ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 75/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 75/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 55 din 03 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția

penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului V.C. din infracțiunea

prevăzută de art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) cu aplic. art. 73 lit.

b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. i)

C. pen.

În baza art. 174 C. pen. rap. la art.

175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul

V.C. la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut arestarea preventivă a inculpatului V.C. și în baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenției (reținere și

arestare preventivă) de la 21 septembrie 2009 la zi, respectiv 03 mai 2011.

S-a admis acțiunea civilă, în parte, și

a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă G.M.V. a sumei de 50.000

RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune

morale.

S-a luat act că în cauză nu a fost recuperat

corpul delict - briceag cu lama având lungimea de 8 cm și lățimea de 2,5 cm.

A fost obligat inculpatul la plata sumei

de 5.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli

judiciare de către partea civilă G.M.V.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman

din 23 aprilie 2010, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul

V.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 174 C. pen.

rap. la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. (faptă comisă

asupra victimei G.N.).

Din examinarea tuturor probelor administrate

în ambele faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut - în fapt - următoarea

situație:

În noaptea de 5 spre 6 septembrie 2006,

victima G.N. se afla în barul R. din municipiul Alexandria, împreună cu fratele

său G.M.M., martorul U.B. și prietena acestuia, V.M. și prietena victimei martora

S.A.D.

În același local se aflau și martorii M.A.

și R.S.C. La un moment dat, pretextând că ar fi fost agresat de martorul G.M.M.,

martorul M.A. l-a sunat pe martorul P.l. și i-a solicitat acestuia să îl ajute să

se răzbune. Martorul P.l. a declarat la 06 septembrie 2009, la soluționarea propunerii

de arestare: „M. mi-a cerut să-i însoțesc pentru a merge să-i batem pe cei 2 frați

G." sau dacă nu să-i dea 2 oameni să sară ei la bătaie.

Imediat martorul P.l. a refuzat, dar s-a

răzgândit și a mers împreună cu martorii M.A., C.O.I. și R.S. acasă la inculpat,

l-au luat și pe acesta și au mers la clubul R. Pe parcursul drumului, așa cum rezultă

din declarațiile martorului P. „M. a afirmat că nu se lasă până nu-l taie"

și că „tot îl tai".

Când au ajuns la clubul R. se formase deja

grupul din care făceau parte inculpatul V.C., martorii C.O.I., R.C.S., M.A., P.l.

Deși au afirmat că voiau doar să discute

cu frații G., Tribunalul a reținut că pentru această „discuție" cei din grupul

inculpatului s-au pregătit temeinic: cu o bâtă, cu un briceag aparținând inculpatului

și un cuțit găsit în autoturismul cu care s-au deplasat cei 5.

Acest grup i-a așteptat pe cei din grupul

victimei și, în jurul orei 4

:

00, când aceștia au părăsit localul, la

ieșirea din curte au declanșat „discuția".

Astfel, din mașină au coborât martorul

P.l. și inculpatul V.C., care, fără să îi cunoască pe victimă sau pe fratele său,

fără să aibă vreun incident cu aceștia, l-a lovit pe fratele victimei cu pumnul

în față, apoi și pe martorul U.B.

Între martorul G.M.M. și U.B. pe de o parte

și martorii R.C.S., P.l., C.O. și M.A. au avut loc schimburi reciproce de lovituri,

ce nu vor fi analizate de tribunal având în vedere faptul că prin rechizitoriul

din 23 aprilie 2010 s-a preferat de către parchet disjungerea și declinarea competenței

de soluționare pe considerentul că judecarea de către tribunal și a acestora ar

conduce la tergiversarea urmăririi penale.

În ceea ce îl privește pe inculpatul V.C.,

după ce acesta i-a lovit fără motiv personal și fără nici cea mai mică discuție,

pe martorii G.M.M. și U.B., a fost înjurat de către victima G.N. și între cei doi

a avut loc un schimb de lovituri.

Întrucât victima G.N. era mai înalt și

mai puternic decât inculpatul și nu era așa ușor de lovit ca ceilalți doi, inculpatul,

motivând că s-a speriat și că victima îl lovea cu picioarele peste tot corpul, i-a

aplicat acestuia o lovitură cu briceagul (pe care avusese grijă să îl ia de acasă),

de jos în sus.

Inculpatul a declarat la soluționarea propunerii

de arestare preventivă că „nu își amintește decât că acel cuțit a pătruns o singură

dată în corpul victimei", iar în declarația dată în fața instanței la 29

iunie 2010, inculpatul a arătat că „am simțit că am lovit în ceva moale, eu eram

în genunchi, cu fața în jos și am aplicat lovitura fără a vedea victima" și

că „nu îmi explic de ce victima prezenta lovituri și în zona spatelui, umărului,

deoarece eu nu am aplicat acestuia lovituri în acea zonă deoarece nu puteam fiind

căzut la pământ și ținut de victimă, de gulerul bluzei".

În urma acestei lovituri, victima G.N.

nu a mai reacționat, în scurt timp intervenind decesul acestuia.

Așa cum rezultă din concluziile raportului

medico-legal de necropsie, moartea victimei s-a datorat hemoragiei interne și externe,

consecutivă unei plăgi înjunghiate cardiace, iar leziunile constatate respectiv

2 plăgi pe umărul stâng, 1 plagă pe umărul drept, excoriație liniară cranian de

aureolă mamară dreaptă și 1 plagă prestarnal stânga au fost produse prin aplicare

atât din fața victimei, cât și din spatele victimei și au cauzalitate directă cu

decesul.

Tribunalul a constatat că începând cu declarația

din 14 decembrie 2009, inculpatul a început să își schimbe declarațiile în sensul

că tot el ar fi aplicat victimei și celelalte 3 lovituri de cuțit, oferind niște

explicații neverosimile, în opinia tribunalului.

Inculpatul a susținut că a lovit victima

cu briceagul, la întâmplare, cu ambele mâini; tribunalul a constatat că această

susținere nu are un suport real pentru următoarele motive:

- inculpatul a susținut că ar fi fost în

poziție aplecat și că era ținut de bluză de către victimă, astfel încât obiectiv

nu putea să lovească victima când în umărul drept, când în umărul stâng, când în

spate și apoi lovitura care a condus la deces;

- de asemenea, datorită timpului scurt

în care s-a desfășurat întreg incidentul (cel mult un minut, așa cum au declarat

atât inculpatul cât și ceilalți participanți) nu exista posibilitatea - ca în toiul

bătăii și fiind lovit de victimă cu intensitate, cu picioarele, așa cum a pretins

inculpatul - ca inculpatul să aibă efectiv timpul și reacția necesare pentru a muta

cuțitul dintr-o mână în alta și să mai și lovească victima.

În aprecierea tribunalului, inculpatul

a aplicat victimei o singură lovitură cu briceagul (cea letală), iar celelalte lovituri

i-au fost aplicate victimei de o altă persoană.

Așa cum rezultă din declarațiile martorilor

oculari G.M.M., S.A.D. și U.B. și cele date în cursul cercetării judecătorești,

victima a fost agresată de 2 persoane, inculpatul V.C. și martorul P.l.

Acești martori au declarat constant, pe

tot parcursul procesului penal că victima a fost agresată de inculpat și de martorul

P.l., înaintea momentului aplicării loviturii ce a determinat decesul și că inculpatul

V.C. era poziționat în fața victimei, iar martorul P.l. în spatele victimei.

În opinia tribunalului, cel care i-a aplicat

lovituri cu cuțitul victimei în umărul stâng, în umărul drept și în spate este martorul

P.l., având în vedere și completarea la raportul de necropsie din 16 aprilie 2010,

în care se precizează „în condițiile unei altercații apreciem că leziunile respective

au fost produse în dinamică, victima aflându-se față de agresor atât cu fața cât

și cu spatele".

De altfel, martorul P.l. în declarația

pe care a dat-o la 09 septembrie 2009 în calitate de inculpat a recunoscut că se

afla la circa 2 metri de locul unde inculpatul se agresa cu victima și că în timp

ce victima și V.C. se țineau de mâini și se îmbrânceau, a aplicat 2 pumni, iar inculpatul

V.C. a declarat la soluționarea propunerii de arestare preventivă că „atât M., cât

și P. se aflau aproape de locul în care eu și victima ne-am îmbrâncit și P. mi-a

spus după incident că era aproape de locul în care a avut loc acel incident".

De remarcat faptul că după ce inculpatul

și grupul său au părăsit în fugă locul omorului, în mașină martorul P.l. a afirmat

„măcel ați vrut, măcel ați avut" și totodată, martorul P.l. l-a amenințat pe

martorul N.C.A. „nu au văzut nimic, nu știi nimic, să nu ai de-a face cu mine",

iar M.A. a relatat și el că P. a afirmat „nu știe nimeni ce s-a întâmplat, nu spunem

la nimeni nimic".

În raport de aceste probatorii, în opinia

tribunalului, pentru o justă soluționare a cauzei sub toate aspectele, se impunea

punerea în mișcare a acțiunii penale, cercetarea și judecarea martorului M.A. pentru

infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., având în vedere

faptul că el este cel ce a declanșat întreg incidentul, că i-a determinat pe ceilalți

să formeze un grup pentru a-i agresa pe victimă și pe fratele său și că pe tot parcursul

drumului dinspre domiciliul inculpatului spre locul omorului a făcut afirmații de

genul „tot îi tai" și că „nu se lasă până nu-l taie", ceea ce s-a și întâmplat;

de asemenea, a martorului P.l. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la

omor prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. pentru

considerentele mai sus expuse rezultând din probatoriul cauzei că victima a fost

agresată, în momentul anterior aplicării loviturii letale, atât de inculpat, cât

și de martorul P.l. - care știa că inculpatul era înarmat cu un briceag.

Tribunalul a reținut din declarația inculpatului

și faptul că singurele persoane care l-au vizitat în penitenciar au fost (deloc

surprinzător, în opinia instanței), tocmai martorii M.A. și P.I.

Având în vedere poziția exprimată de reprezentantului

Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, instanța de fond a luat act că nu

se solicită punerea în mișcare a acțiunii penale în sensul celor arătate anterior.

Din probatoriul cauzei, tribunalul a apreciat

că a rezultat fără putință de tăgadă că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea în

stare de provocare.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., pentru

a se reține provocarea este necesar ca „săvârșirea infracțiunii să fie determinată

de o puternică tulburare sau emoție cauzată inculpatului de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă".

În condițiile în care inculpatul a declanșat

violențele asupra fratelui victimei, fiind înarmat cu un briceag, în condițiile

în care cei din grupul victimei au suferit leziuni ce au necesitat 6-7 zile îngrijiri

medicale – G.M.M.; 12-14 zile – U.B., iar cei din grupul inculpatului au prezentat

leziuni specifice căzăturii, nefiind nevoie de zile de îngrijiri medicale, iar însuși

inculpatul a prezentat leziuni ce au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale, Tribunalul

a apreciat că nu sunt aplicabile disp.art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului.

Într-adevăr, art. 73 lit. b) C. pen. ar

fi fost aplicabil, dacă victima ar fi fost inculpat, iar în postura de victimă ar

fi fost actualul inculpat (putând fi aplicate chiar și disp. art. 44 C. pen.), inculpatul

V.C. acționând pe tot parcursul incidentului cu siguranța briceagului cu care se

înarmase, știind că prietenii lui s-au înarmat cu o bâtă și că raportul de forțe

era de aproximativ 2/1 în favoarea lor.

Instanța de fond a concluzionat că, în

drept, fapta inculpatului V.C. - care în noaptea de 5-6 septembrie 2009, în fața

barului R. din A. a aplicat victimei G.N. o lovitură cu briceagul în zona inimii,

agresiune ce a determinat decesul victimei - întrunește în drept elementele constitutive

ale infracțiunii de omor calificat prevăzute de art. 174-175 lit. i) C. pen.

Având în vedere că inculpatul a fost trimis

în judecată cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., Tribunalul a schimbat încadrarea

juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului, prin înlăturarea art. 73

lit. b), pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 334 C. proc. pen.

Cu privire la individualizarea pedepsei

și modalitatea de executare, potrivit art. 72 C. pen., judecătorul fondului a avut

în vedere - pe de o parte - gradul de pericol social mare al infracțiunii, modul

în care inculpatul a acționat, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea

săvârșită, dar și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, pe tot parcursul

procesului penal a recunoscut și regretat fapta reținută în sarcina sa, a fost de

acord cu despăgubirea părții civile.

Pe cale de consecință, deși prin acțiunea

sa inculpatul a determinat decesul victimei G.N., de doar 21 ani, care era la început

de drum în viață și avea tot viitorul în față și a produs o traumă deosebită familiei,

prima instanță a arătat că nu pot fi ignorate circumstanțele personale atenuante

mai sus expuse și a apreciat că scopul urmărit de art. 52 C. pen. va fi pe deplin

atins, prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii într-un cuantum sub

minimul special prevăzut de lege, prin aplicarea art. 74-76 C. pen.

Trecând la soluționarea laturii civile

a cauzei, instanța de fond a reținut că partea vătămată G.M.V. s-a constituit parte

civilă în procesul penal cu suma de 50.000 RON daune materiale și 500.000 daune

morale.

A constatat Tribunalul că suma de 50.000

RON, reprezentând daune materiale a fost pe deplin dovedită de către partea civilă

prin depoziția martorului C.L. și chitanțele și facturile fiscale și a obligat inculpatul

la plata daunelor morale și a apreciat că un cuantum de 100.000 euro va conduce

la atenuarea traumei cauzate familiei victimei și la o alinare a suferinței cauzate

de pierderea unui copil la o vârstă atât de fragedă.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel inculpatul V.C. și partea civilă G.M.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă.

Prin decizia penală nr. 234 din 21 septembrie

2011, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de către inculpatul V.C. și partea civilă G.M.V. împotriva sentinței penale

nr. 55 din 03 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosarul

nr. 2604/87/2010.

Pentru a decide astfel Curtea a reținut

că întreg ansamblul probator produs cauzei demonstrează - indubitabil - că la momentul

săvârșirii faptei, inculpatul nu s-a aflat în stare de provocare.

Potrivit dispozițiilor art. 73 lit. b)

C. pen., pentru a se reține provocarea este necesar ca „săvârșirea infracțiunii

să fie determinată de o puternică tulburare sau emoție cauzată inculpatului de o

provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere

gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă".

Dovezile care au arătat că inculpatul a

declanșat violențele asupra fratelui victimei, fiind înarmat cu un briceag, în condițiile

în care cei din grupul victimei au suferit leziuni ce au necesitat 6-7 zile îngrijiri

medicale – G.M.M; 12-14 zile – U.B., în timp ce persoanele din grupul inculpatului

au prezentat leziuni specifice căzăturii, nefiind nevoie de zile de îngrijiri medicale,

iar însuși inculpatul a prezentat leziuni ce au necesitat 2-3 zile îngrijiri medicale,

aspectele ce impun concluzia că nu sunt aplicabile disp. art. 73 lit. b) C.

pen. în favoarea inculpatului.

Pe de altă parte, în cauză nu s-a produs

nici o probă care să demonstreze faptul că victima ar fi acționat în așa fel încât

să genereze inculpatului o stare de tulburare atât de puternică încât să-l determine

pe acesta să-i aplice victimei G.M.M. lovituri cu cuțitul, apte să-i producă decesul;

mai mult, inculpatul și cei patru prieteni care-l însoțeau s-au prezentat la locul

incidentului pregătiți să atace, așteptând victimele la ieșirea din local, totodată

fiind înarmați (cu bâte, briceagul inculpatului, în autoturismul agresorilor fiind

găsit încă un cuțit) tot inculpatul fiind cel care a inițiat conflictul, în sensul

că fără măcar să-i cunoască, fără nici un motiv și fără să poarte nici cea mai vagă

discuție, s-a repezit la fratele victimei și la prietenul acesteia, lovindu-i cu

pumnul în zona feței, tocmai această acțiune a inculpatului, l-a determinat pe G.N.

(victima) să-i adreseze agresorului înjurături.

Referitor la apelul părții civile Curtea

a constata că vizează trei aspecte și anume:

- martorul P.I. trebuie să se prezinte

în fața legii, deoarece el a fost cele care a aplicat primele trei lovituri victimei.

- pedeapsa aplicată inculpatului este mult

prea blândă, astfel că circumstanțele atenuante reținute în favoarea sa ar trebui

înlăturate.

- cuantumul daunelor morale ar trebui majorat.

Referitor la primul motiv evocat de către

partea civilă Curtea a observat că excede cadrului procesual cu care instanțele

au fost învestite.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului,

Curtea a apreciat că instanța de fond a realizat o justă individualizare a sancțiunii

penale, raportându-se la toate criteriile enumerate de art. 72 C. pen., cei 12 ani

de închisoare, fiind de natură a îndeplini scopul consacrat de art. 52 C. pen. Pentru

păstrarea unui echilibru corect între elementele ce trebuie luate în calcul la stabilirea

sancțiunii penale, în cazul inculpatului V.C., era necesar a se da eficiență acelor

împrejurări ce atenuează răspunderea sa penală: lipsa antecedentelor penale, atitudinea

procesuală corespunzătoare, regretul exprimat în mod sincer, cât și acordul pentru

despăgubirea părții civile.

În ceea ce privește latura civilă, Curtea

a constatat că și aceasta a fost soluționată corect de către judecătorul fondului,

fiind de reținut faptul că daunele materiale au fost stabilite pe baza dovezilor

administrate de partea civilă: înscrisuri (chitanțe, facturi fiscale) și martori.

Raportându-se la dispozițiile art. 14 C.

proc. pen. coroborat cu art. 998 - 999 C. civ., Tribunalul a evaluat corespunzător

și daunele morale ce se cuvin părții civile, oprindu-se la suma de 100.000 euro;

această sumă este menită să atenueze traumele ce au fost îndurate de familia victimei,

confruntată cu pierderea neașteptată a unui fiu (și frate, totodată) la o vârstă

foarte tânără.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

partea civilă G.M.V. și inculpatul V.C., fiecare solicitând admiterea recursului

declarat pentru motivele expuse în partea introductivă a prezentei hotărâri motiv

pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând recursurile declarate prin prisma

dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În ce privește recursul inculpatului

Înalta Curte constată că este fondat numai sub aspectul reținerii dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Instanța reține că, prin declarația dată

în fața instanței de recurs, în ședința de judecată din data de 17 ianuarie 2012

inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în

cursul urmăririi penale și să se realizeze aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului

exprimată de o manieră neechivocă, se constată că potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., coroborate cu art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, cererea de aplicare

a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. formulată cu ocazia judecării

recursului declarat de inculpat este admisibilă.

Se reține sub acest aspect că potrivit

art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care

cercetarea judecătorească începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. (introduse prin Legea nr. 202/2010)

se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă,

imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2010.

Se are în vedere, totodată, că prin Decizia

nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituțională a hotărât că dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură

aplicarea legii penale mai favorabile, deci în cazul în care nu s-ar permite aplicarea

legii penale mai favorabile tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul vechii

legi și care continuă să fie judecată sub noua lege, până la rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare.

Așa fiind, se constată că în cauza dedusă

judecății sunt îndeplinite condițiile art. 320

1

alin. (1) C. proc.

pen. raportat la art. XI din O.U.G. nr. 121/2011, instanța de recurs urmând a lua

act de poziția procesuală a inculpatului exprimată în declarația dată la termenul

de judecată din 17 ianuarie 2012 și a proceda potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Având în vedere probele administrate și

starea de fapt reținută în rechizitoriu, și față de criteriile reglementate de dispozițiile

art. 72 C. pen. instanța apreciază că, față de natura și gravitatea faptei comise,

a circumstanțelor reale de săvârșire a acesteia și a celor personale ale inculpatului

pedeapsa de 9 ani închisoare este aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii,

astfel după cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen., contribuind

la reeducarea inculpatului, la formarea unei atitudini pozitive a acestuia față

de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale. Față

de poziția procesuală a inculpatului se constată că nu mai pot fi primite criticile

relative la aprecierea probelor și reținerea stării de fapt.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul

art. 385

15

pct. 12 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul

V.C. va fi admis, va fi casată decizia recurată și sentința pronunțată la prima

instanță numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului. Se

va face aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și se va reduce

cuantumul sancțiunii aplicate pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 174

C. pen. de la 12 la 9 ani închisoare. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

deciziei recurate, iar conform art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie 2009

la 17 ianuarie 2012.

Referitor la recursul declarat de partea

civilă, Înalta Curte constată că este nefondat, având în vedere considerentele expuse

anterior, urmând a-l respinge în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit.

b) C. proc. pen. Chiar dacă se apreciază de partea civilă că pedeapsa inculpatului

trebuie majorată spre

maximul

special al pedepsei prevăzute de legiuitor, acest lucru nu este posibil, întrucât

recunoașterea faptei de către inculpatul care a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. are ca și consecință imediată reducerea limitelor

de pedeapsă cu o treime și nicidecum majorarea pedepsei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) și (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

V.C. împotriva deciziei penale nr. 234 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Casează decizia penală atacată și, în parte,

sentința penală nr. 35 din 3 mai 2011 a Tribunalului Teleorman, numai cu privire

la individualizarea pedepsei principale aplicată inculpatului.

Face aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., art. 74, 76 C. pen. și reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului

de la 12 ani la 9 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie 2009 la 17 ianuarie

2012.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de partea civilă G.M.V. împotriva deciziei penale nr. 234 din 21 septembrie 2011

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial pentru apărarea din oficiu

a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.