ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2023/2008

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 101 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 alin. (1) și (2) C. pen., achitarea inculpatului C.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen. În baza art. 18 1 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., inculpatului i s-a aplicat amenda administrativă în sumă de 1000 lei. În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5181,75 Ron, cu titlu de daune materiale, sumă ce va fi reactualizată la data executării, către moștenitorii părții civile Ț.V.

Totodată, a fost respinsă cererea de constituire de parte civilă cu privire la pretențiile formulate cu titlu de daune morale. În esență, s-au reținut următoarele: Prin rechizitoriul parchetului, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare, în mod defectuos, sentința civilă nr. 10061/2002 a Judecătoriei Bacău, prin vânzarea unui imobil la licitația publică, părții vătămate Ț.V., imobil care nu aparținea debitorului executat. Pentru a pronunța achitarea inculpatului, instanța a reținut, în esență, următoarele: Urmare rămânerii definitive a sentinței civile nr. 10061 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Bacău, s-a admis, în parte, acțiunea de partaj a moștenirii formulată de reclamanta S.C.

și, printre altele, s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între S.L. și P.D., atribuindu-se numitului S.L. și imobilul casă de locuit din județul Bacău, pentru egalizarea loturilor atribuite fiind obligat la plata unor sulte către celelalte părți din proces. La solicitarea numitei S.C., la 18 aprilie 2003, de punere în executare a sentinței civile mai sus-menționate, inculpatul a efectuat procedurile necesare, emițând două somații către numitul S.L., pentru a-și achita debitul, în caz contrar urmând să procedeze la scoaterea la licitație publică a imobilului sus-menționat. întrucât suma datorată nu a fost achitată, la data de 13 februarie 2004, inculpatul a emis publicația de vânzare la licitație publică a imobilului aparținând debitorului S.L., urmare căreia partea vătămată T.V.

a achiziționat imobilul. Procedând la citirea cu superficialitate a dispozitivului sentinței civile, în care se preciza că se respinge capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare cumpărare prin care S.L. înstrăinase lui P.D. imobilul respectiv și considerând că atribuirea în lotul lui S.L. a acestui imobil îl face pe acesta proprietar actual, inculpatul a scos la licitație un bum care nu aparținea debitorului, producând în acest fel o vătămare importantă intereselor legale ale părții vătămate, adjudecatar de bună-credință.

Analizând cauza, instanța de fond a considerat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, însă, raportat la modul de săvârșire a faptei, de împrejurările comiterii acesteia, de urmările produse, precum și de persoana inculpatului, care deține o funcție publică și prezintă o anumită experiență în domeniu, necunoscut cu antecedente penale, s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și că aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului. În ce privește calitatea subiectului activ calificat și referitor la latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii, s-au reținut, în esență, următoarele: Legea privind executorii judecătorești, nr. 188/2000 este în ansamblu, în esența sa, o lege cu caracter civil.

Ea nu conține nici o dispoziție cu caracter penal și nu face parte nici din categoria legilor nepenale care cuprinzând norme penale este considerată de prevederile art. 141 C. pen., ca având caracterul unei legi penale. Prevederile art. 147 C. pen., au în vedere un raport juridic de drept substanțial, a cărei caracteristică este calitatea persoanei ce reprezintă una din unitățile prevăzute de art. 145 C. pen., sau o persoană juridică, alta decât cele prevăzute în dispoziția legală menționată. Spre deosebire, Legea nr. 188/2000, potrivit cărei executorul judecătoresc nu este funcționar public, reglementează statutul acestuia în raportul juridic civil. Reglementând situații și finalități deosebite, prevederile art. 147, art. 258 C. pen.

și ale Legii nr. 188/2000 nu se exclud. în primul caz, suntem în prezența unui raport de drept substanțial, executorul judecătoresc fiind subiect activ al infracțiunii de neglijență în serviciu, ca împuternicit, reprezentant al unei unități din cele prevăzute de art. 145 C. pen., sau al unei alte persoane juridice, ale cărui prestigiu, autoritate și credibilitate trebuie ocrotite, iar, în al doilea caz, în prezența unui raport juridic de drept civil al cărui subiect are obligații și drepturi anume stabilite prin lege. Pe de altă parte, nu poate fi acceptată și justificată juridic restrângerea, obstacularea sau înlăturare aplicării legii penale prin intermediul celei civile și pentru că, în raport cu legea civilă, care are caracter general legea penală este una specială.

Așadar, prin voința expresă a Legii nr. 188/2000, activitatea executorilor judecătorești este organizată și funcționează ca serviciu public și aceasta este, deci, inclusă în noțiunea "public", astfel cum este definită de art. 145 C. pen. Or, dacă executorul judecătoresc exercită o însărcinare pentru un serviciu de interes public, iar Legea nr. 188/2000 conține și prevederi privind numirea, stabilitatea în funcție și răspunderea contravențională nu se poate argumenta că executorul judecătoresc este numai beneficiarul acestor măsuri de protecție specifice unei categorii speciale de funcționari publici, fără să fie și purtătorul obligațiilor ce derivă din acestea. Drept urmare, executorul judecătoresc are calitatea de funcționar public, în interesul legii penale și poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen., exercitarea atribuției de funcționar se poate face cu orice titlu, indiferent cum a fost investită și fără a avea relevanță dacă activitatea este retribuită, indiferent de modalitate, sau are caracter gratuit, ceea ce interesează fiind faptul dacă persoana își îndeplinește în acea calitate obligațiile asumate, precum și că această calitate de funcționar public nu este legată de existența unui raport de muncă de natura celui reglementat de Codul muncii și nici stabilirea unei retribuții în condițiile codului. Sub aspectul laturii subiective, instanța a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub forma culpei cu previziune.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii. Recursul inculpatului este, în parte, fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului. În raport de conținutul dispozițiilor sentinței civile nr. 10061 din 22 octombrie 2002, care a fost pus în executare de către inculpat (aflată la dosarul de urmărire penală), nu se poate reține că acesta și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu ori că Ie-a îndeplinit defectuos.

Astfel, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000, prima dintre atribuțiile executorilor judecătorești este de punere în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii. Din economia textului mai sus-menționat, rezultă că atribuția executorului judecătoresc este doar de a pune în executare partea dispozitivă a hotărârii, iar nu de a interpreta dispozițiile din conținutul acesteia. Partea din dispozitivul sentinței în raport de care i s-a reținut culpa inculpatului are următorul conținut: „Atribuie lotul III lui S. L. ” (a se vedea, din dosarul de urmărire penală). Or, din analiza probelor dosarului, rezultă că inculpatul a executat întocmai această parte a dispozitivului în conformitate cu dispozițiile legale, punând în acest fel în executare hotărârea, fără să aibă reprezentarea că a scos la licitație un bun care nu aparținea debitorului.

O asemenea reprezentare ar fi presupus analiza și interpretarea considerentelor hotărârii judecătorești, ceea ce însă excede obligațiilor executorului judecătoresc. Așa fiind, sub aspectul laturii subiective, nu poate fi reținută vinovăția inculpatului sub forma culpei cu prevedere, întrucât acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, neavând realmente reprezentarea rezultatului, nu a urmărit producerea acestuia și nu a socotit cu ușurință că nu se va produce. De altfel, în cauză nu se putea reține nici culpa fără prevedere, reglementată de art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen. Sub acest aspect, este relevantă împrejurarea că atribuțiile și, respectiv, obligațiile executorului judecătoresc erau strict limitate la partea dispozitivului hotărârii mai sus-arătate, și nu la considerentele hotărârii, din analiza și interpretarea cărora ar fi putut înțelege ceea ce i se impută.

Or, în raport de aceste limite, inculpatului nu i se poate reține că nu a prevăzut rezultatul acțiunii sale, deși trebuia și putea să îl prevadă. Drept urmare, în lipsa unui element constitutiv al infracțiunii de neglijență în serviciu, se impune achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În ce privește susținerea apărării, în sensul că executorul judecătoresc nu este funcționar public și, deci, nu poate fi subiect activ al infracțiunii ce face obiectul cauzei, se constată că aceasta nu este fondată. Conform art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcționar se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145, printre care se numără și serviciile de interes public.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aceștia sunt investiți să îndeplinească un serviciu de interes public. Din economia textelor mai sus-menționate, rezultă că executorul judecătoresc are calitatea de funcționar public, în înțelesul legii penale și, în consecință, poate fi subiect activ al infracțiunii de neglijență în serviciu. Examinând hotărârea recurată și în raport de alte temeiuri care pot fi luate în considerare din oficiu și constatând că nu există nici unul dintre acele temeiuri care impun casarea din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie admis, numai sub aspectul sus-menționat, să fie casată sentința penală atacată, numai cu privire la temeiul achitării, în sensul schimbării acestuia din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată, urmează a fi înlăturată amenda administrativă în sumă de 1000 lei. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat C.F. împotriva sentinței penale nr. 101 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Casează sentința penală atacată, în sensul că schimbă temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Înlătură amenda administrativă în sumă de 1000 lei. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2008.