ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1552/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1552/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 135 din 13 decembrie 2011,

pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, a fost respinsă ca nefondată

cererea formulată de inculpatul C.M.V. de schimbare a încadrării juridice a

faptei din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175

lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 182 C. pen.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 - 76 C. pen., au fost condamnați inculpații C.M.V. și

M.S., la câte 3 ani închisoare, fiecare.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis fiecărui

inculpat drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C.

pen., s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată

de câte 4 ani, după executarea pedepselor principale.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților C.M.V. și M.S.

și în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedepsele aplicate acestora durata

prevențiilor (reținere și arestare preventivă) de la 26 septembrie 2011 la zi,

respectiv 13 decembrie 2011.

A fost admisă

acțiunea civilă formulată de partea civilă B.V. și au fost obligați inculpații

la plata în solidar către acesta a sumei de 210.000 RON reprezentând

despăgubiri civile (200.000 RON daune morale și 10.000 RON daune materiale).

A fost admisă

acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Sf.

P." București și au fost obligați inculpații la plata către partea civilă,

în solidar, a sumei de 10.998,24 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare și

a dobânzii legale calculată la suma de 10.998,24 RON, de la rămânerea

definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.

S-a luat act că Spitalul

Județean de Urgență Alexandria, Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman și

Spitalul Județean Ilfov nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

S-a dispus

restituirea către inculpatul C.M.V. a încălțămintei tip espadrilă de culoare

albă și către inculpatul M.S. a unei perechi de teniși de culoare albastru

închis cu inscripția "N.", o pereche pantaloni stofă, o curea și o

cămașă, material textil, culoare închisă.

Fiecare inculpat a

fost obligat la plata a câte 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut că, în noaptea de 17 - 18 septembrie 2011,

partea vătămată B.V. - agent principal la Poliția de Frontieră, se afla în

timpul liber și, împreună cu soția, participau la o nuntă în apropiere. Revenind

de la o toaletă publică, partea vătămată a observat că inculpații C.M.V. și

M.S. se aflau lângă gardul fam. C. și manifestau un comportament indecent.

Partea vătămată i-a

întrebat în mod pașnic: "Ce faceți aici?", fără să fie înarmat cu

vreun obiect, fără să le adreseze cuvinte ori expresii indecente ori să-i

provoace în vreun mod.

Aflându-se în stare

avansată de ebrietate, inculpatul M.S. i-a răspuns: "... nu e treaba

ta!" și imediat, fără să aibă loc vreo discuție, i-a aplicat o lovitură cu

pumnul în figură, cu intensitate sporită, motiv pentru care B.V. s-a

dezechilibrat și a căzut pe drumul public.

Profitând de faptul

că nu era înarmat cu vreun obiect, se afla căzut și nu se putea apăra,

inculpații l-au lovit în continuare, în mod repetat, cu pumnii și cu

picioarele, cu intensitate sporită, îndeosebi în zona capului și a corpului,

circa 2 minute.

Fiind în apropiere

(circa 20 m) și observând că inculpații continuau să lovească partea vătămată

simultan, cu pumnii și picioarele, martorul I.I. s-a deplasat în alergare spre

locul agresiunii și a acționat în mod energic (în sensul că i-a împins,

îmbrâncit pe amândoi inculpații), pentru a-i determina să înceteze actele de

violență.

Urmare a agresiunii

la care a fost supus de ambii inculpați, în aceeași noapte, B.V. a fost

transportat cu ambulanța la Spitalul Turnu Măgurele, Spitalul Județean de

Urgență Alexandria și internat la Spitalul Clinic de Urgență "Sf.

Pantelimon" București cu diagnosticul: "Traumatism cranio-cerebral

sever, afirmativ prin agresiune umană. Hemoragie subarahnoidiană emisfer

drept", fiind supus intervenției chirurgicale și numai intervenția promptă

și de specialitate a medicilor a medicilor a împiedicat rezultatul letal.

Conform raportului de

constatare medico-legală (pe bază de acte), eliberat de S.M.L. - Teleorman a

rezultat că: "Din actele medicale examinate, numitul B.V. prezintă leziuni

traumatice produse prin lovire cu corp dur. Pot data din 17 - 18 septembrie

Leziunile au pus în primejdie viața victimei".

În drept, instanța de

fond a apreciat că faptele inculpaților, care au agresat partea vătămată,

cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 80 - 90 de zile de îngrijiri

medicale, dacă nu survin complicații, leziuni care au pus în primejdie viața

părții vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175

lit. i) C. pen.

Instanța de fond a

respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul C.M.V. de schimbare a

încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât din probatoriul administrat în faza

de urmărire penală a rezultat, fără niciun dubiu că numai prin acțiunea lor

conjugată, simultană, concomitentă, desfășurând activități materiale îndreptate

direct împotriva vieții victimei, cei doi inculpați i-au cauzat leziuni care

i-au pus viața în primejdie, astfel că au săvârșit împreună infracțiunea prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. și nu

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.

Pentru încadrarea

juridică a faptei ca tentativă la omor calificat sunt relevante împrejurările

în care aceasta a fost comisă, intensitatea loviturilor aplicate, regiunea

corpului în care au fost exercitate actele de violență, obiectul vulnerant cu

care a fost agresată victima (pumni, picioare), și consecințele produse.

Instanța de fond a constatat că inculpații au lovit în mod repetat victima cu

pumnii și picioarele, profitând de faptul că aceasta era căzută și nu se putea

apăra ori să reacționeze în vreun mod și, datorită intensității cu care au fost

exercitate actele de violentă i-au produs în zona capului un hematom subdural

fronto-pariental dreapta cu grosime maximă de 4,9 mm, pentru care s-a

intervenit chirurgical, astfel încât, având în vedere modul cum au acționat

(lovirea repetată a părții vătămate cu pumnii și picioarele, profitând de

faptul că aceasta era căzută și nu se putea apăra), zona anatomică vizată,

leziunile grave cauzate (hematom subdural fronto-pariental dreapta cu grosimea

maximă de 4,9 mm), intensitatea loviturilor aplicate, rezultă în mod evident

că, prin acțiunea lor conjugată, inculpații au urmărit cu intenție directă să

suprime viața victimei, rezultat care nu s-a produs însă, din motive

independente de voința lor.

La individualizarea

pedepsei, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise,

modalitatea în care au acționat inculpații, cu intensitate și în mod simultan,

dar și faptul că sunt persoane tinere, care au recunoscut și regretat fapta

comisă, au fost de acord să plătească despăgubirile civile, împrejurări în

raport de care s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin

condamnarea inculpaților la pedepse orientate sub minimul special prevăzut de

lege.

Împotriva sentinței

au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman,

partea civilă B.V. și inculpații C.M.V. și M.S., care au criticat soluția

instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de apel, Ministerul Public a invocat, sub un prim aspect,

nelegalitatea sentinței prin prisma omisiunii de aplicare a prevederilor art.

83 C. pen. față de inculpatul C.M.V. și revocării suspendării condiționate a

executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 104

din 13 mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele, având în vedere că infracțiunea

a fost comisă în termenul de încercare.

O a doua critică a

vizat greșita reținere a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C.

pen. pentru ambii inculpați, față de împrejurarea că inculpatul C. este

cunoscut cu antecedente penale, iar inculpatul M. a fost sancționat

contravențional cu amendă. Totodată, s-au invocat împrejurările comiterii

faptei și urmările acesteia asupra părții vătămate, precum și pasivitatea

inculpaților care, în perioada de spitalizare, nu i-au acordat sprijin

financiar sau moral.

Cea de-a treia

critică invocată în motivele scrise de apel, referitoare la aplicarea unei

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu a mai fost susținută în

cursul dezbaterilor orale, apreciindu-se că pedeapsa se situează în limite

legale.

Partea civilă B.V. a

criticat hotărârea pe latură penală, pentru motive similare celor invocate de

către procuror, achiesând la concluziile orale ale acestuia.

Pe latură civilă,

apelantul - parte civilă a solicitat, inițial, majorarea despăgubirilor

materiale, prin acordarea diferenței dintre venitul lunar obținut anterior și

venitul obținut în situația în care se va pensiona, date fiind complicațiile

intervenite în starea sa de sănătate. Această critică nu a mai fost susținută

în cursul dezbaterilor, apelantul solicitând menținerea hotărârii apelate sub

aspectul laturii civile.

Apelantul-inculpat

C.M.V. a criticat sentința sub aspectul greșitei respingeri a cererii de

schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182

C. pen., arătând că nu a avut o înțelegere prealabilă cu celălalt inculpat, ci

a acționat spontan, aplicând lovituri în mai multe zone ale corpului și fără a

folosi obiecte apte a produce leziuni incompatibile cu viața. În raport de

aceste împrejurări de fapt, inculpatul a apreciat că fapta sa constituie

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., solicitând aplicarea unei pedepse prevăzute de acest text de lege.

Inculpatul M.S. a

solicitat diminuarea cuantumului pedepsei, având în vedere modalitatea de

săvârșire a faptei, caracterul spontan al actelor de agresiune, dar și

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., reținute

în beneficiul său.

În vederea

soluționării cauzei, Curtea a dispus atașarea unei copii a Sentinței penale nr.

104 din 13 mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele, însoțită de referat al

Biroului executări penale.

La solicitarea

apelantului-parte civilă, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Față de dispozițiile

art. 20 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a respins solicitarea părții civile de

completare a raportului de expertiză medico-legală în vederea evaluării

complicațiilor survenite după momentul pronunțării sentinței, considerentele

avute în vedere fiind expuse în încheierea de ședință de la data de 27

februarie 2012.

Prin Decizia penală

nr. 70/A din 5 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și

partea civilă B.V. împotriva Sentinței penale nr. 135 din 13 decembrie 2011 a

Tribunalului Teleorman, secția penală, a desființat, în parte, sentința penală

atacată, numai sub aspectul laturii penale a cauzei și rejudecând, a înlăturat

aplicarea art. 74 - 76 C. pen.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C.M.V. la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

În baza art. 83 alin.

(1) C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei

de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 104 din 13

mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele, rămasă definitivă prin neapelare la

data de 1 iunie 2010, și a dispus executarea, în întregime, a pedepsei, alături

de pedeapsa stabilită prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul C.M.V. să

execute, în final, pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.S. la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale atacate.

A respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații C.M.V. și M.S. împotriva aceleiași

sentințe penale.

În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a

menținut arestarea preventivă a apelanților inculpați C.M.V. și M.S..

În baza art. 383

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus prevenția

inculpaților de la 26 septembrie 2011 la zi.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanții inculpați la plata a câte 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 100 RON,

reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu, stabilit a fi avansat din

fondul Ministerului Justiției

Curtea, a reținut că,

soluționarea cauzei în procedura simplificată a judecății în cazul

recunoașterii vinovăției s-a făcut cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute

de art. 320

1

alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., inculpații C.M.V. și

M.S. declarând, anterior începerii cercetării judecătorești, că recunosc fapta

reținută în actul de sesizare și solicitând ca judecata să aibă loc în baza

probelor administrate în faza de urmărire penală.

Subsecvent

valorificării acestei opțiuni a inculpaților, instanța de fond a reținut o

situație de fapt corespunzătoare împrejurărilor ce rezultă din probele

administrate.

Reevaluând

probatoriul în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate,

Curtea a constatat, la rândul său, neechivoc dovedit faptul că, în noaptea de

17 - 18 septembrie 2011, în jurul orelor 03,00, pe stradă, pe fondul stării

avansate de ebrietate și al unui conflict anterior, desfășurat între M.S. și

martorul C.D., inculpații C.M.V. și M.S. au aplicat părții vătămate B.V.

lovituri repetate cu pumnii și picioarele, cu precădere în zona capului,

cauzându-i leziuni traumatice grave, ce au necesitat pentru vindecare 80 - 90

de zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.

Declarațiile

martorilor oculari I.I., R.G.C., C.J.M., V.F. au confirmat dincolo de orice

îndoială rezonabilă desfășurarea incidentului în modalitatea reținută, cu toții

precizând că apelanții-inculpați au aplicat părții vătămate lovituri repetate

în zona capului, cu pumnii și picioarele, agresiunea asupra acestuia din urmă

încetând doar ca urmare a intervenției numitului I.I.

Inculpații C.M.V. și

M.S. au recunoscut comiterea faptei, cu rezerva că cel de-al doilea inculpat nu

și-a amintit detaliile incidentului, invocând starea avansată de ebrietate în

care se afla la momentul desfășurării sale. Implicarea nemijlocită a ambilor

inculpați în agresiunea exercitată rezultă însă din probatoriul testimonial,

coroborat cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, constatarea

medico-legală efectuată în cauză, dar și din elementele rezultate în urma

examinării obiectelor de îmbrăcăminte purtate de inculpați în noaptea

incidentului.

În acest context,

Curtea a constatat că instanța de fond a apreciat judicios particularitățile

cauzei, reținând în mod întemeiat că fapta inculpaților C.M.V. și M.S. au

realizat elementele infracțiunii de omor calificat în forma tentativei,

prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., iar nu ale

infracțiunii de vătămare corporală gravă. Critica formulată sub acest aspect de

către inculpatul C.M.V. a fost apreciată ca nefondată de instanța de prim

control judiciar, întrucât din analiza probatoriului existent a rezultat că

poziția psihică a celor doi autori ai faptei a fost aceea a intenției de a

ucide partea vătămată, iar nu de a-i cauza doar vătămări corporale. Elementele

de fapt reținute de către instanța de fond au reliefat neîndoielnic această

atitudine subiectivă, loviturile conjugate aplicate de cei doi inculpați,

caracterul repetat și intensitatea mare a acestora (suficientă pentru a-i cauza

victimei un traumatism cranio-cerebral sever, ale cărui consecințe persistă și

în prezent), folosirea picioarelor pentru aplicarea acestor lovituri și zona

anatomică vizată (cu precădere cea a capului) relevând că inculpații au

prevăzut riscul uciderii părții vătămate și au acceptat posibilitatea producerii

acestui rezultat.

Contrar opiniei

instanței de fond, Curtea a apreciat, așadar, că inculpații au acționat cu

intenție indirectă, neurmărind uciderea părții vătămate, ci doar acceptând un

atare risc, atitudine ce rezultă din particularitățile stării psihice a

inculpaților la momentul agresiunii (ambii aflându-se sub influența alcoolului,

într-o măsură suficientă pentru a determina perceperea distorsionată a

gravității loviturilor aplicate), din lipsa oricărei motivații aparente a

actelor de violență (cei doi necunoscând partea vătămată) și din mijloacele

folosite pentru exercitarea agresiunii, respectiv pumnii și picioarele în care

purtau încălțăminte ușoară.

Prin urmare, reținând

astfel particularitățile poziției psihice a inculpaților la momentul săvârșirii

faptei, dar și modalitatea concretă în care s-a derulat agresiunea, cu

precădere urmările grave produse asupra vieții părții civile, s-a apreciat că

pedepsele aplicate, în cuantum de câte 3 ani închisoare, sunt insuficiente

pentru atingerea scopului lor preventiv-educativ.

S-a reținut că

modalitatea în care s-a produs agresarea părții vătămate, absența oricărei

motivații logice a lovirii sale, violența extremă manifestată în comportament

de către ambii inculpați a imprimat faptei o periculozitate socială ridicată,

ce trebuie să se reflecte corespunzător în sancțiunea aplicată. Gravitatea

faptei comise a fost potențată și de consecințele grave, de durată, ale actelor

de agresiune, concretizate în riscul major pentru viață la care a fost expusă

partea civilă, în internarea repetată a acesteia și în persistența sechelelor

traumatismului cranio-cerebral sever suferit, așa cum a rezultat din

certificatul medical nr. X/2011, depus în față instanței de apel.

S-a apreciat că toate

circumstanțele personale favorabile inculpaților au trebuit evaluate din

această perspectivă, pentru a permite o apreciere justă a potențialului de

agresivitate și a periculozității pe care o prezintă persoana acestora. Or, din

înscrisurile existente la dosar, nu au rezultat elementele substanțial

pozitive, de natură a caracteriza conduita lor anterioară comiterii faptei ca

fiind suficient de bună pentru justifica o atenuare a sancțiunii penale.

Inculpatul C.M.V. nu

s-a aflat la primul conflict cu legea penală, săvârșind infracțiunea dedusă

judecății în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării

pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.

192 alin. (2) C. pen., prin Sentința penală nr. 104 din 13 mai 2010 a

Judecătoriei Turnu Măgurele (definitivă prin neapelare la 1 iunie 2010).

Inculpatul M.S. nu

este cunoscut cu antecedente penale, însă o atare împrejurare reflectă o stare

de normalitate, ce nu reclamă reducerea pedepsei în absența altor date, care să

evidențieze interesul inculpatului pentru prestarea unor activități socialmente

utile ori respectarea exigențelor de conviețuire socială. Cum ambii inculpați

nu aveau ocupații stabile, Curtea a apreciat că reținerea în beneficiul

acestora a incidenței dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. ar fi

nejustificată.

Conduita procesuală a

inculpaților, deși în ansamblu sinceră, nu a contribuit în mod hotărâtor la

lămurirea cauzei, dinamica incidentului fiind stabilită, cu precădere, pe baza

probelor testimoniale administrate. Prin urmare, s-a justificat valorificarea

acestei poziții procesuale doar prin raportare la dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., din această perspectivă a și apreciat critica Ministerului

Public ca fiind fondată.

Luând în considerare

însă conduita procesuală a inculpaților, a căror atitudine exprimă regretul

față de comiterea faptei și disponibilitatea de a acoperi prejudiciul cauzat

părții civile, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse de câte 5 ani

închisoare, în cuantumul minim rezultat ca efect al aplicării dispozițiilor

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a reflectat toate

particularitățile cauzei.

În raport de această

soluție, nu a mai examinat critica procurorului referitoare la aplicarea

pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, dând însă eficiență dispozițiilor

imperative ale art. 83 C. pen. în privința inculpatului C.M.V., față de

condamnarea anterior aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 104 din 13 mai

2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele.

Pe latură civilă, a

reținut că instanța de fond a acordat integral părții civile B.V. despăgubirile

materiale și daunele morale solicitate, constatând acordul inculpaților de a

achita aceste sume. Eventualul prejudiciu suferit de partea civilă ca urmare a

complicațiilor survenite în urma traumatismului suferit ori a diminuării

capacității sale de muncă reprezintă aspecte ivite după pronunțarea sentinței,

a căror soluționare urmează a se realiza pe calea unei acțiuni civile separate,

conform art. 20 alin. (3) C. proc. pen. De altfel, partea civilă a înțeles, în contextul

dezbaterilor asupra apelului, să nu mai susțină critici pe latura civilă a

cauzei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs inculpații C.M.V. și M.S. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În susținerea orală a

motivului de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., inculpatul C.M.V. a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de

art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de

vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. A arătat că din

probele administrate a rezultat că inculpatul nu o cunoștea pe partea vătămată,

a acționat din impuls, nu a vizat un organ vital al corpului, iar loviturile

aplicate nu erau incompatibile cu viața, astfel că nu rezultă intenția acestuia

de a suprima viața.

A solicitat în cadrul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., reducerea

pedepsei aplicate care, în raport de împrejurările comiterii faptei și poziția

procesuală sinceră a inculpatului, este prea severă.

Inculpatul M.S. a

criticat decizia instanței de apel numai sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei, prin înlăturarea eronată a circumstanțele atenuante, prevăzute de

art. 74 - 76 C. pen., reținute de instanța de fond.

Verificând cauza atât

sub aspectul motivelor de recurs invocate de către inculpați, care se

circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și 14 C.

proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este legală și

temeinică iar recursurile inculpaților ca nefondate, pentru considerentele ce

vor fi expuse:

critica inculpatului C.M.V. privind greșita încadrare juridică dată faptei,

circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată.

Se constată că în

cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare

corespunzătoare a acestora de către cele două instanțe, reținându-se în mod

corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a

faptei, respectiv tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la

art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Astfel, instanțele de

fond și apel au examinat cauza sub toate aspectele și în baza probatorilor

administrate au reținut dincolo de orice îndoială că, în noaptea de 17 - 18

septembrie 2011, în jurul orelor 03,00, pe fondul unei stării avansate de

ebrietate și a unei stări de surescitare datorate unui conflict anterior dintre

inculpatul M.S. și martorul C.D., deranjați de atenționarea părții vătămate

B.V. de a avea un comportament decent, fiind într-un loc public (pe stradă), au

aplicat părții vătămate lovituri repetate cu pumnii și picioarele, în zona

capului, deși aceasta se afla căzută la pământ și nu avea nicio posibilitate de

apărare, agresiunea inculpaților încetând la intervenția martorului I.I..

În urma loviturilor

primite, partea vătămată a fost transportată la mai multe unități sanitare din

județul Teleorman, iar ulterior, a fost transportată la Spitalul Clinic de

Urgență Sf. Pantelimon din București cu diagnosticul "Traumatism

cranio-cerebral sever, afirmativ prin agresiune umană. Hemoragie

subarahnoidiană emisfer drept", fiind supus intervenției chirurgicale de

urgență care a împiedicat rezultatul letal. Diagnosticul a fost confirmat și de

concluziile raportului de constatare medico-legală (pe bază de acte), eliberat

de S.M.L. - Teleorman care a stabilit că "Din actele medicale examinate,

numitul B.V. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur. Pot

data din 17 - 18 septembrie 2011. Necesită circa 80 - 90 zile îngrijiri medicale,

dacă nu survin complicații. Leziunile au pus în primejdie viața victimei".

Relevante sub aspect

probator sunt și declarațiile părții civile, ale martorilor prezenți la

incident, I.I., R.G.C., C.J.M., V.F. care au arătat că partea vătămată B.V. a

fost agresată în mod repetat cu pumnii și cu picioarele, în stradă de către cei

doi inculpați, aflați în stare de ebrietate, agresiunea încetând la intervenția

martorului I. care i-a împins pe cei doi inculpați precum și declarațiile

inculpaților C.M.V. și M.S. care au avut o atitudine procesuală sinceră,

solicitând judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire.

În ceea ce privește

încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte reține că, pentru a putea

caracteriza activitatea infracțională a făptuitorului, ca fiind făcută cu

intenția de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiții, și

anume, folosirea unui obiect vulnerant apt să producă moartea, vizarea unor

zone vitale, intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima.

Or, în raport de

aceste elemente împrejurările invocate de recurentul inculpat C.M.V. că nu a

lovit victima cu corpuri contondente și nu a vizat zone vitale ale corpului, nu

sunt determinante în înlăturarea intenției inculpatului la comiterea infracțiunii

de tentativă de omor calificat.

Diferența dintre

infracțiunea de tentativă la omor și vătămare corporală gravă care a pus în

primejdie viața victimei se face prin prisma laturii subiective. Astfel, în

cazul infracțiunii de omor există voința de a realiza acțiunea sau inacțiunea

care a avut ca rezultat moartea victimei, unită cu atitudinea psihică a

făptuitorului care, deși trebuia și avea posibilitatea să prevadă rezultatul,

nu l-a prevăzut sau a prevăzut rezultatul faptei sale, dar a crezut, în mod ușuratic,

că acesta nu se va produce, în timp ce infracțiunea de vătămarea corporală

gravă este caracterizată pe plan subiectiv, de aplicarea loviturilor cu

intenție, rezultatul survenind din culpa făptuitorului.

Or, intenția de a

ucide este relevată în cauză de loviturile repetate aplicate victimei, de către

cei doi inculpați, respectiv cu pumnii și picioarele, concomitent, cu mare

intensitate, fără a se putea determina intensitatea fiecărei lovituri, zonele

corpului în care s-au aplicat aceste lovituri (la nivelul capului), ce au

provocat victimei leziuni interne și care ar fi putut determina decesul

acesteia dacă nu s-ar fi intervenit prompt de către medicii specialiști.

Prin urmare, Înalta

Curte apreciază că față de mijloacele folosite în agresiunea victimei (pumnii

și picioarele, apte, fiecare să ucidă), intensitatea și caracterul repetat al

loviturilor aplicate victimei în condițiile în care nu au cunoscut partea

vătămată, zona corporală vizată (cap), numărul persoanelor implicate în lovirea

acesteia care au acționat într-un mod conjugat, modalitatea în care au încetat

agresiune, la intervenția martorului I., nu se poate reține că inculpații nu au

prevăzut posibilitatea producerii decesului acesteia, astfel că, în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor

calificat, faptă prev. de art. 20 C. pen. rap. 174 alin. (1) și art. 175 alin.

(1) lit. i) C. pen.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte reține că nu se justifică schimbarea încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat, în forma tentativei,

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) și art. 175 lit. i) C. pen.

în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen. și, pe

cale de consecință, apreciază ca nefondată critica recurentului inculpat C.M.V.

sub acest aspect.

privește cea de-a doua critică a recurenților inculpați privind greșita

individualizare a pedepselor aplicate de către instanța de apel, prin

înlăturarea circumstanțele atenuante favorabile cu efecte asupra majorării

cuantumului pedepselor, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru

considerentele ce vor fi expuse.

Se constată că la

individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de prim control judiciar a

avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcție de care

a aplicat pedepse corect individualizate atât din punctul de vedere al

cuantumului, cât și al modalității de executare - în regim de executare, fiind

orientate spre minimum special prevăzut de lege, în cazul inculpaților nefiind

aplicabile în mod justificat dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În mod întemeiat,

instanța de apel în aplicarea pedepselor de câte 5 ani închisoare inculpaților

C.M.V. și M.S., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat,

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a avut în

vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală pentru

forma tentativei, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., gradul de pericol social concret a faptei (infracțiune contra

vieții), împrejurările în care a fost comisă fapta (pe fondul consumului de

alcool, de mai multe persoane împreună, prin folosirea unor obiecte apte să

producă moartea - pumnii și picioarele, într-un loc public, intensitatea

loviturilor, zona corpului vizată), urmările produse (punerea vieții în

primejdie a vieții și necesitatea unui număr de 80 de zile de îngrijiri

medicale pentru vindecarea leziunilor suferite - traumatism cranio - cerebral

sever, complicațiile intervenite asupra stării de sănătate a părții civile) și

atingerea dusă relațiilor sociale privind dreptul la viață și siguranță

publică.

Totodată, s-au avut

în vedere circumstanțele referitoare la persoana și conduita procesuală a inculpaților,

și anume, faptul că au recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost reținută

în actul de sesizare, din caracterizările depuse la dosarul cauzei nu au fost

identificate elemente care să permită o apreciere pozitivă a conduitei

inculpaților înainte de comiterea faptei, că inculpatul C. nu este la primul

conflict cu legea penală, iar inculpatul M. este fără antecedente penale dar și

poziția procesuală a acestora care au manifestat regret și disponibilitate

pentru acoperirea prejudiciului cauzat părții civile, astfel cum rezultă din

actele depuse la dosarul cauzei.

În mod întemeiat, s-a

apreciat de către instanța de apel că toate aceste elemente în raport de

gravitatea faptei comise - tentativă de omor calificat - chiar și atitudinea

inculpaților în timpul procesului penal dar și după comiterea faptei, nu

justifică reținerea circumstanțelor atenuate prev. de art. 74 lit. a) și c) C.

pen., care să impună reducerea pedepselor aplicate fiecărui inculpat sub

minimum special prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor calificat, în

forma tentativei, stabilit în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., împrejurări care au fost valorificate în procesul de

individualizare al pedepselor.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse orientate sub minimum

special prevăzut de lege astfel cum s-a solicitat de către inculpați nu ar fi

justificată în raport de natura și gravitatea faptei, modalitatea de comitere

și persoana inculpaților. Prin urmare, pedeapsa aplicată fiecărui inculpat,

atât prin cuantum cât și ca modalitate de executare de către instanța de prim

control judiciar este de natură a asigura îndeplinirea funcțiilor educative și

preventive ale pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52

C. pen.

Constatând că nu sunt

incidente, pentru motivele anterior arătate, niciunul dintre cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. și nici

vreun alt caz de casare care, potrivit art. art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M.V. și M.S. apreciind

hotărârea instanței de apel ca fiind legală și temeinică.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, timpul reținerii și al arestării preventive de la 26

septembrie 2011 la 14 mai 2012.

Având în vedere că

recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte,

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceștia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M.V. și M.S. împotriva

Deciziei penale nr. 70/A din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, timpul reținerii și al arestării preventive de la 26

septembrie 2011 la 14 mai 2012.

Obligă recurentul

inculpat C.M.V. la plata sumei de 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat M.S. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 mai 2012.

Procesat de GGC - CL