ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2012

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 345 din 15 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în Dosarul nr. 3843/118/2011 s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. sau de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., formulată de inculpații S.A., I.A., P.R. și P.I.. De asemenea, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpaților S.A., I.A., M.S., P.R. și P.I. în infracțiunile prevăzute de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen.

și de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, formulată de reprezentantul Ministerului Public, după care, instanța de fond a dispus următoarele: 1) în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. inculpatul B. I. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.. Din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 7 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. 2) inculpata S.A. a fost condamnată în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 7 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Conform prevederilor art. 61 C. pen.

s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 521 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 277/2006 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3278/2007 a Î.C.C.J și a fost contopită cu pedeapsa de 7 ani închisoare, dispunându-se ca în final inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei principale, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Din pedeapsa aplicată inculpatei s-a dedus reținerea și arestarea preventivă cu începere de la 07 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc.

pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei. 3)în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 inculpata I.A. a fost condamnată la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a 11-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza prevederilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei reținerea și arestarea preventivă de la 07 februarie 1011 la 19 I.e 2011. Totodată, s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpată dispusă prin încheierea din 14 I.e 2011 până la data soluționării definitive a cauzei, dacă nu se va dispune revocarea sau înlocuirea ei în căile de atac.

4)inculpatul M.S. a fost condamnat, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 378/2001. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilorprevăzută de art. 64 lit. a) teza a 11-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.. Conform prevederilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.S. s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 07 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

5)în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 inculpatul P.R. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Conform prevederilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus durata reținerii și arestării preventive cu începere de la 07 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

6)în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 inculpatul P.I. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 07 februarie 2011 la zi iar conform prevederilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. Prin sentință s-a luat act că partea vătămată S.E.E.

nu s-a constituit parte civilă în cauză. Conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat suma de 200 euro de la inculpatul B. I. și suma de 1.000 euro de la inculpata S.A. în folosul statului. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpații P.R. și P.I. au fost obligați la plata sumei de câte 4.650 RON iar inculpații B. I., S.A., I.A. și M.S. au fost obligați la plata sumei de câte 5.150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Partea vătămată S.E.E. a sesizat la data de 24 ianuarie 2011, prin serviciul de urgență „112", faptul că a fost răpită, vândută succesiv și obligată să se prostitueze.

Astfel, în urma cercetărilor, s-a reținut că în ziua de 16 ianuarie 2011 inculpatul B. I., împreuna cu concubina sa, s-au deplasat in Stațiunea M., unde știau ca locuia partea vătămată S.E.E. într-o clădire dezafectată, în zona hotelului P., în apropierea sediului postului de televiziune P. TV. Ajungând acolo si sesizând că partea vătămata este singura, iar concubinul acesteia lipsește, au luat-o cu forța, inculpatul B. I. a exercitat violente fizice, apoi a urcat-o într-un autoturism taxi cu care s-au deplasat până la locuința sa, situată în municipiul Constanța, în spatele galeriilor S., unde a continuat să o lovească, iar la scurt timp le-a contactat telefonic pe inculpatele S.A. și I.A., ce au venit acolo si au plătit pentru partea vătămata suma de 200 euro.

Inculpatele S.A. și I.A. au dus-o pe partea vătămată la locuința lor situată în municipiul Constanța, unde, împreună cu inculpatul M.S., i-au spus ca a fost cumpărata si va trebui sa se prostitueze in folosul lor, alături de o altă fată care locuia tot acolo, identificată ulterior de organele de poliție în persoana numitei T.I., ce se afla în evidențele bolnavilor de HIV-SIDA. Deși partea vătămata S.E.E. a refuzat acest lucru, având în vedere că prezenta mai multe leziuni în zona costală ce o puneau în imposibilitatea să se ridice din pat, au obligat-o, prin violență și amenințare, pe aceasta să se prostitueze în folosul lor, clienții fiind aduși în acea locuință, unde de altfel, locuiau efectiv toți cei trei inculpați, respectiv S.A., sora acesteia I.A.

și fiul primei inculpate M.S., care o și ținea sub observație și încasa banii de la clienți. Acest lucru s-a perpetuat până în ziua de 18 ianuarie 2011 când cei trei inculpați, nemulțumiți de prestația părții vătămate si de sumele încasate, au vândut-o inculpaților P.R. și P.I., ce au venit la locația situată în Constanta, pentru suma de 1.000 de euro. Inculpații P.R. și P.I. au cazat-o la locuința lor din P.M. și au obligat-o pe partea vătămată S.E.E. să se prostitueze în folosul lor în zona popasului C. de pe DN2A, până în ziua de 24 ianuarie 2011 când aceasta a reușit să alerteze organele de poliție, apelând serviciul de urgență „112" de la un telefon mobil, cu cartelă SIM preplătită, fără credit, pe care i l-au dat inculpații P.R.

și P.I. pentru a o putea contacta si verifica. Partea vătămată a fost dusă împreuna cu martorele B.M. și M.I., persoane ce practicau prostituția în zona Popasului C., de către organele de poliție sosite la fața locului, la sediul Poliției Orașului O. și după ce s-a asigurat că este izolată și nu este auzită de celelalte două fete, aceasta a reclamat săvârșirea faptelor. S-a reținut că aspectele relatate de partea vătămata sunt confirmate de conținutul convorbirilor telefonice efectuate de către inculpatul P.R. de la postul telefonic mobil, utilizat de către acesta așa cum a și declarat la data de 07 februarie 2011, în care arată că a cumpărat o fată pe care a dat suma de 700 euro și care a fugit.

Inculpatul se plânge de paguba suferită. Tot din conținutul convorbirilor telefonice rezultă că inculpații P.R., P.I. și B. I. au căutat-o pe partea vătămată S.E.E., acesta din urmă făcând chiar investigații cu privire la locul în care aceasta se află și puneau la cale modalitatea în care o vor lua de acolo. Din conținutul convorbirilor telefonice interceptate și redate în scris, rezultă că și inculpatul P.I., este implicat în traficul de persoane, ceea ce confirmă afirmațiile persoanei vătămate cum că acesta a săvârșit fapta împreună cu inculpatul P.R.. Afirmațiile părții vătămate S.E.E. cum că a fost cumpărată și obligată să se prostitueze sunt confirmate și de împrejurarea că inculpații B. I., P.R.

și P.I. au căutat-o ulterior zilei de 24 ianuarie 2011, așa cum rezultă din conținutul convorbirilor telefonice. De altfel, partea vătămată S.E.E. a fost căutată de către inculpați, așa cum rezultă și din fișa privind intervenția efectuată de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Secția 2 Poliție, din ziua de 05 februarie 2011 când aceasta a reclamat că persoane necunoscute au încercat să o răpească. Din coroborarea probelor, instanța de fond a reținut că deși inculpații nu au recunoscut faptele, vinovăția acestora a fost dovedită pe baza convorbirilor telefonice purtate de aceștia, a declarațiilor părții vătămate, a martorilor M.L., P.R,. A.N., Ș.L., a proceselor verbale de percheziție domiciliară la locuințele inculpaților B. I., P.R.

și P.I., a procesului verbal din data de 08 februarie 2011 a fișei de intervenție la eveniment și a procesului verbal de sancționare contravențională a numitei B.M.. Instanța de fond a reținut că inculpatul B. I. a suferit mai multe condamnări la pedepsele de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 2 luni închisoare și 5 luni închisoare, contopite prin sentința penală nr. 1892 din 13 septembrie 2005 a Judecătoriei Medgidia și din executarea căreia a fost eliberat condiționat la 17 ianuarie 2006, cu un rest neexecutat de 160 zile, s-a reținut starea de recidivă a inculpatului, conform prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. De asemenea, având în vedere că inculpata S.A.

a fost condamnată anterior, ultima dată prin sentința penală nr. 277/2006 a Tribunalului Constanța, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 și a fost eliberată condiționat la 12 octombrie 2010 cu un rest neexecutat de 521 zile închisoare, instanța de fond a făcut față de aceasta aplicarea prevederilor art. 37 lit. a) C. pen. și a art. 61 C. pen. Instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpații S.A., I.A., P.R. și P.I. motivat. în esență, de împrejurarea că victima a fost obligată prin violență și amenințare să practice prostituția în folosul inculpaților, aspecte ce întrunesc elementele materiale ale infracțiunii de trafic de persoane, iar nu ale infracțiunii de prostituție.

Și cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, cerere formulată de procuror, a fost respinsă cu motivarea că se tinde la schimbarea situației avută în vedere de procurorul ce a instrumentat cauza penală, dar și de situația de fapt reținută de instanță, și nu a solicitat extinderea procesului penal și pentru infracțiunea de proxenetism. Totodată, instanța de fond a reținut că nu există situația tranșată la pct. 5 din decizia nr. 16/2007 a Î.C.C.J pronunțată în recurs în interesul legii. Reținând că sunt întrunite cerințele legale pentru condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății, instanța de fond, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., a apreciat că se impune aplicarea de pedepse cu închisoarea peste limita minimă prevăzută de lege, în cazul inculpaților recidiviști, și în cuantum egal cu limita minimă legală pentru inculpații fără antecedente penale.

Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații B. I., S.A., M.S., P.R., P.I. și I.A.. Apelanții inculpați P.R. și P.I. au criticat hotărârea instanței de fond în sensul schimbării încadrării juridice, pentru primul în art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., iar pentru al doilea în art. 329 alin. (1) C. pen. Totodată, inculpații au criticat hotărârea de fond și pentru netemeinicie, în legătură cu individualizarea pedepselor, susținând că acestea sunt prea mari, solicitând reducerea cuantumului acestora, și să se facă aplicarea prevederilor art. 86 1 C. pen. în privința executării, motivat de vârsta lor, de recunoașterea faptelor și de lipsa antecedentelor penale.

Apelantul inculpat B. I. a criticat hotărârea instanței de fond în privința individualizării pedepsei, apreciată ca aspră în condițiile în care singurele probe de vinovăție sunt convorbirile telefonice care nu prezintă relevanță în contextul relațiilor de prietenie existente între familia sa și partea vătămată. în concluzie, s-a solicitat aplicarea unei pedepse orientată spre limita minimă prevăzută de lege. Apelanta inculpată S.A. a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată și a solicitat ca, prin reaprecierea circumstanțelor personale, să se reducă cuantumul acesteia către limita minimă prevăzută de lege. Apelantul M.S. a criticat hotărârea pentru nelegalitate în legătură cu condamnarea sa și a solicitat, în temeiul prevederilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., să fie achitat întrucât partea vătămată a locuit la el numai 3 zile și a fost luată de inculpatul B.I., care a dat-o inculpaților P.R. și P.I., așa încât el nu a săvârșit respectiva faptă. în subsidiar, apelantul inculpat M.S. a susținut că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră și a solicitat ca, reținându-se ca și circumstanță atenuantă împrejurarea că nu are antecedente penale, să se reducă pedeapsa sub limita minimă legală. în privința modalității de executare a solicitat ca, în eventualitatea reducerii cuantumului pedepsei, să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării, conform prevederilor art. 86 1 C. pen. Apelanta inculpată I.A. a criticat soluția primei instanțe sub aspectul greșitei sale condamnări, în condițiile în care nu s-a probat vinovăția ei, și a solicitat achitarea în temeiul prevederilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, în sensul reducerii cuantumului acesteia, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea sub supraveghere, în baza art. 86 1 C. pen. Prin decizia penală nr. 154 P din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații B. I., S.A., I.A., P.R., P.I. și M.S.. În temeiul art. 300 2 C. proc. pen., art. 160 b C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpaților B.I., S.A., M.S., P.R. și P.I.. Au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. în sumă de câte 1.000 RON. Având în vedere că prezentul dosar are ca obiect exclusiv recursul inculpatei I.A., Înalta Curte reține că, pentru a dispune soluția de respingere a apelului său, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Inculpata I.A., sora inculpatei S.A.

și mătușa inculpatului M.S. a însoțit-o pe sora ei la momentul când partea vătămată S.E.E. a fost cumpărată de la inculpatul B. I. cu suma de 200 Euro, a acceptat ca aceasta să fie cazată la locuința deținută de ea, de sora ei și de nepotul ei. și ca partea vătămată să fie obligată la practicarea prostituției în folosul ei și al celorlalți doi inculpați. prin acte de violență din partea inculpatei S.A., oferindu-i acesteia susținere în exploatarea sexuală a părții vătămate, toate aceste activități întrunind, și în opinia instanței de apel. elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Vinovăția inculpatei I.A.

este probată cu declarațiile părții vătămate, ce a recunoscut-o din planșele fotografice ca fiind persoana ce a însoțit-o pe inculpata S.A. la momentul cumpărării ei de la inculpatul B. I., cât și la momentul vânzării către inculpații P.R. și P.I., coroborate cu declarațiile martorilor M.L. și P.R., care cunoșteau că partea vătămată a fost cumpărată de inculpații P. de la niște persoane care locuiau pe în municipiul Constanța, unde locuiește și inculpata I.A., în scopul obligării ei la practicarea prostituției. Prezența inculpatei I.A. la cumpărarea/vânzarea părții vătămate S.E.E. dovedește nesinceritatea susținerii acesteia, în sensul că nu a cunoscut motivul traficării părții vătămate, cu atât mai mult cu cât inculpatul P.R.

a văzut-o pe partea vătămată la domiciliul inculpatei purtând evidente urme de lovituri, urmare violențelor prin care aceasta era obligată să se prostitueze și pe care inculpata nu putea să nu le observe și să nu le cunoască proveniența. Chiar dacă inculpata I.A. nu a exercitat violențe asupra părții vătămate, câtă vreme a știut că aceasta este obligată astfel să se prostitueze, și a acceptat această situație, beneficiind de o parte din sumele încasate de inculpatul M.S. de la clienții părții vătămate, justifică reținerea în sarcina inculpatei a infracțiunii de trafic de persoane. S-a reținut că inculpatei I.A. i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare, egală cu limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, iar lipsa circumstanțelor atenuante nu permite coborârea cuantumului pedepsei sub limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege.

Față de cuantumul pedepsei aplicate inculpatei I.A. este exclusă aplicarea prevederilor art. 86 1 C. pen., întrucât una din cerințele textului de lege menționat este ca pedeapsa de executat să nu fie mai mare de 4 ani închisoare. Împotriva deciziei instanței de apel, inculpata I.A. a declarat recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri. Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., motivele de recurs fiind identice cu cele de apel.

În condițiile în care în recurs nu au fost solicitate și administrate probe noi pe situația de fapt, probe care să impună reevaluarea situației de fapt stabilită de instanța de fond, confirmată de instanța de apel, Înalta Curte își însușește integral argumentele de fapt și de drept expuse în cele două hotărâri judecătorești atacate cu privire la inculpata I.A., apreciind că nu este necesară reluarea lor, ci numai unele completări: Potrivit art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt. având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Prin,,eroare de fapt'' se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul.

În ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie .gravă" trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului. Din examinarea acestor dispoziții legale, astfel cum au fost interpretate în doctrină și jurisprudență, apare ca neîntemeiată critica inculpatei referitoare la pretinsa eroare gravă de fapt care ar fi condus, în opinia apărării, la condamnarea acesteia (solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. „fapta nu a fost săvârșită de inculpat"), deoarece, în sinteză, așa cum s-a arătat, eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute de instanță cu probele administrate.

Apărarea nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de prima instanță, și confirmată de instanța de apel. Motivarea apărării, în sensul că nu sunt probe în acuzare, că inculpata doar la locuit în casa surorii sale, fără a avea vreo contribuție la exploatarea părții vătămate în scopul practicării prostituției, are caracter de generalitate, nefiind suficientă și de natură să justifice incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., în condițiile menționării de către ambele instanțe atât a faptelor săvârșite, cât și a probelor care dovedesc activitatea infracțională și vinovăția inculpatei. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatei prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal. Este adevărat că inculpata beneficiază de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligată să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acesteia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc.

pen., inculpata, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpata nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar nu absolut.

În recurs, așa cum rezultă din dezbateri, apărarea s-a limitat doar la expunerea unor ipoteze, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a arăta, la minimă suficiență, care probă este în contradicție cu situația de fapt expusă în cele două hotărâri judecătorești în condițiile neinvocării de către apărare a unor aspecte concrete de contrarietate între situația de fapt reținută de instanțe, pe de o parte, și una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatei, pe de altă parte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Neîntemeiată este și critica referitoare la individualizarea pedepsei deoarece, potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, este sancționată cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Inculpatei i-a fost aplicată de către instanța de fond o pedeapsă de 5 ani închisoare. egală cu minimul special al pedepsei prevăzută de textul incriminator al faptei. în cele două hotărâri atacate fâcându-se referire la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. În consecință, în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, criticile inculpatei, atât în ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, sunt neîntemeiate, iar cererea sa pentru reducerea pedepsei nu este fondată, gravitatea concretă a faptelor nejustificând convingerea că scopul pedepsei poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia. Datele menționate în fișa de cazier a inculpatei, din care rezultă o condamnare de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen.

nu sunt de natură a contribui la convingerea instanței că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat printr-o pedeapsă mai redusă și într-o modalitate neprivativă de libertate. În concluzie, în acord cu cele două instanțe, Înalta Curte - însușindu-și integral argumentele instanței de fond și de apel, expuse în partea expozitivă a hotărârilor atacate, secțiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele personale ale făptuitorului. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc.

pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatei. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 154/P din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu și suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată S.E.E., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 mai 2012.