ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3418/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 138

din 4 februarie 2005, pronunțată în dosar nr. 6446/2004, Tribunalul București,

secția I penală, a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului C.A., la 7 ani închisoare, pentru

tâlhărie.

În baza art. 83 C. pen., s-a

revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de un an și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1255 din 18 octombrie 2002 a

Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la 30 octombrie

2002 și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin

prezenta, în final urmând să execute 8 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv de la 31 octombrie 2004 la zi.

În baza art. 221 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M.E., la 2 ani

închisoare, pentru tăinuire.

În baza art. 71 C. pen.,

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă reținerea de la 31 octombrie 2004.

În baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., a obligat în solidar pe inculpații C.A. și S.M.E. la plata sumei de

2.300.00 lei către partea civilă B.B.

S-a luat act că partea

vătămată C.R.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la câte 1.900.000 lei cheltuieli

judiciare, statului, din care câte 400.000 lei onorariul apărătorului din

oficiu.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, la data de 30 octombrie 2004, orele 15.30,

inculpatul C.A. însoțit de inculpatul S.M.E. se deplasau pe str. Pene Dumitru.

Partea vătămată se afla în trecere însoțit de martorul V.A., pe aceeași stradă.

Inculpatul C.A., care îl

cunoștea pe partea vătămată C.R., l-a oprit pe acesta, l-a tras la o distanță

de aproximativ 5 metri și i-a solicitat să-i dea telefonul mobil pentru a face

apel, însă partea vătămată a refuzat. Inculpatul i-a luat telefonul din mână, după

care a refuzat să-l restituie părții vătămate și, întrucât acesta țipa,

inculpatul l-a amenințat cu un cuțit, spunându-i că dacă nu tace îl taie cu

cuțitul.

Inculpatul S.M.E. a asistat

la comiterea infracțiunii de tâlhărie, dar fără a participa la aceasta, iar

după ce inculpatul C.A. a plecat, i-a spus părții vătămate că poate îi aduce

telefonul mobil înapoi.

În aceeași zi, la orele

17.00, inculpații S.M.E. și C.A. au vândut martorului B.B. telefonul mobil

sustras, primind suma de 2.300.000 lei pe care au folosit-o pentru a-și cumpăra

droguri.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul C.A. invocând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii.

Inculpatul solicită, în motivele scrise, să se înlăture dispoziția de revocare

a suspendării pedepsei de un an și 6 luni întrucât aceasta a fost anulată

printr-o hotărâre anterioară. Oral, apărătorul din oficiu numit pentru inculpat

a solicitat să se dispună achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2,

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., motivând că din probele administrate

rezultă că partea vătămată i-a înmânat de bunăvoie telefonul mobil inculpatului

și asupra acesteia nu s-au exercitat violențe.

În subsidiar a solicitat să

se aprecieze asupra reindividualizării pedepsei aplicate, în sensul reducerii

acesteia către minimul special.

Prin decizia penală nr. 205

din 21 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis

apelul inculpatului, a desființat în parte sentința și a înlăturat dispozițiile

privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de un an și

6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1255/2002 a Judecătoriei sector

3, urmând ca inculpatul să execute 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 –

art. 64 C. pen.

Celelalte dispoziții ale

sentinței au fost menținute.

Inculpatul a declarat, în

termen recurs solicitând casarea ambelor hotărâri, schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea de furt simplu și reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Instanțele au stabilit

corect situația de fapt și vinovăția recurentului interpretând judicios materialul

probator administrat în cauză. Din coroborarea declarației martorului V.A. cu

cea a părții vătămate rezultă cu certitudine că după ce a primit telefonul

mobil, pe care l-a cerut pentru a suna un prieten, inculpatul a refuzat să-l

restituie, amenințându-l pe C.R. el va „tăia” cu un cuțit, apoi a fugit,

păstrând telefonul.

Așadar, inculpatul a intrat

în posesia telefonului mobil, pretextând că dorește să sune un prieten, dar

partea vătămată nu a pierdut posesia juridică a acestuia, dovadă că atunci când

a constatat că inculpatul nu îl folosește în scopul solicitat, și-a dat seama

că inculpatul de la început a intenționat să și-l însușească, astfel că a cerut

să-i fie restituit. Văzând că partea vătămată țipă inculpatul l-a amenințat cu

un cuțit, spunându-i că dacă nu tace îl va tăia.

În consecință, desfășurarea

evenimentelor dovedește că sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

C. pen., text în baza căruia inculpatul a fost condamnat, nici decum ale

infracțiunii de furt, astfel cum a considerat inculpatul.

Verificând hotărârea atacată

și sub aspectul motivelor de casare care se iau în considerare din oficiu,

Curtea apreciază că aceasta este temeinică și legală, urmând a fi menținută.

Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72

C. pen., reținându-se periculozitatea socială ridicată a faptei, modalitatea

săvârșirii ei, precum și antecedentele penale ale inculpatului, care a mai fost

condamnat de 3 ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.

Din durata pedepsei se va

decide arestarea preventivă cu începere de la 31 octombrie 2004 până la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 205/ A din

21 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 31 octombrie 2004 la 1 iunie 2005.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi  1 iunie 2005.