ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2463/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2463/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 18 martie 2004 în dosarul nr. 764/2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a menținut starea de arest a inculpaților P.A. și C.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 177 din 9 februarie 2004, Tribunalul București, secția I a penală, a condamnat pe inculpații: - P.A. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) din același cod; - C.M. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.
Conform art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată acestui din urmă inculpat prin sentința penală nr. 2056 din 16 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 București și a dispus executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul C.M. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpații au fost obligați în solidar să plătească 4.000.000 lei despăgubiri civile părții civile A.M. și 4.000.000 lei părții civile G.I.R., cu același titlu. S-a reținut că faptele comise de inculpați și modalitatea de săvârșire a acestora constituie un element ce conduce la concluzia că, lăsați în libertate, aceștia prezintă un pericol pentru societate.
Totodată, actele dosarului fac dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 148 și art. 143 C. proc. pen., astfel că menținerea stării de arest se impune. Împotriva încheierii menționate, inculpatul C.M. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. La termenul din 6 mai 2004, fixat pentru judecarea recursului, inculpatul nu a invocat nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., arătând că lasă soluția la aprecierea instanței. Examinând cauza prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.
pen., cu referire la art. 385 10 alin. (2) din același cod, se constată următoarele: Potrivit art. 23 alin. (6) din Constituția României, revizuită, „în faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, să verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constată că nu există temeiuri noi care să justifice menținerea privării de libertate”. Corespunzător principiului statuat prin legea fundamentală, legea procesuală penală prin art. 160 b C. proc. pen., a stabilit că „în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive”.
Sesizată cu soluționarea căii de atac exercitate de inculpați împotriva hotărârii primei instanțe, la termenul din 18 martie 2004, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar a verificat legalitatea și temeinicia arestării preventive și constatând că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii, cu referire la art. 148 și art. 143 C. proc. pen., a dispus, în sensul menținerii acesteia. Astfel, probele sau indiciile temeinice privind săvârșirea unei fapte penale, la care face referire art. 143 C. proc. pen., au fost apreciate ca existente în raport de probele dosarului și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, așa încât condiția privind constatarea că temeiurile care au determinat arestarea subzistă și că acestea, cu referire la pericolul social concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, impun în continuare privarea de libertate este îndeplinită.
Ca atare, cum temeiurile care au determinat arestarea nu au încetat, în mod judicios s-a dispus în sensul menținerii măsurii preventive, încheierea atacată nefiind supusă nici unui caz de casare. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii de ședință din 18 martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 764/2004 al Curții de Apel București, secția a II a penală, va fi respins, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul menționat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii de ședință din data de 18 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 764/2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.