ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4847/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4847/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 618

din 2 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul

nr. 7611/3/2006, s-au dispus următoarele:

În baza art. 20 rap. la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a

condamnat pe inculpatul I.A., la o pedeapsă de 9 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a

revocat liberarea condiționată din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 527 din 27 aprilie 2004 a Tribunalului București,

definitivă prin neapelare și a contopit restul rămas de 811 închisoare cu

pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen.,

s-au aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută

de art. 64 C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a

dedus durata reținerii și arestării preventive de la 7 decembrie 2005 la zi.

În baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., a obligat inculpat la plata sumei de 18709, 31 lei către Spitalul

Universitar de Urgență București, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 650 RON cheltuieli judiciare

către stat.

Onorariul avocat din oficiu

s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 6 decembrie 2005,

inculpatul I.A. a înjunghiat cu un cuțit, într-o zonă vitală, pe Șt.I.,

cauzându-i leziuni traumatice care i-au pus viața în primejdie, în timp ce

ambii se aflau în zona Parcului Gării de Nord din București.

Din copia foii de internare nr.

72790 a Spitalului Universitar de Urgență București rezultă că lui Șt.I. i s-a

stabilit diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă; plagă colon ascendent,

plăgi multiple intestin subțire; peritonită generalizată, hemiperitoneu,

hematom retroperitoneal drept”.

Potrivit raportului de

expertiză medico - legală cu nr. A1/824/2006 al Institutului de medicină legală

„Prof. Dr. Mina Minovici București”, numitul Șt.I. a prezentat, la data de 6

decembrie 2005, leziuni traumatice (plagă tăiat-înțepată penetrantă abdominal

cu multiple perforații intestinale) care s-au putut produce la data de 6

decembrie 2005 prin lovire cu corp tăietor înțepător, posibil cuțit, pentru

care a necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice au pus în

primejdie viața victimei, în sensul că fără un tratament de specialitate prompt

și eficient ar fi dus inevitabil la deces.

Leziunile traumatice au

condus la apariția unei infirmități fizice permanente prin rezecția largă a

colonului (tot colonul ascendent) care s-a impus ca urmare a gravității

leziunii la acest nivel.

În urma administrării

materialului probator a reieșit că în data de 6 decembrie 2005 partea vătămată Șt.I.

se afla împreună cu martorul M.S. în fața Gării de Nord; în același timp în

parc se afla și inculpatul I.A. însoțit de prietena sa M.B.

Între partea vătămată, care

se afla într-o stare avansată de ebrietate și inculpatul I.A. s-a declanșat un

conflict spontan în urma căruia inculpatul a scos un cuțit și a lovit-o pe

partea vătămată într-o zonă vitală cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie

viața.

Din declarația martorului M.S.

coroborat cu declarația martorei M.B. dată în cursul urmăririi penale, reiese

că între inculpat și partea vătămată a izbucnit un conflict spontan în urma

căruia inculpatul a scos un cuțit și a lovit pe partea vătămată în zona

abdomenului.

Deși în fața instanței

martora M.B. și-a modificat declarațiile anterioare, încercând să susțină

afirmația inculpatului că altă persoană l-a înjunghiat pe partea vătămată,

instanța nu a avut în vedere această declarație care nu se coroborează cu nici

un alt mijloc de probă administrat în cauză.

Mai mult, tribunalul a constatat

nesinceritatea declarației dată de martoră în cursul cercetării judecătorești

și datorită faptului că la momentul luării declarației acesteia în fața

procurorului a existat un martor asistent, B.V., care audiat de instanță a

arătat că „în fața lui i s-a citit martorei declarația”, aceasta a „recunoscut ce

anume s-a consemnat” și pentru că nu știa să scrie și să citească, declarația a

fost consemnată și de un martor asistent.

Tot martorul M.S. a efectuat

o recunoaștere după planșă foto și o recunoaștere din grup a inculpatului, în

ambele situații indicându-l ca autor al faptei.

Martorii G.N. și C.G., deși

nu a fost de față la incident, ajungând la locul săvârșirii faptei după

terminarea agresiunii, au confirmat prezența inculpatului în Parcul Gării de

Nord.

Martorul Ș.E., a cărui

audiere a fost cerută de inculpat, a declarat în fața instanței că l-a văzut pe

inculpat, certându-se cu mai multe persoane în parc, a auzit țipete și scandal

și a văzut un bărbat întins pe o bancă. Nu a putut declara cine anume l-a lovit

pe tânărul întins pe bancă, el aflându-se pe partea opusă parcului la momentul

incidentului.

În fine declarațiile

inculpatului au fost oscilante și contradictorii, inițial menționând că nu s-a

aflat în București la momentul comiterii infracțiunii; ulterior, a recunoscut că

a avut un conflict cu partea vătămată, pe care a lovit-o doar cu pumnul, însă

aceasta s-a certat de fapt și cu martorul M.S. și acesta l-ar fi înjunghiat.

Această ultimă susținere a inculpatului

nu se coroborează cu materialul probator administrat și mai mult, martorului M.S.

i s-a făcut testul poligraf, raportul de constatare tehnico - științifică

relevând că răspunsurile martorului nu au provocat modificări semnificative ale

stresului emoțional care să fie caracteristice indiciilor comportamentului

simulat.

La individualizarea pedepsei,

tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii

săvârșite, datele personale ale inculpatului (perseverent în activitatea

infracțională, recidivist, cu atitudine oscilantă pe parcursul procesului

penal) și toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzută de art.

72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel, în termen, inculpatul solicitând achitarea sa întrucât nu a

comis fapta ce i se impută, declarațiile martorului M.B. nu sunt edificatoare

întrucât i-au fost dictate, partea vătămată la rândul ei nu a precizat cine a

înjunghiat-o.

Examinând hotărârea atacată sub

aspectul criticilor invocate cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art.

371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul de față este fondat

și l-a admis sub un alt motiv decât cel invocat de inculpat.

Situația de fapt reținută de

judecătorul fondului corespunde probatoriului administrat în cauză ce a fost

analizat judicios și riguros.

În drept, fapta a primit o

calificare corespunzătoare, aceea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.

20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

Pedeapsa aplicată de

instanța de fond, 9 ani închisoare, este de acord cu criteriile generale

prevăzută de art. 72 C. pen.

Fapta comisă de inculpat

prezintă un grad de pericol social, el este recidivist în modalitatea prevăzută

de art. 37 lit. a) C. pen., fiind condamnat anterior, la 10 ani închisoare,

pentru comiterea unor infracțiuni de tâlhărie și furt eliberat condiționat la

data de 25 mai 2005, fără ocupație.

Motivul nevinovăției invocat

în prezentul apel de inculpat în vederea achitării sale nu se susține însă

calea de atac a fost admisă numai cu privire la înlăturarea pedepsei

complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau executa o

profesie de natura cele pe care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii,

întrucât, pe de o parte, legea nu cere un subiect activ calificat pentru o

asemenea infracțiune iar pe de altă parte, având în vedere că inculpatul nu are

nici o ocupație.

Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 262/ A din 2 august 2007, a

admis apelul inculpatului I.A., împotriva sentinței penale nr. 618 din 2 mai

2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 7611/3/2006.

A desființat, în parte,

sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

A înlăturat dispozițiile art.

64 lit. c) C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții.

A dedus prevenția

inculpatului de la 7 decembrie 2005 la zi și a menținut starea de arest.

Onorariul avocatului din

oficiu în sumă de 100 lei s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a formulat recurs inculpatul I.A.

Prin motivele de recurs,

susținute oral, inculpatul I.A. a criticat hotărârile pronunțate în cauză

pentru nelegallitate sub aspectul greșitei sale condamnări, având în vedere că

probele administrate în cauză nu au făcut dovadă că a săvârșit fapta .

Inculpatul și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

referitoare la comiterea unei grave erori de fapt.

Examinând hotărârile

pronunțate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât și prin prisma

cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este

fondat, soluțiile instanței de fond și a celei de apel fiind legale și

temeinice.

Înalta Curte constată că în

cauză pe baza probatoriului administrat a fost reținută corect situația de

fapt, care a fost încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, fapta inculpatului I.A.,

care în ziua de 6 decembrie 2005, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o cu

un cuțit în zona abdominală, pe partea vătămată Șt.I., care se afla în stare

avansată de ebrietate, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în pericol,

întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i)

C. pen.

În mod corect nu au fost

reținute în ansamblul probator declarațiile inculpatului, acestea fiind făcute

pro causa, în vederea înlăturării răspunderii penale.

Declarațiile oscilante și contradictorii

ale inculpatului (inițial nu a declarat că nu se afla în București la momentul comiterii

infracțiunii, pentru ca ulterior să recunoască împrejurarea că a avut un

conflict cu victime, pe care ași lovit-o cu pumnul), de altfel nu se

coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Depozițiile martorilor M.S. și

M.B., date în cursul urmăririi penale au fost concordante în sensul că între

inculpat și partea vătămată a izbucnit un conflict spontan în urma căruia inculpatul

a scos un cuțit și a lovit pe partea vătămată în zona abdomenului.

În recunoașterea după planșa

foto, martorul M.S. a indicat ca autor pe inculpat, iar martorul Ș.E.,

solicitat la audiere de inculpat, a relatat că l-a văzut pe acesta în part

certându-se cu mai multe persoane, a auzit țipete și scandal a văzut întins pe

bancă un bărbat, dar nu cunoaște cine l-a lovit întrucât se afla mai departe de

locul faptei.

Toate aceste probe au fost

avute în vedere de instanță întrucât s-au coroborat între ele și au condus la

stabilirea vinovăției inculpatului fiind înlăturate cele singulare și

contradictorii ale martorei M.B. date în fața instanței.

Mai mult decât atât și

încercarea inculpatului de a acredita ideea că vinovat de săvârșirea infracțiunii

este o altă persoană respectiv martorul M.S., a fost contrazisă de probele

administrate în cauză, inclusiv de testul poligraf la care a fost supus

martorul, raportul de constatare tehnico – științifică relevând că răspunsurile

acestuia nu au provocat modificări semnificative ale stresului emoțional, care

să fie caracteristice indiciilor comportamentului simulat.

În consecință, Înalta Curte

apreciază că în mod corect s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea

pentru care a fost cercetat.

Fiind stabilită, mai presus

de orice îndoială, vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzută de

art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., corect s-a

dispus și condamnarea acestuia, la individualizarea pedepsei fiind avute în

vedere corect criteriile prevăzută de art. 72 C. pen.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, declarat de inculpat.

Se va deduce din durata

pedepsei aplicate durata prevenției la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat I.A. împotriva deciziei penale nr. 262/

A din 2 august 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 7

decembrie 2005 la 18 octombrie 2007.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 octombrie 2007.