ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 222/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 369 din 14 septembrie 2005, Tribunalul Constanța, secția penală a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ. pen., achitarea inculpatului C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și 2 lit. c) C. pen.

În baza art. 111 C. pen., art. 112 lit. b) și 343 alin. (2) C. proc. civ. pen. s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii de siguranță prevăzută de art. 114 C. pen., constând în internarea acestuia într-un institut medical de specialitate până la însănătoșire.

Prin decizia penală nr. 270/ P din 25 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și s-a desființat sentința atacată.

Rejudecând, instanța de apel a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)

1

C. pen., achitarea inculpatului C.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și 2 lit. c) C. pen.

În baza art. 91 lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1.000.000 lei.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ.. pen., precum și a dispozițiilor art. 111, 112 lit. b) și 114 C. pen. și a art. 343 alin. (2) C. proc. civ. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin decizia nr. 1081 din 20 februarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a casat decizia penală nr. 270 din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Constanța și sentința penală nr. 369 din 14 septembrie 2005 a Tribunalului Constanța și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Instanța de recurs a reținut că, expertiza medico-legală psihiatrică a fost efectuată fără ca inculpatul să fie internat, astfel încât concluziile acesteia, că inculpatul suferă de tulburări de tip B. cu decompensări psihotice repetate și a avut discernământul diminuat, nu pot prezenta garanția exactității, existând dubii asupra acestora, impunându-se efectuarea unei noi expertize cu respectarea dispozițiilor legale.

S-a reținut că expertiza este necesară pentru a se stabili dacă inculpatul răspunde de faptele comise și în ce măsură răspunderea sa este diminuată.

Rejudecând în primă instanță, Tribunalul Constanța, secția penală a hotărât prin sentința penală nr. 528 din 19 decembrie 2007, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. civ. pen., achitarea inculpatului C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și 2 lit. c) C. pen.

S-a luat act că partea civilă P.C. (fostă D.C.) a renunțat la acțiunea civilă exercitată în procesul penal.

În temeiul art. 111 și art. 112 lit. b) C. pen. și art. 343 alin. (2) C. proc. civ. pen. s-a dispus luarea față de inculpatul C.C. a măsurii de siguranță prevăzută de art. 114 C. pen., constând în internarea acestuia într-un institut medical de specialitate până la însănătoșire.

În baza art. 118 lit. d) C. proc. civ. pen. s-a confiscat în folosul statului suma de 70 lei, la care partea vătămată a renunțat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Conform deciziei de casare, în limitele acesteia, s-a dispus efectuarea unei noi expertize psihiatrice și internarea inculpatului la Spitalul Clinic Județean de Urgență – Secția de psihiatrie P.M.

Cu toate diligențele depuse de instanță, noua expertiză nu a putut fi efectuată întrucât, deși s-au acordat nenumărate termene, inculpatul nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi condus în vederea examinării.

Având în vedere declarațiile martorului, ale părții vătămate și ale inculpatului și actele medico-legale existente la dosar, instanța a reținut că inculpatul a intrat într-o relație de prietenie cu partea vătămată D.C., relație pentru care, pe fondul bolii psihice de care suferă și a unui discernământ diminuat, inculpatul a căpătat o adevărată obsesie.

Relația a fost întreruptă din inițiativa părții vătămate, inculpatul insistând de mai multe ori pentru reluarea acesteia.

Partea vătămată l-a refuzat repetat, iar la data de 9 iunie 2003, inculpatul i-a smuls din mână poșeta și telefonul mobil.

Ulterior, din proprie inițiativă, inculpatul a restituit părții vătămate telefonul. Poșeta a fost dusă de inculpat la domiciliul său, unde a fost găsită cu ocazia percheziției.

Instanța a reținut că din probele administrate rezultă că, în contextul relației dintre inculpat și partea vătămată, deposedarea părții vătămare de bunuri nu a fost comisă în scopul însușirii pe nedrept ci datorită convingerii inculpatului că prin luarea acestora (telefon și poșetă) o va determina pe fosta sa prietenă să se întâlnească cu el, sentimentele sale pentru partea vătămată mergând până la obsesie.

Așa fiind, s-a concluzionat că fapta inculpatului nu întrunește cumulativ elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, lipsind scopul însușirii pe nedrept.

S-a reținut că, deși nu a putut fi efectuată o nouă expertiză medico-legală deoarece inculpatul a înțeles să refuze sistematic internarea, (părăsind deseori domiciliul, astfel încât, cu toate diligențele depuse  timp de 1 an și o lună, nu a putut fi prezentat pentru internare), se impune, față de actele medico-legale atașate, de referatul de evaluare și de expertiza medico-legală, luarea față de acesta a măsurii de siguranță prevăzută de art. 114 alin. (1) C. pen., întrucât se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate.

S-a mai reținut că, cererea de despăgubiri formulată de partea civilă în rejudecare, este tardivă, fiind formulată după citirea actului de sesizare și după ce instanța a luat act în primul ciclu procesual de renunțarea la despăgubiri.

Prin decizia penală nr. 66/ P din 10 iunie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței pronunțată în rejudecare după casarea cu trimitere.

S-a reținut că prin apelul declarat, procurorul a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 18

1

C. pen.

Instanța de apel a avut în vedere că din declarațiile inculpatului, ale părții vătămate și ale martorului D.C.G. rezultă că inculpatul a luat telefonul și poșeta părții vătămate pentru a o obliga să reia relațiile de prietenie cu el și nu în scopul însușirii pe nedrept.

Așa fiind, legal și temeinic s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. civ.. pen., astfel încât apelul procurorului a fost apreciat ca nefondat.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a declarat recurs, susținând că motivarea deciziei este făcută numai prin prisma motivului scris de apel (greșita achitare în temeiul art. 10 lit. d)), nu și ale motivului de apel invocat oral, prin care se solicită achitarea în baza art. 18

1

C. proc. civ.. pen.

S-a mai susținut că s-a comis o gravă eroare de fapt, dispunându-se achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. civ. pen., deși, având în vedere persoana inculpatului și faptul că acesta are discernământul diminuat, precum și modalitatea de însușire a bunurilor, fapta acestuia nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, impunându-se achitarea inculpatului în baza art. 18

1

C. pen.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 18 C. proc. civ. pen.

Primul motiv de recurs invocat nu este fondat, întrucât hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a căii de atac și, pe de altă parte, motivarea soluției nu contrazice dispozitivul hotărârii, care este explicit.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, Curtea reține că nu poate fi examinat prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. civ. pen.

Astfel, din aceste dispoziții legale rezultă că eroarea gravă de fapt constituie motiv de recurs numai dacă a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

În speță însă, prin recursul declarat nu se critică soluția de achitare ci temeiul în baza căruia s-a dispus, solicitându-se schimbarea acestuia din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. civ. pen.

Așa fiind, motivul invocat nu se regăsește în dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. civ. pen. care se referă exclusiv la situația în care eroarea gravă de fapt comisă de instanță a determinat pronunțarea greșită a unei soluții diametral opuse celei corecte (achitarea în loc de condamnare sau invers).

Cum din examinarea cauzei nu rezultă nici existența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. civ. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 66/P din 10 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpatul C.C.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2009.