ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5304/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5304/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor penale de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 130/ S din

3 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov s-a dispus condamnarea

inculpatului N.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1), lit. b), e),

g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit.

b) C. pen.

În baza art. 208 alin. (1), art. 209

alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., s-a

dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 78 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) a aplicat aceluiași inculpat o

pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 81 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) a condamnat același inculpat la

pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5

ani închisoare.

A menținut starea de arest a inculpatului

și s-a computat perioada reținerii și arestării preventive de la 1 ianuarie

2003 la zi.

Totodată s-a constatat că partea

vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă iar în temeiul art. 118 lit. d) C.

pen., s-a confiscat suma de 400.000 lei, contravaloarea bunului nerestituit

părții vătămate.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În data de 1

noiembrie 2003, în jurul orelor 18,00, inculpatul s-a întâlnit conform

înțelegerii anterioare, cu partea vătămată B.I., pentru a-l însoți la vila sa,

aflată în construcție în zona Brădet din localitatea Săcele.

Au lucrat până, în

jurul orelor 13,00, și după ce au servit masa au părăsit vila deplasându-se cu

autoturismul familiei B. în orașul Săcele.

Revenind a doua zi dimineața la

vilă, partea vătămată B.I. a constatat că i-a dispărut o pușcă cu aer comprimat

de 4,5 mm, o cutie cu alice de 4,5 mm, un aparat foto Minolta, cauzându-i un

prejudiciu total de 9.000.000 lei, motiv pentru care a sesizat poliția.

Cercetările efectuate în cursul

urmăririi penale au confirmat că autorul faptei este inculpatul N.M. asupra

căruia s-a găsit pușca cu aer comprimat, gloanțele și aparatul foto Minolta,

bunuri ce au fost restituite părții vătămate.

Din raportul de constatare tehnico –

științifică, efectuat asupra puștii cu aer comprimat marca UMAREX model 61,

calibru 4,5 mm, a rezultat că nu face parte din categoria armelor de foc ce

intră sub incidența Legii nr. 17/1996.

În data de 1

noiembrie 2003, în jurul orei 18,00, partea vătămată C.J. împreună cu tatăl său

C.I. au aplecat la cimitirul din Satulung parcând autoturismul Dacia 1310, pe

str. Câmpului. Când s-au întors au constatat lipsa autovehiculului, partea

vătămată anunțând telefonic pe martorul E.Z., vărul său, rugându-l să-l ajute

în căutarea mașinii, sesizând apoi și Poliția municipiului Săcele.

Martorul E.Z. împreună cu E.I., au

plecat în acest scop, pe DJ 103 spre comuna Tărlungeni, loc unde au descoperit

mașina părții vătămate. Îndreptându-se spre aceasta, martorii l-au observat pe

inculpat, care căuta în portbagaj.

Din cercetările efectuate a rezultat

că inculpatul a condus autoturismul părții vătămate pe drumurile publice din

municipiul Săcele, a acroșat un autobuz, continuându-și cursa pe DJ 103 B, unde

a fost prins de martorii E.Z.

Apropiindu-se de inculpat, martorii

au intrat în dialog cu el, însă acesta i-a amenințat cu arma că-i împușcă, după

care a încercat să fugă.

Din interpretarea coroborată a

tuturor probelor administrate, instanța de fond a reținut o stare de fapt

diferită cu referire la modul de sustragere al autoturismului părții vătămate

C.J.

Astfel, s-a confirmat sustragerea de

către inculpat a autoturismului, faptul că acesta a condus pe drumurile publice

cauzând un accident de circulație după care a părăsit locul în care s-a produs

acroșarea și avarierea ușoară a ambelor mașini.

Inculpatul a fost prins de martorii

E.I. și E.Z. care au alergat către mașină imobilizându-l.

Așa după cum arată cei doi martori

și inculpatul, acesta din urmă nu i-a amenințat în nici un fel, nici verbal,

nici cu arma, nici printr-un alt gest. Cei doi martori au sesizat că inculpatul

avea o pușcă, abia când acesta era imobilizat la pământ și au văzut țeava

armei, care era sub inculpat.

În aceste condiții, nu există

indicii temeinice că inculpatul ar fi exercitat violențe asupra martorilor, în

vederea păstrării autoturismului sau a înlăturării urmelor faptei de sustragere

a autoturismului așa cum este prevăzut pentru existența infracțiunii de

tâlhărie.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și

inculpatul N.M.

Parchetul a criticat sentința sub

aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de

tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, respectiv omisiunea instanței de a

aplica un spor în urma contopirii pedepselor aplicate inculpatului.

Inculpatul a solicitat reducerea

pedepsei.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

nr. 235/ A din 7 iulie 2004, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Brașov împotriva sentinței penale nr. 130 din 3 martie 2004 a Tribunalului

Brașov pe care a desființat-o în parte, respectiv în ceea ce privește greșita

reținere a prevederilor art. 37 lit. b) C. pen., omisiunea aplicării

prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, mecanismul contopirii pedepselor și

durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului N.M.

Rejudecând în aceste limite, a

descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și a repus în

individualitatea lor pedepsele componente de 5 ani închisoare, 4 ani

închisoare, 3 ani închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare.

Înlăturând prevederile art. 37 lit.

b) C. pen., a reținut prevederile art. 37 lit. a) C. pen., cu privire la

infracțiunile ce formează obiectul prezentului dosar.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002 a revocat grațierea condiționată a restului de 328 zile închisoare

rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 36/2002 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 157/2002 a Curții de Apel Brașov și a dispus executarea acestui rest

alături de pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente ce formează

obiectul prezentului dosar.

În consecință, în baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepselor rezultante în

urma adăugării la fiecare dintre acestea a restului de pedeapsă de 10 luni și

23 zile închisoare (328 zile), respectiv a pedepselor de 5 ani, 10 luni și 23

zile închisoare, 4 ani, 10 luni și 23 zile închisoare, 3 ani, 10 luni și 23

zile închisoare și 3 ani, 4 luni și 23 zile închisoare dispunând executarea

pedepsei celei mai grele, de 5 ani, 10 luni și 23 zile închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat împotriva aceleiași hotărâri.

A menținut starea de arest a

inculpatului deducând, în continuare, din durata pedepsei rezultante perioada

arestării preventive după pronunțarea hotărârii atacate în apel, respectiv

începând cu data de 3 martie 2004 și până în prezent.

Onorariul apărătorului din oficiu în

sumă de 400.000 lei s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției,

incluzându-se în cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat apelantul inculpat să plătească suma de 1.000.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că încadrarea juridică a fost schimbată în mod legal

de către prima instanță nefiind stabilit fără dubiu că inculpatul ar fi

exercitat amenințări asupra martorilor E.Z. și E.I. În raport de declarațiile

amănunțite date de acești doi martori în faza de cercetare judecătorească

rezultă un puternic dubiu în ceea ce privește exercitarea amenințării de către

inculpat, în momentul prinderii și imobilizării sale de către cei doi martori.

De altfel, declarațiile acestor doi martori (de altfel, singurii prezenți în

momentul imobilizării inculpatului) se coroborează cu declarațiile date în mod

constant de către inculpat, acesta negând exercitarea vreunei amenințări cu arma

asupra celor doi martori.

De altfel, în cursul urmăririi

penale cei doi martori E.Z. și E.I., povestesc modul în care l-au prins și

imobilizat pe inculpat, arătând că la momentul surprinderii sale, acesta căuta

ceva în portbagaj; ulterior a scos arma și văzând că martorii se îndreaptă spre

el, a încercat să fugă, dar a fost prins de martori și imobilizat, cu mâinile

la spate, până la venirea organelor de poliție”.

Este și puțin credibilă varianta

afirmată de organul de urmărire penală, cum că inculpatul i-a amenințat cu arma

pe cei doi martori și că, în ciuda acestui real pericol, martorii l-au ignorat

și au înaintat spre inculpat, chiar amenințați cu o armă tip carabină,

procedând la imobilizarea sa.

În fața instanței martorii clarifică

aspectele neclare din declarațiile date în faza de urmărire penală, arătând că

inculpatul nu i-a amenințat cu arma, deoarece practic nici nu a avut timpul

necesar; nu le-a adresat nici un cuvânt și nu a opus rezistență.

Martorul E.Z. a arătat în cuprinsul

declarației sale chiar poziția în care se afla inculpatul în momentul

imobilizării sale, respectiv cu spatele către martori, fiind prins „din spate,

luându-l practic în brațe, imobilizându-i mâinile”.

Ca atare, în mod judicios a conchis

prima instanță, în sensul că nu există probe temeinice care să ateste

exercitarea amenințării de către inculpat (astfel încât să subziste în cauză

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie), ci dimpotrivă, există un

puternic dubiu care, prin prisma prezumției de nevinovăție, nu poate profita

decât inculpatului.

Astfel, încadrarea juridică dată

faptelor săvârșite de inculpat (în opinia majoritară a membrilor completului de

judecată) este legală.

În cauză, există însă un alt aspect

de nelegalitate, neinvocat de către parchet, care privește forma recidivei

mari, în care inculpatul a săvârșit prezentele infracțiuni, cu consecințe

asupra duratei pedepsei finale (doar acest din urmă aspect, cel al

netemeiniciei, fiind criticat în motivele de apel ale parchetului).

Astfel, prima instanță a reținut că

infracțiunile ce formează obiectul prezentului dosar au fost săvârșite de către

inculpat în stare de recidivă mare postexecutorie față de o pedeapsă anterioară

de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 36/2002 a Tribunalului

Brașov, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 157/2002 a Curții de Apel

Brașov; prima instanță s-a rezumat la a analiza doar mențiunile cuprinse în

fișa de cazier judiciar, constatând că executarea pedepsei a început la data de

26 august 2001 și că din executarea acesteia, nu s-a liberat la data de 2

octombrie 2002, rămânând de executat un rest de 320 zile închisoare.

De menționat este însă faptul că,

deși Tribunalul Brașov a dispus prin sentința penală nr. 36/2002 condamnarea

inculpatului N.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, ulterior, prin decizia penală nr. 157/2002 a Curții

de Apel Brașov s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată acestei

infracțiuni în infracțiunea de lovire și alte violențe, prevăzute de art. 180

alin. (2) C. pen. (pentru care s-a dispus încetarea procesului penal) și în cea

de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a) și e) C.

pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani

închisoare; această din urmă pedeapsă a fost constatată ca fiind grațiată în

baza prevederilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, astfel că la data de 9

octombrie 2002, inculpatul a fost pus în libertate.

După această dată, respectiv la data

de 1 noiembrie 2003, inculpatul a săvârșit infracțiunile ce formează obiectul

prezentului dosar, respectiv în cursul termenului, condiție de 3 ani prevăzut

de art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Ca atare, pedeapsa anterioară

nefiind considerată ca executată la data săvârșirii prezentelor infracțiuni, se

impune reținerea în cauză a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., privind

recidiva mare postcondamnatorie.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov invocând dispozițiile art.

385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen. și inculpatul N.M.

Parchetul critică decizia sub

aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei, având în vedere

probele administrate, precum și un argument de raționament logic bazat pe

elemente certe de probațiune.

Astfel este de necontestat că

inculpatul, aflat în exteriorul autoturismului sustras, avea asupra sa arma,

faptul că aceasta se găsea la aproximativ 2 metri de mașină, aspect care

infirmă varianta martorilor cu privire la modul de derulare al evenimentelor și

confirmă starea de fapt reținută în rechizitoriu.

De asemenea, s-a apreciat că, în

raport de perseverența infracțională a inculpatului se impunea aplicarea unui

spor de pedeapsă.

Inculpatul, în recursul său a

solicitat reducerea pedepsei.

Examinând recursurile declarate,

potrivit dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor

și materialului din dosarul cauzei, se constată că recursul parchetului este

fondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și

instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe

bază de probe, iar potrivit art. 63 alin. (2) teza I C. proc. pen., probele nu

au o valoare dinainte stabilit.

Potrivit declarației olografe a

martorului E.Z. în momentul în care l-a văzut pe inculpat acesta „a deschis

portiera de la șofer, a scos o pușcă și-a îndreptat-o spre noi, dar văzând că

ne îndreptăm spre el a încercat să fugă dar l-am prins și l-am imobilizat la

pământ ținându-l până la venirea organelor de poliție”.

Aceleași împrejurări rezultă și din

declarația luată de organele de poliție imediat după consumarea infracțiunii.

Faptul că derularea evenimentelor a

avut loc în condițiile expuse anterior rezultă și din declarațiile celui de-al

doilea martor ocular, E.I. Potrivit relatărilor acestuia „persoana care umbla

în portbagaj ne-a văzut, a deschis portiera de la șofer și a scos din

interiorul mașinii o pușcă cu aer comprimat și pe care a îndreptat-o spre noi”.

Cât privesc declarațiile

inculpatului, în această fază procesuală, instanța de recurs urmează a observa

că autorul faptelor nu a putut da detalii întrucât nu și-a adus aminte nimic.

Un alt element important, fiind

omisă analizarea acestuia de către cele două instanțe, îl constituie faptul că

arma a fost găsită la aproximativ 2 metri de autoturismul părții vătămate.

Probele administrate în faza de

urmărire penală sunt completate cu declarația martorului K.M. dată în cursul

cercetării judecătorești din care rezultă că martorul E.I., aflându-se la

sediul poliției, i-a povestit că inculpatul a avut asupra lui o armă

îndreptând-o spre el când l-a prins.

Cât privesc declarațiile martorilor

E.I. și E.Z. se observă că aceștia și-au menținut declarațiile anterioare,

susținând că imobilizarea s-a produs când inculpatul era aplecat în interiorul

mașinii. Acest element nu poate fi însă primit în condițiile în care arma a

fost găsită la o distanță de aproximativ 2 metri.

În atare condiții motivația

instanței de fond, în sensul că declarațiile olografe ale martorilor oculari nu

au fost scrise de aceștia nu are suport probator, analiza fiind realizată pe

baza unor supoziții care sunt străine probațiunii în procesul penal.

Ca atare, probele administrate în

cauză dovedesc fără putință de tăgadă, că inculpatul N.M. după sustragerea

autoturismului părții vătămate C.J., fiind surprins de martorii E.Z. și E.I.,

pentru a-și asigura păstrarea bunurilor și scăparea i-a amenințat pe aceștia cu

pușca cu aer comprimat marca UMAREX de calibru 4,5 mm.

Întrebuințarea de către inculpat de

amenințări pentru a-și asigura scăparea, constituie astfel acțiunea adiacentă

întrucât s-a produs în desfășurarea aceleiași activități infracționale, fapta

săvârșită constituind astfel infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. b) C. pen.

În consecință, constatându-se

cazurile prevăzute de art. 385

9

pct. 14, 17 C. proc. pen., recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, urmează a fi admis, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 C. proc. pen., casându-se hotărârile

atacate sub aspectul încadrării juridice a faptelor și a pedepsei rezultante.

Rejudecând cauza, în temeiul art.

334 C. proc. pen., instanța de recurs va proceda la schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208

alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. b), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) alin. (2

1

) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.

La individualizarea judiciară a

pedepsei se vor avea în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.

72 C. pen., și anume dispozițiile părții generale ale acestui cod, limitele de

pedeapsă fixate în partea specială, de pericolul social al faptei săvârșite, de

persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

În raport de aceste elemente, de

împrejurările săvârșirii faptei, de urmările produse, precum și de atitudinea

nesinceră a inculpatului, instanța de recurs va aplica pentru infracțiunea de

tâlhărie 7 ani închisoare, orientând-o astfel spre minimul special prevăzut de

textul incriminator.

Se va proceda la contopirea acestei

pedepse cu pedepsele aplicate pentru celelalte infracțiuni, reținute în mod

corect de instanța de apel, dispunându-se, în temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., executarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002 se va revoca beneficiul grațierii pentru restul rămas neexecutat de 10

luni și 23 zile din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală

nr. 36/2002, pe care-l adaugă la pedeapsa rezultantă de 7 ani, inculpatul

executând în final 7 ani, 10 luni și 23 zile.

Se va deduce perioada reținerii și

arestării preventive de la 1 noiembrie 2003 la zi.

Cât privește aplicarea unui spor de

pedeapsă, instanța de recurs apreciază că acesta nu se justifică, pedeapsa

rezultantă fiind suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C.

pen.

Față de cele expuse, anterior,

recursul inculpatului urmează a fi respins, ca nefondat, în condițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, cu excepția infracțiunii de

tâlhărie, instanțele de judecată au aplicat, pentru celelalte infracțiuni

săvârșite de inculpat, pedepse corect individualizate, valorificând toate

elementele ce caracterizează faptele și persoana inculpatului.

În temeiul art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în care se include și

onorariul avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei

penale nr. 235 din 7 iulie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul

nr. 624/2004, privind pe inculpatul N.M.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 130 din 3 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b), descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și repune în

individualitatea lor pedepsele componente astfel:

- 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1)

lit. b), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și

i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 208

alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. b), e), g) și i) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., texte în baza cărora îl condamnă pe inculpatul N.M. la 7 ani

închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen.

și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2) lit. b) C.

pen., cu pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.

208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.; cu pedeapsa de 3 ani

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002; și cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 81 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, astfel încât inculpatul

urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 7 din

Legea nr. 543/2002 revocă beneficiul grațierii pentru restul rămas neexecutat

de 10 luni și 23 zile, pe care-l adaugă la pedeapsa rezultantă de 7 ani

închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 7 ani, 10 luni și 23 zile

închisoare.

Deduce reținerea și arestarea preventivă de la 1

noiembrie 2003 la zi. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul

inculpatului.

Obligă recurentul - intimat inculpat

la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

400.000 lei, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 octombrie 2004.