ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4376/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4376/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 177 din 9 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, inculpatul P.A. a fost condamnat la câte 5 ani închisoare, pentru două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. și s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 29 iulie 2003, la zi.
Inculpatul C.M. a fost condamnat la câte 7 ani închisoare, pentru două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. Conform art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2056 din 26 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 București, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare. S-a dedus din pedeapsă reținerea de o zi din condamnarea anterioară și arestarea preventivă de la 29 iulie 2003 la zi. Inculpații au fost obligați în solidar la 4.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă A.M. și la 4.000.000 lei despăgubiri către partea civilă G.I.R.
Inculpații au fost obligați și la câte 1.500.000 lei, cu titlul de confiscare către stat, și la plata cheltuielilor judiciare către stat. A reținut instanța că, în ziua de 29 iulie 2003, cei doi inculpați s-au repezit și au smuls telefonul mobil de la gâtul părții vătămate A.M., care se deplasa pe strada Prisaca Dornei. La strigătele părții vătămate inculpații au fost imobilizați de un echipaj de poliție. Partea vătămată a suferit leziuni, care au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. În ziua de 14 iulie 2003, în timp ce partea vătămată L.M. se deplasa pe B-dul Nicolae Grigorescu, inculpatul P.A. i-a smuls din mână telefonul mobil, pe care ulterior l-a valorificat. În ziua de 20 iulie 2003, cei doi inculpați, aflându-se pe B-dul Nicolae Grigorescu, au agresat-o pe partea vătămată G.I.R.
și i-au smuls de la gât telefonul mobil. Apelurile declarate de inculpați prin care au solicitat reducerea pedepselor aplicate, au fost respinse ca nefondate, prin decizia penală nr. 240 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Împotriva hotărârilor pronunțate inculpații C.M. și P.A. au declarat recurs, reiterând motivele de apel cu privire la reducerea pedepselor. Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. În raport de probatoriul administrat, instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, încadrările juridice date faptelor comise de aceștia fiind legale. Pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate în raport de pericolul social al faptelor, de violențele exercitate împotriva părților vătămate, de împrejurarea că inculpatul C.M., în minorat a mai suferit o condamnare.
S-a avut în vedere și că inculpații au săvârșit mai multe fapte de tâlhărie. Se constată astfel că pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru inculpatul P.A. și 8 ani închisoare pentru inculpatul C.M. corespund unei individualizări proporționale, fiind de natură prin duratele lor să asigure atât finalitatea preventivă cât și cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea lor. În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați. Se va deduce pentru fiecare perioadele executate prin arest preventiv. Recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M. și P.A., împotriva deciziei penale nr. 240 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive de la 29 iulie 2003 la 7 septembrie 2004, pentru inculpatul P.A. și de la 29 iulie 2003, la 7 septembrie 2004 și reținerea de o zi din sentința penală nr. 2056/2001 a Judecătoriei sectorului 3 București, pentru inculpatul C.M. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.