Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.09.2003
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 226/2003

HOTĂRÂRE
15.09.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 226/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 211 din 27 februarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.M. la 9 ani închisoare și interzicerea timp de 4 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării unei pedepse anterioare de un an și 6 luni închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute și această pedeapsă, în total 10 ani și 6 luni închisoare, precum și interzicerea timp de 4 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsă perioada arestării preventive, cu începere de la 24 octombrie 2000 până la 27 februarie 2003, menținându-se, totodată, starea de arest a inculpatului. Împotriva sentinței inculpatul a declarat apel. Prin decizia penală nr. 238 din 7 mai 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul și, desființând parțial sentința, a redus pedeapsa de 9 ani închisoare la 7 ani închisoare și, adăugând pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru care s-a revocat suspendarea condiționată a executării, s-a dispus ca inculpatul să execute, în total, 8 ani și 6 luni închisoare și interzicerea timp de 4 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C. pen. Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, fiind fixat termen, pentru judecarea acestuia, la 15 octombrie 2003. Prin încheierea din 19 august 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160 d C. proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpatului este legală, dispunând prelungirea acesteia până la 17 septembrie 2003. Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare. Recursul nu este admisibil. Prin art. 160 d alin. (1) C. proc. pen.

se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385 12 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri". Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160 b și ale art. 160 c alin. (1)", care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160 d C. proc.

pen., prin care instanța de apel sau de recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac. Așa fiind, și cum prin art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau de aceea de recurs legiuitorul nu a considerat necesară această cale de atac din moment ce nu a reglementat posibilitatea de a fi exercitată.

De altfel, o încheiere a instanței de recurs privind prelungirea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor. În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160 d , corelate cu cele ale art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă și de reglementarea de ansamblu din Codul de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie respins cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva încheierii din 19 august 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2549/2003. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică azi, 15 septembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-15
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 231/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 302 din 29 mai 2003, Tribunalul Constanța a condamnat, între alții, pe inculpatul S.M. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2003-09-15
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 201/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 146 din 17 februarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul C.M.A. la 5 ani închisoare pen
ÎCCJ 2005-06-01
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3418/2005
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 138 din 4 februarie 2005, pronunțată în dosar nr. 6446/2004, Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza art. 211 ali
ÎCCJ 2003-09-15
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 212/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din 27 ianuarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, între alții, pe inculpatul Ț.M.M. la 5 ani și 6 luni închis
ÎCCJ 2003-12-03
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 587/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 503 din 22 mai 2003, Tribunalul București, secția a II–a penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul P.J. la 8 ani și 6 luni închi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă