarațiile date în cursul cercetării judecătorești de către soția inculpatului, I.S.F.

și de către copiii acestuia, respectiv I.Ș.l., I.L.O. și I.S.F. care, contrar celor declarate în cursul urmăririi penale, au revenit, susținând că inculpatul nu s-a aflat la domiciliu în noaptea respectivă. Având în vedere natura relațiilor existente între părți și împrejurarea că, schimbarea esențială a primelor declarații nu a fost justificată cu argumente credibile, noile declarații necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că, în mod întemeiat, a fost înlăturată varianta oferită, respectiv alibiul construit de inculpat în susținerea nevinovăției sale.

Deși, în fața instanței de apel, inculpatul a susținut că, declarațiile date de copiii săi în cursul urmăririi penale au fost scrise de lucrătorii de poliție și nu corespund adevărului, Înalta Curte, verificând actele dosarului, a constatat că, în realitate, copiii inculpatului au fost audiați de organele de poliție, în prezența reprezentantului legal, semnând declarațiile date. Având în vedere aspectele relevate mai sus, Înalta Curte constată că, invocarea de către inculpat a nevinovăției, în raport de fapta săvârșită, contrazice nesusținut probatoriile administrate în cauză. Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.Ș. împotriva deciziei penale nr. 5/ A din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Potrivit art. 385 7 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive a acestuia de la 27 aprilie 2007 la 13 aprilie 2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.Ș. împotriva deciziei penale nr. 5/ A din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 aprilie 2007 la 13 aprilie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2009.