ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6168/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 206/2004,

Tribunalul Teleorman l-a condamnat pe inculpatul G.C.M., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 175 – art. 175 lit. c) C. pen., la o pedeapsă de

17 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzută de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

S-au interzis inculpatului cu titlu

de pedeapsă complementară drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 6 ani începând cu data terminării pedepsei principale a

închisorii.

S-a dedus degradarea militară a

inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

durata reținerii și arestării preventive începând cu 1 martie 2004 și până la

17 august 2004.

S-a menținut arestarea preventivă a

inculpatului.

S-a constatat că partea vătămată

G.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A obligat inculpatul la plata sumei

de 357.348 lei către C.A.S. Teleorman cu titlu de despăgubiri reprezentând

cheltuieli de spitalizare.

A fost obligat inculpatul la

7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 800.000 lei onorariul

avocatului din oficiu (400.000 lei în faza de urmărire penală și 400.000 lei în

cursul judecății) se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul locuia cu părinții săi la

domiciliul acestora, între ei existând numeroase conflicte generate de faptul

că nu avea loc de muncă, nu realiza venituri și nu era căsătorit.

Pe fondul acestor discuții, despre

care inculpatul afirma că existau din cauza faptului că nu se putea face

înțeles, acesta își lovea părinții și, în special, mama.

În repetate rânduri, victima a

sesizat organele de poliție cu privire la comportamentul fiului său, dar, așa

cum reiese din rezoluția din 22 august 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Alexandria, ulterior își retrăgea plângerea sau revenea asupra sesizării

făcute.

Așa cum reiese din declarația

martorului G.V., victima era speriată, nu avea curaj să reclame abuzurile

exercitate de către fiul său și o îndemna pe vecina sa să facă acest lucru.

În urma sesizării făcute, inculpatul

a fost de mai multe ori sancționat contravențional, iar din declarațiile date

în fața organelor de poliție recunoștea și se angaja că nu va mai repeta aceste

fapte.

Din conținutul foii de observație

clinică generală emisă de unitatea Poroschia rezultă că mama inculpatului a

afirmat că nu mai putea conviețui cu acesta deoarece o lovea și distrugea

bunurile.

Chiar inculpatul recunoaște în

scrisoarea atașată foii de observație clinică faptul că se afla în conflict cu

mama sa, victima, conflict despre care afirma că afectează întreaga familie,

dar apreciază că motivul principal îl constituie lipsa de educație și cultură a

părinților, care „sunt bătrâni și bolnavi și au pierdut simțul realității”.

Pe fondul acestor neînțelegeri,

inculpatul, la data de 26 aprilie 2004, în jurul orelor 21,00, a exercitat în

mod repetat acte de violență asupra mamei sale, așa cum rezultă din declarația

martorei I.O.I., vecina de apartament, care a auzit de mai multe ori victima

strigând de durere datorită agresiunii la care era supusă.

Deși inculpatul nu a recunoscut nici

în faza de urmărire penală, nici în cadrul cercetării judecătorești că a

lovit-o pe mama sa, declarația acestuia este combătută de toate celelalte probe

administrate în cauză.

Martorul G.I. afirmă că inculpatul a

lovit-o pe victimă în mod repetat, a lăsat-o zăcând în mijlocul sufrageriei și

nu i-a permis să anunțe ambulanța, făcând acest lucru abia a doua zi, profitând

de faptul că inculpatul a ieșit din apartament și a lăsat ușa deschisă.

Aceste afirmații se coroborează cu

cele ale martorei G.A. care relatează cum, cu două zile înainte de agresiunea

care a provocat moartea victimei, inculpatul o lovise pe mama sa și, când

martora a încercat să anunțe poliția și salvarea, a fost și ea agresată.

Și declarația martorei I.O. este în

sensul că inculpatul a lovit-o în mod repetat pe mama sa atât în ziua de 26

februarie 2004, cât și noaptea, însă nu a mai sunat la poliție, deoarece

victima făcea acest lucru și de trei ori pe zi, însă nu au fost luate măsuri.

Apreciind, în drept fapta

inculpatului de a fi lovit victima cu intenția directă de a-i suprima viața

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 174 –

art. 175 lit. c) C. pen.

Prin decizia nr. 701 din 30

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, reținându-se, în plus, că susținerile

inculpatului referitor la faptul că adevăratul autor este tatăl său sunt

infirmate de starea sănătății acestuia (tatăl are hemipareză dreaptă și se

deplasează cu dificultate) care l-ar fi împiedicat să exercite violențe de

intensitatea celor constatate pe corpul victimei, dar și de probele

administrate.

În perioada 14 iulie 2003 – 13

februarie 2004, G.C.M. a fost internat de mai multe ori la Spitalul de

Psihiatrie Poroschia, deoarece a continuat să exercite acte de violență asupra

mamei sale, și să deterioreze bunuri din apartament (vezi copii F.O. eliberate

de Spitalul de Psihiatrie Poroschia).

După ce a fost externat, revenind la

domiciliu, inculpatul a continuat să manifeste un comportament agresiv și

întrucât nu aveau telefon pentru a nu sesiza din nou organele de poliție, le-a

luat părinților cheile de la ușa de acces în apartament (vezi declarațiile

martorului G.I.).

La data de 24 februarie 2004, în

jurul orelor 22,00, revenind la locuință, martora G.A., a observat că mama sa a

fost agresată de inculpat și întrucât a intenționat să sesizeze organele de

poliție de pe telefonul mobil, acesta i-a smuls telefonul și a amenințat-o cu

moartea, situație în care, de teamă, martora s-a stabilit mai multe zile la o

cunoștință.

Rămânând astfel, numai cu părinții,

la data de 26 februarie 2004, în jurul orelor 21,00, inculpatul a exercitat

acte de violență asupra tatălui.

Fiind în apropiere G.M. a intervenit

în apărarea soțului său, împrejurare în care inculpatul a lovit-o în mod

repetat cu pumnii și picioarele.

Potrivit raportului de expertiză

medico-legală psihiatrică eliberat de I.M.L. București rezultă că „inculpatul

prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip polimorf. Păstrează

capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor

faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este

cercetat.

Având în vedere modul în care a

acționat, obiectele folosite, pumni, picioare, zona anatomică vizată, cutia

craniană și leziunile cauzate, echimoze multiple, hematoame, tisulare masive,

infiltrat sanghin epicranian, hemoragie subdurală de emisfer stâng, hemoragie subarahnoidiană

difuză, rezultă în mod evident că inculpatul a urmărit cu intenție directă să

suprime viața victimei, fapta sa întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat.

Împotriva acestor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări pentru o faptă pe care nu a

comis-o, precum și față de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.

În motivarea recursului, inculpatul

a susținut că nu a săvârșit fapta de omor asupra mamei sale, adevăratul autor

fiind tatăl său iar în subsidiar, în raport de circumstanțele sale personale,

se impune reducerea pedepsei pe care o consideră foarte aspră.

Examinând decizia recurată prin

prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului reiese că

inculpatul este autorul faptei, susținerile acestuia, în sensul că nu a comis

fapta fiind infirmate de restul materialului probator administrat în cauză. În

acest sens sunt relevante declarațiilor martorilor I.O., G.A., G.V., G.I. și

D.Șt., coroborate cu actele medico-legale (raport de necropsie și de expertiză

medico-legală psihiatrică), precum și împrejurarea că inculpatul o agresa în

mod frecvent pe victimă, fapt atestat de numeroasele procese - verbale de

contravenție întocmite de organele de poliție. Susținerea că tatăl său este

autorul faptei nu este pertinentă nici față de împrejurarea că starea fizică a

acestuia, ce suferă de o semipareză, nu-i permitea să exercite acte de violență

de intensitatea celor care au fost aplicare victimei. Starea de sănătate a

inculpatului, ce a fost diagnosticat cu tulburare de personalitate de tip

polimorf, explică, în parte, schimbările succesive ale declarațiilor acestuia.

Față de aceste considerente, Curtea

apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător

materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62,

art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei,

vinovăția inculpatului și încadrarea juridică dată faptei.

individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanța de fond

și menținută de instanța de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul

stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în

vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere

a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptei, perseverența

inculpatului în a-și lovi părinții și atitudinea procesuală a acestuia.

Pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare

din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiile art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat

la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.M. împotriva deciziei penale nr.

701 din 30 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 1 martie 2004 la 22 noiembrie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 noiembrie 2004.