ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1510/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1510/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 243 din 25 iulie 2007 a Tribunalului Arad,

pronunțată în dosarul nr. 5919/108/2007, în baza art. 183 C. pen., a fost

condamnat inculpatul I.Ș.,

la pedeapsa de 13 ani închisoare, pentru loviri cauzatoare de moarte.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura

arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 4 din 28 aprilie 2007 a Tribunalului

Arad (mandat arestare preventivă nr. 6 din 28 aprilie 2007).

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata

reținerii și arestării preventive de la 27 aprilie 2007 la zi.

În baza art. 15 alin. (1) C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr.

95/2006 modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1132,54 lei, despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu dobânzi de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, până la data plății.

În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpat, până la concurența sumei de mai sus.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță, din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor S.A., S.P.L., C.F., G.D., I.Ș.l., I.L.O., I.S., fiica, B.A., O.D., T.S., L.l., F.l., declarațiile inculpatului, fișa de cazier judiciar a acestuia, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, raportul de autopsie medico-leală, a reținut următoarea situație de fapt:

Victima V.C. zis „G.” locuia din luna noiembrie 2006 în imobilul martorului S.A. din localitatea Grăniceri nr. 335, județul Timiș, al cărui angajat era, ca îngrijitor ovine.

În perioada datei de 12 aprilie 2007, în timp ce se deplasa prin localitatea Grăniceri, pe strada unde se afla locuința inculpatului I.

Ș., victima V.C. a fost întrebat de inculpat „ce dorește” după

care l-a lovit cu pumnul în regiunea feței, șocul fizic, provocându-i starea de inconștiență, concomitent cu căderea acestuia la pământ; deși se afla în imposibilitate de a reacționa și a se apăra, victima a fost lovit de inculpat cu picioarele producându-i leziunile și traumatismele consemnate în raportul de autopsie medico-legal, care a dus la decesul acestuia.

După ce a constatat starea în care l-a adus pe victimă, inculpatul a părăsit locul faptei, abandonându-l și întorcându-se în locuință. Victima a fost ridicată din acel loc de martorul S.A., fiind înștiințat de martorii C.V. și fiul inculpatului, martorul Ș.l.I. În aceeași noapte, victima a fost transportată de martorul S.A. la stâna de oi, iar în ziua următoare la solicitarea telefonică a victimei, martora S.

L., soția martorului S.A. l-a transportat pe victimă la dispensarul

din localitatea Șiclău, apoi la spitalul din orașul Chișineu Criș, iar de aici, la Spitalul Clinic de Urgentă Arad, unde a decedat la data de 26 aprilie 2007.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului și i-a aplicat pedeapsa de 13 ani închisoare, cu executare în detenție, interzicând acestuia exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., pe durata art. 71 C. pen., obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor de spitalizare, generate de internarea și tratamentul medical aplicat victimei.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa; prin cuvântul în apel a declarat că nu este vinovat, solicitând achitarea sa, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 26/ A de la 14 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2519/108/2007, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.Ș. împotriva sentinței penale nr. 243 din 25 iulie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 2519/108/2007.

În temeiul art. 383 alin. (1

1

)

C. proc. pen., raportat la art. 350 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului I.Ș.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsă, durata arestului preventiv de la data de 25 iulie 2007 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, probele administrate în cauză au

dovedit vinovăția acestuia și deopotrivă nesinceritatea sa.

În declarația dată, în data de 27 aprilie 2007, în fața procurorului, în

prezența avocatului, inculpatul precizează:

„.. ciobanul A. care mi-a spus că este bai cu ciobanul fiindcă a fost găsit jos și bătut lângă I.Ș., casa mea .. Eu cred că ciobanul A. care se numește C. a fost bătut chiar de A.S. fiindcă nu a vrut să stea la oi la acesta”, ceea ce dovedește că îl cunoștea pe victimă, știa chiar că este cioban în gospodăria martorului S.A.

În declarația de la dosar de urmărire penală, inculpatul precizează:” în cursul nopții de 12 aprilie 2007, ca de obicei m-am aflat la sălașul unde sunt adăpostite oile, sălaș care este amplasat la vreo 2 km”, susținere pentru dovedirea căreia a propus martori și în

apel. Au fost încuviințați și audiați cu privire la această împrejurare martorii

F.M., T.S., L.l., martori care nu au confirmat susținerile inculpatului.

În declarația existentă la fila X , instanța de apel, martorul T.

S. precizează: „Nu am discutat alte probleme, nu am avut activități

comune după ora 20,00, când s-a despărțit de mine”, astfel că martorul nu

știe unde se afla inculpatul la orele 23,30 - 0,30, în noaptea de 12 aprilie 2007, ore cu privire la care același martori precizează: „. la ora 23,00, sigur dormeam”.

La rândul său, martorul F.l., în declarația existentă la dosar instanța de apel, precizează: „nu știu nimic despre activitățile desfășurate de inculpat la data de 12 aprilie 2007 și în noaptea de

12 aprilie 2007. Nu a fost la mine inculpatul, nu m-am întâlnit cu inculpatul,

nu am discutat nimic.”

În declarația de la fila X, dosar instanța de apel, martorul L.l. precizează: „nu știu nimic de activitățile desfășurate de inculpat în

noaptea de 12 aprilie 2007. Nu-mi amintesc dacă l-am întâlnit pe acesta la

data mai sus menționată”.

lată deci, că apărarea inculpatului nu a fost dovedită, pe când vinovăția sa a rezultat din probele care au fost analizate în continuare. În declarația existentă la fila X dosar instanța de apel, martorul C.F. precizează: „în seara în care s-a produs incidentul, fiica inculpatului a venit la băiatul meu și i-a cerut să meargă împreună cu ea, cu fratele ei la cel la care a lucrat victima pentru a-l recunoaște și a-l lua din locul acela pentru că l-a bătut tatăl ei, respectiv inculpatul.”

A fost stabilit că victima a lucrat în gospodăria martorilor S.A. și S.P.L.

La declarația de la dosar urmărire penală, martorul S.A.

precizează: „. în geamul ferestrei camerei unde dormeam a bătut unul dintre copii lui I., care era însoțit de o altă persoană, tot un copil de circa 13 ani care mi-a spus să merg la locuința lui I., întrucât aici se găsește C.V. care este și bătut și beat și nu se poate deplasa. Întrebându-l pe băiatul lui I. cine l-a bătut pe „G.” „cum îi spuneam noi lui C.V., acesta mi-a spus că l-a bătut tatăl său I.Ș.”

În declarația de la fila X verso dosar de urmărire penală, martorul C.F. precizează „în cursul nopții de 12 aprilie 2007, din câte îmi amintesc am ieșit în pragul porții casei. Am observat însă faptul că pe stradă mergea „G.” adică C.V., care ajungând în dreptul imobilului unde locuiește I.Ș. s-a întâlnit cu acesta și a intenționat să se ducă să dea mâna cu el, cred eu. Atunci F.I. l-a întrebat pe C.V. ce îi trebuie, după care i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în față, în urma căreia C.V. a căzut jos, fiind în continuare lovit cu picioarele de către I.Ș.”

În declarația existentă la dosar urmărire penală, martorul I.Ș.l., fiul inculpatului precizează: „fără a mai apuca să ies din curtea casei l-am auzit pe tata deschizând cu cheia ușa porții, iar când acesta m-a văzut mi-a spus să merg să văd ce este cu omul care se găsea în fața casei, întins pe iarbă ... Tata a plecat repede de acasă ... el obișnuiește să doarmă în acel loc (la stâna de oi), dar în acea noapte a fost acasă”, declarație care a contrazis și ea susținerea inculpatului potrivit căreia în noaptea critică se afla la stâna de oi.

Raportul de autopsie medico-legală existent la dosar de urmărire penală a menționat (pct. 1 „Diagnostic Anatomopatologic Macroscopic 2) „Fractura coastelor VIII și

IX

stângi pe linia axilară

posterioară cu infiltrat hemoragie de culoare brun negricioasă și în dreapta

a coastelor

IV

și

V

pe linia axilară anterioară,

VI

pe linia medio-claviculară cu lipsa fragmentului anterior al coastei VII, VIII și

IX

pe linia medio-claviculară, cu infiltrate hemoragice negricioase în focarul de fractură” Iar la „Concluzii” a reținut: moartea numitului C.V. a fost violentă ..,leziuni cu sau de corpuri dure, posibil și în cadrul unei căderi heteropropulsate și prin complicațiile care au rezultat au legătură de cauzalitate indirectă, cu mecanismul tanatogenerator.

Coroborarea acestor probe analizate mai sus cu procesul-verbal de

cercetare la fața locului, cu planșele foto, au dovedit vinovăția inculpatului,

care prin fapta sa a produs moartea victimei.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa de 13 ani închisoare

aplicată inculpatului reprezentând măsura juridică a violenței acestuia față de semenul său, victima C.V. Cuantumul acestei pedepse a fost

corect stabilit și este în măsură se conducă la reeducarea inculpatului, care în cursul procesului nu a dovedit că regretă fapta săvârșită, că

nimănui nu-i este îngăduit să suprime viața altei persoane, că acesta este motivul pentru care legiuitorul român a abolit pedeapsa cu moartea.

Cu privire la pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, instanța de apel a constatat că interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., chiar și a dreptului de a alege este pe deplin justificată, inculpatul prin cruzimea dovedită la săvârșirea infracțiunii, nesinceritatea sa și intenția de a induce în eroare instanța de judecată, propunând în apărare martori care spera să declare în favoarea lor, intenție nereușită evidențiind nedemnitatea sa de a exercita un asemenea drept electoral.

În temeiul prevederilor art. 300 C. proc. pen. și raportat la prevederile art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul prevederilor art. 88 C. pen., din durata pedepsei aplicată a dedus arestul preventiv de la data pronunțării sentinței penale apelate 25 iulie 2007 la zi.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul apelant a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul I.Ș., criticând-o, arătând în scris că nu s-au citat în instanță la Timișoara martorii G.D., care a declarat la Arad că l-a dus de la bufet acasă pe C.V. și respectiv B.A., care

a găsit victima căzută în stradă la ora 22, menționând că locul unde a fost

găsită victima la ora 22 nu este același loc așa cum a declarat martora

C.F. la ora 23,30. Recurentul a mai arătat că familia I. are

două case, una cu fața în stradă pe colț, iar alte cu fața în câmp, victima fiind găsită de martorul B.A. la casa din colț la ora 22, a solicitat să se meargă la fața locului însă aceasta i-a fost refuzată, solicitând în continuare acest lucru. Martora C.F. a declarat în instanță la Timișoara că de la ea de acasă până la locul unde a văzut incidentul este distanță de două case, dar este distanță de cinci case, ceea ce se poate vedea și în fotografia de la dosar. Recurentul solicită a se face confruntarea scrisului copiilor cu procesul-verbal scris de poliție,

copii nu au scris nicio declarație, arătând că este nevinovat, deși a solicitat

în instanță confruntarea martorilor C.F. și F.I., martora C.F. nu

s-a prezentat la ultimul termen și se mai putea da un termen. Recurentul a

mai făcut precizări legale de modul de anchetă în cursul urmăririi penale, în sensul că ar fi fost amenințat cu bătaia și înjurat pentru a declara că i-a

dat victimei o palmă sau un pumn, promițându-i că va fi judecat în stare de

libertate, că victima a fost conștientă când a fost internată în spital, dar nu la chemat să stea de vorbă cu el, că era în dușmănie cu martora C.F.

La termenul de judecată de la 10 aprilie 2008, Înalta Curte a verificat

din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive,

consemnând concluziile părților, după care în baza art. 300

2

și a art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului I.Ș., măsură pe care a menținut-o, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă și că impun privarea de libertate în continuare, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data arătată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depus un memoriu de către recurentul

inculpat I.Ș. în care a reiterat aspectele pe care Ie-a menționat în

declarația de recurs, memoriu aflat la dosarul Înaltei Curți.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil, au fost înregistrate prin R.G. a instanței

supreme sub nr. 13004 la 21 aprilie 2008, motivele de recurs, formulate în

scris, de către apărător H.l., care a anexat și împuternicirea avocațială numai pentru redactare motive, aflate la dosarul Înaltei Curți.

Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs a fost invocat ca motiv de casare art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel, iar în rejudecare achitarea inculpatului pentru fapta prevăzută de art. 183 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Se critică faptul, așa cum s-a arătat, de altfel și în motivele de apel că instanța de fond nu a avut rol activ în aflarea adevărului, soluționând cauza doar pe probele care îl incriminau pe inculpat, înlăturând celelalte probe, nu a clarificat neconcordanța din declarațiile martorului G.D., cu toate că acesta este rudă apropiată cu martora C.F., precum și neconcordanța dintre declarațiile martorilor S.A. și S.P.L. privind persoanele care au venit la domiciliul lor, ora la care au venit, precum și ce s-a întâmplat cu victima în noaptea respectivă.

Martorul G.D. în fața instanței de judecată a arătat că nu corespunde adevărului că a doua zi a fost la domiciliul martorei C.F. și că în seara în care s-a întâmplat evenimentul a fost cu victima la bar și acesta a consumat 5 - 6 beri după care l-a condus la

locuința gazdei (ciobanul S.A.), după care el s-a deplasat la stâna

unde s-a ocupat de oi.

În fața instanței de apel, martora C.F. a recunoscut că era vizitată de victimă și că în noaptea respectivă a fost vizitată de G.D., depoziție care este în contradicție cu cele susținute la Tribunalul Arad în data de 14 iunie 2007 în care a arătat „Eu știam pe victimă și știu că în acea seară l-a căutat pe verișorul meu care era la oi..” și declarația verișorului martorului G.D. care a arătat că după ce a dus victima la domiciliul gazdei (S.A.), s-a dus la stâna sa să se ocupe de oi.

În cauză nu s-a lămurit de unde martora C.F. știa că victima l-a căutat pe G.D. și neconcordanța dintre declarațiile martorului G.D. care a arătat că după ce l-a dus pe C.V. la domiciliul ciobanului după care s-a dus l-a stână și susținerea martorei că în noaptea respectivă vărul său a fost la domiciliul său.

Cu toate că legea nu prevede în cazul martorilor să dea declarații scrise de mână, în cauză s-au luat astfel de declarații la martorii S.P.L., G.D., I.Ș.l., I.L.O., declarații care au fost scrise de organul de poliție și reiterate pe formulare tip, prin care s-a încercat să se dovedească că inculpatul este autorul infracțiunii, copii săi și soția au semnat declarațiile, arătând că nu au avut cunoștință de conținutul declarațiilor, întrucât nu le-au fost citite.

Singurul martor care a susținut că inculpatul l-a bătut pe victimă este

C.F., care este oscilantă în declarații, privind locul unde se afla când a văzut agresiunea, locul unde s-a produs agresiunea, precum și distanța la care se afla, astfel: în declarația din data de 27 aprilie 2008 și scrisă olograf a arătat că „în jurul orelor 23,30 – 24,00, am ieșit în stradă să văd unde este copilul. L-am văzut în strada în fața imobilului unde locuiește I.Ș. care se afla sub influența băuturilor alcoolice, Pe

cărare înspre acesta venea victima, iar când a ajuns în dreptul lui I.Ș. l-a

aruncat la pământ lovindu-l cu pumnii și picioarele..”; în procesul-verbal de reconstituire s-a reținut „martora se afla în stradă la aproximativ 70 metri de locul comiterii faptei..”; în declarația dată în fața Tribunalului Arad, în data de 14 iunie 2007, martora a arătat „în noaptea de 12 aprilie 2007 mă aflam în pragul casei..”, același lucru l-a susținut și în declarația dată în apel. Prin urmare o primă contradicție în declarațiile

martorei C.F. privește locul unde se afla în momentul când a

văzut agresiunea.

Tot aceeași martoră în depozițiile date la instanța de fond a susținut că incidentul s-a produs pe stradă, iar în planșa fotografică de la fila X martora C.F. a indicat locul agresiunii pe o alee cu iarbă, iar în spate între martoră și imobilul inculpatului se afla un părculeț cu gard, pomi și flori.

În planșele fotografice de la fila X, martora a indicat că în urma agresiunii au fost rupți doi pomi la o distanță de câțiva metri unul de

celălalt, cu toate că în declarațiile date a susținut că inculpatul i-a aplicat o

lovitură victimei cu pumnul în față, după care a căzut la pământ și a continuat să-l lovească cu picioarele. Nu există nicio logică în ruperea celuilalt pom, mai mult în declarația dată în apel s-a susținut că s-au rupt trei pomi. Prin urmare și asupra locului producerii agresiunii există neconcordantă în declarația martorei.

Martora S.P. a arătat că victima a fost sunată de G.A. în timpul spitalizării și că din discuțiile purtate cu victima C.V., acesta s-a exprimat că nu poate să-și explice agresiunea inculpatului, întrucât ei nu se cunosc.

De asemenea, s-a mai menționat că există contradicții și între declarațiile soților S., care în noaptea respectivă se aflau împreună la domiciliu, cu toate acestea contradicțiile constau în ora când au fost căutați, de cine, și ce s-a întâmplat cu victima în acea noapte și în dimineața următoare.

În declarațiile date, martorul S.A. a arătat că, în noaptea de 12 aprilie 2007, în jurul orelor 23,00, au venit la domiciliul sau copilul inculpatului și copilul martorei C. și că ulterior s-a deplasat la locul agresiunii, l-a urcat în camionetă pe victimă, iar la domiciliu l-a lăsat să doarmă pentru a-și reveni din beție, iar ulterior a fost adus acasă de un cioban, întrucât se simțea rău și a fost transportat la spital de soția sa.

Martora S.P.L. a arătat că, la orele 00,20, au sosit la domiciliu fiul și fiica inculpatului, că soțul l-a adus la domiciliu pe victimă, iar dimineața personal l-a transportat la spital.

Instanțele de judecată nu au lămurit nici aceste neconcordanțe, respectiv ce s-a întâmplat cu victima pe timpul nopții, de ce nu a fost dusă la spital dimineața și de ce a fost dusă la stână.

Au fost înlăturate în mod nejustificat declarațiile martorului B.A. care a arătat în mod constant că l-a văzut pe victimă bătut și căzut în fața imobilului inculpatului, în jurul orelor 22,00, arătând în mod amănunțit cum a identificat victima.

În fața instanței de apel, martorul F.l. a susținut că după arestarea inculpatului, martora C.F. a recunoscut că nu a văzut nimic, dar a vrut să se răzbune pe inculpat, martorul susținând că cele afirmate de C.F. putând fi dovedite și prin audierea martorei S.D., cu toate că a insistat în audierea acestei

martore, instanța de apel nu a încuviințat această probă.

Raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, starea de fapt care poate fi reținută este că, în seara zilei de 12 aprilie 2007, victima împreună cu martorul G.D. au consumat băuturi alcoolice, respectiv bere la barul din localitate, după care s-au deplasat la locuința martorei C.F. unde au continuat să consume alcool. Nu se justifică prezența victimei pe strada unde locuiește inculpatul, atâta timp cât domiciliul ciobanului la care era angajat se afla în sens opus, iar stâna unde trebuia să meargă, de asemenea nu avea drum prin fața casei inculpatului, mai mult în fața martorei S.D., victima a recunoscut că nu îl cunoștea pe inculpat.

Față de cele arătate, se solicită admiterea recursului și în rejudecare

achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a considerat că se impune ascultarea recurentului inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 6 § 1 din C.E.D.O. și jurisprudența Curții

Europene, aducând, totodată, la cunoștința inculpatului prevederile art. 70

alin. (2) C. proc. pen.

Recurentul inculpat a arătat că dorește să dea declarație, instanța procedând la ascultarea acestuia, declarația fiind atașată la dosarul cauzei.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea

deciziei atacate și rejudecând a se dispune achitarea inculpatului, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că nu s-a dovedit cert prin probele administrate, că inculpatul este autorul infracțiunii, iar cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, reducerea

pedepsei aplicate, prin acordarea unei mai mari eficiente, circumstanțelor

personale ale inculpatului, are trei copii, este fără antecedente penale.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat și depunerea de către acesta, la dosar a unui memoriu, din ultimul cuvânt, au fost

consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În declarația dată de recurentul inculpat I.Ș. în fața instanței de recurs la data de 24 aprilie 2008 și aflată la dosarul Înaltei Curți,

acesta a arătat că „Mențin declarațiile date anterior în cauză. Nu recunosc

săvârșirea faptei pentru care am fost trimis în judecată, aceasta aparținând familiei S. În ziua de 12 aprilie 2007, am plecat de acasă spre seară la stâna de oi. Între domiciliul meu și stâna de ori erau aproximativ 2 Km. Vreau să precizeze că am rămas la stână până

dimineața și nu m-am întâlnit cu nimeni. Nu pot să dovedesc cele afirmate

în cauză cu nimeni, pentru că nu a fost nimeni cu mine. În ziua de 26 aprilie 2007 S.A. a fost cel care a venit la martora C.F. și a oprit mașina lângă mine, eu mă aflam în fața casei mele, inițial a stat de vorbă cu mine și mi-a spus că are treabă cu C. și este chemat la poliție. Martora C.F. a ieșit afară și a stat de vorbă cu S.

A. dându-i acesteia o sumă de bani. Eu mă aflam la o distanță de 30 m

față de S.A. și martoră. Eu am văzut când S.A. i-a dat acesteia o sumă de bani dar nu știu cât. Menționez că cu martora sunt în relații de dușmănie. După momentul predării sumei de bani S.A. s-a urcat în mașină și a plecat. La întrebarea mea ce a dorit S.A., aceasta mi-a

răspuns că o să mă aranjeze. În discuția avută cu S.A. în fața casei mele

acesta a spus că merge să îl scoată din spital, deoarece îi era rău și nu mai are ce să-i facă și după aceea va merge la poliție. Revin și arăt că discuția cu martora a avut loc în ziua de 26 aprilie, iar eu am fost arestat a doua zi.”

În memoriul depus de către recurentul inculpat la dosar, aflat la dosarul Înaltei Curți, acesta a reiterat aspecte pe care Ie-a declarat instanței de recurs.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat I.Ș. împotriva deciziei instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate, motive pe care le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., având în vedere considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că la instanța de fond, Tribunalul Arad, la

termenul de judecată de la 14 iunie 2007, inculpatului I.Ș. i-a fost adus la cunoștință, în prezența apărătorului său ales, faptul că poate uza de prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că are dreptul de a nu face nicio declarație, ceea ce declară putând fi folosit împotriva sa.

Inculpatul a arătat că nu dorește să dea declarație în fața instanței,

poziția sa procesuală fiind consemnată în procesul-verbal atașat la dosar

.

La același termen de judecată au fost ascultați sub prestare de jurământ martorii prezenți, respectiv S.A., S.P., C.F.

În conținutul încheierii de ședință de la termenul de la 14 iunie 2007

se consemnează că „în cursul audierii martorei C.F., instanța

omite ca fiind neconcludente, mai multe întrebări adresate de apărătorul inculpatului martorei, precum și cererea acestuia de a fi consemnate

întrebările omise, motivat cu aceea că normele de procedură nu prevăd ca

această categorie de întrebări să fie consemnate în notele de ședință”.

Procurorul nu a insistat în audierea celorlalți martori propuși prin rechizitoriu.

Apărătorul inculpatului a arătat că apreciază utilă audierea lor și a solicitat acordarea unui termen în acest scop, precizând totodată că dorește audierea ca martor a persoanei care a însoțit-o pe victimă în seara incidentului, însă nu a reușit până în acest moment să o identifice, având cunoștință doar că se numește G., procurorul neavând obiecțiuni la această cerere, cauza fiind amânată al 28 iunie 2007, aspecte ce au fost consemnate în aceeași încheiere de ședință de la termenul din 14 iunie 2007, aflată la dosarul instanței de fond.

La termenul din 28 iunie 2007, martorii I.L., în vârstă de 13 ani și I.Ș.l., în vârstă de 15 ani, copiii inculpatului, în prezența mamei lor I.S., fiecare a precizat că nu înțelege să dea declarație în cauză, având în vederea calitatea de fiică, respectiv gradul de rudenie cu inculpatul, așa cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul instanței de fond.

Procurorul nu a insistat în audierea celorlalți martori propuși prin rechizitoriu.

Apărătorul inculpatului a stăruit să fie audiați martorii lipsă și în

completarea probațiunii a solicitat audierea și a martorilor Ț.S. și

L.l., referitor la condițiile în care a avut loc incidentul și discuțiile ulterioare purtate de victimă și S.A., depunând la dosar lista martorilor și adresele lor pentru a fi citați, procurorul, neopunându-se la admiterea lor.

Tribunalul, văzând că apărătorul inculpatului stăruie în audierea martorilor lipsă, a apreciat că probele solicitate în apărare sunt utile și concludente, întrucât se tinde a se dovedi împrejurările în care a avut loc conflictul dintre inculpat și victimă, amânând cauza la 25 iulie 2007, așa

cum rezultă din consemnările din încheierea de ședință de la termenul din

28 iunie, aflată la dosarul instanței de fond.

La termenul de la 25 iulie 2007 au fost ascultați sub prestare de jurământ martorii prezenți, respectiv G.D., B.A.

, Ț.S.

, L.l.”

La termenul arătat, apărătorul inculpatului a solicitat, raportându-se la depozițiile copiilor inculpatului și a martorilor audiați, în fața instanței, audierea martorilor F.l.,  care

cunoaște dacă singurul martor ocular, Ș.L., a fost sau nu la fața

locului și pe minorul C.V.N. care să fie audiat în prezența mamei, acesta fiind cel care a însoțit pe copii inculpatului la S.A acasă.

Procurorul a susținut că nu este util a fi audiat martorul F.l.,

martora C.F. a menținut declarația dată la urmărirea penală și nu este relevant să spună ce a afirmat în afara cadrului procesual,

neopunându-se audierii minorului C.V.N.

Deliberând, instanța a constatat neconcludența și neutilitatea probelor solicitate în apărare, astfel că, potrivit art. 67 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea și a declarat terminată faza cercetării

judecătorești, acordând cuvântul în fond, potrivit consemnărilor din partea

introductivă a sentinței penale nr. 243 din 25 iulie 2007 a Tribunalului Arad, în dosarul nr. 2519/108/2007.

În fața instanței de apel, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la

termenul de judecată de la 11 octombrie 2007, apărătorul ales al

inculpatului a depus la dosar motivele scrise de apel, solicitând reaudierea

martorilor Ț.S. și L.l. pentru a dovedi lipsa inculpatului de la domiciliu din 12 - 13 aprilie 2007, audierea martorilor F.l. și C.

V.N., B.T. și T.D., precum și audierea copiilor

inculpatului și a soției acestuia.

Procurorul s-a opus la suplimentarea probelor cu martorii solicitați.

Instanța de apel a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia, aflându-se la dosarul instanței de apel.

Curtea de apel, în deliberare a încuviințat cererea privind audierea martorilor F.l., Ț.S. și L.l. cu privire la care

inculpatul a precizat că au cunoștință de absența sa de la domiciliu din 12

aprilie 2007 și a respins cererea privind audierea martorilor C.V., I.L., I.Ș.l. și a soției inculpatului.

De asemenea, a constatat că în încheierea de ședință din

13 septembrie 2007 s-a trecut din eroare pronunțată în ședință publică din data de

13 august 2007 în loc de 13 septembrie 2007, motiv pentru care a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea de ședință din 13 septembrie 2007, în sensul că a fost pronunțată în data de 13 septembrie 2007 și nu la data de 13 august 2007 cum greșit a fost trecut în încheiere, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință de la 11 octombrie 2007, aflată la dosarul curții de apel.

La termenul de judecată de la 8 noiembrie 2007 au fost ascultați sub

prestare de jurământ martorii Ț.S. și F.l., declarațiile acestora, aflându-se la dosarul curții de apel.

Apărătorul ales al inculpatului a insistat în audierea martorilor L.l. și B.Ș. și B.T. pentru a dovedi lipsa inculpatului de la domiciliu din 12 aprilie 2007.

Procurorul s-a opus audierii martorilor B.Ș. și B.T.,

având în vedere că în nicio cerere nu s-a solicitat audierea acestora, însă a solicitat citarea martorei C.F. față de declarația dată de martorului F.l. pentru confruntare.

Totodată, instanța a pus în discuție măsura arestării preventive a inculpatului.

Curtea de apel, în deliberare a apreciat că probele solicitate sunt utile și concludente a încuviințat cererea privind audierea martorilor L.

l. cu privire la care inculpatul a precizat că au cunoștință de absența sa

de la domiciliu din 12 aprilie 2007, a martorilor B.Ș., B.T. și a martorei C.F., dispunând în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului I.Ș., potrivit mențiunilor din încheierea de ședință de la 8 noiembrie 2007, aflată la dosarul curții de apel.

La termenul de judecată de la 6 decembrie 2007 a fost ascultat, sub prestare de jurământ, martorul L.l., a cărui declarație se află la

dosarul curții de apel.

Apărătorul ales al inculpatului a insistat în audierea martorilor B.Ș. și B.T. pentru a dovedi lipsa inculpatului de la domiciliu din

12 aprilie 2007, a martorei C.F. și raportat al depoziția martorului F.l., care a menționat în declarație de o persoană D., solicitând și audierea acesteia.

Procurorul a solicitat amânarea cauzei față de lipsa martorilor

admiși, iar cu privire la cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului

de a fi audiată acea persoană D., a solicitat ca după confruntarea martorului F.l. cu martora C.F. instanța să se

pronunțe dacă este necesar sau a fi audiată și aceasta.

De asemenea a fost pusă în discuție măsura arestării preventive a

inculpatului, consemnându-se pozițiile părților cu privire la aceasta.

Curtea de apel, în deliberare, a respins cererea apărătorului ales al inculpatului pentru audierea martorei D., având în vedere că nu s-a indicat adresa acesteia, că până în prezent nu s-a solicitat și nici nu a rezultat necesitatea audierii acesteia, iar în temeiul art. 300

2

raportat la

art. 160

b

C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului I.Ș., potrivit mențiunilor din încheierea de ședință de la

6 decembrie 2007, aflată la dosarul curții de apel.

La termenul de judecată de la 17 ianuarie 2008 a fost ascultată, sub

prestare de jurământ, martora C.F., a cărei declarație se află la dosarul curții de apel.

Apărătorul ales al inculpatului a insistat în audierea martorei S.D., susținând, însă că este necesară și confruntarea între martorul F.l. și martora C.F., precum și a nu se mai

cita martorul B.T., întrucât acesta nu există în realitate, din eroare

a fost indicat în cererea de la dosar, rămânând de audiat doar martorul B.Ș.

Procurorul a solicitat amânarea cauzei față de lipsa martorilor admiși, iar cu privire la cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului

de a fi audiată S.D. a solicitat ca după confruntarea martorului

F.M. cu martora C.F., instanța să se pronunțe dacă este necesar sau nu a fi audiată și aceasta.

Martora C.F. a învederat instanței că se va prezenta la următorul termen în dosar dacă i se decontează deplasarea.

Instanța a pus în discuție măsura arestării preventive a inculpatului,

concluziile părților asupra acesteia, fiind arătate în mod concret în încheiere.

Curtea de apel, în deliberare, a respins cererea apărătorului ales al inculpatului pentru audierea martorei D.S., având în vedere

că nu s-a indicat adresa acesteia, că până în prezent nu s-a solicitat și nici nu a rezultat necesitatea audierii acesteia, iar în temeiul art. 300

2

raportat

la art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului I.Ș. De asemenea s-a dispus citarea martorilor B.Ș. și F.l. (cu mandat de aducere efectivă) pentru confruntare, martora C.F., având termen în cunoștință, potrivit mențiunilor din încheierea de ședință, aflată la dosarul curții de apel.

La termenul de judecată de la 14 februarie 2008, au lipsit martorii B.Ș. și C.F.

S-a prezentat soția martorului B.Ș. care a învederat că soțul

său este plecat la lucru în străinătate.

Președintele completului de judecată a dat citire declarației martorei C.F. de la dosar instanță, după care a procedat la audierea martorului F.l., sub prestare de jurământ, declarație aflată la dosarul curții de apel.

Apărătorul ales al inculpatului a stăruit în audierea martorei S.D., având în vedere afirmațiile martorei C.F., iar cu privire la audierea martorului B.Ș. a lăsat la aprecierea instanței.

Inculpatul apelant nu a mai insistat la audierea martorului B.Ș., având în vedere că acesta este plecat din țară.

Procurorul față de cele învederate a susținut că nu este util a fi audiată martora S.D., iar cu privire la martorul B.Ș. care este plecat din țară a lăsat la aprecierea instanței.

Instanța, în deliberare a apreciat inutilă și neconcludentă proba cu

martora S.D. și având în vedere că martorul B.Ș. este

plecat în străinătate a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului și nemaifiind alte cereri de formulat a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbaterea cauzei, așa cum rezultă din partea introductivă a deciziei penale nr. 26/ A de la 14 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, aflată la dosarul curții de apel.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, deși s-au pronunțat referitor la cererile formulate de inculpatul I.Ș. prin apărător, în sensul respingerii ascultării unor martori, această soluție cu privire la cererile arătate a fost

dată fără nicio motivare concretă, cu referiri punctuale, în contextul cauzei,

instanțele, rezumându-se la afirmația generică, că probele sunt neconcludente și neutile cauzei, iar trimiterea la temeiul de drept nu complinește obligația motivării cererii, așa încât a fost încălcată condiția

impusă în mod expres de art. 67 alin. (3) C. proc. pen., iar această modalitate de soluționare, care a condus la neadministrarea unor

probe, a fost de natură să afecteze dreptul la apărare al inculpatului.

Astfel, deși apărarea a considerat că se impune ascultarea martorului F.l. și a martorului minor C.V.N., în prezența mamei sale, evidențiind, în mod concret necesitatea ascultării

lor, în sensul că primul martor indicat cunoaște dacă martorul ocular a fost

sau nu la fața locului, iar, cel de-al doilea martor a fost cel care a însoțit copiii inculpatului la S.A., instanța de fond la termenul de judecată de la 25 iulie 2007 a respins cererea, cu motivarea constatării neconcludenței și neutilității probelor solicitate de apărare, după care a declarat terminată cercetarea judecătorească, acordând cuvântul părților, în dezbateri, așa cum rezultă din partea introductivă a sentinței.

De asemenea, apărarea inculpatului, în fața instanței de apel a solicitat ascultarea martorilor C.V., I.L., I.Ș.l. și a soției inculpatului, cerere pe care instanța a respins-o, fără nicio motivare, așa cum rezultă din încheierea de la 11 octombrie 2007.

Apărarea inculpatului, în fața instanței de apel, în mod repetat la termenele de judecată de la 6 decembrie 2007, 17 ianuarie 2007, 14 februarie 2008, a solicitat ascultarea martorei S.D., arătând necesitatea ascultării acesteia, având în vedere depoziția martorului

F.l. și afirmațiile martorei C.F., însă curtea de apel a

respins cererea, ca urmare a neindicării adresei acesteia, că nu s-a solicitat și nici nu a rezultat necesitatea audierii acesteia (încheierile de la

6 decembrie 2007 și de la 17 ianuarie 2007), care nu poate echivala cu o

motivare, afirmațiile fiind contradictorii, fie cu aceeași motivare stereotipă, de inutilitate și neconcludență, fără a arăta în mod concret, cu referire la situația din contextul cauzei, motivarea respingerii cererii (partea introductivă a deciziei de la 14 februarie 2008).

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de apel nu s-a pronunțat în mod efectiv asupra administrării confruntării între martorul F.l. și

martora C.F., formulată de către reprezentantul Ministerului Public, ci numai asupra citării martorei, în vederea confruntării, așa cum rezultă din încheierea de la 8 noiembrie 2007, în condițiile în care la termenul de la 17 ianuarie 2008, martora C.F. a condiționat

prezența ei la termenul următor, pentru care martorul F.l., urma să

fie citat pentru confruntare, iar la termenul de la 14 februarie 2008, când martorul F.l. a fost prezent, a lipsit martora C.F., instanța de apel doar, dând citire declarației martorei și consemnând poziția martorului F.l. față de cele citite, într-o declarație, așa încât, pe de-o parte, curtea de apel a omis să se pronunțe asupra confruntării, iar pe de altă parte a făcut o greșită aplicare a procedurii confruntării prevăzută de art. 88 C. proc. pen., în condițiile în care una din persoanele care ar fi trebuit confruntate, în condițiile admiterii acesteia, a lipsit, așa cum rezultă din încheierile din 8

noiembrie2007, 6 decembrie 2007, 17 ianuarie 2008, declarația martorului

F.l., fila X dosarul curții de apel și partea introductivă a deciziei penale nr. 26/ A din 14 februarie 2008.

Totodată, Înalta Curte constată că există neconcordanțe evidente,

rezultate din modul de administrare a mijloacelor de probă în cursul

cercetării judecătorești de la prima instanță, cât și din parțiala cercetare

judecătorească de la instanța de apel, având drept consecință nelămurirea împrejurărilor faptice ce au avut loc în noaptea de 12 aprilie 2007, respectiv a circumstanțelor concrete în care a avut loc agresiunea asupra victimei C.V., a modalității efective, a observării sau nu momentului lovirii victimei, a participației sau nu a inculpatului I.Ș. la pretinsa faptă comisă asupra victimei C.V., a existenței sau nu a unor martori oculari, iar în caz afirmativ a capacității lor de percepție a succesiunii întregii activități infracționale.

În conformitate cu art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența

infracțiunilor, identificării făptuitorilor și stabilirii răspunderii acestora pentru

a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Pentru a servi ca temei de condamnare, aceste probe trebuie în

mod obligatoriu să fie verificate de către instanță.

Așadar, potrivit art. 289 C. proc. pen., judecata

cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și se desfășoară în

ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.

În baza acestor principii, instanța de fond era obligată să readministreze toate probele din cursul urmăririi penale pentru a fi

percepute prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral de către toate

părțile în ședință publică.

Așa cum s-a menționat în cauză, instanța de fond a readministrat mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, respectiv a ascultat martorii S.A., S.P., C.F., G.D., B.A., iar martorii I.L., în vârstă de 13 ani și I.Ș.l., în vârstă de 15 ani, copiii inculpatului, în prezența mamei lor I.S., fiecare a precizat că nu înțelege să dea declarație în cauză, având în vederea calitatea de fiică, respectiv gradul de rudenie cu inculpatul, așa cum rezultă din procesele-verbale aflate la dosarul instanței de fond. De asemenea, prima instanță a ascultat și martorii Ț.S., L.l., propuși pentru inculpat.

Instanța de apel, în limita efectului devolutiv al apelului, potrivit art.

371 cu referire la art. 378 alin. (1) C. proc. pen., a făcut o

parțială cercetare judecătorească, ascultând apelantul inculpat I.Ș. și a readministrând o parte din mijloacele de probă efectuată, în primă

instanță, prin reascultarea martorilor Ț.S., F.l., L.l.,

C.F.

Cu toate acestea, ambele instanțe nu au dat eficiență dispozițiilor art. 3 și 4 C. proc. pen., referitoare la aflarea adevărului și rolului activ în administrarea probatoriului, precum și a modalității concrete de ascultare a martorilor, așa cum prevede art. 327 alin. (1) C. proc. pen., prin punerea întrebărilor, folosind tehnicile criminalistice de ascultare, respectiv a întrebărilor de detaliu sau cu caracter general, cu referirea la alte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, în scopul lămuririi împrejurărilor faptice, deoarece

în declarațiile martorilor S.P., S.A., C.F.,

B.A., G.D., F.l., ascultați în cursul procesului

penal și declarațiile unora din aceștia în cursul urmăririi penale sau față de

consemnările din procesul-verbal de reconstituire în prezența martorei C.F. și planșa fotografică administrate în cursul urmăririi penale au existat aspecte contradictorii, care au rămas neclare.

De altfel, în mod concret, în conținutul încheierii de ședință de la termenul de la 14 iunie 2007, la instanța de fond s-a consemnat că „în cursul audierii martorei C.F., instanța omite ca fiind neconcludente, mai multe întrebări adresate de apărătorul inculpatului

martorei, precum și cererea acestuia de a fi consemnate întrebările omise,

motivat cu aceea că normele de procedură nu prevăd ca această

categorie de întrebări să fie consemnate în notele de ședință”.

Așadar, instanțele de control s-au aflat în imposibilitatea verificării pertinenței, utilității, relevanței întrebărilor puse de apărătorul inculpatului,

martorei C.F., martor ocular, în condițiile în care nu s-a făcut

nicio mențiune cu privire la natura întrebărilor care nu au fost consemnate,

ceea ce conduce la afectarea dreptului la apărare al inculpatului.

Înalta Curte apreciază că ambele instanțe, deși aveau posibilitatea

aprecierii și asupra necesității completării probatoriului, prin administrarea

unor noi probe, respectiv efectuarea de confruntări, fie între inculpat și martorii ascultați, fie între martori, cu respectarea dispozițiilor art. 87 – art. 88 C. proc. pen., menite să conducă la ștergerea contradicțiilor la stabilirea corectă a situației de fapt, a vinovăției sau

nevinovăției inculpatului I.Ș., acestea nu au pus în discuție, din

oficiu, concludenta și utilitatea efectuării de confruntări.

De altfel, contradicțiile în materialul probator administrat a fost

evidențiat și de apărătorul inculpatului, în motivele de recurs formulate în

scris și depuse la dosarul Înaltei Curți, la care s-a făcut referire în amănunt.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, pe de-o parte, ambele instanțe nu au administrat sau readministrat probatoriul, cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele conferite, iar pe de altă parte, au respins

nemotivat probe, așa încât nu au putut fi lămurite împrejurările faptice, în

care a avut loc agresiunea asupra victimei C.V., a modalității efective în care acesta a fost lovit, locul unde a avut loc agresiunea, mijloacele folosite și gradul de intensitatea cu care s-a acționat,

participația sau nu la comiterea faptei a inculpatului I.Ș., ceea ce

impunea o cercetare judecătorească amănunțită, cu suplimentarea oricăror mijloace de probă utile, pertinente și concludente în stabilirea adevărului, în condițiile în care în mod constant inculpatul a negat comiterea faptei.

Așadar, încălcările arătate cu privire la unele probe solicitate de

apărătorul inculpatului și neadministrarea completă a mijloacelor de probă

cu respectarea dispozițiilor legale ce le guvernau, de către ambele

instanțe conduc la incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

10 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că motivele mai sus analizate prevalează în

raport cu celelalte critici invocate de către inculpat prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.,

referitoare la eroarea gravă de fapt și respectiv reducerea pedepsei, formulate de apărarea recurentului inculpat.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că se impune

reformarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și rejudecarea cauzei de

către instanța de fond.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2

lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul inculpat I.Ș. împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Se va casa decizia atacată și sentința penală nr. 243 din 25 iulie 2007 a Tribunalului Arad,

Se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Arad, care va efectua o nouă cercetare judecătorească, prin readministrarea tuturor probelor efectuate în cursul urmăririi penale, cu

respectarea principiilor ce guvernează faza judecății procesului penal, respectiv a publicității, oralității, nemijlocirii și contradictorialității, prin

ascultarea inculpatului I.Ș., cu respectarea art. 322 teza a ll-a C. proc. pen.

, cu referire la art. 323 din același cod, ascultarea martorilor S.A., S.P., C.F., G.D., B.A., I.S.F., soția inculpatului, I.L.O., I.Ș.l., copiii inculpatului, cu respectarea dispozițiilor art. 80 C. proc. pen., a martorei C.F., F.l., Ț.S., L.l., precum și a martorilor S.D., B.Ș., martorul minor C.V.N., cu respectarea dispozițiilor art. 81 C. proc. pen., declarații care se vor lua cu respectarea și a prevederilor art. 327 C. proc. pen.,

pentru lămurirea tuturor împrejurărilor faptice, efectuarea

de confruntări, în condițiile unor declarații contradictorii, potrivit art. 87 – art. 88

C. proc. pen., precum și administrarea oricăror probe, utile, pertinente și concludente, în scopul stabilirii situației de fapt, a vinovăției sau nevinovăției inculpatului, în ceea ce privește fapta reținută în sarcina sa, în scopul aflării adevărului, pentru pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

În conformitate cu art. 385

17

alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3), art.

300

2

și 160

b

alin. (3) C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive a recurentului inculpat, subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a acestuia, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind îndeplinite cumulativ

condițiile impuse de norma arătată, atât referitoare la cuantumul pedepsei

mai mare de 4 ani pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în

judecată, cât și aceea referitoare la pericolul pentru ordinea publică în cazul lăsării sale în libertate, având în vedere gravitatea faptei pretins a fi comisă, urmările avute, decesul victimei, creându-se un sentiment de insecuritate în comunitatea locală.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat I.Ș. împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 243 din 25 iulie 2007 a Tribunalului Arad.

Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Arad.

Menține măsura arestării preventive a recurentului inculpat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2008.