ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 341 din 28 octombrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Arad, în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul I.Ș., la

o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte.

Pe durata și în condițiile prevăzută de art. 71

C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura

arestării preventive a inculpatului.

Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata

reținerii din 27 aprilie 2007 și durata arestării preventive a inculpatului din

28 aprilie 2007 la zi.

În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ.,

a fost obligat inculpatul la plata către Spitalul Clinic Județean de Urgență

Arad a sumei de 1132,54 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

A fost respinsă cererea formulată de Spitalul Clinic Județean de

Urgență Arad pentru instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor

inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la

plata către stat a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției, în contul

Baroului Arad a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat

din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut

că, în noaptea de 12 aprilie 2007, în jurul

orelor 23,00, trecând prin fața

imobilului cu numărul 276 din

localitatea Grăniceri, imobil unde locuiește inculpatul I.Ș., victima V.C. a

fost lovită, fără motiv, de acesta, aflat în stare de ebrietate.

În urma loviturilor primite în zona feței și a capului, victima a căzut

la pământ, în stare de inconștiență, inculpatul continuând să o lovească cu

picioarele.

Victima a rămas în stare de inconștiență până la venirea martorului S.A.,

după care a doua zi a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență

Arad, Secția Chirurgie Toracică, unde a stat internată până la data de 26

aprilie 2007, când, cu tot tratamentul medicamentos administrat, a decedat,

urmare unui stop cardiac.

Situația de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele

mijloace de probă: în cursul urmăririi penale, cu procesul verbal de sesizare

din oficiu, declarațiile martorilor S.A., S.P.L., C.F., G.D.; I.Ș.l.

, I.L.O., I.S.F.,

B.A., O.D., raportul de

autopsie medico-legală, buletinul anatomopatologic, planșa fotografică și, în

faza cercetării judecătorești, cu declarațiile martorilor S.A., I.S.F., I.Ș.l.,

I.S.F., S.P.L., procesul verbal de confruntare între S.A. și I.Ș.l.,

declarațiile martorilor I.L.O., C.F., B.A., Ț.S., L.l., F.l., S.D., G.D.,

coroborate cu declarațiile date de inculpat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul I.Ș.

În motivarea apelului formulat de către parchet s-a arătat că, instanța

a făcut o greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport

de prevederile art. 72 C. pen., respectiv,

pericolul

social al faptei care este ridicat, rezultatul produs, și anume

moartea

victimei, neputând fi ignorate nici circumstanțele reale în care a acționat

inculpatul.

În motivarea propriului apel, inculpatul

a solicitat să se dispună

achitarea sa, în temeiul art. 10

lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul faptei reținute în sarcina sa.

Prin decizia penală nr. 5/ A din 26

ianuarie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara,

secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse,

ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și

de inculpatul I.Ș. împotriva sentinței penale nr. 341 din 28 octombrie 2008 a

Tribunalului Arad, pronunțată în dosarul nr. 2519.1/108/2007.

În baza art. 383 C. proc. pen., a fost dedusă din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării

preventive a acestuia

din data de 28 octombrie 2008 la zi.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara a reținut

că vinovăția inculpatului a fost dovedită, fără dubii, prin mijloacele de probă

administrate în cauză. Totodată, prima instanță a realizat o justă

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere gradul de

pericol social al faptei, circumstanțele în care s-a săvârșit infracțiunea, cât

și conduita inculpatului, neimpunându-se majorarea cuantumului pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul I.Ș. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., susținând că

ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt, întrucât, în mod greșit, a

fost identificat ca autor al unei fapte pe care nu a săvârșit-o, împrejurare ce

a avut drept consecință, pronunțarea unei hotărâri nelegale de condamnare a sa.

A solicitat ca instanța de recurs să dispună achitarea sa, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu

ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

C.

proc. pen., constată că, prima instanță a reținut, în mod corect, situația de

fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a

probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea

juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a

pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului

acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să

fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat

asupra soluției cauzei,

iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci

discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor,

prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecință pronunțarea

altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Înalta Curte constată că, ambele instanțe, printr-o judicioasă

apreciere a probatoriilor administrate au stabilit elementele cheie în baza

cărora l-au identificat pe inculpatul recurent ca autor al faptei.

Astfel, s-a dovedit în cauză că, în noaptea de 12 aprilie 2007, în timp

ce se afla în localitatea Grăniceri, victima V.C. s-a întâlnit cu inculpatul,

în fața imobilului, unde locuiește acesta din urmă.

Inculpatul, aflat în stare de ebrietate, l-a întrebat pe V.C. ce

dorește și ce caută în zona respectivă, după care, fără motiv, i-a aplicat cu

pumnii mai multe lovituri în zona feței, victima căzând la pământ.

Profitând de starea de inconștiență a acesteia, inculpatul a continuat

să o lovească cu picioarele în diferite zone ale corpului, după care a intrat

în locuință, lăsând victima în locul respectiv.

Cei trei copii ai inculpatului, respectiv I.Ș.l., I.L.O. și I.S.F. au

ieșit imediat în stradă, pentru a vedea ce s-a întâmplat și, găsindu-l pe V.C.

căzut la pământ, în stare de inconștiență, s-au deplasat, împreună cu martorul

C.V., la locuința martorului S.A., la care era angajată victima ca cioban,

relatându-i cele întâmplate.

În aceste condiții, martorul S.A. s-a deplasat inițial pe jos până în

dreptul locuinței inculpatului, dar constatând că V.C. era încă în stare de

inconștiență și nu se putea deplasa, a revenit cu autoturismul, transportându-l

la locuința sa.

A doua zi, întrucât starea de sănătate a victimei s-a agravat, aceasta

a fost dusă de martora S.P.L. mai întâi la dispensarul din comuna Șiclău, apoi

la Spitalul din Chișineu Criș și, ulterior, V.C. a fost internat la Spitalul

Clinic de Urgență Arad, în perioada 13 aprilie - 26 aprilie 2007. Acesta a fost

diagnosticat cu traumatism toracic, cu fractura coastelor, cu leziune

pleuro-pulmonară, traumatism maxilo-facial acut închis și, cu toate eforturile

medicale depuse, a decedat, în ziua de 26 aprilie 2007, ca urmare a unui stop

cardiac.

Din raportul de autopsie medico-legală nr. 123/ B din 27 aprilie 2007

întocmit de S.J.M.L. Arad a rezultat că moartea numitului V.C. a fost violentă,

datorându-se insuficienței cardiorespiratorii acute, ca urmare a complicațiilor

infecțioase (bronhopneumonie, miocardită, nefrită interstitială, infarct

renal), consecutive unui pneumohemotorax produs în cadrul unui politraumatism

cu componentă predominant toracică, cu multiple fracturi costale (și pe fondul

unei bronhopneumonii cronice obstructive), asociat cu un traumatism

cranio-cerebral, cu contuzie cerebrală.

În privința poziției procesuale a inculpatului, Înalta Curte reține că

acesta nu a recunoscut săvârșirea faptei, nici în cursul urmăririi penale și

nici în cursul cercetării judecătorești, susținând că, în

noaptea de 12 aprilie 2007 nu s-a aflat la

domiciliu, ci la sălașul unde

erau amplasate oile.

Susținerile inculpatului însă nu au fost confirmate de probatoriile

administrate în cauză și nici măcar de martorii propuși de acesta în apărarea

sa, în fața instanței de apel, respectiv de martorii F.l., Ț.S. și L.l.

Înalta Curte constată că vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei

este dovedită prin declarațiile martorei C.F., care a descris agresiunea comisă

de inculpat asupra victimei, declarații care se coroborează cu declarațiile

date în faza de urmărire penală, de martorii I.Ș.l., l.L.O., I.S.F. (copiii

inculpatului), care au confirmat prezența acestuia la domiciliu în noaptea de

12 aprilie 2007, în jurul orelor 23,00. Astfel, martorii au declarat că se

aflau în locuință când, auzind câinii

lătrând,

au ieșit în curte să vadă ce s-a întâmplat. În acel moment, în

curte a

intrat inculpatul, care Ie-a cerut acestora să meargă în fața casei și să vadă

ce este cu omul căzut pe iarbă.

Din declarațiile martorului S.A. a rezultat că fiul inculpatului,

respectiv I.Ș.l., nu i-a putut explica martorului de ce tatăl său l-a bătut pe

V.C., dar a precizat că tatăl său are probleme ia băutură.

În mod corect, ambele instanțe, de fond și apel, au înlăturat

declarațiile date în cursul cercetării judecătorești de către soția

inculpatului, I.S.F. și de către copiii acestuia, respectiv I.Ș.l., I.L.O. și I.S.F.

care, contrar celor declarate în cursul urmăririi penale, au revenit, susținând

că inculpatul nu s-a aflat la domiciliu în noaptea respectivă.

Având în vedere natura relațiilor existente între părți și împrejurarea

că, schimbarea esențială a primelor declarații nu a fost justificată cu

argumente credibile, noile declarații necoroborându-se cu celelalte probe

administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că, în mod întemeiat, a fost

înlăturată varianta oferită, respectiv alibiul construit de inculpat în

susținerea nevinovăției sale.

Deși, în fața instanței de apel, inculpatul a susținut că, declarațiile

date de copiii săi în cursul urmăririi penale au fost scrise de lucrătorii de

poliție și nu corespund adevărului, Înalta Curte, verificând actele dosarului,

a constatat că, în realitate, copiii inculpatului au fost audiați de organele

de poliție, în prezența reprezentantului legal, semnând declarațiile date.

Având în vedere aspectele relevate mai sus, Înalta Curte constată că,

invocarea de către inculpat a nevinovăției, în raport de fapta săvârșită,

contrazice nesusținut probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmație a unei stări de fapt,

fără coroborarea acesteia

cu alte mijloace de probă, nu

poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat,

respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe

probe irefutabile.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.Ș. împotriva deciziei

penale nr. 5/ A din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Potrivit art. 385

7

alin. (4) C. proc. pen., raportat la art.

383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive a acestuia de

la 27 aprilie 2007 la 13 aprilie 2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.Ș. împotriva

deciziei penale nr. 5/ A din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și

arestării preventive de la 27 aprilie 2007 la 13 aprilie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2009.