ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 345 din 15 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

penală, în Dosarul nr. 3843/118/2011 s-a dispus respingerea cererii de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1)

și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art.

329 alin. (1) C. pen. sau de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., formulată de

inculpații S.A., I.A., P.R. și P.I.. De asemenea, a fost respinsă cererea de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea reținută prin rechizitoriu în

sarcina inculpaților S.A., I.A., M.S., P.R. și P.I. în infracțiunile prevăzute

de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. și de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, formulată de reprezentantul Ministerului Public, după care,

instanța de fond a dispus următoarele:

1) în

baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. inculpatul B. I. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani

închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de

art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea

pedepsei principale și la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută

de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71

C. pen..

Din

pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus durata reținerii și arestării

preventive de la 7 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

2) inculpata

S.A. a fost condamnată în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa principală de 7 ani

închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de

art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.  pe timp de 2 ani după

executarea pedepsei principale și la pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

Conform

prevederilor art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate

pentru restul de 521 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 277/2006 a Tribunalului

Constanța, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3278/2007 a Î.C.C.J și a

fost contopită cu pedeapsa de 7 ani închisoare, dispunându-se ca în final

inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C.

pen. după executarea pedepsei principale, precum și pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C.

pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Din

pedeapsa aplicată inculpatei s-a dedus reținerea și arestarea preventivă cu

începere de la 07 februarie 2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest preventiv a inculpatei.

3)în

baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 inculpata I.A. a

fost condamnată la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a

11-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și

la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a)

teza a II-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza

prevederilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei

reținerea și arestarea preventivă de la 07 februarie 1011 la 19 I.e 2011.

Totodată, s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu

luată față de inculpată dispusă prin încheierea din 14 I.e 2011 până la data

soluționării definitive a cauzei, dacă nu se va dispune revocarea sau

înlocuirea ei în căile de atac.

4)inculpatul

M.S. a fost condamnat, în temeiul prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) lit. a)

din Legea nr. 378/2001. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și

la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilorprevăzută de art. 64 lit. a)

teza a 11-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen..

Conform

prevederilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.S.

s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 07 februarie 2011 la

zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a

inculpatului.

5)în

baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 inculpatul P.R. a

fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a

Il-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și

la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a)

teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Conform

prevederilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului s-a

dedus durata reținerii și arestării preventive cu începere de la 07 februarie

2011 la zi iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului.

6)în

baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 inculpatul P.I. a

fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare, la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a

Il-a și lit. b) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale și

la pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a)

teza a Il-a lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza

art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii

și arestării preventive de la 07 februarie 2011 la zi iar conform prevederilor

art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Prin

sentință s-a luat act că partea vătămată S.E.E. nu s-a constituit parte civilă

în cauză.

Conform

prevederilor art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat suma de 200 euro de

la inculpatul B. I. și suma de 1.000 euro de la inculpata S.A. în folosul

statului.

În baza

art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpații P.R. și P.I. au fost

obligați la plata sumei de câte 4.650 RON iar inculpații B. I., S.A., I.A. și M.S.

au fost obligați la plata sumei de câte 5.150 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Partea vătămată

S.E.E. a sesizat la data de 24 ianuarie 2011, prin serviciul de urgență „112",

faptul că a fost răpită, vândută succesiv și obligată să se prostitueze.

Astfel,

în urma cercetărilor, s-a reținut că în ziua de 16 ianuarie 2011 inculpatul B.

I., împreuna cu concubina sa, s-au deplasat in Stațiunea M., unde știau ca

locuia partea vătămată S.E.E. într-o clădire dezafectată, în zona hotelului P.,

în apropierea sediului postului de televiziune P. TV.

Ajungând

acolo si sesizând că partea vătămata este singura, iar concubinul acesteia

lipsește, au luat-o cu forța, inculpatul B. I. a exercitat violente fizice,

apoi a urcat-o într-un autoturism taxi cu care s-au deplasat până la locuința

sa, situată în municipiul Constanța, în spatele galeriilor S., unde a continuat

să o lovească, iar la scurt timp le-a contactat telefonic pe inculpatele S.A.

și I.A., ce au venit acolo si au plătit pentru partea vătămata suma de 200 euro.

Inculpatele

S.A. și I.A. au dus-o pe partea vătămată la locuința lor situată în municipiul

Constanța, unde, împreună cu inculpatul M.S., i-au spus ca a fost cumpărata si

va trebui sa se prostitueze in folosul lor, alături de o altă fată care locuia

tot acolo, identificată ulterior de organele de poliție în persoana numitei T.I.,

ce se afla în evidențele bolnavilor de HIV-SIDA.

Deși

partea vătămata S.E.E. a refuzat acest lucru, având în vedere că prezenta mai

multe leziuni în zona costală ce o puneau în imposibilitatea să se ridice din

pat, au obligat-o, prin violență și amenințare, pe aceasta să se prostitueze în

folosul lor, clienții fiind aduși în acea locuință, unde de altfel, locuiau

efectiv toți cei trei inculpați, respectiv S.A., sora acesteia I.A. și fiul

primei inculpate M.S., care o și ținea sub observație și încasa banii de la

clienți.

Acest

lucru s-a perpetuat până în ziua de 18 ianuarie 2011 când cei trei inculpați, nemulțumiți

de prestația părții vătămate si de sumele încasate, au vândut-o inculpaților P.R.

și P.I., ce au venit la locația situată în Constanta, pentru suma de 1.000 de euro.

Inculpații

P.R. și P.I. au cazat-o la locuința lor din P.M. și au obligat-o pe partea

vătămată S.E.E. să se prostitueze în folosul lor în zona popasului C. de pe

DN2A, până în ziua de 24 ianuarie 2011 când aceasta a reușit să alerteze

organele de poliție, apelând serviciul de urgență „112" de la un telefon

mobil, cu cartelă SIM preplătită, fără credit, pe care i l-au dat inculpații P.R.

și P.I. pentru a o putea contacta si verifica.

Partea

vătămată a fost dusă împreuna cu martorele B.M. și M.I., persoane ce practicau

prostituția în zona Popasului C., de către organele de poliție sosite la fața

locului, la sediul Poliției Orașului O. și după ce s-a asigurat că este izolată

și nu este auzită de celelalte două fete, aceasta a reclamat săvârșirea

faptelor.

S-a

reținut că aspectele relatate de partea vătămata sunt confirmate de conținutul convorbirilor

telefonice efectuate de către inculpatul P.R. de la postul telefonic mobil,

utilizat de către acesta așa cum a și declarat la data de 07 februarie 2011, în

care arată că a cumpărat o fată pe care a dat suma de 700 euro și care a fugit.

Inculpatul se plânge de paguba suferită. Tot din conținutul convorbirilor

telefonice rezultă că inculpații P.R., P.I. și B. I. au căutat-o pe partea

vătămată S.E.E., acesta din urmă făcând chiar investigații cu privire la locul

în care aceasta se află și puneau la cale modalitatea în care o vor lua de

acolo. Din conținutul convorbirilor telefonice interceptate și redate în scris,

rezultă că și inculpatul P.I., este implicat în traficul de persoane, ceea ce

confirmă afirmațiile persoanei vătămate cum că acesta a săvârșit fapta împreună

cu inculpatul P.R.. Afirmațiile părții vătămate S.E.E. cum că a fost cumpărată

și obligată să se prostitueze sunt confirmate și de împrejurarea că inculpații B.

I., P.R. și P.I. au căutat-o ulterior zilei de 24 ianuarie 2011, așa cum

rezultă din conținutul convorbirilor telefonice. De altfel, partea vătămată S.E.E.

a fost căutată de către inculpați, așa cum rezultă și din fișa privind

intervenția efectuată de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului

Constanța, Secția 2 Poliție, din ziua de 05 februarie 2011 când aceasta a

reclamat că persoane necunoscute au încercat să o răpească.

Din

coroborarea probelor, instanța de fond a reținut că deși inculpații nu au

recunoscut faptele, vinovăția acestora a fost dovedită pe baza convorbirilor

telefonice purtate de aceștia, a declarațiilor părții vătămate, a martorilor M.L.,

P.R,. A.N., Ș.L., a proceselor verbale de percheziție domiciliară la locuințele

inculpaților B. I., P.R. și P.I., a procesului verbal din data de 08 februarie

2011 a fișei de intervenție la eveniment și a procesului verbal de sancționare

contravențională a numitei B.M..

Instanța

de fond a reținut că inculpatul B. I. a suferit mai multe condamnări la

pedepsele de 8 luni închisoare, 8 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an și 2

luni închisoare și 5 luni închisoare, contopite prin sentința penală nr. 1892

din 13 septembrie 2005 a Judecătoriei Medgidia și din executarea căreia a fost eliberat

condiționat la 17 ianuarie 2006, cu un rest neexecutat de 160 zile, s-a reținut

starea de recidivă a inculpatului, conform prevederilor art. 37 lit. b) C. pen.

De

asemenea, având în vedere că inculpata S.A. a fost condamnată anterior, ultima

dată prin sentința penală nr. 277/2006 a Tribunalului Constanța, la pedeapsa de

4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 și a fost eliberată

condiționat la 12 octombrie 2010 cu un rest neexecutat de 521 zile închisoare,

instanța de fond a făcut față de aceasta aplicarea prevederilor art. 37 lit. a)

C. pen. și a art. 61 C. pen.

Instanța

de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de

inculpații S.A., I.A., P.R. și P.I. motivat. în esență, de împrejurarea că

victima a fost obligată prin violență și amenințare să practice prostituția în

folosul inculpaților, aspecte ce întrunesc elementele materiale ale

infracțiunii de trafic de persoane, iar nu ale infracțiunii de prostituție. Și

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina

inculpaților, cerere formulată de procuror, a fost respinsă cu motivarea că se

tinde la schimbarea situației avută în vedere de procurorul ce a instrumentat

cauza penală, dar și de situația de fapt reținută de instanță, și nu a

solicitat extinderea procesului penal și pentru infracțiunea de proxenetism.

Totodată, instanța de fond a reținut că nu există situația tranșată la pct. 5

din decizia nr. 16/2007 a Î.C.C.J pronunțată în recurs în interesul legii.

Reținând

că sunt întrunite cerințele legale pentru condamnarea inculpaților pentru

infracțiunile deduse judecății, instanța de fond, având în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., a apreciat că se impune aplicarea de pedepse cu

închisoarea peste limita minimă prevăzută de lege, în cazul inculpaților

recidiviști, și în cuantum egal cu limita minimă legală pentru inculpații fără

antecedente penale.

Împotriva

sentinței penale au declarat apel inculpații B. I., S.A., M.S., P.R., P.I. și I.A..

Apelanții

inculpați P.R. și P.I. au criticat hotărârea instanței de fond în sensul

schimbării încadrării juridice, pentru primul în art. 329 alin. (1) și (2) C.

pen., iar pentru al doilea în art. 329 alin. (1) C. pen. Totodată, inculpații

au criticat hotărârea de fond și pentru netemeinicie, în legătură cu

individualizarea pedepselor, susținând că acestea sunt prea mari, solicitând

reducerea cuantumului acestora, și să se facă aplicarea prevederilor art. 86

1

C. pen. în privința executării, motivat de vârsta lor, de recunoașterea

faptelor și de lipsa antecedentelor penale.

Apelantul

inculpat B. I. a criticat hotărârea instanței de fond în privința

individualizării pedepsei, apreciată ca aspră în condițiile în care singurele

probe de vinovăție sunt convorbirile telefonice care nu prezintă relevanță în

contextul relațiilor de prietenie existente între familia sa și partea

vătămată. în concluzie, s-a solicitat aplicarea unei pedepse orientată spre

limita minimă prevăzută de lege.

Apelanta

inculpată S.A. a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată și a solicitat ca, prin

reaprecierea circumstanțelor personale, să se reducă cuantumul acesteia către

limita minimă prevăzută de lege.

Apelantul

M.S. a criticat hotărârea pentru nelegalitate în legătură cu condamnarea sa și

a solicitat, în temeiul prevederilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. c) C. proc. pen., să fie achitat întrucât partea vătămată a locuit la el

numai 3 zile și a fost luată de inculpatul B.I., care a dat-o inculpaților P.R.

și P.I., așa încât el nu a săvârșit respectiva faptă. în subsidiar, apelantul

inculpat M.S. a susținut că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră și a

solicitat ca, reținându-se ca și circumstanță atenuantă împrejurarea că nu are

antecedente penale, să se reducă pedeapsa sub limita minimă legală. în privința

modalității de executare a solicitat ca, în eventualitatea reducerii

cuantumului pedepsei, să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării,

conform prevederilor art. 86

1

C. pen.

Apelanta

inculpată I.A. a criticat soluția primei instanțe sub aspectul greșitei sale

condamnări, în condițiile în care nu s-a probat vinovăția ei, și a solicitat

achitarea în temeiul prevederilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen. în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei ce i-a

fost aplicată, în sensul reducerii cuantumului acesteia, iar ca modalitate de

executare să se dispună suspendarea sub supraveghere, în baza art. 86

1

C. pen.

Prin decizia

penală nr. 154 P din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală,

a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații B. I., S.A., I.A., P.R.,

P.I. și M.S..

În

temeiul art. 300

2

C. proc. pen., art. 160

b

C. proc. pen.

a menținut măsura arestării preventive a inculpaților B.I., S.A., M.S., P.R. și

P.I..

Au fost

obligați apelanții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. în sumă

de câte 1.000 RON.

Având în

vedere că prezentul dosar are ca obiect exclusiv recursul inculpatei I.A., Înalta

Curte reține că, pentru a dispune soluția de respingere a apelului său,

instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Inculpata

I.A., sora inculpatei S.A. și mătușa inculpatului M.S. a însoțit-o pe sora ei

la momentul când partea vătămată S.E.E. a fost cumpărată de la inculpatul B. I.

cu suma de 200 Euro, a acceptat ca aceasta să fie cazată la locuința deținută

de ea, de sora ei și de nepotul ei. și ca partea vătămată să fie obligată la

practicarea prostituției în folosul ei și al celorlalți doi inculpați. prin

acte de violență din partea inculpatei S.A., oferindu-i acesteia susținere în

exploatarea sexuală a părții vătămate, toate aceste activități întrunind, și în

opinia instanței de apel. elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

persoane prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001. Vinovăția inculpatei I.A. este probată cu declarațiile părții

vătămate, ce a recunoscut-o din planșele fotografice ca fiind persoana ce a

însoțit-o pe inculpata S.A. la momentul cumpărării ei de la inculpatul B. I.,

cât și la momentul vânzării către inculpații P.R. și P.I., coroborate cu

declarațiile martorilor M.L. și P.R., care cunoșteau că partea vătămată a fost

cumpărată de inculpații P. de la niște persoane care locuiau pe în municipiul

Constanța, unde locuiește și inculpata I.A., în scopul obligării ei la

practicarea prostituției. Prezența inculpatei I.A. la cumpărarea/vânzarea

părții vătămate S.E.E. dovedește nesinceritatea susținerii acesteia, în sensul

că nu a cunoscut motivul traficării părții vătămate, cu atât mai mult cu cât

inculpatul P.R. a văzut-o pe partea vătămată la domiciliul inculpatei purtând

evidente urme de lovituri, urmare violențelor prin care aceasta era obligată să

se prostitueze și pe care inculpata nu putea să nu le observe și să nu le

cunoască proveniența. Chiar dacă inculpata I.A. nu a exercitat violențe asupra

părții vătămate, câtă vreme a știut că aceasta este obligată astfel să se

prostitueze, și a acceptat această situație, beneficiind de o parte din sumele

încasate de inculpatul M.S. de la clienții părții vătămate, justifică reținerea

în sarcina inculpatei a infracțiunii de trafic de persoane.

S-a

reținut că inculpatei I.A. i s-a aplicat o pedeapsă de 5 ani închisoare, egală

cu limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, iar lipsa

circumstanțelor atenuante nu permite coborârea cuantumului pedepsei sub limita

minimă de pedeapsă prevăzută de lege. Față de cuantumul pedepsei aplicate

inculpatei I.A. este exclusă aplicarea prevederilor art. 86

1

C.

pen., întrucât una din cerințele textului de lege menționat este ca pedeapsa de

executat să nu fie mai mare de 4 ani închisoare.

Împotriva

deciziei instanței de apel, inculpata I.A. a declarat recurs, motivele fiind

menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Au fost

invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și pct.

14 C. proc. pen., motivele de recurs fiind identice cu cele de apel.

În

condițiile în care în recurs nu au fost solicitate și administrate probe noi pe

situația de fapt, probe care să impună reevaluarea situației de fapt stabilită

de instanța de fond, confirmată de instanța de apel, Înalta Curte își însușește

integral argumentele de fapt și de drept expuse în cele două hotărâri

judecătorești atacate cu privire la inculpata I.A., apreciind că nu este

necesară reluarea lor, ci numai unele completări:

Potrivit

art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării

atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt. având drept consecință

pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Prin,,eroare

de fapt'' se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în

ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există

sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra

existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă

reiese contrariul. În ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie .gravă"

trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz

de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului.

Din

examinarea acestor dispoziții legale, astfel cum au fost interpretate în

doctrină și jurisprudență, apare ca neîntemeiată critica inculpatei referitoare

la pretinsa eroare gravă de fapt care ar fi condus, în opinia apărării, la

condamnarea acesteia (solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. c) din C.

proc. pen. „fapta nu a fost săvârșită de inculpat"), deoarece, în sinteză,

așa cum s-a arătat, eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea

faptelor reținute de instanță cu probele administrate.

Apărarea

nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt și ce probă este în contradicție

cu situația de fapt reținută de prima instanță, și confirmată de instanța de

apel. Motivarea apărării, în sensul că nu sunt probe în acuzare, că inculpata

doar la locuit în casa surorii sale, fără a avea vreo contribuție la

exploatarea părții vătămate în scopul practicării prostituției, are caracter de

generalitate, nefiind suficientă și de natură să justifice incidența cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în condițiile

menționării de către ambele instanțe atât a faptelor săvârșite, cât și a

probelor care dovedesc activitatea infracțională și vinovăția inculpatei.

Potrivit

art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită

iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării

tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță,

precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția

inculpatei prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpata beneficiază de „prezumția de nevinovăție",

nefiind obligată să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.),

revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în

vederea dovedirii vinovăției acesteia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C.

proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen.,

inculpata, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze

lipsa lor de temeinicie. în înțelesul legii „a proba lipsa lor de

temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la

negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la

negarea evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care

inculpata nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare,

prezumția de nevinovăție este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar

nu absolut.

În

recurs, așa cum rezultă din dezbateri, apărarea s-a limitat doar la expunerea

unor ipoteze, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a

arăta, la minimă suficiență, care probă este în contradicție cu situația de

fapt expusă în cele două hotărâri judecătorești în condițiile neinvocării de

către apărare a unor aspecte concrete de contrarietate între situația de fapt

reținută de instanțe, pe de o parte, și una sau mai multe probe care au condus

la stabilirea situației de fapt și vinovăției inculpatei, pe de altă parte, se

constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen.

Neîntemeiată

este și critica referitoare la individualizarea pedepsei deoarece, potrivit

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când

s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C.

pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C.

pen., care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen.,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de

pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Infracțiunea

de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001, pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, este

sancționată cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Inculpatei

i-a fost aplicată de către instanța de fond o pedeapsă de 5 ani închisoare.

egală cu minimul special al pedepsei prevăzută de textul incriminator al

faptei. în cele două hotărâri atacate fâcându-se referire la criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

În

consecință, în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a

pedepsei, criticile inculpatei, atât în ce privește cuantumul, cât și

modalitatea de executare, sunt neîntemeiate, iar cererea sa pentru reducerea

pedepsei nu este fondată, gravitatea concretă a faptelor nejustificând

convingerea că scopul pedepsei poate fi atins printr-un cuantum mai redus al

acesteia.

Datele

menționate în fișa de cazier a inculpatei, din care rezultă o condamnare de 3

ani închisoare pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C.

pen. nu sunt de natură a contribui la convingerea instanței că scopul pedepsei,

prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat printr-o pedeapsă mai redusă și într-o

modalitate neprivativă de libertate.

În

concluzie, în acord cu cele două instanțe, Înalta Curte - însușindu-și integral

argumentele instanței de fond și de apel, expuse în partea expozitivă a

hotărârilor atacate, secțiunea referitoare la individualizarea judiciară a

pedepsei - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatei răspunde atât criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen.,

reflectând principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele

personale ale făptuitorului.

Față de

cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) din C.

proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatei.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata către stat

a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 154/P

din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu și suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimata parte vătămată S.E.E., se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 22 mai 2012.