ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1137/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1137/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față

;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 617 din 26 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul

București, în baza art. 211 alin. (2), lit. c) și alin. (2

1

)

lit.

a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.D.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza

art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a

executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 1469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3

București, pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând

ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 – art. 64 C. pen. și s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei.

S-a constatat că în cauza în

care s-a pronunțat sentința penală nr. 1469 din 14 septembrie 2001 a

Judecătoriei sectorului 3 București inculpatul a fost reținut pe data de 7

decembrie 2000.

În baza art. 14, art. 346 C.

proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 10.000.000 lei despăgubiri către partea civilă N.T.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive de la 15 octombrie 2002 la 27 ianuarie 2004.

A fost obligat inculpatul la

plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut, în fapt, că pe data de 3 octombrie 2002, în jurul orei

13,30, partea vătămată, aflată pe scaunul din dreapta față al autoturismului

marca Dacia Super Nova, parcat în fața sediului B.C.R. din Sector 3 București,

a văzut când din autoturismul marca Dacia 1310, de culoare albă, fără număr de

înmatriculare, au coborât două persoane, șoferul rămânând în interior, din care

una a deschis portiera dreaptă spate a autoturismului, a luat geanta aflată

între cele două scaune din față, a încercat să îi smulgă o haină părții

vătămate, care s-a opus, așa încât a luat o sacoșă ce conținea diverse

documente.

În motivare, instanța de fond a arătat că

vinovăția inculpatului este dovedită, în baza probelor administrate în cauză,

și anume declarațiile părții vătămate, care, deși prin afirmațiile potrivit

cărora inculpatul a pătruns pe portiera dreapta spate a autoturismului,

contrazic raportul de expertiză criminalistică, în care se arată că urma

papilară ridicată de pe exteriorul portierei stânga spate a autoturismului în

care se afla partea vătămată a fost creată de degetul mare de la mâna stânga a

inculpatului, confirmă participarea inculpatului la comiterea infracțiunii,

existând posibilitatea ca partea vătămată, aflată într-o stare de șoc datorată

condițiilor în care s-a desfășurat fapta penală, să fi fost în eroare asupra

identității persoanelor, care au pătruns în autoturism pe portierelor din spate

ale autoturismului, cu atât mai mult cu cât este de necontestat faptul că

inculpatul nu a putut prezenta o variantă credibilă, probată, privind modul în

care și-a petrecut ziua respectivă.

La individualizarea judiciară a pedepsei

inculpatului, s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei penale,

împrejurările în care a fost comisă, conduita procesuală a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

În motivarea apelului, parchetul a arătat că

sentința penală este atât nelegală, întrucât, în mod greșit, instanța de fond,

făcând aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului

suspendării condiționate din executarea pedepsei de un an și 6 luni închisoare,

care constituie termen de încercare, în loc de 6 luni închisoare, aplicată prin

sentința penală 1.469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3

București, însă se impunea, în egală măsură, revocarea liberării condiționate

pentru restul de 145 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de un an

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1293 din 30 aprilie 2001 a

Judecătoriei sectorului 4 București, după care trebuia să dispună contopirea celor

două pedepse cu închisoarea, cu stabilirea pedepsei rezultante a închisorii,

din care să se deducă perioadele prevenției și cea executată, iar restul să fie

contopit cu pedeapsa aplicată, cât și netemeinică, deoarece instanța de fond,

în mod greșit, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii în

bloc, a tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., impunându-se

interzicerea numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul, în motivarea apelului său, a

susținut că din probele dosarului nu rezultă vinovăția sa, întrucât însăși

partea vătămată, în primele declarații, a arătat, pe de o parte, că geanta i-a

fost sustrasă și nu smulsă, apoi, în declarațiile ulterioare, a susținut că

inculpatul nu a exercitat nici un fel de violență asupra sa, iar, pe de altă

parte, că inculpatul a pătruns pe portiera dreapta spate, în timp ce, potrivit

procesului verbal de cercetare la fața locului, împreună cu raportul de

constare tehnico-științifică, urma papilară aparținând inculpatului a fost

prelevată de pe portiera stânga spate a autoturismului, la care se adaugă

declarația autodenunțătorului, prin care a descris, în detaliu, modalitatea de

săvârșire a infracțiunii, cu precizarea că rezultatul testului pentru

stabilirea comportamentului simulat este denaturat datorită firii sale emotive

și limbajul juridic inaccesibil folosit la formularea întrebărilor.

De asemenea, a arătat că a avut o conduită

bună înainte și după comiterea infracțiunii, a manifestat o atitudine constant

sinceră, nu este recidivist, s-a aflat timp de 2 ani în stare de arest

preventiv, astfel încât se pot reține în favoarea sa circumstanțele atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

A solicitat astfel, în principal, achitarea,

în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei

închisorii, atât cu privire la cuantum, cât și sub aspectul executării, prin

aplicarea fie a dispozițiilor art. 81 C. pen., fie a art. 86

1

C.

pen.

Prin decizia penală nr. 706

din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul

D.D.I. împotriva sentinței penale nr. 617 din 26 aprilie 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală.

S-a desființat sentința, în parte, sentința penală și,

rejudecând, în fond:

În

temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării

pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1.469 din 14

septembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin

decizia penală nr. 1.137 din 01 iulie 2002 a Tribunalului București, pe care a

cumulat-o cu pedeapsa aplicată în această cauză, inculpatul urmând să execute

pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

S-a descontopit pedeapsa

rezultantă de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1.293 din 30

aprilie 2001 a Judecătoriei sector 4 București, rămasă definitivă prin decizia

penală nr. 1942 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, în cele două pedepse cu închisoarea componente, pe care le-a repus în

individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de un an

închisoare, stabilită în urma cumulării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) – art.

209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., coroborat cu art. 99 și următoarele C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 120 din 21 aprilie 2000 a Judecătoriei L.G.,

pentru care s-a dispus, conform art. 83 C. pen., revocarea suspendării

condiționate;

- pedeapsa de 7 luni

închisoare, stabilită în urma cumulării pedepsei de o lună închisoare, aplicată

pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966,

raportat la art. 99 și următoarele C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C.

pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 120

din 21 aprilie 2000 a Judecătoriei Lehliu Gară, pentru care s-a dispus conform

art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiționate.

În temeiul art. 40 alin. (1),

raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 7 ani și 6 luni

închisoare, stabilită în această cauză cu cele două pedepse cu închisoarea,

astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute

pedeapsa cea mai grea, și anume pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen.,

s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 36 alin. (4)

și art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 7 ani și 6 luni

închisoare arestarea preventivă pe perioada

10 noiembrie 2000-24

noiembrie 2000 și durata executată de la data de 18 ianuarie 2002 la data de 24

iulie 2002, inclusiv, în dosarul nr. 16.587/2000 al Judecătoriei Sector 4

București, reținerea din data de 07 decembrie 2000 din dosarul nr. 7.933 /2001

al Judecătoriei sector 3 București, precum și reținerea și arestarea preventivă

din această cauză, de la data de 15 octombrie 2002 la data de 27 ianuarie 2004

inclusiv.

În temeiul art. 357 alin.

(2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor

ridicate pe baza procesului verbal de percheziție domiciliară, întocmit de

D.G.P.M.B., secția 10 poliție, pe data de 15 octombrie 2002.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiate criticile formulate de parchet,

a constatat că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, în baza

materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată corect

individualizată.

Din oficiu, instanța de prim

control judiciar constatând că, în urma percheziției domiciliare din data de 15

octombrie 2002, de la domiciliul inculpatului, au fost ridicate o serie de

bunuri, care nu au legătură cu infracțiunea pentru care a fost cercetat în

această cauză, a apreciat că se impune restituirea acestora către inculpat.

Împotriva acestei deciziei,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare

prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.,

reiterând solicitările formulate și în fața instanței de apel, respectiv, în

principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârșit infracțiunea reținută în

sarcina sa, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, prin reducerea

cuantumului acesteia și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86

1

C.

pen.

Înalta Curte, examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că

recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Analizând actele și

lucrările dosarului, se constată că instanțele au reținut corect, în baza

probatoriului administrat în cauză, vinovăția inculpatului D.D.I. în săvârșirea

la data de 3 octombrie 2006 a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de

dispozițiile art. 211 alin. 2 lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.,

asupra părții vătămate N.T.

În acest sens sunt

declarațiile constante ale părții vătămate care, în faza de urmărire penală,

l-a recunoscut, fără ezitare, pe inculpat, din grupul de persoane, așa cum

rezultă din procesul - verbal de prezentare pentru recunoaștere din data de 15

octombrie 2002, întocmit de D.G.P.M.B., secția 10 Poliție, însoțit de planșe

fotografice și de declarațiile martorului - asistent L.V., iar în fața

instanței de apel a declarat că nu are nici un fel de dubiu cu privire la

faptul că persoana care i-a sustras geanta este inculpatul, imprecizia părții

vătămate în descrierea detaliilor (în sensul identificării portierelor

deschise) fiind explicabilă, față de starea puternică de emoție în care s-a

aflat în momentul în care portierele autoturismului i-au fost deschise de către

inculpat.

De asemenea, lângă sistemul

de închidere al portierei autoturismului în care se afla partea vătămată, a

fost găsită amprenta papilară a degetului mare al inculpatului, care confirmă

acționarea sistemului de deschidere a portierei, iar conform raportului de constatare

tehnico – științifică asupra comportamentului simulat nr. 93.617 din 18

noiembrie 2005, întocmit de M.A.I. - I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică - Laboratorul

Central de Detecție a Comportamentului simulat, inculpatul a avut o atitudine

nesinceră.

Cu privire la cererea de

reindividualizare a pedepsei, se constată că nu sunt elemente de reapreciere,

în sensul solicitat, față de gradul de pericol social concret al infracțiunii

săvârșite și de persoana inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră pe

parcursul procesului penal și nu este la prima confruntare cu legea penală,

fiind condamnat anterior, încă din minoritate, prin trei sentințe penale

definitive, pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat, ceea ce denotă un

grad sporit de periculozitate și faptul că pedepsele aplicate anterior nu și-au

atins scopul.

Astfel, Înalta Curte

constată că pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru

infracțiunea dedusă judecății, situată la nivelul minimului special prevăzut de

legea penală, este stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen.,

neexistând temeiuri de reducere a cuantumului acesteia și nici de schimbare a

modalității de executare.

Pentru aceste considerente,

în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează

a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.D.I. împotriva deciziei nr. 706 din 6

octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2007.