ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2546/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1201/ F din

30 septembrie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul

C.M.

zis P., la:

- 9 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. d) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., a dispus

revocarea liberării condiționate a restului de 524 zile închisoare rămas

neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 80

din 1 aprilie 2003 a Tribunalului Tulcea, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa

aplicată în cauză, astfel că, în final, inculpatul C.M. urmează să execute

pedeapsa de 9 ani închisoare.

Conform art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepsei inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat, s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de

la 19 mai 2005, la zi.

S-a luat act că partea vătămată O.J.B.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 200 lei RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 20 aprilie 2005, în jurul

orelor 18,00, partea vătămată O.J.B., împreună cu numitele S.G. și M.A.S. se

aflau pe str. Munții Carpați din București.

La un moment dat, de cele trei

persoane s-a apropiat inculpatul C.M., persoană necunoscută, care i-a cerut

părții vătămate o țigară. La răspunsul părții vătămate că nu are țigări,

inculpatul a scos, de sub haina cu care era îmbrăcat, un cuțit pe care l-a pus

în zona abdomenului părții vătămate, cerându-i să-i dea tot ce are asupra sa.

Partea vătămată a refuzat să dea

curs cererii inculpatului și a încercat să se ferească, deplasându-se către

înapoi. Iritat de atitudinea părții vătămate, inculpatul s-a repezit și a smuls

de la gâtul acesteia un lănțișor din plastic. Constatând că lănțișorul nu avea

nici o valoare inculpatul l-a aruncat, după care a îmbrâncit-o pe partea

vătămată în curtea școlii unde i-a pus o piedică.

Partea vătămată a căzut la pământ,

iar în momentul în care a scos telefonul mobil pentru a anunța organele de

poliție inculpatul a încercat să i-l smulgă, fără însă a reuși.

Imediat inculpatul a părăsit locul

faptei, amenințând pe partea vătămată că în situația în care va anunța poliția

o va tăia.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul C.M. pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa

aplicată pe care o consideră prea severă, reducerea acesteia prin reținerea în

favoarea sa de circumstanțe atenuante și, având în vedere valoarea redusă a bunului

sustras, respectiv șiragul de mărgele, evaluat la suma de 50.000 lei.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 907 din 23 noiembrie 2005, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul C.M., pe care l-a obligat la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 RON, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus, în continuare, la zi, durata reținerii și arestării

preventive.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că în cauză a fost reținută o corectă situație de

fapt, conformă cu probele existente la dosar, iar fapta comisă de inculpat a

fost încadrată în textele de lege corespunzătoare.

Cu privire la pedeapsa aplicată s-a

arătat că individualizarea acesteia s-a făcut cu respectarea criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol social concret

al acestei infracțiuni, de împrejurările reale în care a fost comisă (prin

amenințare cu un cuțit), de valoarea mică a prejudiciului și de circumstanțele

personale ale inculpatului care are statutul de recidivist după condamnare.

S-a concluzionat că pedeapsa astfel

individualizată este situată aproape de limita minimă prevăzută de lege (7-20

ani închisoare) și poate asigura realizarea scopului preventiv-educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul C.M. pe care a criticat-o, în principal,

cu privire la greșita sa condamnare, întrucât nu este autorul faptei, motiv

pentru care se impune o achitare, iar, în subsidiar, cu privire la pedeapsa

aplicată pe care o consideră prea severă, impunându-se reducerea ei prin

reaprecierea criteriilor de individualizare.

Recursul declarat de inculpatul C.M.

este nefondat.

Critica inculpatului prin care

susține că nu a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată este

neîntemeiată și contrazisă de probele administrate în cauză și anume:

declarațiile părții vătămate și ale martorelor M.A.S. și S.G. care au însoțit-o

pe partea vătămată și care au fost de față la săvârșirea faptei și care au

confirmat situația de fapt reținută.

În cauză, a fost verificată și

susținerea inculpatului potrivit căreia în momentul săvârșirii faptei s-ar fi

aflat în vizită la numita F.A.M., care însă a infirmat apărarea acestuia,

arătând că în acea zi și intervalul menționat de inculpat nu s-a aflat la

domiciliu, fiind plecată cu prietenul ei în Orășelul Copiilor (Parcul

Constantin Brâncoveanu).

Față de această situație se constată

că în mod justificat instanțele au reținut că inculpatul este autorul faptei,

motiv pentru care critica prin care se solicită a se dispune achitarea sa nu poate

fi primită.

Neîntemeiată se constată că este și

critica privind severitatea pedepsei aplicate.

Față de gravitatea faptei,

modalitatea în care a fost comisă, poziția procesuală a inculpatului care a

încercat să împiedice aflarea adevărului, susținând că nu este autorul

acesteia, dar mai ales și de persoana sa care are statutul de recidivist,

liberat condiționat din executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, tot pentru

săvârșirea unei fapte de tâlhărie, cu un cazier judiciar din care rezultă că în

timpul minoratului a mai fost condamnat pentru infracțiuni de același fel,

tâlhărie, pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată de prima instanță și menținută

de instanța de apel nu poate fi apreciată ca severă, și prin urmare executarea

ei în acest cuantum se impune ca necesară realizării prevederilor art. 52 C. pen.

Pentru considerentele mai sus

arătate, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în

conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se

constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la

casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.M. este

nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Cu majoritate de voturi:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 907 din 23 noiembrie

2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 19 mai 2005, la

18 aprilie 2006.

Obligă pe recurent la plata sumei de

220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 aprilie 2006.