ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2506/2008

Asupra

recursurilor de față,

Examinând

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 22 din 11 martie 2008, Tribunalul Teleorman, secția penală

a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei

formulată de inculpatul M.G.I., prin apărător.

În baza art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C.

pen. cu aplicarea

art. 73 lit. b), art. 99 și urm. și art.

74-76 C. pen. a condamnat pe inculpatul M.G.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata

executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

A fost menținută starea de arest preventiv a

inculpatului și s-a scăzut

din pedeapsă durata reținerii

și a arestării preventive de la 17 iulie 2007 la zi, în baza art. 350 alin. (1)

C. proc. pen. și a art. 88 C. pen.

În

baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui briceag, corp

delict.

A

fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă I.A. și s-a dispus

obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente M.P. și P.M.

la plata sumei de

6.062 RON, daune materiale

și a sumei de 20.000 RON, daune morale, către

partea civilă.

Instanța a reținut, în esență, că în seara zilei

de 14 iulie 2007, în timp ce se

afla la barul din comuna

Mavrodin cu doi cunoscuți, inculpatul, insultat și lovit cu pumnii și

picioarele de victima I.I., i-a aplicat o lovitură cu briceagul în zona

hemitoracelui stâng. Leziunile au cauzat, în scurt timp, decesul acestuia în

timp ce era transportat spre Spitalul Alexandria.

Prin

decizia penală nr. 140/A din 21 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desființat, în parte sentința

penală nr. 22 din 11 martie 2008 a Tribunalului Teleorman și a condamnat pe

inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, în baza art. 174, art. 175 lit. i) C.

pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 și art. 99 și urm. C. pen. Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Au

fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă, inculpat și

de părțile responsabile civilmente împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva

acestei decizii, au declarat recurs partea civilă I.A.,

părțile responsabile civilmente M.P. și P.M. și inculpatul minor

M.G.I.

Recursul

părții civile a vizat doar latura penală, respectiv greșita încadrare juridică

a faptei prin aplicarea eronată a dispozițiilor art.73 lit. b) C. pen., cu

consecința greșitei individualizări a pedepsei.

Recursurile

declarate de inculpat și de părțile responsabile civilmente au vizat greșita

soluționare a acțiunii civile în sensul neaplicării art.73 lit. b) C. pen. cu

privire la cuantumul despăgubirilor. Apărătorul inculpatului a mai susținut că,

în speță, sunt aplicabile prevederile art. 44 alin. (1), ori alin. (2) C. pen.,

fapta fiind săvârșită în legitimă apărare.

Înalta

Curte constată că recursul declarat de partea civilă este nefondat, întrucât

consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., pentru următoarele argumente:

Din declarațiile martorilor oculari audiați în

cauză a rezultat că fapta

de omor a fost săvârșită de

inculpat sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare

din partea victimei. Provocarea a constat într-o atingere gravă a demnității persoanei

și în violențele exercitate asupra inculpatului (victima adresându-i inculpatului

insulte

„handicapat" și alte expresii indecente, iar

ulterior, atacându-1 cu pumnii și picioarele).

Inculpatul

a comis fapta în stare de provocare, iar nu de legitimă apărare, întrucât nu

sunt îndeplinite cerințele art. 44 alin. (2) C. pen., modificat, întrucât

agresiunea victimei nu a pus în pericol grav persoana inculpatului.

Ca

urmare, Înalta Curte constată că aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., referitor

la circumstanța atenuantă legală a stării de provocare, este justificată, fapta

de omor calificat fiind corect încadrată juridic.

Având

în vedere corecta încadrare a faptei, precum și starea de minoritate a

inculpatului, se apreciază că pedeapsa a fost bine individualizată de instanța

de apel.

Referitor

la recursul inculpatului vizând modul de rezolvare a laturii penale, respectiv

a săvârșirii faptei în stare de legitimă apărare, astfel cum s-a motivat mai

sus, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 44

alin. (1) și (2) C. pen. modificat, nefiind pusă în pericol grav persoana

inculpatului prin violențele exercitate de victimă.

Totodată

se apreciază că nu sunt aplicabile nici prevederile alin.(3) al art. 44 C. pen.

referitoare la depășirea limitelor unei apărări proporționale, deoarece fapta

de omor nu a fost săvârșită într-o stare de temere de către inculpat.

Astfel,

fiind vorba de a doua fază a conflictului, inculpatul avea posibilitatea să

plece după aplanarea primei faze a incidentului. Inculpatul a înțeles să rămână

și să răspundă deosebit de violent, nu pentru că i-ar fi fost teamă de victimă,

ci pentru a avea prilejul de a-i răspunde cu o violență ieșită din comun,

folosind, de această dată, un briceag cu care a lovit victima într-o zonă

vitală (plămânul stâng).

Sub

acest aspect susținerile recurentului inculpat sunt nefondate.

Recursul

inculpatului, precum și recursurile declarate de părinții săi, în calitate de

părți responsabile civilmente, sunt întemeiate cu privire la modul de

soluționare a acțiunii civile formulate de partea civilă I.A., de către ambele

instanțe.

Astfel,

reținând aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., deci și culpa victimei, instanțele

erau datoare să reducă în mod corespunzător și

cuantumul despăgubirilor acordate părții civile, împrejurarea că

inculpatul

minor ar fi acceptat plata acestora nefiind un argument

juridic pentru acordarea integrală a acestora. Totodată, se constată că părțile

civilmente responsabile nu au fost de acord cu plata integrală a

despăgubirilor.

În consecință, se vor admite, sub acest aspect,

recursurile declarate de inculpat și de părțile responsabile civilmente, casând

parțial decizia atacată, p

recum și sentința penală nr. 22

din 11 martie 2008 a Tribunalului Teleorman și, rejudecând, se va dispune

obligarea acestora la plata, în solidar, a sumelor de 5000 RON, daune materiale

și 15.000 RON, daune morale, către partea civilă I.A.

Se

vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Recursul

declarat de partea civilă I.A. va fi respins, ca nefondat, pentru

considerentele expuse mai sus.

Conform

art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada

reținerii și a arestării preventive de la 17 iulie 2007 la zi.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat

rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Admite

recursurile declarate de inculpatul M.G.I. și de părțile responsabile

civilmente M.P. și P.M. numai cu privire la cuantumul despăgubirilor civile

(materiale și morale) la care au fost obligați către partea civilă I.A.

Casează

parțial decizia penală nr. 140/A din 21 mai 2008 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

precum și sentința penală nr. 22 din 11 martie

2008 a Tribunalului Teleorman și,

rejudecând, obligă pe inculpatul M.G.I.,

în solidar cu părțile

responsabile

civilmente M.P. și P.M., să-i plătească părții civile

I.A. suma de 5000

RON daune materiale și 15.000 RON daune morale.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive

de la 17 iulie 2007 la 6 august 2008.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de partea civilă I.A. împotriva deciziei penale

nr. 140/A din 21 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Cheltuielile

judiciare efectuate de statul român rămân în sarcina acestuia, conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 august 2008.