ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4610/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4610/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

Potrivit actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 18 din 16

ianuarie 2004 Tribunalul Teleorman, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată

inculpatul B.M., din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art.

73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Conform art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.

la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte.

S-au interzis inculpatului cu titlul

de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata

executării pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 1 februarie 2003 la 16 ianuarie 2004.

S-a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului.

S-a admis în parte acțiunea civilă

formulată de partea civilă L.I. și a fost obligat inculpatul B.M. la 39.000.000

lei despăgubiri materiale și 50.000.000 lei despăgubiri morale către aceasta.

A fost obligat inculpatul la

1.500.000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă L.I. și 6.000.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Teleorman s-a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Inculpatul B.M. lucra în cadrul

Cantonului Silvic București de 13 ani, cunoscându-l pe L.F., victima din

prezenta cauză, precum și pe H.P., martor în prezenta cauză, deoarece aceștia

efectuau activități silvice în pădurea în care lucra inculpatul, având

posibilitatea ca pentru munca depusă să adune material lemnos.

La 30 ianuarie 2003, martorul H.P.

și victima L.F., pe fondul consumului de băuturi alcoolice au hotărât să meargă

în pădure și să scoată buturugi, întâlnindu-se cu inculpatul în jurul orelor

15,00. Deoarece la întâlnirea cu inculpatul aceștia l-au rugat să le permită să

adune crengi, spunându-i că vor scoate buturugile mai târziu, iar inculpatul nu

a fost de acord, cei doi, martorul și victima, s-au îndepărtat de canton și

apreciind că inculpatul va pleca din pădure, s-au hotărât să taie cu joagărul

un stejar.

După două ore, observând că L.F. și

H.P. nu s-au înapoiat, inculpatul B.M. a mers după aceștia și, realizând că

tăiaseră un stejar pe care îl încărcaseră într-o căruță, l-a lovit cu palma

peste față pe H.P. și aflându-se într-o stare de puternică tulburare, generată

de faptul că cei doi tăiaseră fără consimțământul său copacul, a exercitat acte

de violență și asupra lui L.F., cu pumnii și picioarele, astfel cum a observat

martorul H.P., aflat la o distanță de 40 de metri.

Apreciind că după loviturile

aplicate lui L.F., inculpatul s-a calmat, martorul a revenit la căruță, moment

în care inculpatul i-a solicitat să îl șteargă cu zăpadă pe față pe L.F.,

pentru a înlătura sângele.

După consumarea faptei, inculpatul B.M.

s-a deplasat la domiciliul martorului S.P., situat la 300 metri și i-a cerut

să-l însoțească la canton, pentru a porni autoturismul, care era defect.

După 10 minute de încercări

nereușite de pornire a mașinii, inculpatul a relatat martorului că a surprins

două persoane care intenționau să sustragă lemne, solicitându-i să-l însoțească

în pădure.

Ajungând în apropierea locului unde

victima era căzută, în prezența martorului S.P. inculpatul l-a întrebat pe H.P.,

dacă peste victimă a căzut vreun lemn sau dacă l-a bătut, lovindu-l încă o dată

pe martor peste față.

Ulterior, după ce au descărcat

lemnele aflate în căruță la canton, martorii S.P. și H.P. au revenit cu

inculpatul la locul în care se afla victima, pe care au așezat-o în căruță,

ocazie cu care inculpatul i-a spus martorului H.P. să-l transporte pe L.F.

acasă, iar dacă este cazul la spital, afirmând că se descurcă el.

Sosind la domiciliul victimei,

martorul a transportat victima în locuință împreună cu R.T., împrejurare în

care aceasta a observat că victima prezintă urme recente de violență și se află

în stare de inconștiență.

Fără să cunoască gravitatea

leziunilor și apreciind că ulterior L.F. și B.M. se vor împăca, H.P. a spus

soției victimei că acesta a consumat alcool și a căzut.

Inculpatul nu a relatat în acea zi

conducerii Ocolului Silvic, vreunei cunoștințe sau soției sale, faptul că a

surprins două persoane care intenționau să sustragă lemne și nici faptul că ar

fi exercitat acte de violență asupra acestora.

Din actele întocmite în faza de

urmărire penală a rezultat că moartea lui L.F. a fost violentă datorându-se

hemoragiei cerebromeningee, consecința unui traumatism cranio-cerebral.

Leziunile de violență au fost

produse prin lovire repetată cu un corp dur, cu caracter vital, având legătură

de cauzalitate directă cu decesul (raportul de constatare medico-legală avizat,

conform avizului nr. E.2/2501/2003).

În completarea raportului de

necropsie, pe parcursul urmăririi penale, s-a arătat prin adresa nr. 36/A/214/2003,

eliberată de S.M.L. Teleorman, faptul că leziunile constatate s-au putut

produce prin lovire repetată cu corpuri dure, pumnii și picioarele, chiar

cisme.

Pe parcursul cercetării

judecătorești a fost audiată partea civilă L.I., precum și martorii C.A., E.Ș.,

N.M., S.P., H.P., R.T., L.D., B.Ș., R.M., E.E., C.M., efectuându-se și un

raport de expertiză, privind detectarea comportamentului simulat.

Coroborând probele administrate pe

parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța de fond a

reținut că H.P. și L.F. au ajuns la cantonul inculpatului cu căruța martorului,

în jurul orei 13,30, în ziua de 30 ianuarie 2003, fiind sub influența

băuturilor alcoolice. Cei doi au plecat în pădure, iar inculpatul a rămas la

canton, unde a încercat să-și repare autoturismul, care nu mai pornea și a

efectuat o serie de alte activități.

În pădure, H.P. și L.F., considerând

că inculpatul a plecat de la canton, au hotărât să taie un stejar, pe care apoi

să îl sustragă astfel cum a declarat martorul H.P.

După ce au tăiat copacul cu un

joagăr pentru a nu face zgomot și l-au urcat în căruță, acoperind lemnul cu o

folie, au fost surprinși de inculpatul B.M.

Instanța de fond a reținut că

faptele sunt relatate în mod diferit de inculpat și martorul H.P., singurii

prezenți la locul faptei în momentul agresiunii.

Martorul a relatat că inculpatul a

venit în pădure, l-a înjurat și i-a dat o palmă peste față, astfel încât

fiindu-i teamă, a fugit și s-a ascuns după un copac, de unde a observat că

inculpatul l-a lovit și pe L.F., reproșându-i faptul că au tăiat stejarul.

Ulterior, întorcându-se la locul

unde se aflau victima și inculpatul, martorul H.P., la cererea inculpatului B.M.,

a șters victima de sânge cu zăpadă.

Inculpatul a plecat de la locul

faptei, iar după 30 de minute a revenit, însoțit de martorul S.P., întrebându-l

pe H.P. dacă peste victimă a căzut vreun lemn sau dacă a fost lovit de martor.

În ceea ce-l privește pe inculpat,

instanța de fond a arătat că acesta a relatat faptul că după ce a mers în

pădure să vadă care este motivul pentru care cei doi întârziau atât de mult, a

observat căruța încărcată cu lemne, iar pe L.F. căzut la circa 2 metri față de

căruță.

Conform declarației sale, inculpatul

afirmă că, la întrebarea sa referitoare la starea victimei, martorul H.P. i-a

spus că L.F. este beat.

De asemenea, inculpatul a mai arătat

că nu a exercitat în nici un fel violențe fizice asupra martorului sau

victimei, nu a fost înarmat cu nici un obiect și, fiind întuneric nu a observat

dacă victima prezintă urme de violență, deși aceasta se afla întinsă cu fața în

sus.

Inculpatul a mai arătat că i-a

solicitat martorului H.P. să rămână acolo, mergând la locuința lui S.P., căruia

i-a relatat că i-a surprins pe cei doi în pădure sustrăgând lemne, iar pe L.F.

l-a găsit căzut lângă căruță.

Declarația dată în instanță de

inculpat diferă de cea dată la urmărirea penală, în sensul că la cercetarea

judecătorească inculpatul a arătat că i-a surprins pe cei doi în pădure, dar nu

a relatat nimic martorului S.P., cu privire la faptul că victima era căzută

lângă căruță.

De asemenea, din cele afirmate de

inculpat a rezultat că acesta l-a întrebat pe H.P., în prezența martorului,

despre ceea ce s-a întâmplat, H.P., răspunzându-i că L.F. este beat și așa se

comportă când este beat.

Indignat de faptul că martorul

minte, inculpatul l-a lovit pe acesta cu palma peste față, conform declarației

sale fiind singurul act de violență exercitat.

Instanța a reținut că varianta

relatată de martorul H.P. este cea care corespunde adevărului, pentru

următoarele considerente:

Inculpatul avea o motivație pentru a

îl lovi pe L.F., determinat de faptul că îi surprinsese sustrăgând lemne în

pădure, deși avusese încredere în ei și le încredințase efectuarea diverselor

activități silvice, pentru care îi răsplătea, dându-le material lemnos.

O astfel de motivație, reține

instanța de fond, nu ar fi existat pentru martorul H.P., care se înțelesese cu

victima să taie un copac din pădure, pe care să îl sustragă.

Instanța de fond a înlăturat

declarațiile inculpatului, ca vădit nesincere și pentru considerentul că,

acesta a încercat să își reconstituie dovezi, mergând la martorul S.P., căruia

i-a relatat abia după ce nu au reușit să pornească autoturismul, faptul că

victima este căzută în pădure, în stare de inconștiență.

În ceea ce privește încercarea

inculpatului a de porni autoturismul, motiv pentru care l-a adus pe martorul S.P.,

instanța de fond a reținut că s-a încercat pornirea autoturismului o singură

dată, ceea ce denotă intenția reală a aducerii martorului S.P. în pădure,

pentru a-i povesti faptul că a surprins două persoane la furat.

În ceea ce privește întrebările puse

martorului H.P. de inculpat, în prezența lui S.P., instanța de fond a reținut

că inculpatul a dorit să sublinieze faptul că abia atunci constatase starea

victimei, deși cunoștea, astfel cum rezultă din chiar declarația acestuia,

despre faptul că L.F. este în stare de inconștiență în pădure.

În declarația olografă martorul S.P.

a arătat că H.P. a răspuns că nici nu l-a bătut, nici nu a căzut vreun lemn

peste el. În celelalte declarații, a arătat că răspunsul martorului H.P. a fost

acela că L.F. este beat și se comportă ca atare.

Reținerea martorului H.P. în a da

răspunsul exact este datorată, conform instanței de fond, faptului că

inculpatul i-a cerut să nu spună nimic despre cele întâmplate, întrucât victima

își va reveni și se vor înțelege a doua zi.

De asemenea, instanța de fond a

reținut vinovăția inculpatului B.M. și dat fiind faptul că la testarea cu

poligraful, de trei ori, s-au evidențiat modificări psiho-fiziologice,

specifice comportamentului simulat.

Martorul H.P., supus și el testului

poligraf, nu a relevat asemenea modificări.

În ceea ce privește încadrarea

juridică a faptei, instanța de fond a reținut că, din concluziile rapoartelor

de expertiză medico-legală, în sensul că leziunile au avut caracter vital,

existând legătură de cauzalitate directă cu decesul, nu se poate în mod automat

încadra acțiunea inculpatului în infracțiunea de omor.

Instanța de fond a apreciat că

inculpatul nu a urmărit, dar nici nu a acceptat producerea rezultatului.

Astfel, martorul H.P. a arătat că

inculpatul, după ce a lovit victima, i-a cerut să nu spună nimănui ceea ce s-a

întâmplat, deoarece se va descurca a doua zi cu L.F.

De asemenea, martorul a arătat că nu

a comunicat soției victimei cele întâmplate și nici nu a anunțat organele de

poliție, considerând că victima își va reveni a doua zi.

Atitudinea inculpatului față de

faptă rezultă, conform celor afirmate de instanța de fond și din aceea că a

îndemnat martorul să ducă victima, dacă este cazul, la spital și de aici

convingerea inculpatului că victima își va reveni.

Instanța a avut în vedere și faptul

că inculpatul a dorit doar să lovească pe cei aflați în pădure, astfel cum a

procedat și cu H.P.

În raport de aceste împrejurări, de

modalitatea de comitere a faptei, de mobilul inculpatului, acea de a-i aplica o

corecție victimei pentru tăierea copacului, de starea fizică a făptuitorului la

momentul comiterii faptei, stare de tulburare puternică cauzată de faptul că

cei doi au dorit să sustragă copacul, deși a avut încredere în ei, instanța de

fond a reținut că forma de vinovăție este praeterintenția, făptuitorul fiind în

culpă în raport de rezultatul mai grav produs, moartea victimei.

În ceea ce privește despăgubirile

acordate părții civile, instanța de fond a reținut că, deși soția victimei a

solicitat 100.000.000 lei despăgubiri materiale și 70.000.000 lei daune morale,

în cauză au fost dovedite, din declarațiile martorului E.E, ginerele părții

civile și a martorei C.M., fiica părții civile, prejudicii materiale în cuantum

de 39.000.000 lei, reprezentând cheltuielile făcute cu prilejul înmormântării

și a celorlalte obiceiuri creștinești.

Cu privire la despăgubirile morale,

instanța a apreciat că acestea se justifică, raportat la pierderea suferită de

partea civilă, prin moartea soțului său, acordându-le într-un cuantum de 50.000.000

lei, având în vedere scuza provocării reținută în favoarea inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpatul B.M. și

partea civilă L.I.

În motivele de apel formulate de

Parchet, se critică hotărârea în ceea ce privește latura penală, respectiv

greșita schimbare a încadrării juridice, deoarece în raport de numărul și

intensitatea loviturilor, zonele vizate, în cauză a fost probată intenția de a

ucide a inculpatului și, deci, existența infracțiunii de omor. Totodată, se

arată că pedeapsa aplicată este prea mică, în raport de gradul de pericol

social al faptei.

Cu privire la soluționarea laturii

civile, se critică hotărârea pentru omisiunea obligării în solidar a

inculpatului, în calitate de prepus, cu partea responsabilă civilmente Direcția

Silvică Teleorman, în calitate de comitent, la plata despăgubirilor materiale.

În apelul inculpatului B.M. se

critică hotărârea în ceea ce privește greșita condamnare a inculpatului,

apreciindu-se că în mod constant acesta a negat săvârșirea faptei, neexistând

nici o probă care să ateste vinovăția inculpatului.

În apelul părții civile se critică

hotărârea cu privire la omisiunea reținerii solidarității părții responsabile

civilmente și a inculpatului, solicitându-se totodată acordarea despăgubirilor

cerute de partea civilă. Curtea de Apel București, secția I penală, prin

decizia penală nr. 212/ A din 24 martie 2004, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și apelul părții civile L.I.,

împotriva sentinței penale nr. 18 din 16 ianuarie 2004, pronunțată de

Tribunalul Teleorman.

Desființează sentința penală nr. 18

din 16 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3926/2003 al Tribunalului

Teleorman și, pe fond, rejudecând:

În baza art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul B.M. la o pedeapsă de

3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor în stare de provocare.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Conform art. 88 C. pen., deduce din

pedeapsă perioada de la 1 februarie 2003 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen.,

menține starea de arest a inculpatului.

Admite în parte acțiunea civilă

formulată de partea civilă L.I. și obligă inculpatul B.M., în solidar cu partea

responsabilă civilmente Direcția Silvică Teleorman, la plata a 39.000.000 lei

despăgubiri materiale și 50.000.000 lei daune morale.

Obligă inculpatul, în solidar cu

partea responsabilă civilmente, la 9.000.000 lei cheltuieli judiciare către

stat și la 1.500.000 lei către partea civilă.

Respinge apelul inculpatului B.M. ca

nefondat.

În termenul legal și împotriva

acestei decizii au declarat recurs parchetul și inculpatul.

Prin recursul declarat de parchet se

critica soluția instanței de apel, pentru aplicarea unei pedepse în alte limite

decât cele legale, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

Prin recursul declarat de inculpat

hotărârile sunt criticate pentru eronata apreciere a probatoriului și greșita

sa condamnare, în loc de a fi achitat în baza art. 10 lit. c) și art. 11 pct. 2

lit. a) C. proc. pen.

Recursul declarat de parchet este

fondat.

Examinându-se actele și probele

administrate, față de criticile aduse, dar și din oficiu potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea reține că, instanța de apel, a făcut o evaluare

corectă a acestora și situația de fapt stabilită corespunde pe deplin

activității infracționale efectiv desfășurată de inculpat.

Se mai constată că, în concordanță

cu situația de fapt, repetatele lovituri (14 semne de violență) aplicate de

inculpat, victimei, în zone vitale, justifică în fapt și drept încadrarea

juridică, în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

În consecință și susținerile

inculpatului în sensul că, nu este el autorul faptei penale, pentru care a fost

trimis în judecată, sunt simple apărări neconfirmate însă de probatoriul

cauzei.

Împrejurările concrete în care s-a

comis fapta, întemeiat și legal, au determinat cele două instanțe, să rețină și

scuza provocării, ca circumstanță atenuantă pentru inculpat, în condițiile

prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

În procesul de individualizare a

pedepsei, se constată, însă că ambele instanțe au coborât cuantumul acesteia

sub limita legală permisă și prevăzută de art. 76 alin. (2) C. pen.

Astfel, potrivit acestui text, raportat

la art. 174 C. pen. (ce incriminează fapta săvârșită), prin aplicarea art. 73 lit.

b) și art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa minimă legală, putea fi de 3 ani și 4

luni și nu de 3 ani închisoare, după cum nelegal a fost stabilită.

Pentru aceste considerente, recursul

declarat de parchet urmează a fi admis, în baza art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen. și respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

Rejudecând, în limita celor

analizate, se va stabili pedeapsa legală.

Se vor aplica și prevederile art. 381

și art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite,

recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 212 din 25

martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul B.M.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 18 din 16 ianuarie 2004 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire

la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., pe care o majorează de la 3 ani

închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 1 februarie 2003 la 17

septembrie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 septembrie 2004.