ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4610/2004

Asupra recursurilor de față; Potrivit actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 18 din 16 ianuarie 2004 Tribunalul Teleorman, a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.M., din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Conform art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. S-au interzis inculpatului cu titlul de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 1 februarie 2003 la 16 ianuarie 2004. S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă L.I. și a fost obligat inculpatul B.M. la 39.000.000 lei despăgubiri materiale și 50.000.000 lei despăgubiri morale către aceasta. A fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată către partea civilă L.I. și 6.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman s-a avut în vedere următoarea situație de fapt: Inculpatul B.M.

lucra în cadrul Cantonului Silvic București de 13 ani, cunoscându-l pe L.F., victima din prezenta cauză, precum și pe H.P., martor în prezenta cauză, deoarece aceștia efectuau activități silvice în pădurea în care lucra inculpatul, având posibilitatea ca pentru munca depusă să adune material lemnos. La 30 ianuarie 2003, martorul H.P. și victima L.F., pe fondul consumului de băuturi alcoolice au hotărât să meargă în pădure și să scoată buturugi, întâlnindu-se cu inculpatul în jurul orelor 15,00. Deoarece la întâlnirea cu inculpatul aceștia l-au rugat să le permită să adune crengi, spunându-i că vor scoate buturugile mai târziu, iar inculpatul nu a fost de acord, cei doi, martorul și victima, s-au îndepărtat de canton și apreciind că inculpatul va pleca din pădure, s-au hotărât să taie cu joagărul un stejar.

După două ore, observând că L.F. și H.P. nu s-au înapoiat, inculpatul B.M. a mers după aceștia și, realizând că tăiaseră un stejar pe care îl încărcaseră într-o căruță, l-a lovit cu palma peste față pe H.P. și aflându-se într-o stare de puternică tulburare, generată de faptul că cei doi tăiaseră fără consimțământul său copacul, a exercitat acte de violență și asupra lui L.F., cu pumnii și picioarele, astfel cum a observat martorul H.P., aflat la o distanță de 40 de metri. Apreciind că după loviturile aplicate lui L.F., inculpatul s-a calmat, martorul a revenit la căruță, moment în care inculpatul i-a solicitat să îl șteargă cu zăpadă pe față pe L.F., pentru a înlătura sângele. După consumarea faptei, inculpatul B.M.

s-a deplasat la domiciliul martorului S.P., situat la 300 metri și i-a cerut să-l însoțească la canton, pentru a porni autoturismul, care era defect. După 10 minute de încercări nereușite de pornire a mașinii, inculpatul a relatat martorului că a surprins două persoane care intenționau să sustragă lemne, solicitându-i să-l însoțească în pădure. Ajungând în apropierea locului unde victima era căzută, în prezența martorului S.P. inculpatul l-a întrebat pe H.P., dacă peste victimă a căzut vreun lemn sau dacă l-a bătut, lovindu-l încă o dată pe martor peste față. Ulterior, după ce au descărcat lemnele aflate în căruță la canton, martorii S.P. și H.P. au revenit cu inculpatul la locul în care se afla victima, pe care au așezat-o în căruță, ocazie cu care inculpatul i-a spus martorului H.P.

să-l transporte pe L.F. acasă, iar dacă este cazul la spital, afirmând că se descurcă el. Sosind la domiciliul victimei, martorul a transportat victima în locuință împreună cu R.T., împrejurare în care aceasta a observat că victima prezintă urme recente de violență și se află în stare de inconștiență. Fără să cunoască gravitatea leziunilor și apreciind că ulterior L.F. și B.M. se vor împăca, H.P. a spus soției victimei că acesta a consumat alcool și a căzut. Inculpatul nu a relatat în acea zi conducerii Ocolului Silvic, vreunei cunoștințe sau soției sale, faptul că a surprins două persoane care intenționau să sustragă lemne și nici faptul că ar fi exercitat acte de violență asupra acestora. Din actele întocmite în faza de urmărire penală a rezultat că moartea lui L.F.

a fost violentă datorându-se hemoragiei cerebromeningee, consecința unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile de violență au fost produse prin lovire repetată cu un corp dur, cu caracter vital, având legătură de cauzalitate directă cu decesul (raportul de constatare medico-legală avizat, conform avizului nr. E.2/2501/2003). În completarea raportului de necropsie, pe parcursul urmăririi penale, s-a arătat prin adresa nr. 36/A/214/2003, eliberată de S.M.L. Teleorman, faptul că leziunile constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure, pumnii și picioarele, chiar cisme. Pe parcursul cercetării judecătorești a fost audiată partea civilă L.I., precum și martorii C.A., E.Ș., N.M., S.P., H.P., R.T., L.D., B.Ș., R.M., E.E., C.M., efectuându-se și un raport de expertiză, privind detectarea comportamentului simulat.

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut că H.P. și L.F. au ajuns la cantonul inculpatului cu căruța martorului, în jurul orei 13,30, în ziua de 30 ianuarie 2003, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Cei doi au plecat în pădure, iar inculpatul a rămas la canton, unde a încercat să-și repare autoturismul, care nu mai pornea și a efectuat o serie de alte activități. În pădure, H.P. și L.F., considerând că inculpatul a plecat de la canton, au hotărât să taie un stejar, pe care apoi să îl sustragă astfel cum a declarat martorul H.P. După ce au tăiat copacul cu un joagăr pentru a nu face zgomot și l-au urcat în căruță, acoperind lemnul cu o folie, au fost surprinși de inculpatul B.M.

Instanța de fond a reținut că faptele sunt relatate în mod diferit de inculpat și martorul H.P., singurii prezenți la locul faptei în momentul agresiunii. Martorul a relatat că inculpatul a venit în pădure, l-a înjurat și i-a dat o palmă peste față, astfel încât fiindu-i teamă, a fugit și s-a ascuns după un copac, de unde a observat că inculpatul l-a lovit și pe L.F., reproșându-i faptul că au tăiat stejarul. Ulterior, întorcându-se la locul unde se aflau victima și inculpatul, martorul H.P., la cererea inculpatului B.M., a șters victima de sânge cu zăpadă. Inculpatul a plecat de la locul faptei, iar după 30 de minute a revenit, însoțit de martorul S.P., întrebându-l pe H.P. dacă peste victimă a căzut vreun lemn sau dacă a fost lovit de martor.

În ceea ce-l privește pe inculpat, instanța de fond a arătat că acesta a relatat faptul că după ce a mers în pădure să vadă care este motivul pentru care cei doi întârziau atât de mult, a observat căruța încărcată cu lemne, iar pe L.F. căzut la circa 2 metri față de căruță. Conform declarației sale, inculpatul afirmă că, la întrebarea sa referitoare la starea victimei, martorul H.P. i-a spus că L.F. este beat. De asemenea, inculpatul a mai arătat că nu a exercitat în nici un fel violențe fizice asupra martorului sau victimei, nu a fost înarmat cu nici un obiect și, fiind întuneric nu a observat dacă victima prezintă urme de violență, deși aceasta se afla întinsă cu fața în sus. Inculpatul a mai arătat că i-a solicitat martorului H.P.

să rămână acolo, mergând la locuința lui S.P., căruia i-a relatat că i-a surprins pe cei doi în pădure sustrăgând lemne, iar pe L.F. l-a găsit căzut lângă căruță. Declarația dată în instanță de inculpat diferă de cea dată la urmărirea penală, în sensul că la cercetarea judecătorească inculpatul a arătat că i-a surprins pe cei doi în pădure, dar nu a relatat nimic martorului S.P., cu privire la faptul că victima era căzută lângă căruță. De asemenea, din cele afirmate de inculpat a rezultat că acesta l-a întrebat pe H.P., în prezența martorului, despre ceea ce s-a întâmplat, H.P., răspunzându-i că L.F. este beat și așa se comportă când este beat. Indignat de faptul că martorul minte, inculpatul l-a lovit pe acesta cu palma peste față, conform declarației sale fiind singurul act de violență exercitat.

Instanța a reținut că varianta relatată de martorul H.P. este cea care corespunde adevărului, pentru următoarele considerente: Inculpatul avea o motivație pentru a îl lovi pe L.F., determinat de faptul că îi surprinsese sustrăgând lemne în pădure, deși avusese încredere în ei și le încredințase efectuarea diverselor activități silvice, pentru care îi răsplătea, dându-le material lemnos. O astfel de motivație, reține instanța de fond, nu ar fi existat pentru martorul H.P., care se înțelesese cu victima să taie un copac din pădure, pe care să îl sustragă. Instanța de fond a înlăturat declarațiile inculpatului, ca vădit nesincere și pentru considerentul că, acesta a încercat să își reconstituie dovezi, mergând la martorul S.P., căruia i-a relatat abia după ce nu au reușit să pornească autoturismul, faptul că victima este căzută în pădure, în stare de inconștiență.

În ceea ce privește încercarea inculpatului a de porni autoturismul, motiv pentru care l-a adus pe martorul S.P., instanța de fond a reținut că s-a încercat pornirea autoturismului o singură dată, ceea ce denotă intenția reală a aducerii martorului S.P. în pădure, pentru a-i povesti faptul că a surprins două persoane la furat. În ceea ce privește întrebările puse martorului H.P. de inculpat, în prezența lui S.P., instanța de fond a reținut că inculpatul a dorit să sublinieze faptul că abia atunci constatase starea victimei, deși cunoștea, astfel cum rezultă din chiar declarația acestuia, despre faptul că L.F. este în stare de inconștiență în pădure. În declarația olografă martorul S.P. a arătat că H.P.

a răspuns că nici nu l-a bătut, nici nu a căzut vreun lemn peste el. În celelalte declarații, a arătat că răspunsul martorului H.P. a fost acela că L.F. este beat și se comportă ca atare. Reținerea martorului H.P. în a da răspunsul exact este datorată, conform instanței de fond, faptului că inculpatul i-a cerut să nu spună nimic despre cele întâmplate, întrucât victima își va reveni și se vor înțelege a doua zi. De asemenea, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului B.M. și dat fiind faptul că la testarea cu poligraful, de trei ori, s-au evidențiat modificări psiho-fiziologice, specifice comportamentului simulat. Martorul H.P., supus și el testului poligraf, nu a relevat asemenea modificări.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța de fond a reținut că, din concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală, în sensul că leziunile au avut caracter vital, existând legătură de cauzalitate directă cu decesul, nu se poate în mod automat încadra acțiunea inculpatului în infracțiunea de omor. Instanța de fond a apreciat că inculpatul nu a urmărit, dar nici nu a acceptat producerea rezultatului. Astfel, martorul H.P. a arătat că inculpatul, după ce a lovit victima, i-a cerut să nu spună nimănui ceea ce s-a întâmplat, deoarece se va descurca a doua zi cu L.F. De asemenea, martorul a arătat că nu a comunicat soției victimei cele întâmplate și nici nu a anunțat organele de poliție, considerând că victima își va reveni a doua zi.

Atitudinea inculpatului față de faptă rezultă, conform celor afirmate de instanța de fond și din aceea că a îndemnat martorul să ducă victima, dacă este cazul, la spital și de aici convingerea inculpatului că victima își va reveni. Instanța a avut în vedere și faptul că inculpatul a dorit doar să lovească pe cei aflați în pădure, astfel cum a procedat și cu H.P. În raport de aceste împrejurări, de modalitatea de comitere a faptei, de mobilul inculpatului, acea de a-i aplica o corecție victimei pentru tăierea copacului, de starea fizică a făptuitorului la momentul comiterii faptei, stare de tulburare puternică cauzată de faptul că cei doi au dorit să sustragă copacul, deși a avut încredere în ei, instanța de fond a reținut că forma de vinovăție este praeterintenția, făptuitorul fiind în culpă în raport de rezultatul mai grav produs, moartea victimei.

În ceea ce privește despăgubirile acordate părții civile, instanța de fond a reținut că, deși soția victimei a solicitat 100.000.000 lei despăgubiri materiale și 70.000.000 lei daune morale, în cauză au fost dovedite, din declarațiile martorului E.E, ginerele părții civile și a martorei C.M., fiica părții civile, prejudicii materiale în cuantum de 39.000.000 lei, reprezentând cheltuielile făcute cu prilejul înmormântării și a celorlalte obiceiuri creștinești. Cu privire la despăgubirile morale, instanța a apreciat că acestea se justifică, raportat la pierderea suferită de partea civilă, prin moartea soțului său, acordându-le într-un cuantum de 50.000.000 lei, având în vedere scuza provocării reținută în favoarea inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpatul B.M. și partea civilă L.I. În motivele de apel formulate de Parchet, se critică hotărârea în ceea ce privește latura penală, respectiv greșita schimbare a încadrării juridice, deoarece în raport de numărul și intensitatea loviturilor, zonele vizate, în cauză a fost probată intenția de a ucide a inculpatului și, deci, existența infracțiunii de omor. Totodată, se arată că pedeapsa aplicată este prea mică, în raport de gradul de pericol social al faptei. Cu privire la soluționarea laturii civile, se critică hotărârea pentru omisiunea obligării în solidar a inculpatului, în calitate de prepus, cu partea responsabilă civilmente Direcția Silvică Teleorman, în calitate de comitent, la plata despăgubirilor materiale.

În apelul inculpatului B.M. se critică hotărârea în ceea ce privește greșita condamnare a inculpatului, apreciindu-se că în mod constant acesta a negat săvârșirea faptei, neexistând nici o probă care să ateste vinovăția inculpatului. În apelul părții civile se critică hotărârea cu privire la omisiunea reținerii solidarității părții responsabile civilmente și a inculpatului, solicitându-se totodată acordarea despăgubirilor cerute de partea civilă. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 212/ A din 24 martie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și apelul părții civile L.I., împotriva sentinței penale nr. 18 din 16 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Teleorman.

Desființează sentința penală nr. 18 din 16 ianuarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3926/2003 al Tribunalului Teleorman și, pe fond, rejudecând: În baza art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul B.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor în stare de provocare. Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 88 C. pen., deduce din pedeapsă perioada de la 1 februarie 2003 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., menține starea de arest a inculpatului. Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă L.I. și obligă inculpatul B.M., în solidar cu partea responsabilă civilmente Direcția Silvică Teleorman, la plata a 39.000.000 lei despăgubiri materiale și 50.000.000 lei daune morale.

Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la 9.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat și la 1.500.000 lei către partea civilă. Respinge apelul inculpatului B.M. ca nefondat. În termenul legal și împotriva acestei decizii au declarat recurs parchetul și inculpatul. Prin recursul declarat de parchet se critica soluția instanței de apel, pentru aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele legale, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Prin recursul declarat de inculpat hotărârile sunt criticate pentru eronata apreciere a probatoriului și greșita sa condamnare, în loc de a fi achitat în baza art. 10 lit. c) și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Recursul declarat de parchet este fondat. Examinându-se actele și probele administrate, față de criticile aduse, dar și din oficiu potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Curtea reține că, instanța de apel, a făcut o evaluare corectă a acestora și situația de fapt stabilită corespunde pe deplin activității infracționale efectiv desfășurată de inculpat. Se mai constată că, în concordanță cu situația de fapt, repetatele lovituri (14 semne de violență) aplicate de inculpat, victimei, în zone vitale, justifică în fapt și drept încadrarea juridică, în infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. În consecință și susținerile inculpatului în sensul că, nu este el autorul faptei penale, pentru care a fost trimis în judecată, sunt simple apărări neconfirmate însă de probatoriul cauzei.

Împrejurările concrete în care s-a comis fapta, întemeiat și legal, au determinat cele două instanțe, să rețină și scuza provocării, ca circumstanță atenuantă pentru inculpat, în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. În procesul de individualizare a pedepsei, se constată, însă că ambele instanțe au coborât cuantumul acesteia sub limita legală permisă și prevăzută de art. 76 alin. (2) C. pen. Astfel, potrivit acestui text, raportat la art. 174 C. pen. (ce incriminează fapta săvârșită), prin aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa minimă legală, putea fi de 3 ani și 4 luni și nu de 3 ani închisoare, după cum nelegal a fost stabilită. Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet urmează a fi admis, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen. și respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat. Rejudecând, în limita celor analizate, se va stabili pedeapsa legală. Se vor aplica și prevederile art. 381 și art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 212 din 25 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul B.M. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 18 din 16 ianuarie 2004 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., pe care o majorează de la 3 ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 1 februarie 2003 la 17 septembrie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2004.