ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2463/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data

de 18 martie 2004 în dosarul nr. 764/2004, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a menținut starea de arest a inculpaților P.A. și C.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că prin sentința penală nr. 177 din 9 februarie 2004, Tribunalul

București, secția I a penală, a condamnat pe inculpații:

- P.A. la pedeapsa rezultantă de 5

ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art.

74 și art. 76 lit. b) din același cod;

- C.M. la pedeapsa rezultantă de 7

ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de

art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. Conform

art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un

an închisoare, aplicată acestui din urmă inculpat prin sentința penală nr. 2056

din 16 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 București și a dispus

executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză,

urmând ca în final inculpatul C.M. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 14, raportat la art.

346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar să plătească

4.000.000 lei despăgubiri civile părții civile A.M. și 4.000.000 lei părții

civile G.I.R., cu același titlu.

S-a reținut că faptele comise de

inculpați și modalitatea de săvârșire a acestora constituie un element ce

conduce la concluzia că, lăsați în libertate, aceștia prezintă un pericol

pentru societate. Totodată, actele dosarului fac dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 148 și art. 143 C. proc. pen., astfel că

menținerea stării de arest se impune.

Împotriva încheierii menționate,

inculpatul C.M. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

La termenul din 6 mai 2004, fixat

pentru judecarea recursului, inculpatul nu a invocat nici unul dintre cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., arătând că lasă

soluția la aprecierea instanței.

Examinând cauza prin prisma

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art.

385

10

alin. (2) din același cod, se constată următoarele:

Potrivit art. 23 alin. (6) din

Constituția României, revizuită, „în faza de judecată instanța este obligată,

în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată,

punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat

arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există

temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate”.

Corespunzător principiului statuat

prin legea fundamentală, legea procesuală penală prin art. 160

b

C.

proc. pen., a stabilit că „în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar

nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive”.

Sesizată cu soluționarea căii de

atac exercitate de inculpați împotriva hotărârii primei instanțe, la termenul

din 18 martie 2004, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control

judiciar a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive și

constatând că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii,

cu referire la art. 148 și art. 143 C. proc. pen., a dispus, în sensul

menținerii acesteia.

Astfel, probele sau indiciile

temeinice privind săvârșirea unei fapte penale, la care face referire art. 143

C. proc. pen., au fost apreciate ca existente în raport de probele dosarului și

pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, așa încât condiția

privind constatarea că temeiurile care au determinat arestarea subzistă și că

acestea, cu referire la pericolul social concret pe care l-ar prezenta pentru

ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, impun în continuare

privarea de libertate este îndeplinită.

Ca atare, cum temeiurile care au

determinat arestarea nu au încetat, în mod judicios s-a dispus în sensul

menținerii măsurii preventive, încheierea atacată nefiind supusă nici unui caz

de casare.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii de ședință din 18 martie 2004,

pronunțată în dosarul nr. 764/2004 al Curții de Apel București, secția a II a

penală, va fi respins, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, inculpatul menționat va fi obligat, potrivit dispozitivului,

la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii de ședință din data de 18

martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 764/2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

mai 2004.