ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 29/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 29/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Examinând recursul de față, constată: Prin sentința penală nr. 1160 din 21 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din 3 infracțiuni prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 99 și urm. C. proc. pen., în 3 infracțiuni prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 99 C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A.M.c. la 3 pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare, pentru trei infracțiuni de tâlhărie. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. proc.
pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 5 aprilie 2003 la 3 iulie 2003. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 400.000 lei. S-a constatat că partea vătămată M.Șt. și B.R.O. nu au formulat pretenții civile. Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente A.I. la 4.060.000 lei, cu titlu de despăgubiri către partea civilă D.D. și la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt s-au reținut următoarele: La data de 3 februarie 2003, împreună cu alte persoane printre care s-a disjuns cauza, inculpatul l-a deposedat prin violență, pe stradă, pe M.Șt., de o pereche de mănuși și de un telefon mobil.
Inculpatul și aceste persoane la data de 4 februarie 2003 au deposedat, de asemenea, prin violență pe partea vătămată B.R.O. de un telefon și de un ceas de mână elvețian. Tot astfel, la data de 11 februarie 2003, inculpatul, împreună cu aceiași participanți, a sustras prin amenințare de la partea vătămată un telefon mobil și suma de 600.000 lei. Prin decizia penală nr. 777 din 27 octombrie 2000, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, reținând că situația de fapt și încadrarea juridică au fost corect stabilite, iar pedepsele au fost just individualizate. Inculpatul a declarat recurs, susținând că pedeapsa aplicată este prea aspră. Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.
pen., dar nu este fondat. Se constată că pedepsele aplicate se situează la limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile comise, iar din actele dosarului nu rezultă nici o împrejurare care să justifice reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Este de reținut că cele trei fapte au fost comise de același grup infracțional, în loc public, făptuitorii acționând în apropierea Colegiului Sf. Sava. Părțile vătămate erau elevi ai acestei instituții de învățământ, fiind acostate și sub diverse pretexte izolate de colegii cu care erau și apoi tâlhărite. Toate aceste împrejurări sunt de natură a releva un pericol social ridicat al faptelor, chiar dacă prejudiciile cauzate nu sunt prea mari.
Cum din examinarea cauzei și în raport cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu rezultă existența vreunui motiv de casare, care să poată fi luat în considerare din oficiu. Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M.C. împotriva deciziei penale nr. 777 din 27 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 ianuarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.