ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2004

Asupra recursului

de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.301 din 9 mai 2003, Tribunalul Constanța a condamnat pe

inculpatul G.M.  la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.c și alin.2

1

lit.b, cu

aplicarea art.37 lit.a C.pen.

În baza

art.61 C.pen., a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de

pedeapsă de 44 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare,

aplicată prin sentința penală nr.896 din 27 aprilie 2001 a Judecătoriei

Constanța, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa

aplicată în cauză,

inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

Pe

durata executării pedepsei, în temeiul art.71 C.pen., inculpatului i-a fost

interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 C.pen.

În baza

art.350 c.proc.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în

temeiul art.88 C.pen., din pedeapsa de executat a dedus timpul reținerii și

arestării preventive de la 23 septembrie 2002, la zi.

S-a

constatat că partea vătămată M.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În

temeiul art.189 și 191 alin.1 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat să

plătească statului suma de 390.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din

care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat cuvenit pentru

apărarea din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

După

liberarea condiționată din penitenciar din executarea unei pedepse privative de

libertate, inculpatul G.M. s-a stabilit în orașul Ovidiu.

Întrucât

nu avea un loc de muncă, inculpatul frecventa localurile și alte locuri unde

intra în contact cu persoane care, ca și el, duceau un trai parazitar.

Pe

acest fond, în ziua de 22 septembrie 2002, inculpatul s-a oprit lângă o ghenă

de gunoi, situată pe str.Făt-Frumos din municipiul Constanța, unde mai multe

persoane, între care și partea vătămată, minor, handicapat, consumau bere.

În acea

zi, inculpatul, purta peste cămașă o vestă cu care masca un pistol cu aer

comprimat, ce-l avea la brâu.

Pentru

a-și da importanță, cu o mână a îndepărtat vesta pentru a se vedea pistolul,

iar cu cealaltă a luat o sticlă cu bere din care a băut, fără a cere

permisiunea, după care a restituit-o.

În

continuare, inculpatul a cerut celor de față țigări și bani și întrucât nici

unul nu a dat curs cererii sale a scos pistolul din toc și i-a amenințat.

De

teamă, numiții M.C.M. și P.C. au fugit, rămânând doar partea vătămată.

Inculpatul,

a controlat-o pe partea vătămată prin buzunare și în loc de bani a găsit un joc

mecanic pe care și l-a însușit, după care a plecat.

Partea

vătămată a alergat după inculpat pentru a-și recupera jocul, lucru pe care nu

l-a realizat, dar întâlnind un lucrător de poliție l-a sesizat despre cele

întâmplate.

În cele

din urmă, inculpatul a fost depistat de organele de poliție și cercetat pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel inculpatul  pe care a criticat-o, în principal

cu privire la greșita sa condamnare, susținând că fapta nu întrunește elementele

nici unei fapte penale, întrucât îi lipsește  unul din elementele constitutive

și anume, vinovăția, motiv pentru care  a solicitat a se dispune achitarea, iar

în subsidiar, cu privire la încadrarea juridică a faptei care ar putea întruni

elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

Curtea

de Apel Constanța, prin decizia penală nr.228/P din 10 iulie 2003 a respins ca

nefondat, apelul declarat de inculpat.

În

motivarea deciziei, instanța de apel a arătat că apărările inculpatului au fost

verificate în faza de de urmărire penală și de către instanța de fond, fiind

înlăturate de declarațiile părții vătămate și ale martorilor  din care rezultă

că acesta a scos arma pe care o purta la vedere pentru a impresiona și intimida

pe partea vătămată, folosind totodată și amenințări la adresa acesteia.

S-a mai

arătat că procedând în acest fel, este evident că fapta comisă de inculpat

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și nu de furt

așa cum a susținut, deoarece  deposedarea părții vătămate de jocul mecanic s-a

făcut prin exercitarea asupra acesteia de acte de amenințare.

Cu

privire la pedeapsa aplicată, s-a arătat că aceasta a fost just

individualizată, la dozarea acesteia avându-se în vedere, pe lângă gradul de

pericol social  al faptei și persoana inculpatului care nu este pentru prima

dată în conflict cu legea.

Decizia

curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul G.M., pe care a

criticat-o personal, cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se

dispune achitarea, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive

și anume, vinovăția, iar prin apărător și cu privire la pedeapsa aplicată pe

care o consideră prea severă.

Recursul

declarat de inculpat este nefondat.

Verificând

actele și lucrările de la dosar se constată că, atât instanța de fond cât și

cea de apel au reținut o corectă situație  de fapt, confirmată de probele

administrate în cauză, încadrând fapta în textele de lege corespunzătoare,

pentru care i-a aplicat  inculpatului o pedeapsă just individualizată cu

respectarea prevederilor art.72 și 52 C.pen.

a)

Susținerea inculpatului, în sensul că nu se  face vinovat de comiterea

infracțiunii de tâlhărie pe considerentul că faptei îi lipsește unul din elementele

constitutive, și anume intenția, este nefondată.

Fapta inculpatului de a folosi acte de amenințare

asupra părții vătămate pentru a-i da bani  și sustragerea de la acesta a unui

joc mecanic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,

intenția lui de a săvârși această faptă fiind manifestă.

b) Cât

privește pedeapsa aplicată, de 8 ani închisoare, cu numai 1 an peste limita

minimă prevăzută de textul de lege incriminator, în condițiile în care acesta

nu a recunoscut comiterea faptei și are statutul de recidivist, nu poate fi

considerată ca fiind severă, ținând seama că maximul ce se putea aplica era de

până la 15 ani închisoare, cu posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă

pentru existența stării de recidivă.

La

dozarea pedepsei s-a avut însă în vedere faptul că obiectul infracțiunii de

tâlhărie l-a constituit un bun cu o valoare redusă.

Pentru

considerentele arătate, având în vedere și faptul că, verificând decizia

atacată în raport și cu prevederile art.385

9

alin.3 C.proc.pen. nu

se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la

casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul G.M.  este

nefondat și a fi respins, în temeiul art.385

15

pct.1 lit.b

C.proc.pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.

împotriva

deciziei penale nr. 228 din 10 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsa aplicată,

timpul reținerii și al arestării preventive de la  23 septembrie 2002, la 6

ianuarie 2004.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 6 ianuarie  2004.