ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3926/2009

Asupra recursurilor penale de față, Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 604/D din 18 noiembrie 2008, Tribunalul Bacău, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. coroborat cu art. 44 alin. (2), (3) C. pen., a procedat la achitarea inculpatului A.G., fiul lui I. și A., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.G. următoarele daune: - echivalentul în lei, la data executării a sumei de 500 euro (25 % din 2000 euro) daune morale; - 300 lei despăgubiri materiale (25 % din 1200 lei).

Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 112,4 lei (25 % din 449,6 lei) actualizată la data executării. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile S.G. suma de 700 lei, cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarea situație de fapt: A.G., zis G.V. din satul Drăgești, comuna Tătărăști, jud. Bacău, se stabilise de câțiva ani în satul Gherdana din aceiași comună a județului Bacău, în casa soților R.V. și M., cărora le acorda ajutor la bătrânețe, în baza contractului de întreținere încheiat, întrucât bătrânilor le murise singurul fiu. Chiar dacă inculpatul urma să devină proprietar pe imobil după decesul bătrânilor, el acolo locuia, aceea era casa lui și acest lucru era cunoscut de toți cetățenii.

A.G. nu era căsătorit și din această cauză era ironizat de S.G., zis L. din satul Gherdana com. Tătărăști care deși era doar cu 6 ani mai mare, avea soție și copii rezultați din căsătorie. Inculpatul își câștiga existența din practicarea agriculturii, în timp ce S.G. era salariat la o firmă. Cei doi nu fuseseră niciodată prieteni, dar nici motive de dușmănie nu aveau. În seara de duminică, 4 iunie 2006, cei doi au întârziat la crâșma din satul Gherdana, unde s-au dus să consume bere, fără ca în prealabil să se fi înțeles în acest sens. Cei doi nu erau vecini. A.G. se afla deja la o masă împreună cu M.V. și Ț.A., când a intrat S.G., care, văzându-l pe A.G. s-a deplasat la masa acestuia, reproșându-i ceva, fapt ce a atras riposta acestuia, începând astfel cearta.

Vânzătoarea văzând că este posibil să se declanșeze un scandal i-a dat afară sub pretextul că se apropie ora închiderii. Cei doi au continuat să se certe pe platoul din fața localului, îmbrâncidu-se și apoi lovindu-se reciproc sub privirile celorlalți clienți ai barului. Primul care a întrebuințat violența a fost partea civilă S.G. Conflictul a fost aplanat prin intervenția consătenilor lor, aflați de față: M.V., A.N.C., Ț.A. La îndemnul acestora, cei doi au fost sfătuiți să plece fiecare la casa lui. În sat, partea vătămată era recunoscut ca fiind violent la beție, iar în seara respectivă era beat. Astfel, pe rând, în seara respectivă partea vătămată S.G. și inculpatul A.G. au plecat de la crâșmă, în direcții opuse, spre casele lor.

Fiecare a fost însoțit o porțiune de drum, A.G. de T.I. și M.V., în timp ce S.G. de C.V. Inculpatul fusese sfătuit și de S.S., o rudă a părții vătămate ca să nu plece singur acasă, deoarece S.G. se va lua după el și-l va bate. În drumul său spre casă, A.G. l-a auzit pe S.G. cum îl amenința că în noaptea ce urma îl va omorî (Această susținere a inculpatului a fost confirmată și de martorul C.V. care-l însoțea spre casă pe partea vătămată S.G.). Când cei doi s-au despărțit era în amurg, S.G. ajungând acasă și-a schimbat hainele cu care venise de la crâșmă. Făcându-se noapte și începând ploaia, soția sa a crezut că susnumitul s-a culcat, dar în realitate acesta a luat un cuțit din casă și a ieșit pe poartă.

După câtva timp, S.I. a constatat că soțul său a plecat într-o direcție necunoscută. Cum acesta se afla în stare avansată de ebrietate, pus pe scandal, soția sa s-a panicat, și-a alertat socrii care locuiau într-un imobil alăturat, astfel că toți au plecat, pe rând, să-l caute pe S.G. L-au căutat mai întâi la bufetul din sat, dar localul era închis. Mergând mai departe, în liniștea nopții au auzit larmă în acea parte a satului unde locuia A.G. Întâlnindu-se cu martorul C.V. au aflat de la acesta că S.G. se află la poarta inculpatului A.G., în stare gravă, întrucât a fost lovit de acesta cu parul în cap. Ajungând la fața locului, în jurul orelor 23,00 pe o ploaie torențială, S.G. a fost găsit în picioare, murdar de sânge, rezemat de gardul care împrejmuia gospodăria soților R., sprijinit de A.G.

Victima bolborosea niște cuvinte, care nu puteau fi înțelese, iar în apropiere căzut pe sol se afla un cuțit. Victima continua să sângereze. Solicitându-i-se explicații cu privire la cele întâmplate, A.G. a declarat că, auzindu-se strigat la poartă a ieșit și cum l-a recunoscut după voce pe partea vătămată, s-a înarmat cu un par, deoarece cu câteva ore anterior îl amenințase că-l omoară. Gospodăria soților R. era prevăzută cu două rânduri de porți, la o distanță de 20 m una de alta. Partea vătămată S.G. trecuse de prima poartă, deci intrase în curtea gospodăriei unde locuia A.G. când acesta i-a ieșit în întâmpinare. Inculpatul i-a cerut părții vătămate să iasă din curtea sa, însă acesta nu s-a conformat și a continuat să înainteze.

S.G. era înarmat cu cuțitul și a folosit primul violența. Inculpatului fiindu-i teamă că va fi omorât, în condițiile în care fusese amenințat cu moartea, și știind că partea vătămată este violentă la beție, pentru a se apăra l-a lovit la rândul său cu parul în cap, lovitura fiind însă aplicată la întâmplare, țipând în același timp după ajutor. Că aceasta a fost realitatea o dovedește împrejurarea că a fost auzit de vecinul său Ț.V., care, sosind la fața locului l-a găsit pe S.G. căzut în șezut și rezemat de partea interioară a gradului lui A.G., în apropiere fiind căzut pe sol cuțitul. Pentru că ploua torențial și era noapte, lui Ț.V. i s-a făcut frică de cele văzute și a plecat acasă. Inculpatul a sunat de la telefonul mobil la 112, cât și la poliția din comună aducând la cunoștință cele întâmplate.

Apelul său a fost înregistrat la dispecerat la ora 22,20. Victima a reușit să se ridice în picioare, însă pentru a se menține în această poziție s-a rezemat de gard, având însă nevoie și de sprijinul inculpatului. În această poziție, partea vătămată a fost văzută de martorul C.V., cât și de părinții și de soția sa, când aceștia au ajuns la locul faptei. Victima a fost luată pe picioarele sale acasă de către părinți, pe drum aceștia întâlnindu-se cu lucrătorul de poliție care venea la locul faptei, în urma telefonului primit. În noaptea de 4/5 iunie 2006, victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul din comuna Podu Turcului, care însă, constatând gravitatea leziunilor, a trimis-o la Spitalul Județean de urgență Bacău, unde a ajuns în comă.

De urgență, victima a fost internată fiind descoperit focar de fractură cominutivă fără înfundare și hematom voluminos extradural. Victima prezenta echimoze pe braț și antebraț pe fața antebrațului, confirmându-se astfel și lovitura aplicată de inculpat peste mâini pentru a scăpa cuțitul. Traumatismul cranio-cerebral suferit de către S.G. deși a avut nevoie doar de 35-40 zile îngrijiri medicale a fost de natură a-i pune în pericol viața. În motivarea soluției de achitare prima instanță a reținut că atacul a fost injust, victima a violat domiciliul inculpatului, pe timp de noapte și înarmat cu un cuțit în scopuri agresive, cu intenția de a-l ucide, împrejurări în care funcționează legitima apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

În privința laturii civile s-a opinat că achitarea nu exclude obligarea la despăgubiri atunci când s-a constatat existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, conform art. 346 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul A.G. și partea vătămată S.G. În esență, procurorul a criticat soluția primei instanțe pentru nelegalitate apreciind că fapta a fost comisă în condițiile art. 73 lit. b) C. pen. și nu în stare de legitimă apărare, așa încât, nu se impunea achitarea. Apelantul inculpat a criticat greșita obligare la despăgubiri, iar partea vătămată nu a fost de acord cu soluția de achitare și a învederat omisiunea obligării la o prestație periodică.

Prin Decizia penală nr. 81 din 16 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, în baza art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și apelantul inculpat A.G., s-a desființat hotărârea atacată numai cu privire la omisiunea reținerii la încadrarea juridică a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., reținerea greșită a codului penal la temeiul de drept al achitării, greșita soluționare a laturii civile a cauzei și greșita obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare. Procedând la rejudecare, în limitele desființării hotărârii atacate, instanța de apel a dispus următoarele: - reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. la încadrarea juridică dată faptei supusă judecății, respectiv, art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen.; - s-a reținut ca temei juridic al achitării dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. în loc de C. pen.; - s-au respins, ca nefondate, acțiunile civile formulate de părțile civile S.G., Serviciul Județean de Ambulanță Bacău, Spitalul Județean Bacău și în consecință, au fost înlăturate toate dispozițiile de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile; - au fost înlăturate dispozițiile referitoare la obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea civilă S.G., conform art. 193 C. proc. pen.; - s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate și în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea vătămată S.G. împotriva aceleiași sentințe penale. În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului a fost comisă în stare de legitimă apărare, în modalitatea prevăzută de art. 44 alin. (2), (3) C. pen. S-a mai susținut că la încadrarea juridică a faptei procurorul a reținut și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și cum prima instanță nu a modificat potrivit art. 334 C. proc. pen. această încadrare, avea obligația să menționeze în încadrarea juridică a faptei și aceste dispoziții, iar temeiul achitării era prevăzut de norma procesuală și nu penală, așa cum corect se va proceda prin decizia instanței de apel.

Cât privește latura civilă a cauzei, instanța de apel, constatând că inculpatul nu are culpă în săvârșirea infracțiunii care a fost comisă în stare de legitimă apărare, nu poate fi ținut să răspundă nici civil, aspect sub care, soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică. În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de partea civilă S.G.

Prin motivele scrise, procurorul a susținut, în esență, următoarele: - nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor atacate prin pronunțarea și menținerea soluției de achitare a inculpatului, în condițiile în care în cauză nu erau realizate cerințele art. 44 alin. (2) C. pen.: lovirea părții vătămate s-a produs în contextul scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., iar partea vătămată a înțepat în picior pe inculpat cu cuțitul în scop de apărare; - decizia instanței de apel este nelegală sub aspectul reținerii prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., în contextul în care, instanța a reținut că infracțiunea a fost comisă în stare de legitimă apărare. Oral, procurorul de ședință a apreciat că hotărârile atacate sunt nelegale, că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în condițiile art. 73 lit. a) C. pen., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. Recurentul parte civilă nu a motivat, în scris, recursul declarat, dar oral, s-a solicitat condamnarea inculpatului pentru fapta comisă, culpa sa fiind de 100% și admiterea acțiunii civile; în subsidiar a apreciat existența unei contradicții evidente între considerente și dispozitiv, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate în raport de criticile formulate de recurenți, de cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată, pentru considerentele ce urmează, a fi fondat recursul procurorului. Astfel, soluția de achitare a inculpatului aflat în stare de legitimă apărare, contestată de procuror și de partea civilă, este rezultatul probatoriului administrat și nicidecum consecința unei grave erori de fapt.

Dacă soluția de achitare respectă și este conformă probatoriului administrat, nu același lucru se poate spune despre temeiul juridic în baza căruia s-a pronunțat achitarea, temei echivoc și nelegal prin constatarea concomitentă a incidenței celor două ipoteze ale art. 44 alin. (2) și alin. (3) C. pen., iar pe de altă parte, prin reținerea legitimei apărări și a scuzei provocării, instituții care se exclud prin motivație subiectivă a diferită. Și, deși aceste chestiuni nu se circumscriu strict înțelesului de încadrare juridică pe care practica judiciară l-a dat acestei noțiuni, ci mai degrabă privesc corecta aplicare a legii, în considerarea undei depline concordanțe între starea de fapt reținută și cea de drept, ele vor fi examinate atât prin prisma cazului de casare înscris în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., cât și potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. a cărei abrogare a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 783 din 12 mai 2009 a Curții Constituționale. Revenind la soluția de achitare dispusă de prima instanță în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 44 alin. (2), (3) C. pen., menținută prin hotărârea primei instanțe de control judiciar, este de observat, că ambele ipoteze ale legitimei apărări reglementate prin art. 44 alin. (2) și (3) C. pen. cu fost considerate de instanțe ca incidente în cauză, deși, acestea sunt diferite și chiar parțial se exclud. Dacă legitima apărare propriu-zisă reglementată prin art. 44 alin. (2) C. pen.

are ca principală trăsătură caracterul necesar al apărării care trebuie analizat și stabilit în raport cu gravitatea atacului și cu posibilitatea celui atacat de a-l înfrunta, alin. (3) al art. 44 C. pen. stabilește excesul justificat de apărare asimilat legitimei apărări și care circumstanțiază o ripostă care depășește limitele unei apărări proporționale pe fondul temerilor sau tulburării. Și în fine, numai respectând această demarcație între cele două ipoteze reglementate prin art. 44 alin. (2) și (3) C. pen. se poate, în speță, stabili o corectă calificare atât a atacului cât și a apărării, dacă a existat o depășire a apărării și dacă aceasta este explicabilă și justificată de împrejurările de fapt în care s-au desfășurat agresiunea primară și apoi apărarea și în final, dacă există legitimă apărare, iar în caz afirmativ, dacă aceasta este corect calificată în raport de una din ipotezele art. 44 C. pen.

Pe fondul acestor considerațiuni teoretice, dar și al probelor administrate în cauză se poate concluziona că starea de fapt a conturat două etape ale conflictului dintre inculpat și partea vătămată, cea de a doua etapă evidențiind că inculpatul a acționat în condițiile existenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv, în condițiile art. 44 alin. (2) C. pen. Dacă prima etapă a conflictului inițiat și susținut de partea vătămată s-a desfășurat la bar și în fața barului, în prezența mai multor martori, faza a doua s-a derulat pe proprietatea inculpatului, unde partea vătămată a pătruns, fără drept, la o oră târzie din noapte și pe o ploaie torențială, așa încât nici agresiunea și nici apărarea nu au fost percepute în mod direct de alte persoane.

Condițiile în care s-a desfășurat această ultimă parte a incidentului dintre cei doi s-a putut stabili pe baza declarației inculpatului coroborată cu constatările actelor medico-legale, cu constatările legate de locul faptei și declarațiile martorilor privind locul în care a fost găsită victima după consumarea incidentului. În baza acestor probe este de reținut că, în seara zilei de 4 iunie 2006 (duminică) inculpatul se afla în bar la o masă cu doi cunoscuți, când partea vătămată a intrat în bar și văzându-l pe inculpat s-a apropiat de masa acestuia, reproșându-i ceva la care inculpatul a ripostat. În aceste condiții între cei doi a început o ceartă, motiv pentru care au fost dați afară de vânzătoare.

Cei doi au continuat să se certe în fața barului și chiar s-au lovit reciproc. După ce au fost despărțiți, pe rând, inculpatul și partea vătămată au plecat în direcții diferite, deoarece locuiau în sate diferite ale aceleiași comune. În drumul spre casă, inculpatul a auzit când S.G. îl amenința, spunând că în noaptea ce urma îl va omorî. În fine, partea vătămată a ajuns acasă și deși se înnoptase și ploua și se afla în stare de ebrietate, s-a înarmat cu un cuțit din casă și a plecat la locuința inculpatului, care așa cum s-a arătat, se afla într-o altă direcție și alt sat. La locuința inculpatului, partea vătămată a trecut de primul rând de porți (a se vedea planșele foto) strigându-l pe inculpat să iasă afară și deși i s-a cerut să plece, acesta a refuzat continuând să înainteze pe proprietatea inculpatului.

Acestea au fost condițiile în care inculpatul s-a înarmat cu un par (partea vătămată fiind cunoscută ca o persoană violentă la beție) și a ieșit în întâmpinarea părții vătămate care, întrebuințând violența a lovit în inculpat cu cuțitul în zona inghinală. (A se observa în acest sens planșa foto și actul medico-legal). În acest context, inculpatul aflându-se în fața unui atac material, direct și injust, a strigat după ajutor și a lovit, în apărare, pe partea vătămată cu parul în zona capului și peste mâini, deoarece, deși partea vătămată căzuse în fund, continua să țină în mână cuțitul. În aceste condiții, lovirea peste mâini a părții vătămate a fost nu numai necesară, dar și justificată de dezarmarea părții vătămate S.G.

care în acest condiții continua să constituie un pericol prin continuarea atacului. Desigur, în acest context, actul de mai sus nu poate fi interpretat prin prisma dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen. ca un exces justificat de apărare datorat tulburării, el integrându-se în complexitatea apărării efective și necesare înlăturării unui atac imediat cu cuțitul al părții vătămate, ale cărei reacții erau violente și necontrolate pe fondul stării de ebrietate, dar și datorită condițiilor de noapte și ploaie torențială. În considerarea probatoriului administrat dar și al dispozițiilor art. 44 C. pen. se va reține că fapta, dedusă judecății, a fost comisă în condițiile legitimei apărări prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen., text în baza căruia se va dispune achitarea inculpatului.

Constatând existența unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei și dispunând achitarea în baza acestui temei juridic, instanța de apel nu mai putea reține în încadrarea juridică a faptei și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. Într-adevăr, reținerea concomitentă în încadrare a acestor dispoziții legale care se exclud, atrage o altă nelegalitate a hotărârii pronunțate în apel. Astfel, dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. reglementează „scuza provocării” ca pe o circumstanță atenuantă legală care, conform art. 76 C. pen., poate avea un prim efect în coborârea pedepsei sub limita minimă legală iar în planul acțiunii civile, poate conduce la reducerea despăgubirilor în raport de culpa reținută victimei în producerea infracțiunii.

Spre deosebire de aceste dispoziții legale, care reglementează o cauză legală de circumstanțiere a pedepsei, legitima apărare reprezintă o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei și care atunci când se constată conduce la pronunțarea unei soluții de achitare și în anumite limite, prev. de art. 346 alin. (2) C. proc. pen., la rezolvarea acțiunii civile conform legii civile. Ori, în contextul acestor dispoziții legale care se exclud instanțele trebuiau să rețină - potrivit probelor - încadrarea corectă a faptei și tot astfel temeiul juridic al soluției de achitare sau condamnare, pronunțată indiferent de încadrarea juridică reținută prin actul de trimitere în judecată, conformându-se dispozițiilor art. 317 C. proc.

pen., potrivit cărora judecata se mărginește doar la fapta și persoana arătată în actul de sesizare al instanței. În consecință, sub aceste două aspecte al temeiului juridic al achitării și al încadrării juridice a faptei hotărârile atacate sunt nelegale și afectate de casare, motiv pentru care recursul procurorului este fondat și potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite și se va proceda la casare în limitele arătate. Cât privește susținerea procurorului că fapta nu a fost comisă în condițiile legitimei apărări ci al scuzei provocării, aceasta este nefondată pentru totalitatea considerentelor de fapt și de drept expuse.

Probele au evidențiat nu numai conduita agresivă a părții vătămate care a inițiat conflictul și apoi l-a continuat, deplasându-se la locuința inculpatului, unde a pătruns fără drept pe proprietatea acestuia, desfășurând asupra lui un atac cu cuțitul, ce a fost înlăturat prin lovirea sa și dezarmarea de cuțit, dar și o conduită procesuală nesinceră. Deși găsit de soție și părinții săi (care plecaseră în căutarea sa) sprijinit de gardul inculpatului, în interiorul curții, având alături cuțitul luat din casă, partea vătămată nu a recunoscut agresionarea inculpatului, chiar împotriva unei situații evidente redată de rănirea acestuia în zona inghinală și de timpul și locul în care se afla.

Desigur, în aceste condiții nu se poate vorbi de o simplă tulburare sub imperiul căreia s-a produs fapta, ci de existența unor acțiuni complexe de natura celor stabilite prin art. 44 alin. (2) C. pen., când inculpatul a fost nevoit să desfășoare o apărare justă și proporționată atacului declanșat împotriva sa, pe proprietatea sa, la o oră târzie în noapte, pentru a-și apăra viața Nefondate sunt și criticile formulate de recurentul parte civilă. Menținând soluția de achitare pentru o cauză care înlătură caracterul penal al faptei nu se constată alte motive care să justifice admiterea acțiunii civile, în contextul în care inculpatului nu i s-a constatat o culpă în comiterea infracțiunii. Pe de altă parte, recurentul parte civilă nu a prezentat în ce constă contradicția dintre considerente și dispozitiv și cum nu a respectat dispozițiile art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. privind termenul de motivare a recursului, Înalta Curte, conformându-se dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc. pen. nu poate lua în discuție din oficiu acest motiv, atât timp cât cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi luat în considerare din oficiu, în temeiul art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Pentru aceste considerente se vor menține dispozițiile instanței de apel privind acțiunea civilă iar conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul părții civile. Procedând la respingerea recursului declarat de partea civilă, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Cum acțiunea civilă a fost respinsă, iar soluția instanței de apel a fost menținută prin respingerea recursului declarat de partea civilă, va fi respinsă și cererea formulată de această parte privind acordarea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 81 din 16 mai 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul A.G. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 604 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Bacău cu privire la temeiul juridic al soluției de achitare și încadrarea juridică a faptei. Înlătură dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. din încadrarea juridică dată faptei. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 alin. (2) C. pen. achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen. Menține dispozițiile instanței de apel cu privire la soluționarea laturii civile. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.G. împotriva aceleiași decizii. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A.G., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Obligă recurenta parte civilă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Respinge cererea părții civile S.G. de acordare a cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2009.