ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4363/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 253 din 6 martie

2003, Tribunalul București, a respins cererea de schimbarea a încadrării

juridice din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., formulată de inculpatul D.S.M.

În temeiul art. 20, raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a

condamnat pe inculpatul D.S.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus prevenția de la 20 noiembrie 2001 la zi.

În baza art. 20, raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a

condamnat pe inculpatul D.I.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

A luat act că inculpatul este

arestat în altă cauză.

A obligat pe inculpați în solidar cu

părțile responsabile civilmente D.M., M.D. și D.N. la plata sumelor de

10.000.000 lei daune materiale și 10.000.000 lei daune morale către partea

civilă M.N.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

confiscat de la inculpatul D.I.V. cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat pe fiecare inculpat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la

câte 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 194 alin.

(4) C. proc. pen., a obligat pe inculpați, în solidar cu părțile responsabile

civilmente, la 6.000.000 leu cheltuieli judiciare către partea vătămată M.N.

În fapt, la 22 mai 2001, inculpații

D.S.M. și D.I.V. au participat, în calitate de coautori, la înjunghierea părții

vătămate M.N., care a fost apoi internată la Spitalul Clinic de Urgență

București, în perioada 22-28 mai 2001, pentru plagă înjunghiată, paravertebral

drept, cu hemopneumotorax drept, urmare agresiunii și a necesitat 16-18 zile

îngrijiri medicale pentru vindecare și leziunile au pus viața victimei în

pericol.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul D.I.V., criticând greșita încadrare juridică a faptei,

considerând că încadrarea corectă se înscrie în dispozițiile art. 182 C. pen.,

el neavând intenția să ucidă victima, ci a fost un simplu incident și nu a

lovit cu cuțitul.

În subsidiar, inculpatul critică

greșita individualizare a pedepsei, astfel că solicită reducerea acesteia, mai

ales că este grav bolnav, iar regimul de detenție îi afectează starea de

sănătate.

Prin decizia penală nr. 258 din 14

mai 2003, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului,

reținându-se următoarele:

Curtea nu a primit critica

principală referitoare la greșita respingere a cererii de schimbare a

încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în vătămare

corporală gravă, reținându-se că inculpații sunt coautori la prima faptă, ceea

ce rezultă atât din situația de fapt, corect stabilită cu probele administrate,

precum și din certificatul medico-legal care conchide că, prin gravitatea lor,

leziunile produse prin lovire cu un corp dur, ascuțit (posibil cuțit) au pus

victimei viața în pericol.

Curtea a reținut următoarea situație

de fapt:

La 22 mai 2001, în incinta Liceului

Traian, între partea vătămată M.N. și martora C.C.A. a Avut loc o ceartă în

timpul căreia partea vătămată a lovit-o pe martoră cu pumnul în figură.

Din acest motiv, cei doi inculpați

și martorii N.A.G., C.C.A. și D.A.S. s-au adunat într-o scară a blocului situat

pe str. Pîncota, sector 2, pentru a aștepta pe partea vătămată M.N., toți

știind că prin acel loc este drumul acestuia către școală.

Inculpatul D.I.V. a adus cu el un

cuțit, pe care-l ținea într-o teacă din piele la cureaua pantalonilor, l-a

arătat prietenului său inculpatul D.S.M. și care s-a oferit să țină el cuțitul.

Când partea vătămată a trecut prin

fața blocului, inculpații au ieșit din scară și au început să o lovească,

inițial cu pumnii și picioarele, astfel că victima s-a lăsat în poziția

„ghemuit” pentru a se feri de lovituri.

În acel moment, inculpatul D.S.M. a

scos cuțitul din mâneca hainei și a lovit cu el pe M.N. o singură dată, în

spate.

Inculpatul D.S.M. a băgat cuțitul

din nou pe mâneca hainei și s-a depărtat câțiva metri de locul faptei, timp în

care inculpatul D.I.V. a lovit din nou victima cu pumnii în spate.

Apoi, cei doi inculpați și martorele

C.C.A. și D.A.S. s-au deplasat acasă la inculpatul D.S.M. care băgase cuțitul

în teaca din piele. Ajunși acasă la D.S.M., acesta împreună cu inculpatul

D.I.V. au spălat cuțitul și, în final, s-au despărțit. Cuțitul a rămas la

inculpatul D.I.V. care-l și adusese.

A concluzionat instanța că, prin

urmare, chiar dacă nu inculpatul D.I.V. a lovit cu cuțitul pe partea vătămată,

este însă cel care a adus cuțitul de acasă la întâlnirea cu coinculpatul D.S.M.

și martorii de mai sus, întâlnire ce avea ca scop aplicarea unei „corecții”

părții vătămate pe care au așteptat-o special în locul prin care știau că

acesta va trece spre școală.

De asemenea, deși toți martorii

afirmă, iar inculpații recunosc faptul că D.I.V. I-a arătat lui D.S.M. că a

adus un cuțit, iar D.S.M. a cerut s ă „țină” el cuțitul, inculpatul D.I.V. i-a

dat cuțitul fără teacă, situație în care D.S.M. l-ar fi „ținut” tot la curea.

Or, D.I.V. a văzut că D.S.M. a băgat cuțitul fără teacă pe mâneca hainei și,

astfel, „pregătiți”, au așteptat-o pe partea vătămată.

De asemenea, inculpații au atacat-o

amândoi deodată pe partea vătămată și au început s-o lovească cu pumnii și

picioarele, D.S.M. a folosit cuțitul când victima era „chircită” la pământ,

D.S.V. continuând s-o lovească și după ce D.S.M. a folosit cuțitul și s-a

îndepărtat câțiva metri.

Mai mult, D.I.V. a continuat să

lovească victima deși fusese înjunghiată de D.S.M., D.I.V. nefiind credibil că

nu ar fi văzut momentul înjunghierii victimei, ci abia după incident, l-a văzut

pe D.S.M. cu cuțitul în mână. Or, martorii oculari N.A.G. și C.C.A. au arătat

că, după îndepărtarea lui D.S.M. de victimă și când D.I.V. continua s-o

lovească, ambii inculpați aveau pantalonii stropiți cu sânge.

Prin urmare, coroborând situația de

fapt cu certificatul medico-legal, apelantul D.I.V. este coautor la tentativa

de omor calificat asupra victimei M.N., a conchis instanța.

În ce privește individualizarea

pedepsei, motiv subsidiar de apel, Curtea reține că, în cauză s-a făcut o

corectă aplicarea a dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen., pedeapsa de 4 ani

închisoare situându-se foarte aproape de minimul special (3 ani și 8 luni)

prevăzut de lege pentru tentativă la omor calificat săvârșită de un minor.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs inculpatul D.I.V. care a criticat cuantumul pedepsei, în sensul că este

prea mare, și a solicitat reducerea acesteia.

Recursul este nefondat.

La stabilirea cuantumului pedepsei,

instanța a avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv gradul de pericol social și împrejurările săvârșirii

faptei, dar și datele inculpatului care nu are antecedente penale și a avut o

atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.

Așa fiind și având în vedere că nici

din oficiu nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor,

urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se

respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.I.V. împotriva deciziei

penale nr. 258 din 14 mai 2003 a Curții de Apel București, cu obligarea

acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul D.I.V. împotriva deciziei nr. 258 din 14 mai 2003 a Curții de Apel

București, secția I penală, ca nefondat.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

9 octombrie 2003.