ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3000/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3000/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 135 din

19 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 1782/87/2007 al Tribunalului

Teleorman, secția penală s-a respins cererea formulată de avocat C.G. pentru

părțile civile D.F. și D.G. de înlăturare a aplicării dispozițiilor art. 73 lit.

b) C. pen.

Î

n baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 lit.

a) și c) C. pen., art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul S.M. la 3 ani

închisoare.

Î

n baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. a

computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției (reținere și

arestare preventivă) de la 22 iulie 2007 la zi.

A admis acțiunea civilă formulată de părțile civile D.F. și D.G. și a

obligat inculpatul la plata către aceștia a sumei de 15.500 RON daune materiale

și a sumei de 100.000 RON daune morale, câte 50.000 RON daune morale pentru

fiecare parte civilă.

A obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare

către stat și a sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către părțile civile.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin

rechizitoriu Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 350/P/2007 din 15

august 2007 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul S.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că în noaptea de 21 -22

iulie 2007, în jurul orelor 4-4,30, inculpatul S.M. împreună cu martorul C.A.

s-au întâlnit în fața magazinului R.C. SRL cu victima D.C.V. și martorii S.C.N.,

M.F.R., I.V.V. și C.I.

Î

n timp ce aceștia stăteau de vorbă în fața magazinului între inculpatul S.M.

și D.C. a izbucnit un conflict legat de o sumă de bani pe care inculpatul ar fi

datorat-o unui țigan.

Victima D.V. în timp ce avea o sticlă de bere în mână s-a îndreptat spre

inculpat și 1-a împins pe acesta la nivelul pieptului.

Inculpatul S.M. a lovit victima cu pumnul în

partea stângă a gâtului, iar aceasta a fugit în spatele magazinului SC „R.C."

SRL.

D

upă scurt timp, băieții ce se aflau în grupul din fața magazinului l-au

auzit pe D.C.V. căzând și s-au deplasat în spatele magazinului pentru a observa

ce se întâmplase. Aici au constatat că victima D.C.V. căzuse și nu se simțea

bine în urma loviturii primite.

După ce victima a fost transportată la spital, la puțin timp după

aceasta, medicii de la camera de gardă au constatat decesul.

Conform raportului de constatare medico-legală eliberat de S.M.L.

Teleorman a rezultat că „moartea numitului D.C.V. a fost violentă și ea s-a

datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecința a unui traumatism

cervico-temporal stâng prin agresiune, iar leziunile de violență prezentate

s-au putut produce prin lovire cu corp dur, au caracter vital și legătură de

cauzalitate cu decesul".

S-a apreciat că fapta inculpatului de a lovi victima cu pumnul în zona

gâtului, lovitură ce a determinat decesul victimei, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,

prevăzută de art. 183 C. pen.

Î

n favoarea inculpatului a fost reținută circumstanța atenuantă a

provocării, prevăzută de art.73 lit. b) C. pen., dar și circumstanțe atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Î

mpotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile civile D.G. și D.F.

și inculpatul S.M.

Părțile civile au

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor,

înlăturarea scuzei provocării și a circumstanțelor atenuante.

Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.

Prin decizia penală

nr. 71 A din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins, ca nefondate apelurile

declarate în cauză.

S-a apreciat că, în

concordanță cu probele administrate, situația de fapt a fost corect reținută,

încadrarea juridică este corespunzătoare și, de asemenea, corect s-a reținut

incidența art. 73 lit. b) C. pen. și circumstanțele atenuante în favoarea

inculpatului, fără însă a fi justificată solicitarea acestuia de reducere a

pedepsei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs părțile civile D.G. și D.F. și inculpatul S.M.

Părțile civile au invocat

ca motive de recurs: nemotivarea hotărârii (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.), greșita individualizare a pedepsei (art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.), solicitându-se înlăturarea art. 73 lit. b) și art. 74 lit.

a) și c) C. pen., precum și greșita încadrare juridică a faptei,

considerându-se că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor, prevăzută de

art. 174 C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen.).

Inculpatul, în

temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Recursul inculpatului

este neîntemeiat, iar recursurile părților civile sunt întemeiate în parte, în

sensul celor ce urmează:

Referitor la

motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. invocat

de recurentele părți civile, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat,

întrucât instanța de apel a răspuns, este adevărat, în sinteză, tuturor

criticilor invocate, analizând fiecare motiv de apel formulat de apelanți,

astfel încât nu se poate reține incidența cazului de casare evocat.

Nici critica

privind greșita încadrare juridică a faptei, solicitându-se reținerea

infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., nu este fondată (caz de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.).

Delimitarea

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183

C. pen., de infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. se realizează

prin analiza poziției subiective a făptuitorului față de acțiunile sale.

În cazul

infracțiunii de omor făptuitorul acționează cu intenția de a ucide (directă sau

indirectă), pe când în cazul infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte, făptuitorul acționează cu praeterintenție (acesta urmărește intenționat

numai lovirea victimei, consecințele mai grave fiindu-i imputabile din culpă).

Din punct de

vedere teoretic, doctrina a stabilit criterii pentru a distinge cele două

situații, făcându-se apel la obiectul folosit, zona corpului lovită,

intensitatea loviturilor, raporturile anterioare între făptuitor și victimă,

atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.

În cauza

dedusă soluționării, prin prisma probatoriului administrat, nu rezultă intenția

inculpatului de a ucide ci se

conturează ca formă de vinovăție praeterintenția,

specifică infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

Între părți nu

s-a probat existența vreunei stări conflictuale anterioare ci, dimpotrivă

conflictul a izbucnit spontan, în timp ce părțile și martorii stăteau de vorbă

în fața unui magazin.

Victima a fost

cea care, având o sticlă de bere în mână, 1-a împins pe inculpat la nivelul

pieptului, iar inculpatul a lovit victima o singură dată, cu pumnul, în zona

gâtului. Victima a fugit și la scurt timp a fost auzită căzând.

După ce

victima a fost transportată la spital, la puțin timp după aceasta, medicii au

constatat decesul, datorat hemoragiei meningo-cerebrale.

Prin urmare,

probatoriul relevă că inculpatul a acționat cu intenția de a lovi partea

vătămată, iar consecința mai gravă s-a produs din culpă, întrucât nu a prevăzut

și nici nu a acceptat că aplicând victimei o singură lovitură, cu pumnul, s-ar

putea produce decesul acesteia.

Sub aspectul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta

Curte reține critica întemeiată doar în parte, în ceea ce privește cuantumul

pedepsei aplicate.

Nu se

justifică înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., întrucât scuza

provocării a fost corect reținută.

Martorii

oculari audiați în cauză (I.V., M.F.R., C.A., C.I.) au arătat că între inculpat

și victimă a izbucnit un conflict spontan, victima având o sticlă de bere în

mână „i-a pus mâna în piept" inculpatului, după care inculpatul a

ripostat, riposta acestuia fiind clar determinată de acțiunea victimei.

De asemenea,

s-a reținut corect și incidența circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit.

a) și e) C. pen., reținându-se că inculpatul este infractor primar, a avut o

atitudine sinceră și de regret în timpul procesului, fapta a fost săvârșită în

stare de provocare.

Înalta Curte apreciază,

însă, că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită de instanța de fond și

menținută în apel nu corespunde, întrutotul, gradului de pericol social al

faptei comise și consecințelor acesteia, astfel că se impune o majorare care să

conducă la atingerea scopului preventiv și educativ al pedepsei.

În condițiile

reținerii circumstanțelor atenuante evocate, Înalta Curte apreciază că pedeapsa

a fost coborâtă mult sub minimul textului incriminator, astfel că se impune

redozarea acesteia, dar în sensul majorării și nu al reducerii, astfel cum o

cere inculpatul în recursul său, pe care instanța, în raport de argumentele

prezentate mai sus, îl constată ca neîntemeiat.

Pentru

considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile părților civile și va casa în

parte decizia și sentința primei instanțe.

Rejudecând, se

va dispune majorarea pedepsei aplicate inculpatului de la 3 ani la 4 ani și 6

luni închisoare.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat.

Se va deduce

prevenția pentru inculpat, conform art. 385

16

raportat la art. 381 C.

proc. pen., cu aplicarea art. 88 C. pen.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de părțile civile D.G. și D.F. împotriva deciziei penale

nr. 71/A din 19 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie.

Casează, în

parte, decizia atacată precum și sentința penală nr. 135 din 19 decembrie 2007

a Tribunalului Teleorman.

Rejudecând,

majorează pedeapsa aplicată inculpatului S.M. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și

c) și art.76 C. pen. de la 3 ani închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare.

Menține

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 iulie 2007

la 26 septembrie 2008.

Obligă

recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare,

din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie

2008.