ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 783/2009

Având în vedere actele și lucrările

dosarului, constată:

Prin sentința penală nr. 189 din 30 aprilie

2007, pronunțată în dosarul nr. 605/118/2006, Tribunalul Constanța a dispus, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.,

achitarea inculpatului N.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau

vătămare cauzatoare de moarte” prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art.

99 și urm. C. pen., respingând acțiunile civile.

Instanța a reținut că inculpatul a acționat

în stare de legitimă apărare prin aceea că acțiunea sa a avut ca scop

contracararea unui atac imediat, direct, material și injust, fiind

proporțională cu gravitatea acțiunii victimei întrucât s-a limitat la

îndepărtarea unei potențiale lovituri cu pumnul în zona feței, fără a fi urmată

de alte acte materiale îndreptate asupra victimei.

Prin decizia penală nr. 35/ MP din 25

septembrie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și părțile civile R.C.

și R.M. împotriva sentinței.

Prin decizia penală nr. 686 din 26 februarie

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a casat hotărârile recurate și,

rejudecând a dispus condamnarea inculpatului N.C.C., la pedeapsa de un an și 8

luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.,

cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 73 lit. a) C. pen., art. 81 C. pen.,

raportat la art. 110 C. pen. și rejudecarea laturii civile a cauzei de către

prima instanță, respectiv Tribunalul Constanța.

Sub aspectul acțiunii penale, instanța de

recurs a apreciat că inculpatul a lovit victima cu intenție, rezultatul mai

grav (moartea victimei) fiind imputabil acestuia pe baza culpei, în condițiile

în care, anterior, constatase direct vârsta victimei și starea de ebrietate a

acesteia, chiar dacă nu a prevăzut rezultatul faptei sale de lovire

(dezechilibrarea și căderea victimei cu posibile consecințe letale), trebuia și

putea să-l prevadă, culpa sa în raport cu moartea victimei suprapunându-se

peste intenția inițială de lovire.

Cu privire la acțiunea civilă, Tribunalul

Constanța, prin sentința penală nr. 399 din 1 octombrie 2008 pronunțată în

dosarul nr. 2234/118/2008, a admis în parte această acțiune și a obligat pe

inculpatul N.C.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente N.G.M. și N.L. la

plata sumei de 1312,5 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Instanța a admis în parte acțiunea civilă

formulată de părțile civile R.C. și R.M. și a obligat pe inculpat în solidar cu

părțile responsabile civilmente la plata sumelor de:

- 6.500 lei cu titlu de daune materiale și

15.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă R.C., precum și la

15.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă R.M.

Prin decizia penală nr. 24/ MP din 18

decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins apelurile declarate în cauză

de inculpat și părțile civile.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

inculpatul N.C.C. și părțile civile R.C. și R.M.

Inculpatul N.C.C. critică hotărârea din

același motiv invocat și în apel, respectiv cuantumul daunelor la care a fost

obligat, apreciind că participarea sa la acest incident a fost de 25 %, Înalta

Curte de Casație și Justiție stabilind în cauză o vinovăție concurentă.

Părțile civile nu au formulat motive de

recurs în scris sau oral.

Recursurile nu sunt fondate.

Acțiunea penală a fost soluționată prin

hotărâre judecătorească definitivă, stabilindu-se că inculpatul N.C.C. a

săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în condițiile

circumstanței atenuante a „depășirii limitelor legitimei apărări” prevăzută de art.

73 lit. a) C. pen., prin aceea că în noaptea de 28 iulie 2005, în jurul orelor

3,00 a lovit victima R.G., aflată în stare de ebrietate, ca ripostă la lovirea

sa, a determinat dezechilibrarea și căderea pe spate, ceea ce a condus la

impactul capului cu covorul asfaltic și producerea unor leziuni

cranio-cerebrale ce au cauza decesul acesteia.

Conform art. 998 C. civ., orice faptă a

omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală

s-a ocazionat a-l repara.

În cazul în care prin fapta ilicită s-a

cauzat moartea unei persoane se pune problema, sub aspectele care interesează

răspunderea civilă delictuală, a reparării prejudiciilor patrimoniale suferite

de persoanele apropiate defunctului.

Mai înainte de toate este de reținut

obligația care revine autorului faptei ilicite de a repara prejudiciile care au

rezultat din plata cheltuielilor medicale și a cheltuielilor de înmormântare,

indiferent de faptul că aceste cheltuieli au fost făcute de persoane aflate în

întreținerea victimei ori de alte persoane.

Partea civilă R.C. a formulat pretenții

civile în cuantum de 70.000 lei din care 20.000 lei daune materiale și 50.000

lei daune morale, această sumă fiind solicitată și de partea civilă R.M. cu

titlu de daune morale.

Instanțele au reținut în mod corect că

decesul victimei în urma infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte este de

natură să cauzeze daune materiale și suferințe morale soției, partea civilă R.C.

și fiului minor, partea civilă R.M. care îi îndreptățesc, în temeiul art. 14 și

346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., pe aceștia să primească de la

inculpat o compensare.

Din declarațiile martorilor C.G., R.M., V.P.T.,

O.G. rezultă că partea civilă R.C. s-a ocupat de organizarea înmormântării și

comemorării victimei R.G. și a suportat cheltuielile aferente.

Din materialul probator administrat în cauză

a rezultat că despăgubirile echivalente cheltuielilor efectuate cu

înmormântarea victimei R.G. se ridică la nivelul sumei de 10.000 lei.

Instanțele au avut în vedere că victima a

aplicat o lovitură inculpatului, cuantumul sumei cuvenite părții civile R.C.

diminuându-se cu 25 % (procent până la care s-a apreciat culpa victimei) așa

încât suma de 6.500 lei daune materiale considerându-se că este de natură a

asigura o justă despăgubire.

Soluționarea acțiunii civile este corectă, în

cauză făcându-se dovada atât a prejudiciului, cât și a faptei ilicite, a

raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției.

Referitor la suportarea prejudiciului în

cazul culpei comune s-a decis că inculpatul va fi obligat la despăgubiri

proporțional cu culpa sa.

În această situație, criteriul principal

pentru împărțirea prejudiciului între inculpat și victimă trebuie să fie un

criteriu obiectiv : contribuția cauzală la producerea pagubei.

Cu alte cuvinte, inculpatul va răspunde numai

în măsura în care a cauzat, prin fapta sa, prejudiciul suferit de victimă, iar

aceasta nu va putea pretinde să fie dezdăunată și pentru paguba produsă prin

fapta proprie. Contribuția cauzală la producerea pagubei este avută în vedere

și în cazul în care victima a decedat.

În cazul în care acest criteriu nu este în

măsură să conducă la stabilirea proporției în care inculpatul și victima au

contribuit prin faptele lor concurente și culpabile la producerea

prejudiciului, trebuie să se facă apel la un criteriu subiectiv, gradul de vinovăție

al fiecăruia.

În cazul infracțiunilor comise în stare de

provocare, și în condițiile circumstanței atenuante legale a depășirii

limitelor legitimei apărări deși producerea prejudiciului este consecința

nemijlocită a activității inculpatului, trebuie totuși să se aibă în vedere

atitudinea victimei, deoarece ea este cea care a determinat, prin comportarea

sa ilicită, săvârșirea de către inculpat a faptei care a pricinuit, în mod

direct, paguba; în consecință, inculpatul nu va fi obligat să repare în întregime

paguba, ci numai partea corespunzătoare culpei sale, potrivit regulilor

referitoare la stabilirea răspunderii civile în caz de culpă comună.

Dar, fie că avem în vedere criteriul

obiectiv, fie că ne referim la cel subiectiv, nu există limite prestabilite

pentru repartizarea prejudiciului între autorul faptei ilicite și victimă.

Instanțele au stabilit, în raport de

realitățile concrete ale cauze, o culpă de 25 % a victimei. în raport cu

aprecierea motivată a instanțelor în mod corect s-a stabilit suma de bani ce

reprezintă daunele materiale.

Astfel, s-a reținut că solicitarea

inculpatului de apreciere a unei culpe mai ridicate a victimei, de cel puțin 50

% este nefondată și nu poate conduce la reducerea proporțională a daunelor

civile acordate părților civile deoarece, potrivit considerentelor hotărârii

definitive de soluționare a acțiunii penale (decizia penală nr. 686 din 26

februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și a probelor din

cauză, declarațiile martorilor M.N., G.G. și G.D.G.), inițial, acțiunile

inculpatului, ignorarea persoanelor care așteptau la magazin, întoarcerea sub

pretextul că a uitat bricheta care se afla în buzunarul său, au fost de natură

să irite victima care, fiind mai în vârstă și în stare avansată de ebrietate a

exercitat violența fizică asupra sa.

Instanțele au mai reținut, în mod corect că

moartea victimei a produs soției și fiului minor (la data faptei) și suferințe

pentru lipsirea de afecțiune, sprijin moral firesc între soți și necesar

copilului aflat la vârsta adolescenței, durerea provocată de moartea unuia din

membrii familiei, iar raportat la intensitatea acestora, s-a reținut că daunele

morale stabilite de prima instanță la câte 15.000 lei pentru fiecare parte

civilă (având în vedere și procentul de culpă al victimei) asigură o reparație

echitabilă.

Daunele morale, având un caracter pur

afectiv, stabilirea lor este lăsată la suverana apreciere a instanțelor de

fond, care nu sunt ținute să le evalueze după aceleași criterii precise după

cum apreciază daunele materiale.

Toate aceste considerente atrag concluzia că

hotărârea pronunțată este legală și temeinică.

Părțile civile neformulând motivele de

recurs, instanța reține că nu există nici un caz de casare, care, analizat din

oficiu să atragă casarea hotărârii.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse recursurile declarate în cauză ca

nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor

fi obligați recurenții la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpatul N.C.C. și de părțile civile R.C. și R.M. împotriva deciziei

penale nr. 24/ MP din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Obligă recurentele părți civile la plata

sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie

2009.