ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3086/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3086/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursurilor
declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, inculpații A.I.M.,
A.C.M. și de către părțile civile S.C., S.I.V. și S.I.C. împotriva deciziei
penale nr. 151/P din 02 decembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția
penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată:
Prin sentința penală nr. 423 din 23
decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.
4698/118/2009, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată
de inculpații A.C.M. și A.I.M., ca nefondată.
În
baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c)
C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.C.M., pentru săvârșirea
infracțiunilor de: omor calificat, prev. de art. 174, art. 175, lit. i) C. pen.
În
baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74
lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.C.M., pentru
săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, la pedeapsa de 1 luna
închisoare - persoană vătămată D.I.
În
baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.
a) și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.C.M., la pedeapsa de
1 lună închisoare - persoană vătămată D.N.I.
În
baza art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.
a) și alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.C.M.,
pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, la pedeapsa de 3 luni
închisoare - persoană vătămată D.I.
În
baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a
contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea
mai grea de 3 luni închisoare.
În
baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a
pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de 2 ani și 3 luni.
În
baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului
asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., care prevăd consecințele ce decurg din
săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În
baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul
drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În
baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării
condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea
pedepsei accesorii. În baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74
lit. c) și alin. (2) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe
inculpatul A.I.M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, la
pedeapsa de 11 ani închisoare.
În
baza art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 C. pen., a
aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de
art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani
după executarea pedepsei principale.
În
baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.
c) alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.I.M.,
pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la pedeapsa de 1
lună închisoare - persoană vătămată D.I.
În
baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.
a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.I.M.,
pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, la pedeapsa de 1
lună închisoare (persoană vătămată D.N.I.).
În
baza art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.
a), alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.I.M.,
pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, la pedeapsa de 3 luni
închisoare - persoană vătămată D.I.
În
baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a
contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai
grea de 11 ani închisoare.
În
baza art. 65 C. pen. cu referire la art. 66 C. pen. a
aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de
art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani
după executarea pedepsei principale.
În
baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen., a interzis
inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a
și lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei închisorii.
În
baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedepsele
aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive cu începere de
la data de 11 iunie 2008 la 16 iunie 2008.
În
baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. raportat la
art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată
de părțile civile S.C., S.I. și S.I.C. și a obligat inculpatul A.I.M., către partea
civilă S.C. la suma de 10.000 RON, către partea civilă S.I. la 7.000 RON, către
partea civilă S.I.C. la 7.000 RON cu titlu de daune morale.
A obligat inculpatul către partea civilă
S.C. la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale.
A admis în parte acțiunea civilă formulată
de partea civilă D.I. și în baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. raportat
la art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., art. 1003 C. civ., a obligat în
solidar inculpații A.I.M., și A.C.M. către partea civilă D.I. la suma de 3.000
RON cu titlu de daune morale.
A respins ca nefondată acțiunea civilă
formulata de părțile civile D.I. și D.N.I.
A ridicat sechestrul asigurător aplicat
pe partea din bunurile aparținând inculpatului A.M. și a menținut sechestrul asigurător
aplicat pe partea din bunurile deținute de inculpatul A.I.M.
Pentru a pronunța această sentință, instanța
de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea
în judecată a inculpaților A.I.M. și A.C.M. S-a reținut în sarcina acestora că în
noaptea din 10/11 iunie 2009, în jurul orei 24.00, în timp ce se aflau pe stradă,
la intersecția străzilor M. și F. din orașul Năvodari, au aplicat lovituri cu obiecte
din lemn victimei S.N. la nivelul capului cauzându-i leziuni care au dus la decesul
acesteia, faptă ce constituie infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174,
art. 175 lit. i) C. pen.
În
același incident, cu participarea inculpaților a avut loc
și agresarea părților vătămate D.I., D.I., și D.N.I., reținându-se că, în aceleași
împrejurări au aplicat părților vătămate D.D.I., D.I.I. și D.N.I., mai multe lovituri,
cauzând acestora leziuni care au necesitat pentru vindecare 48-50 zile de îngrijiri
medicale, 14-15 zile de îngrijiri medicale și, respectiv, 4-5 zile de îngrijiri
medicale.
Instanța de fond a reținut că în seara
de 10 iunie 2008, după ce anterior a consumat băuturi alcoolice la barul din localitatea
Lumina, victima S.N. s-a deplasat împreună cu fiii săi, S.I.C. și S.V.I. la barul
aparținând SC I.S.C. SRL, al cărei administrator era inculpatul A.I.M., situat în
localitatea Lumina. Victima S.N. a intrat în bar, iar fiii săi au rămas afară. Întrucât
în incinta barului se discuta despre preferințele electorale, existând divergențe
pe această temă, discuțiile au degenerat, astfel încât S.N. a tras de un aparat
electronic și a ridicat în poziție verticală două canapele, iar inculpatul A.C.M.
a ieșit de după tejghea, a împins victima S.N. cu mâinile spre ieșire. Cei doi s-au
prins reciproc cu mâinile și au căzut, fapt ce a condus la intervenția celor doi
fii ai lui S.N., care împreună cu alte persoane care au venit de afară au reușit
să îl scoată pe aceasta în exterior.
La fața locului au venit agenții de la
Poliția Comunitară, șeful Postului de Poliție Lumina și agenți de la o firmă de
pază, urmare a solicitării inculpatul A.C.M., realizată în cursul evenimentelor.
Instanța de fond a reținut că în urma acestora,
victima S.N. a susținut că fost lovită de inculpatul A.C.M. cu pumnii și picioarele,
fapt ce rezultă din declarația succintă a victimei, dată la Postul de Poliție Lumina
în seara incidentului, dar și din declarațiile martorilor S.I.C. și S.V.I. Martorul
U.I.G. a declarat că inculpatul A.C.M. a lovit victima de vreo trei ori cu pumnul
peste față și ceafă, acesta căzând, apoi, inculpatul A.C.M. l-a lovit pe S.N. cu
un scaun pe care îl ținea de spătar, moment în care a intrat în bar numitul S.V.I.
care l-a luat pe tatăl său și l-a scos afară.
Instanța de fond a reținut că din materialul
probator rezultă că la data de 10 iunie 2008 a fost solicitată o ambulanță pentru
numitul S.N., la Postul de Poliție Lumina.
La ora 22.14 ambulanța a ajuns la locul
solicitării și s-a constatat că victima S.N. prezenta contuzii la nivel frontal,
hemifața stângă și plagă tăiată la degetul II al membrului inferior stâng.
Tribunalul a reținut că în cursul aceleași
seri, în timp ce inculpații se aflau în bar, au venit mai mulți tineri, în jur de
20, care au încercat să intre în local. Deși inculpatul A.I.M. a încercat să îi
oprească ținând ușa de la intrare, câțiva dintre aceștia au reușit să intre. Inculpatul
A.I.M. a declarat că printre aceste persoane se afla și numitul I. din localitatea
Lumina care s-a urcat cu picioarele pe canapea, a aruncat cu o masă înspre cei doi
inculpați, iar unul dintre tineri avea un obiect înfășurat într-un ziar despre care
bănuia că era un cuțit. Inculpatul A.I.M. a declarat că nu a fost lovit decât cu
acea masă pe care a aruncat-o numitul I., cu mențiunea că grupul a plecat după circa
5-10 minute. După alte 5-10 minute au venit doi polițiști de la Poliția Năvodari
care le-au cerut inculpaților să vină la postul de poliție, pentru ca, ulterior
să vină trei polițiști de la Poliția Comunitară.
A.C.M. și A.I.M. s-au întâlnit cu U.I.
care a fost de acord să-i însoțească spre Poliția Năvodari. A.C.M. și A.I.M. au
mers în orașul Năvodari, alături de martor. Cei trei au observat un grup de vreo
10 bărbați care erau pe partea dreaptă, unii pe trotuar, iar alții pe stradă, la
vederea cărora, inculpatul A.I.M. a oprit mașina după care a coborât împreună cu
fratele său, inculpatul A.C.M., după care a coborât și martorul U.I. Inculpatul
A.I.M. s-a îndreptat spre un bărbat mai în vârstă, cu mustață, ce se afla pe trotuar,
pe care l-a lovit cu un par peste cap, moment în care acesta a căzut și nu s-a mai
ridicat. Inculpatul A.C.M. a lovit celelalte persoane după care i s-a alăturat și
inculpatul A.I.M. care a aplicat lovituri celor trei părți vătămate, iar martorul
U.I. a aplicat lovituri numitului S.V.
Instanța de fond a reținut că în urma loviturii
primite de la inculpatul A.I.M. victima S.N. a decedat, iar părțile vătămate D.I.,
D.N.I. și D.I. au suferit leziuni pentru a căror îngrijire au fost necesare 48-50
zile, 14-15 zile și respectiv 4-5 zile.
Deși incidentul a durat foarte puțin, circa
două minute, timp în care martorul U.I. nu văzut ca inculpații să fi fost loviți
de către persoanele aflate în grupul ce însoțea victima, în zonă și-a făcut apariția
imediat o mașină de poliție din care au coborât polițiști. Inculpații au urcat în
mașina proprie, la fel și martorul U.I., deplasându-se spre localitatea Lumina.
În timp ce se aflau în mașină inculpații, în prezența martorului au discutat cu
privire la aruncarea bastoanelor de lemn, iar în localitatea Lumina martorul U.I.
și-a luat mașina și a plecat, dar înainte de aceasta, inculpatul A.I.M. i-a pus
în vedere să își vadă de treabă și să spună că nu i-a însoțit în acea seară.
Deși în declarația sa la procuror martorul
a arătat că inculpații aveau asupra lor la ieșirea din mașină bastoane de lemn și
a descris și cum inculpatul A.I. a aplicat lovituri victimei, iar ulterior în mașină
s-au purtat discuții pentru a scăpa de obiectele contondente, respectiv niște pari
din lemn, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, acesta a arătat
ca afirmațiile legate de coborârea inculpaților înarmați cu pari a făcut-o la amenințarea
procurorului cu schimbarea calității de martor cu aceea de învinuit.
Instanța de fond a înlăturat declarația
acestui martor dată în cursul cercetării judecătorești care este pro causa și s-a
luat în considerare declarația martorului dată în cursul urmăririi penale, declarație
care se coroborează cu declarațiile celorlalți martori și potrivit cărora inculpații
aveau asupra lor la coborârea din autoturism, niște pari.
Martorul U.I. a arătat că ulterior a auzit
de la niște prieteni că este căutat de poliție, motiv pentru care s-a deplasat singur
la sediul I.J.P. Constanța. Declarația acestui martor se coroborează cu declarația
martorilor aflați la fața locului, respectiv martorul C.R.D., care atât la urmărire
penală, cât și în cursul cercetării judecătorești a declarat că inculpatul A.I.M.,
imediat ce a coborât din mașină, l-a lovit cu o bucată aproximativ un metru lungime
pe S.N. de două ori peste cap, acesta căzând trotuar și nu s-a mai ridicat.
Instanța de fond a reținut că, deși la
urmărire penală martorul U.I. a mai declarat că l-a văzut pe inculpatul A.C.M. având
un obiect din lemn în mână, asemănător cu cel al inculpatului A.I., îndreptându-se
spre un bărbat mai în vârstă, în cursul cercetării judecătorești, martorul a arătat
că se afla foarte aproape de victimă, dar victima a fost lovită doar de inculpatul
A.I. Victima nu s-a mai ridicat de la sol, martorul fiind cel care a încercat să-i
acorde primele îngrijiri. A mai arătat martorul că fiind ocupat cu victima nu l-a
văzut pe inculpatul A.C. apropiindu-se de aceasta, ci doar pe ceilalți membrii ai
familiei S. și D.
Cu privire la cea de a treia persoană care
a coborât din mașina inculpaților, nu cunoaște activitatea acestuia, dar a mai arătat
că la momentul apariției lor, inculpații erau înarmați cu niște bâte și nu au spus
nimic, ci au început să agreseze persoanele prezente, susținând că nu își explică
cum martorul M. care era mai departe de victimă a observat și aplicarea unei lovituri
de către inculpatul A.C.M., victimei, întrucât acesta a stat permanent lângă victimă.
Martorul B.L.F. a declarat că inculpatul
A.I.M. l-a lovit cu bâta o singură dată peste cap pe victima S.N. și acesta a căzut
la sol, iar inculpatul A.C.M. s-a îndreptat spre numitul „P.” pe care l-a lovit
cu bâta peste corp, fără a putea preciza în ce zonă, după care acesta a fost lovit
de către inculpatul A.I.M.
Martorul a mai declarat că l-a văzut pe
inculpatul A.C.M. lovindu-l cu bâta peste cap de două ori pe S.N., în timp ce se
deplasa spre mașină însă martorul nu a observat cum au fost loviți fiii lui „P.”,
iar pe numitul U.I. l-a văzut alergând spre S.V.I. Martorul a mai arătat că incidentul
a durat circa un minut, fără ca agresorii să spună ceva înainte de a lovi, cu mențiunea
că inculpații nu au fost loviți.
Instanța de fond a reținut că martorul
M.S. a declarat că cel care a coborât de la volanul autoturismului marca A. s-a
îndreptat direct spre S.N. pe care l-a lovit cu un obiect din lemn de mai multe
ori, acesta căzând după prima lovitură și că cel care a coborât de la volan s-a
îndreptat spre ceilalți de la fața locului. Martorul nu a observat ce au făcut ceilalți
doi care au coborât din autoturism deoarece s-a deplasat la S.N. care era inconștient
și stătea nemișcat cu mențiunea că cei cu autoturismul marca A. nu au fost loviți.
Instanța de fond a reținut că din declarația
inculpatului A.C.M. a rezultat că în timp ce se afla în bar, a văzut 10-20 de tineri
care erau la ușa de la intrare și încercau să intre, în timp ce inculpatul A.I.M.
împingea ușa pentru a-i împiedica să intre și că unul dintre indivizi a dat cu gaz
lacrimogen și, astfel, au reușit să intre 4-5 indivizi, unul dintre aceștia l-a
împins cu mâinile pe inculpatul A.I.M. Printre acele persoane se afla și victima
S.N., fiul mai mare al acestuia, numitul „P.” din Năvodari, fiii acestuia, frații
„B.” care au început să trântească mesele din bar și că după circa 10-15 minute
au plecat.
Inculpatul A.C.M. a mai declarat că a sunat
pe șeful Postului de Poliție Lumina care i-a spus că nu se află în apropiere și
că va cere ajutor de la Poliția Orașului Ovidiu sau de la Poliția Orașului Năvodari,
la fața locului venind, cu un autoturism, dinspre Năvodari, doi polițiști care nu
erau de la Postul de Poliție Lumina și care le-au spus inculpaților să meargă la
post. Ulterior, la barul inculpaților a venit și șeful Postului de Poliție Lumina
care le-a spus inculpaților să închidă barul și să vină la post.
Inculpatul A.C.M. a mai declarat că s-a
urcat în autoturismul marca A. al inculpatului A.I.M., moment în care a venit dinspre
orașul Ovidiu cu un autoturism numitul U.I., care s-a oferit să îi însoțească Ia
Postul de Poliție Năvodari.
Martorul S.I.C. a declarat că inculpatul
A.I.M. s-a îndreptat spre tatăl său, S.N., pe care l-a lovit o singură dată cu o
bâtă de baseball, acesta căzând, după care s-a îndreptat spre D.D.I., zis „P.” și
l-a lovit pe acesta cu bâta, fără a putea preciza zona corpului, susținând, totodată
că l-a văzut și pe inculpatul A.C.M. lovind cu un obiect pe care îl avea în mână,
pe tatăl său, în timp ce se afla întins pe jos și că nu a observat de către cine
au fost loviți fiii lui D.D.I.
Partea vătămată S.V.I. a declarat că din
autoturismul marca A. a coborât inculpatul A.I.M. care avea o bâtă în mână, inculpatul
A.C.M. care avea un par și o altă persoană, respectiv U.I., care avea asupra sa
o bucată fier, striat, cu lungimea de un metru, fiind lovit de inculpați, inculpatul
A.C.M. lovind pe victima S.N. de vreo două-trei ori cu lemnul peste cap, iar a treia
persoană l-a lovit pe martor cu obiectul din metal, peste spate, o dată.
Martorul a mai declarat că inculpatul A.I.M.
l-a lovit cu bâta peste cap pe „P.” și pe „B.” cu bâta peste spate și picioare.
Instanța de fond a mai reținut că inculpatul
A.I.M. a dat mai multe declarații care se contrazic. Astfel, cu ocazia audierii
în propunerea de arestare, inculpatul a declarat că victima avea un băț în mână,
și probabil s-a împiedicat din cauza stării de ebrietate, după care a încercat să
se ridice, moment în care inculpatul a luat bățul ce căzuse din mâna numitului S.N.
și a lovit-o pe victimă o dată în timp ce aceasta încerca să se ridice. În cursul
cercetării judecătorești, inculpatul A.I.M. a arătat ca la circa 50-100 m de la
intersecția cu strada M., un grup de 5, 6 persoane au sărit în fața autoturismului
pe care îl conducea, a încercat să asigure mașina, dar cineva a folosit un spray
paralizant, a fost tras afară din mașină și a fost lovit cu pumnii și picioarele
până a căzut la sol și că, în învălmășeala creată, a găsit o bâtă, nu știe cum arăta,
întrucât, încă se afla sub influența sprayului, și, cu intenția de a se apăra, a
lovit în stânga și dreapta, mai multe persoane, dar nu știe pe cine.
Inculpatul A.C.M., în cursul urmăririi
penale, a declarat că a văzut un grup de indivizi care se aflau în partea dreaptă,
unii pe stradă și alții pe trotuar care au sărit în fața mașinii, iar inculpatul
A.I.M. a fost nevoit să oprească. A.C.M. a declarat că au deschis portiera mașinii
și l-au tras pe inculpatul A.I.M. afară, arătând că a văzut alți 20-30 de indivizi,
dintre care o parte se îndreptau spre mașină și a coborât din mașină pentru a-l
apăra pe fratele său și a fost lovit cu piciorul și cu pumnul de mai multe ori în
zona coastelor, dar nu-și amintește dacă a lovit pe cineva, cu mențiunea că nu au
avut asupra lor bâte sau alte obiecte. Inculpatul A.C.M. a mai declarat că l-a văzut
pe „P.” având în mână un cuțit cu lama de circa 20 cm pe care l-a scos dintr-un
ziar, iar la un moment dat a văzut un polițist în uniformă care a scos pistolul
și a spus că trage, lucru ce i-a speriat și au fugit. După terminarea incidentului
inculpații s-au deplasat la Postul de Poliție Lumina pentru a reclama că au fost
atacați.
Instanța de fond a reținut că situația
de fapt, astfel cum a fost reținută, a fost stabilită în baza următoarelor mijloace
de probă: declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, adresa din
18 iunie 2008 a Postului de Poliție Lumina din care rezultă că șeful postului a
fost apelat telefonic în noaptea de 10/11 iunie 2008 întrucât la barul inculpatului
A.I.M. au venit circa 15-20 de persoane care distrug barul, care a apelat patrula
mobilă a Poliției Comunitare și a solicitat să se deplaseze la fața locului, după
care a apelat serviciul de urgență 112 solicitând ca o patrulă de la Poliția Orașului
Ovidiu sau Poliția Orașului Năvodari să se deplaseze la barul inculpaților, precum
și faptul că le-a indicat inculpaților să se deplaseze la sediul Postului de Poliție
Lumina, după care acesta s-a deplasat împreună cu patrula Poliției Comunitare la
sediul postului.
Acesta a solicitat prezența unei echipe
pentru efectuarea cercetării la fața locului și a așteptat sosirea inculpaților.
După circa 20 de minute, întrucât inculpații A.I.M. și A.C.M. nu veneau, au fost
trimiși polițiștii comunitari să îi cheme. Polițiștii au găsit la locuință pe tatăl
inculpaților care le-a spus că inculpații au plecat la poliție.
Potrivit raportului întocmit de către agenții
din cadrul Poliției Comunitare Lumina, patrula mobilă s-a deplasat în noaptea din
10/11 iunie 2008 la barul inculpaților, iar de acolo s-a deplasat împreună cu șeful
Postului de Poliție Lumina la sediul postului unde urmau să vină și inculpații A.I.M.
și A.C.M. pentru declarații și că, după circa jumătate de oră, agenții poliției
comunitare s-au deplasat din nou la bar. Tatăl inculpaților le-a spus că aceștia
sunt plecați la postul de poliție, astfel încât, agenții s-au întors la sediul Postului
de Poliție, iar după circa 15-20 minute au venit și inculpații.
Instanța de fond a avut în vedere și raportul
întocmit de către agenții de poliție din cadrul Poliției Orașului Năvodari care
în noaptea de 10/11 iunie 2008 s-au deplasat în localitatea Lumina ca urmare a solicitării
făcute de către șeful Postului de Poliție Lumina, în jurul orei 00.40, după ce s-au
întors de la Lumina și, în timp ce patrulau pe strada F., la aproximativ 70 de metri
de intersecția cu strada M., au observat mai multe persoane care se băteau cu bâte.
Când cei doi agenți de poliție au ajuns
la intersecție, au folosit sistemul de avertizare acustică și luminoasă ale autoturismului,
iar când au coborât din autoturism au observat trei persoane de sex bărbătesc care
s-au urcat într-un autoturism de culoare gri metalizat, marca A., demarând apoi
în trombă.
Instanța de fond a reținut că rezultă,
totodată, că polițiștii au solicitat o ambulanță întrucât mai multe persoane necesitau
îngrijiri medicale. La sosirea la Postul de Poliție Lumina, inculpații au fost examinați
din punct de vedere medico-legal și s-a constatat că inculpatul A.C.M. a prezentat
la data de 11 iunie 2008 leziuni traumatice (policele stâng-tumefiere moderată,
echimoză roșietică-violacee; în flanc drept - echimoză albăstrui violacee) care
au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure la data de 10/11 iunie 2008
și care necesitau 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (raportul de constatare
medico-legală din data de 12 iunie 2008), iar inculpatul A.I.M. a prezentat leziuni
traumatice (police drept-echimozare violaceu-roșietică; deget V mâna stângă - excoriație
acoperită cu o crustă roșietică pe fond echimozat, palid roșiatic albăstrui) care
au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure la data de 10/11 iunie 2008
și care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (raportul de
constatare medico-legală din data de 11 iunie 2008).
Potrivit adresei din 17 iunie 2008 a l.P.J.
Constanța, Centrul Operațional Apeluri de Urgență 112, în noaptea din 10/11
iunie 2008, la ora 00.44, persoană necunoscută a apelat serviciul de urgență reclamând
că pe strada M. din Năvodari se află o persoană bătută (leșinată), iar la ora 00.56,
o altă persoană a sesizat că pe strada M. a avut loc o bătaie.
Potrivit adresei din 19 iunie 2008 a Serviciului
de Ambulanță Județean Constanța, în noaptea de 10/11 iunie 2008, au fost acordate
îngriji medicale numiților D.D.I. D.I.I., D.N., S.N. și inculpatului A.C.M.
Din concluziile raportului de constatare
medico-legală din 18 iunie 200 al S.M.L. Constanța a rezultat că moartea numitului
S.N. a fost violentă și a fost cauzată de contuzia meningo-cerebrală, consecutivă
unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană și în ventriculii cerebrali.
S-a reținut de către medicul legist că cele două leziuni de violență de la nivelul
capului (plagă contuză frontal dreapta și infiltrat hemoragic temporal stânga) au
putut fi produse prin două lovituri cu corp dur alungit și au legătură directă cu
cauza morții.
Leziunea de la nivel orbitar stânga a putut
fi produsă prin lovire cu corp dur, cea de la nivelul antebrațului drept și genunchi
prin lovire de corp dur, cea de la nivelul I toracal posterior stâng prin lovire
cu corp dur alungit, iar cea de la nivelul degetului II al piciorului stâng prin
lovire de corp dur sau comprimare între corpuri dure, leziuni care nu au legătură
de cauzalitate cu decesul.
Prin adresa din 12 ianuarie 2009 a I.N.M.L.
„Mina Minovici”, Comisia de Avizare și Control s-a constatat că victima a prezentat
la nivelul extremității cefalice cel puțin trei leziuni importante: 1. leziunea
orbitozigomatică stânga, 2. plaga și infiltratul frontal dreapta și 3. infiltratul
epicranian fronto-temporal stânga. Leziunile care au cauzat moartea victimei sunt
cele de la nivelul creierului reprezentate printr-o masivă hemoragie subsrahnoidiană
bazală bilaterală, extinsă la convexitate și intraventricular, precum și faptul
că amploarea hemoragiei intracraniene putea fi dată de oricare dintre cele trei
lovituri din sfera capului, dar cel mai probabil s-a datorat cumulului efectelor
fiecăreia dintre ele.
Comisia a mai reținut că este imposibil
de disociat vreuna dintre leziuni în relația de cauzalitate cu efectul produs, toate
contribuind la constituirea și agravarea hemoragiei intra-craniene ce au dus la
deces.
Instanța de fond a stabilit că inculpatul
A.I.M. împreună cu fratele său A.C.M. s-au deplasat în noaptea de 10/11 iunie 2008
cu autoturismul marca A. de culoare gri, aparținând inculpatului A.I.M., în orașul
Năvodari împreună cu martorul U.I., deși șeful Postului de Poliție Lumina le solicitase
în mod expres să se deplaseze la sediul postului pentru a da declarații în legătură
cu cele întâmplate la barul inculpaților.
Instanța de fond a reținut că inculpații
nu aveau nici un motiv de a se deplasa la sediul Poliției Orașului Năvodari. Inculpații
au urmărit să se întâlnească cu cei care au fost anterior în bar pentru a le aplica
o corecție, având în vedere că inculpații singuri au declarat la sediul Postului
de Poliție Lumina că, în timp ce se deplasau spre acest post de poliție, s-au răzgândit
și au mers la Năvodari. S-a reținut că barul inculpaților fusese deschis în urmă
cu câteva zile, iar inculpații se temeau de o eventuală distrugere a acestuia. Inculpatul
A.C.M. a declarat că a aflat că acolo se adună mai multe persoane cu intenția de
a reveni la barul lor.
S-a subliniat că, în declarațiile date
la Postul de Poliție Lumina, inculpații au ascuns faptul că s-au deplasat împreună
cu martorul U., acesta prezentându-se singur la poliție când a aflat că este căutat
de către organul de cercetare penală, nefiind primate declarațiile inculpaților
care au arătat că ei au fost cei agresați de către părțile vătămate și de ceilalți
care le însoțeau pe acestea. Toți martorii audiați în cauză au confirmat faptul
că inculpații au oprit autoturismul după care au coborât, au aplicat lovituri cu
corpuri contondente (bâte) după care au plecat, tot incidentul durând circa două
minute, cei prezenți fiind luați prin surprindere. Din raportul întocmit de poliție,
a rezultat că, după sosirea mașinii de poliție și plecarea inculpaților, s-au adunat
mai multe persoane.
Instanța de fond a reținut că deși inculpații
au susținut că au fost loviți cu bâte, pumnii și picioarele de mai multe persoane,
cu ocazia examinării medico-legale s-a constatat că aceștia nu prezentau decât leziuni
care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale și acelea, la degete. S-a apreciat
că, în cauză nu poate fi reținut nici un element din care să rezulte că inculpații
au fost atacați și că acțiunea lor a constituit o reacție de apărare.
În
ceea ce îl privește pe partea vătămată D.I., s-a arătat că
a fost lovit cu o bâtă peste cap de către inculpatul A.I.M. și cu bâtă peste brațul
stâng de către inculpatul A.C.M., partea vătămată intervenind în momentul în care
inculpatul voia să îl lovească cu bâta pe fiul său D.I.
În
ceea ce o privește pe partea vătămată D.I., s-a arătat că
a fost lovit de cei doi inculpați peste picioare și ca urmare a loviturilor a căzut.
Cu privire la partea vătămată D.N.I. s-a
arătat că a fost lovit de către inculpați cu o bâtă peste cap și că leziunea de
la mâna stângă a fost determinată de încercarea părții civile de a proteja zona
capului, a dus mâna la cap pentru a se apăra.
Potrivit raportului de constatare medico-legală
din 19 iunie 2008 al S.M.L. Constanța, partea vătămată D.I., tatăl, a prezentat
leziuni traumatice (plagă confuză P-T stg orientată oblic de sus în jos și anterior-posterior,
cu lungimea de 3,5 cm; tumefiere preauriculară dreapta; dungă echimotică roșietică
cu dublu contur de 12/2 cm, pe fața superioară a umărului stâng; imobilizare în
atelă gipsată brahio-antebrahio-palmar stânga; placarde excoriate acoperite cu cruste
fibrino-hematice situate pe fețele anterioare ale ambilor genunchi, cea mare de
circa 5/4 cm) care au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, au necesitat
circa 48-50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și că fractura cubitusului
drept poate fi interpretată ca o leziune de autoapărare.
Potrivit raportului de constatare medico-legală
din 19 iunie 2008 al S.M.L. Constanța, partea vătămată D.I., fiul, a prezentat leziuni
traumatice acoperite de cruste hematice frontale suprasprâncenoase, dreapta și latero-orbitar
dreapta; multiple echimoze roșii-violacei confluente, cu hematoame subadiacente
față dorsală a hemitoracelui drept și o dungă echimotică roșietică cu dublu contur
de circa 11/12 cm, orientată oblic; multiple dungi echimotice roșii-violacei cu
dublu contur, cu lățimi de 2 cm, situate pe fețele laterale și dorsale ale ambelor
brațe, fețelor laterale ale ambelor coate, fețele anterioare ale ambelor antebrațe,
cu tumefiere și redoare la ambele coate; echimoză violacee negricioasă de circa
20/9 cm situată pe fața anterioară a coapsei drepte; multiple placarde excoriate
confluente acoperite cu cruste hematice și secreții fibrino-purulente pe fețele
anterioare ale ambilor genunchi, tumefiere, redoare, jenă la mers) care au putut
fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, au necesitat 14-15 zile îngrijiri
medicale pentru vindecare și că leziunea de la nivelul antebrațului drept poate
fi interpretată ca leziune de autoapărare.
Potrivit raportului de constatare medico-legală
24 iunie 2008 al S.M.L. Constanța, partea vătămată D.N.I. a prezentat leziuni traumatice
(tumefiere genio-maseterină stânga cu impotență funcțională parțială masticatorie;
tumefiere a marginii cubitale a mâinii stângi și a degetului mic de la mâna stângă,
redoare deget) ce au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure ce necesitau 4-5
zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și că leziunile de la nivelul marginii
cubitale a antebrațului stâng au putut fi produse în cadrul mișcări de autoapărare.
Instanța de fond a reținut că la stabilirea
acestei situații de fapt au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă:
procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele fotografice anexe, raportul
de constatare medico-legală din 18 iunie 2008 al S.M.L. Constanța, adresa din
12 ianuarie 2009 a I.N.M.L. „Mina Minovici”, Comisia de Avizare și Control, raportul
de constatare medico-legală din 19 iunie 2008 al S.M.L. Constanța, raportul de constatare
medico-legală din 19 iunie 2008 al S.M.L. Constanța, raportul de constatare medico-legală
24 iunie 2008 al S.M.L. Constanța, rapoartele de constatare medico-legală din 11
iunie 2008 și din 12 iunie 2008 ale S.M.L. Constanța privind pe inculpații A.I.M.
și A.C.M., plângerea și declarația victimei S.N. dată la Postul de Poliție Lumina,
declarațiile inculpaților A.I.M. și A.C.
A fost înlăturată apărarea inculpaților
potrivit cu care ei au fost cei atacați întrucât nu este susținută de probe și chiar
contrazisă de toate probele existente în cauză, astfel încât nu poate conduce la
reținerea altei încadrări juridice.
S-a constatat că pentru inculpatul A.I.M.
fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de acest inculpat care
a acționat cu intenție directă, astfel încât s-a reținut vinovăția acestuia și s-a
dispus condamnarea.
S-a considerat că nu poate fi reținută
infracțiunea de încăierare întrucât în cauză s-a putut stabili contribuția fiecărui
inculpat la comiterea infracțiunilor de lovire, cum de altfel s-a putut stabili
participarea doar a inculpatului A.I.M. la comiterea infracțiunii de omor.
În
cauză nu a fost o participare la o încăierare între mai multe
persoane, loviturile fiind aplicate doar din partea grupului inculpaților, putându-se
stabili că aceștia, împreună, au aplicat lovituri părților vătămate, cauzându-le
leziunile arătate în certificatele medico-legale și numai inculpatul A.I.M. a aplicat
lovituri victimei S.N. până ce acesta a căzut la sol.
Deși martorul M. a susținut că a observat
lovirea victimei, cât se afla căzut la sol, și de către inculpatul A.C., pentru
a susține declarația fiului victimei, s-a constatat ca martorii C. și B., care se
aflau mai aproape de victima, martorul C. - asigurându-i îngrijirile imediat după
căderea la sol, martori aflați în grupul victimei și nu al inculpaților pentru a
prezenta subiectiv situația, au arătat permanent că, după căderea la sol, nu a mai
lovit nimeni victima.
Instanța de fond a reținut că este adevărat
că cei doi frați au pornit în intenția de a aplica o corecție victimei, dar loviturile
care au determinat căderea la sol și care au determinat decesul au fost aplicate
doar de inculpatul A.I.M., fapt pentru care s-a dispus achitarea inculpatului A.C.M.
pentru infracțiunea de omor calificat, fapta fiind săvârșită de altă persoană, respectiv
inculpatul A.I.M.
În
raport de situația de fapt reținută, s-a stabilit că fapta
inculpatului A.I.M., care în noaptea de 10/11 iunie 2009, în jurul orei 24.00, în
timp ce se aflau pe stradă, la intersecția străzilor M. și F. din orașul Năvodari,
însoțit de fratele său, a aplicat lovituri cu bastoane de lemn (pari) victimei S.N.,
la nivelul capului, cauzându-i leziuni care au dus la decesul acestuia, constituie
infracțiunea de omor calificat.
Faptele celor doi inculpați care, în împrejurările
arătate mai sus, au aplicat lovituri părților vătămate D.D.I., D.I.I. și D.N.I.,
cauzându-le acestora leziuni care au necesitat 48-50 zile îngrijiri medicale, 14-15
zile îngrijiri medicale și, respectiv, 4-5 zile îngrijiri medicale pentru vindecare,
constituie infracțiunile prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., de art. 180 alin.
(2) C. pen. și respectiv și de art. 180 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor s-au avut
în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile din partea
generală a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de omor în
cazul inculpatului A.I.M., gradul extrem de ridicat de pericol social al infracțiunii
comise, determinat de modalitatea concretă de săvârșire, de obiectul folosit de
zona vitală în care a aplicat lovituri victimei, relațiile sociale încălcate privind
viața și integritatea persoanei, atitudinea inculpaților, faptul că s-au înarmat
în vederea lovirii părților vătămate și victimei. S-a avut în vedere și atitudinea
procesuală a inculpaților care, deși au recunoscut parțial săvârșirea infracțiunilor
și au formulat apărări în sensul că nu s-au înarmat în prealabil, că a fost învălmășeală
și nu se cunosc persoanele pe care le-au lovit, îngreunând în acest mod aflarea
adevărului.
Instanța de fond a avut în vedere circumstanțele
personale ale inculpaților, care sunt infractori primari, sunt persoane tinere,
care au un loc de muncă, desfășoară activități utile, provin din familii organizate,
care au cooperat, parțial, în vederea finalizării anchetei, fapt pentru care s-au
reținut în favoarea inculpaților incidența circumstanțelor atenuante prevăzute la
art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.
S-a apreciat că scopul preventiv educativ
al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor poate fi atins prin aplicarea
unei pedepse cu închisoarea de 10 ani, pedeapsă care se va executa în regim de detenție
potrivit art. 57 C. pen.
Instanța de fond a considerat că scopul
pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în cazul inculpatului A.C.M.,
urmare a faptului că este un infractor primar, are un loc de muncă, constatând îndeplinite
condițiile prevăzute la art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei
pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, calculat conform art. 82
C. pen.
Sub aspectul laturii civile, s-a reținut
că s-au constituit părți civile în cauză S.C., S.I. și S.I.C., respectiv soția și
fiii victimei S.N., cu suma de 36.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și de
900.000 euro cu titlu de despăgubiri morale, iar D.D.I., D.I.I. și D.N.I. s-au constituit
părți civile în cursul urmăririi penale, fiecare cu suma de 20.000 euro reprezentând
daune morale și materiale fără a se preciza în ce constau despăgubirile.
În
cursul cercetării judecătorești aceste părți civile nu s-au
prezentat și nu au produs niciun fel de dovadă pentru probarea cuantumului despăgubirilor.
În
cursul cercetării judecătorești s-au administrat probe în
dovedirea acțiunii civile de părțile civile S.C.,S.I. și S.I.C., fiind audiați martorii
D.V., care a arătat că victima era întreținătorul familiei și că personal a dat
familiei un împrumut de 250.000.000 ROL pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare,
ridicare de la morgă a cadavrului, susținerea tuturor pomenilor, tradiții ce au
fost respectate întocmai de familia victimei, pentru fiecare pomană fiind alocate
circa 25.000.000 ROL, la fiecare participând în jur de 100 persoane, iar la altele
200 persoane, pomenile fiind organizate la domiciliul părții civile S.C., fiii acesteia
neparticipând cu vreo sumă de bani.
Din declarația martorului M.D. a rezultat
că și acesta a împrumutat familia victimei cu 23.000.000 ROL, sumă ce s-a cheltuit
pentru respectarea tuturor tradițiilor, susținerea unor pomeni, respectiv pomana
de 6 luni la restaurant, cu o participare semnificativă a sătenilor la pomeni, fără
a putea indica numărul acestora.
Având în vedere materialul probator administrat
pe latura civilă a cauzei s-a constatat că acțiunea civilă formulată de părțile
civile S.C., S.I. și S.I.C. este fondată doar în parte.
Astfel, cât privește daunele materiale,
acestea au fost cenzurate având în vedere două aspecte: raportul rezonabil de proporționalitate
cu sumele cheltuite, reliefându-se că părțile nu au depus înscrisuri privind achiziționarea
de produse sau bunuri, iar martorii audiați s-au contrazis atât cu privire la locul
organizării pomenilor, dar și asupra sumelor și numărului de persoane prezente.
Instanța de fond a reținut că este adevărat
că martorii au declarat că au împrumutat părții civile suma totală de 732 000.000
ROL pentru pomeni, însă în lipsa unor probe suplimentare nu s-a putut reține că
întreaga sumă a avut această destinație.
S-a considerat că suma împrumutată de partea
vătămată apare ca exorbitantă în raport de nivelul cheltuielilor care sunt de notorietate
în condițiile în care părțile civile nu au depus înscrisuri privind efectuarea acestor
cheltuieli.
În
aceste condiții, s-a apreciat că obligarea inculpatului la
plată către partea civilă S.C. a sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune materiale
reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului material suferit de aceasta din
urmă, doar aceasta din urmă efectuând cheltuieli, pentru părțile civile S.I. și
S.I. nefiind probată efectuarea de cheltuieli, în condițiile în care deși au o vârstă
peste 25 de ani nu obțin venituri.
Referitor la cererea acestor părți civile
de reparare a prejudiciului moral suferit, este neîndoielnic că fapta săvârșită
de inculpat a fost sursa nu numai a unor prejudicii de ordin material, dar și a
unuia cu caracter moral, constând în trauma psihică suferită de aceștia ca urmare
a decesului soțului, respectiv tatălui.
În
absența unor limite legale sau criterii orientative fixate
de lege, s-a apreciat că obligarea inculpatului la plată către partea civilă S.C.
a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, către partea civilă S.I. la suma
de 7.000 RON și către partea civilă S.I.C. la suma de 7.000 RON, cu titlu de daune
morale, reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului nepatrimonial suferit
de către părțile civile.
În
raport de faptul ca părțile civile D.D.I., D.I.I. și D.N.I.
nu au produs nici un fel de dovadă pentru dovedirea cuantumului despăgubirilor,
s-a respins acțiunea civilă formulată de aceste părți civile, fiind admisă, doar
în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D.I., tatăl, fiind obligați
inculpații, în solidar, la suma de 3.000 RON, cu titlu de daune morale, având în
vedere numărul zilelor de îngrijiri medicale, perioada necesară refacerii, dar și
natura leziunilor.
Având în vedere soluția dispusă față de
inculpatul A.C.M., în raport de suma la care a fost obligat în solidar, nu se mai
justifică menținerea sechestrului asigurător astfel încât s-a dispus ridicarea acestuia
și menținerea sechestrului asigurător doar asupra bunurilor celuilalt inculpat.
Împotriva sentinței au formulat apel Parchetul
de pe lângă Tribunalul Constanța, părțile civile S.C., S.I. și S.I.C. și inculpații
A.C.M. și A.I.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel a respins ca nefondate apelurile
formulate de apelanții părți civile S.C., S.I. și S.I.C. și de apelantul inculpat
A.C.M., împotriva sentinței penale nr. 423 din data de 21 decembrie 2010 pronunțată
de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 4698/118/2009.
În
baza art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis
apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, și de apelantul inculpat
A.I.M. împotriva sentinței penale nr. 423 din 21 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul
Constanța în Dosar nr. 4698/118/2009, pe care a desființat-o în parte și rejudecând
a dispus:
În
baza art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73
lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 lit.
a) C. pen., condamnat pe inculpatul A.I.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., cu referire la art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)
lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei
principale.
În
baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35
alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin sentința primei
instanțe respectiv de 1 lună închisoare, 1 lună închisoare și 3 luni închisoare
cu pedeapsa stabilită prin decizie, în final inculpatul A.I.M. executând pedeapsa
cea mai grea de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de
3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1), (2), (3)
C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.I.M.,
perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 11 iunie
2008 la 16 iunie 2008, iar pentru inculpatul A.C.M., perioada reținerii de 24 ore,
începând cu data de 11 iunie 2008.
A redus pretențiile civile reprezentând
daune morale la care a fost obligat inculpatul A.I.M., pentru partea civilă S.C.
de la suma de 10.000 RON la suma de 5.000 RON, pentru partea civilă S.I. de la 7.000
la 3.500 RON și pentru partea civilă S.I.C. de la 7.000 RON la 3.500 RON.
A redus pretențiile civile reprezentând
daune materiale la care a fost obligat inculpatul A.I.M., pentru partea civilă S.C.
de la suma de 20.000 RON la suma de 10.000 RON.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În
baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare
avansate de stat în apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța
și de apelantul A.I.M. au rămas în sarcina acestuia. În baza art. 192 alin. (2)
C. proc. pen., a obligat apelanții părți civile S.C., S.I. și S.I.C. la plata a
câte 100 RON fiecare, iar pe apelantul inculpat A.C.M. la plata sumei de 300
RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 189 C. proc.
pen., onorariile parțiale avocați oficiu, în sumă de câte 75 RON, s-au avansat din
fondurile Ministerului Justiției, în favoarea avocaților C.D.Ș. și C.I.
Pentru a pronunța decizia, Curtea de Apel
a reținut că în apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța au
fost formulate următoarele critici:
În
mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului A.C.M. pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
În
acest sens se face trimitere la declarația martorului U.I.G.,
dată în cursul urmăririi penale, din care rezultă că, inculpatul A.C.M. a lovit
victima, de trei ori, cu pumnul peste față și ceafă, ceea ce a determinat căderea
la sol, după care inculpatul l-a mai lovit cu un scaun care îl ținea de spătar,
fiind oprit de numitul S.V.I.
Se relevă că în același sens este și declarația
martorului U.I., dată în cursul urmăririi penale, din care rezultă că inculpatul
A.I.M. a lovit un bărbat mai în vârstă, ce se afla pe trotuar, cu un par și l-a
observat pe inculpatul A.C.M. că avea un par în mână.
Se evidențiază că în declarația dată în
cursul urmăririi penale, martorul C.R.D., a susținut lovirea victimei de către inculpatul
A.I.M., de două ori peste Curtea de Apel Constanța, precum și faptul că inculpatul
A.C.M. avea în mână un obiect din lemn asemănător cu cel al celuilalt inculpat,
cu care a lovit victima, o singură dată, în zona capului.
Se arată că, și martorul B.L.F., a susținut
în declarația dată în faza de urmărire penală că inculpatul A.C.M. a lovit victima
cu o bâtă, în cap, în timp ce se îndrepta spre mașină.
În
același sens este și declarația martorului S.I.C., dată în
cursul urmăririi penale, respectiv că l-a văzut pe inculpatul A.C.M. lovind victima
cu un obiect pe care îl avea în mână în condițiile în care și martorul S.V.I. a
confirmat că acest inculpat avea în mână un obiect din lemn cu care a lovit victima.
Se arată că aceste declarații se coroborează
cu concluziile actelor medico-legale, potrivit cu care victima a prezentat la nivelul
extremității cefalice cel puțin trei leziuni importante care au cauzat moartea.
În
mod greșit instanța de fond a reținut doar parțial declarația
martorului U.I., care a susținut, în declarația dată la procuror, că ambii inculpați
aveau asupra lor obiecte contondente, instanța reținând acest aspect numai cu privire
la inculpatul A.I.M., arătând că victima a fost lovită numai de acest inculpat reținând
că acest martor, în cursul cercetării judecătorești, că fiind ocupat cu victima,
nu l-a văzut pe inculpatul A.C.M. lovind victima.
Instanța de fond a realizat o individualizare
greșită a pedepselor aplicate inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor prev.
de art. 180 alin. (2) C. pen. și de art. 181 C. pen. și aceasta în raport de circumstanțele
reale în care s-au comis, de numărul de zile de îngrijiri medicale ce au fost acordate
pentru vindecare, de natura leziunilor și multitudinea acestora.
În
aceste condiții, în mod greșit s-au reținut circumstanțe atenuante
și s-au stabilit pedepse sub minimul special.
Instanța de fond a făcut o aplicare greșită
a dispozițiilor art. 88 C. pen., față de cei doi inculpați. Față de inculpatul A.C.M.
trebuia să se deducă doar perioada reținerii de 24 de ore.
Curtea de Apel a reținut că în apelurile
formulate de părțile civile S.C., S.I. și S.I.C. au fost formulate următoarele critici:
În
mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului
A.C.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 - art. 175 lit. i) C.
pen., în condițiile în care întreg materialul probator administrat în cauză relevă
participarea acestui inculpat la agresionarea victimei, sens în care se face trimitere
la declarațiile martorilor C.R.D., M.S., B.L.F., dar și cele ale fiilor persoanei
decedate - părți civile în cauză, respectiv S.I.C. și S.V., care au precizat, în
mod explicit că, inclusiv A.C.M. a lovit victima, cel puțin o dată, în zona capului,
cu o bâtă, probe care se coroborează cu constatările medicului legist, potrivit
cu care decesul victimei s-a datorat leziunilor produse la nivelul capului, toate
loviturile aplicate în zona capului contribuind la constituirea și agravarea hemoragiei
intracraniene.
Se susține că și în situația ipotetică
în care s-ar lua în considerare modul în care instanța de fond a motivat în legătură
cu neparticiparea acestui inculpat, tot se poate reține, cel puțin, o complicitate
morală a acestuia și aceasta având în vedere premeditarea care s-a realizat în urma
hotărârii conivente a celor doi frați inculpați.
În
mod greșit instanța de fond a soluționat acțiunile civile
promovate de cele trei părți civile, atât sub aspectul cuantumului daunelor materiale
și a celor morale, apreciindu-se, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale
că suma de câte 50.000 RON pentru fiecare este aptă să reflecte suferințele morale
pe care le-au încercat părțile vătămate.
Totodată, se susține că s-a probat cuantumul
daunelor materiale la suma de 36.000 RON, astfel cum este precizat în cererea de
constituire de parte civilă.
În
apelurile formulate de inculpații A.C.M. și A.I.M. au fost
formulate următoarele critici:
În
mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului
A.I.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 - art. 175 lit. i) C.
pen., în condițiile în care victima, în două ocazii, în aceeași seară, a provocat
scandal în localul inculpaților provocând distrugeri constatate de echipaje