ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1137/2007

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 617 din 26 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 211 alin. (2), lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.D.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 București, pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 – art. 64 C. pen.

și s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei. S-a constatat că în cauza în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 3 București inculpatul a fost reținut pe data de 7 decembrie 2000. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri către partea civilă N.T. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 15 octombrie 2002 la 27 ianuarie 2004. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, că pe data de 3 octombrie 2002, în jurul orei 13,30, partea vătămată, aflată pe scaunul din dreapta față al autoturismului marca Dacia Super Nova, parcat în fața sediului B.C.R. din Sector 3 București, a văzut când din autoturismul marca Dacia 1310, de culoare albă, fără număr de înmatriculare, au coborât două persoane, șoferul rămânând în interior, din care una a deschis portiera dreaptă spate a autoturismului, a luat geanta aflată între cele două scaune din față, a încercat să îi smulgă o haină părții vătămate, care s-a opus, așa încât a luat o sacoșă ce conținea diverse documente.

În motivare, instanța de fond a arătat că vinovăția inculpatului este dovedită, în baza probelor administrate în cauză, și anume declarațiile părții vătămate, care, deși prin afirmațiile potrivit cărora inculpatul a pătruns pe portiera dreapta spate a autoturismului, contrazic raportul de expertiză criminalistică, în care se arată că urma papilară ridicată de pe exteriorul portierei stânga spate a autoturismului în care se afla partea vătămată a fost creată de degetul mare de la mâna stânga a inculpatului, confirmă participarea inculpatului la comiterea infracțiunii, existând posibilitatea ca partea vătămată, aflată într-o stare de șoc datorată condițiilor în care s-a desfășurat fapta penală, să fi fost în eroare asupra identității persoanelor, care au pătruns în autoturism pe portierelor din spate ale autoturismului, cu atât mai mult cu cât este de necontestat faptul că inculpatul nu a putut prezenta o variantă credibilă, probată, privind modul în care și-a petrecut ziua respectivă.

La individualizarea judiciară a pedepsei inculpatului, s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei penale, împrejurările în care a fost comisă, conduita procesuală a inculpatului. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

În motivarea apelului, parchetul a arătat că sentința penală este atât nelegală, întrucât, în mod greșit, instanța de fond, făcând aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate din executarea pedepsei de un an și 6 luni închisoare, care constituie termen de încercare, în loc de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală 1.469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, însă se impunea, în egală măsură, revocarea liberării condiționate pentru restul de 145 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1293 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei sectorului 4 București, după care trebuia să dispună contopirea celor două pedepse cu închisoarea, cu stabilirea pedepsei rezultante a închisorii, din care să se deducă perioadele prevenției și cea executată, iar restul să fie contopit cu pedeapsa aplicată, cât și netemeinică, deoarece instanța de fond, în mod greșit, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii în bloc, a tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., impunându-se interzicerea numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul, în motivarea apelului său, a susținut că din probele dosarului nu rezultă vinovăția sa, întrucât însăși partea vătămată, în primele declarații, a arătat, pe de o parte, că geanta i-a fost sustrasă și nu smulsă, apoi, în declarațiile ulterioare, a susținut că inculpatul nu a exercitat nici un fel de violență asupra sa, iar, pe de altă parte, că inculpatul a pătruns pe portiera dreapta spate, în timp ce, potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului, împreună cu raportul de constare tehnico-științifică, urma papilară aparținând inculpatului a fost prelevată de pe portiera stânga spate a autoturismului, la care se adaugă declarația autodenunțătorului, prin care a descris, în detaliu, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, cu precizarea că rezultatul testului pentru stabilirea comportamentului simulat este denaturat datorită firii sale emotive și limbajul juridic inaccesibil folosit la formularea întrebărilor.

De asemenea, a arătat că a avut o conduită bună înainte și după comiterea infracțiunii, a manifestat o atitudine constant sinceră, nu este recidivist, s-a aflat timp de 2 ani în stare de arest preventiv, astfel încât se pot reține în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. A solicitat astfel, în principal, achitarea, în temeiul art. 11, pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei închisorii, atât cu privire la cuantum, cât și sub aspectul executării, prin aplicarea fie a dispozițiilor art. 81 C. pen., fie a art. 86 1 C. pen. Prin decizia penală nr. 706 din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul D.D.I.

împotriva sentinței penale nr. 617 din 26 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. S-a desființat sentința, în parte, sentința penală și, rejudecând, în fond: În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1.469 din 14 septembrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1.137 din 01 iulie 2002 a Tribunalului București, pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în această cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1.293 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei sector 4 București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1942 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în cele două pedepse cu închisoarea componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: - pedeapsa de un an închisoare, stabilită în urma cumulării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., coroborat cu art. 99 și următoarele C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 120 din 21 aprilie 2000 a Judecătoriei L.G., pentru care s-a dispus, conform art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiționate; - pedeapsa de 7 luni închisoare, stabilită în urma cumulării pedepsei de o lună închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, raportat la art. 99 și următoarele C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 120 din 21 aprilie 2000 a Judecătoriei Lehliu Gară, pentru care s-a dispus conform art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiționate.

În temeiul art. 40 alin. (1), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, stabilită în această cauză cu cele două pedepse cu închisoarea, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, și anume pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 36 alin. (4) și art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare arestarea preventivă pe perioada 10 noiembrie 2000-24 noiembrie 2000 și durata executată de la data de 18 ianuarie 2002 la data de 24 iulie 2002, inclusiv, în dosarul nr. 16.587/2000 al Judecătoriei Sector 4 București, reținerea din data de 07 decembrie 2000 din dosarul nr. 7.933 /2001 al Judecătoriei sector 3 București, precum și reținerea și arestarea preventivă din această cauză, de la data de 15 octombrie 2002 la data de 27 ianuarie 2004 inclusiv. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate pe baza procesului verbal de percheziție domiciliară, întocmit de D.G.P.M.B., secția 10 poliție, pe data de 15 octombrie 2002. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiate criticile formulate de parchet, a constatat că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, în baza materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată corect individualizată. Din oficiu, instanța de prim control judiciar constatând că, în urma percheziției domiciliare din data de 15 octombrie 2002, de la domiciliul inculpatului, au fost ridicate o serie de bunuri, care nu au legătură cu infracțiunea pentru care a fost cercetat în această cauză, a apreciat că se impune restituirea acestora către inculpat. Împotriva acestei deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc.

pen., reiterând solicitările formulate și în fața instanței de apel, respectiv, în principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, prin reducerea cuantumului acesteia și aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86 1 C. pen. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că instanțele au reținut corect, în baza probatoriului administrat în cauză, vinovăția inculpatului D.D.I.

în săvârșirea la data de 3 octombrie 2006 a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. 2 lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., asupra părții vătămate N.T. În acest sens sunt declarațiile constante ale părții vătămate care, în faza de urmărire penală, l-a recunoscut, fără ezitare, pe inculpat, din grupul de persoane, așa cum rezultă din procesul - verbal de prezentare pentru recunoaștere din data de 15 octombrie 2002, întocmit de D.G.P.M.B., secția 10 Poliție, însoțit de planșe fotografice și de declarațiile martorului - asistent L.V., iar în fața instanței de apel a declarat că nu are nici un fel de dubiu cu privire la faptul că persoana care i-a sustras geanta este inculpatul, imprecizia părții vătămate în descrierea detaliilor (în sensul identificării portierelor deschise) fiind explicabilă, față de starea puternică de emoție în care s-a aflat în momentul în care portierele autoturismului i-au fost deschise de către inculpat.

De asemenea, lângă sistemul de închidere al portierei autoturismului în care se afla partea vătămată, a fost găsită amprenta papilară a degetului mare al inculpatului, care confirmă acționarea sistemului de deschidere a portierei, iar conform raportului de constatare tehnico – științifică asupra comportamentului simulat nr. 93.617 din 18 noiembrie 2005, întocmit de M.A.I. - I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică - Laboratorul Central de Detecție a Comportamentului simulat, inculpatul a avut o atitudine nesinceră.

Cu privire la cererea de reindividualizare a pedepsei, se constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat, față de gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite și de persoana inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal și nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat anterior, încă din minoritate, prin trei sentințe penale definitive, pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat, ceea ce denotă un grad sporit de periculozitate și faptul că pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul. Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății, situată la nivelul minimului special prevăzut de legea penală, este stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., neexistând temeiuri de reducere a cuantumului acesteia și nici de schimbare a modalității de executare.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.I. împotriva deciziei nr. 706 din 6 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2007.