ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1008/2009

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele;

Prin Sentința penală nr. 661/ PI din 15 octombrie 2008, Tribunalul Timiș,

secția penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei

din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

în

infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.;

- în

baza art. 20, raportat la art.

174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i)

cu aplicarea art. 74 alin. (1)

lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.L.M., la 5 ani

închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor

prevăzute de art., 64 lit. a) și b) C. pen.

- în baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen., condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare;

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele

aplicate au fost contopite în cea mai grea, urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani

pedeapsa

complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art., 64 lit. a) și b)

C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., a fost

dedusă durata

arestării preventive, de la 1 august 2007 la

z, și a fost menținută starea de arest a inculpatului.

Totodată, inculpatul a fost obligat să

plătească părților civile

Spitalul

Clinic Județean de Urgență Timișoara suma 1.623,91 de lei,

reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții vătămate M.H., iar

acesteia din urmă 300 lei, cu titlu de daune materiale și 50.000 lei cu titlu

de daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenții

civile formulate în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul

a fost obligat

la plata

sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut, în esență, că:

În seara zilei de 31 iulie 2007, partea vătămata M.

H., însoțită de un prieten, martorul T.D. s-a

deplasat de la

Arad la Timișoara cu scopul de merge la discoteca H. din

Complexul Studențesc. În aceste împrejurări,

partea vătămată a

consumat băuturi

alcoolice (aproximativ 200 - 300 ml de vodcă). În

jurul orelor 02 - 03

dimineața, aceștia s-au hotărât să mănânce un

kebab,

astfel ca au început sa se deplaseze prin complex, ajungând

în fața

localului „Preț a manger”. În fața acestui local se afla

inculpatul, însoțit de martorul T.A.C. (de

precizat

este faptul ca cei patru nu

se cunoșteau). Inculpatul Ie-a adresat părții

vătămate si însoțitorului sau, întrebarea „vreți busuioc si calendare” ?,

împrejurare în care partea vătămată a ripostat

verbal, probabil pe

fondul consumului de alcool, vădit deranjată de

interpelarea inculpatului. Au urmat alte replici ale inculpatului, context în

care, acesta a scos din buzunarul de la pantaloni un briceag și a lovit-o

pe partea vătămata în stomac, după care a fugit;

după lovitura de

briceag partea

vătămată a căzut la pământ, iar martorul T.D.,

fără a fi realizat că

partea vătămată fusese lovită cu un cuțit, a

alergat

după inculpat, care, i-a .aplicat și acestuia (martorului) o

lovitură de

cuțit; la rândul lui inculpatul a fost lovit cu piciorul de către T.D.,

situație în care cuțitul i-a căzut din mână; apoi

inculpatul a fost depistat și reținut de o patrulă de poliție.

În urma loviturii primite, partea vătămata a fost internata la spital

constatându-se că a suferit o leziune abdominală ce a determinat extirparea

splinei.

Din cuprinsul raportului de constatare medico - legală privitoare la

victimă a rezultat că, urmare agresiunii săvârșită de inculpat au fost necesare

25 zile îngrijiri medicale în condițiile în

care

nu intervin complicații, stabilindu-se că viața victimei a fost pusa

în

primejdie, și că leziunile produse au condus la pierdere unui organ intern.

Cu privire la schimbarea încadrării juridice, s-a reținut că

inculpatul a inițiat conflictul verbal și că nu

sunt îndeplinite condițiile

incidenței circumstanței atenuante legala a

provocării, deoarece actul provocator a fost indus de conduita sa, care a

determinat-o pe parte vătămată să se întoarcă din drum.

Instanța de fond, având în vedere și

faptul că inculpatul purta

asupra sa un cuțit, ceea ce

denotă o poziție subiectiva care ar contrazice ideea de a se simți tulburat, a

apreciat că o astfel de

persoană care are

un comportament predispus la agresiune.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul P.L.M., care a solicitat

schimbarea încadrării juridice, în art. 182 alin. (2) C. pen., și aplicarea

unei pedepse orientate spre minimul special, cu suspendarea condiționată a

executării.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

prin decizia penală

nr. 1/ A din 12 ianuarie 2009, a

respins, ca nefondat, apelul declarat

de

inculpat, cu motivarea că nu se impune schimbarea încadrării

juridice, avându-se în vedere că inculpatul, în

momentul când a luat

hotărârea

infracțională a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit

dar a acceptat posibilitatea producerii lui, constatându-se

că partea

vătămată și-a pierdut splina cu consecințe negative și pentru

viitor;

cu privire la individualizarea

pedepsei și a modalității de executare Curtea de Apel a apreciat că aceasta a

fost corectă în raport de

prevederile art. 72 C. pen.

Împotriva sus-identificatei decizii inculpatul P.L.

M. a declarat, în termen legal recursul de față,

solicitând, prin apărător, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la

infracțiunea de la omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă săvârșită

în condițiile ce fac incidente prevederile art. 73 lit. b) C. pen. și în

consecință aplicarea unei pedepse a cărei executare să poată fi

suspendată

în condițiile art. 86

1

C. pen.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că

instanța de fond, confirmată de

instanța de apel, a stabilit că

încadrarea

juridică dată faptei a fost cea legală iar pedeapsa corect

individualizată,

menită să asigure realizarea funcției educativ-

preventive, avându-se în vedere periculozitate ridicată, împrejurările

în care fapta a fost comisă precum și urmările

acesteia.

Solicitarea inculpatului de schimbarea a încadrării juridice în sensul

de a se retine în favoarea sa incidența circumstanței atenuante legale a

provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită. Pentru a

beneficia de prevederile art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul trebuia să se fi

aflat sub stăpânirea unei

puternice emoții

sau tulburări, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violența,

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o o altă acțiune

ilicită gravă.

Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată

că inculpatul nu s-a aflat în nici una din

situațiile prevăzute de textul

de

lege menționat, cu atât mai mult cu cât acesta a avut inițiativa

conflictului

și, mai ales purta asupra sa un cuțit cu lama de 5 cm. (ceea ce, desigur, îi

insufla un sentiment de securitate), cuțit cu

care

a și aplicat victimei, într-o zonă vitală a corpului, o lovitură care

i-a pus viața acestuia în primejdie și a dus la

pierderea unui organ,

faptă care întrunește, cu certitudine elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, cum, de altfel

în mod

corect au stabilit atât prima

instanță cât și cea de apel.

Totodată, se constată că instanța de fond l-a condamnat la

pedeapsa de numai 5 ani închisoare, sub minimul

special prevăzut

de lege, prin

acordarea semnificației cuvenite unor circumstanțe atenuante judiciare (art. 74

C. pen.) și se apreciază că o nouă reindividualizare a pedepsei, în sensul

reducerii mai accentuate a

acestuia

și al aplicării art. 86

1

C. pen., nu se justifică.

Înalta Curte apreciază, în context, că pedeapsa de 5 ani

închisoare aplicată inculpatului este suficientă

pentru reeducarea

acestuia și

formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și

față de regulile de conviețuire socială, încât nu

este cazul modificării

ei și că scopul pedepsei poate fi atins numai

prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Așa fiind și neconstatându-se incidența vreunui caz de casare care să

poată fi luat în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul P.

L.M.

împotriva deciziei penale nr. 1/ A din 12

ianuarie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la

1 august 2007, la 20 martie

2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 lei, cu titlu de

cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

martie 2009.