ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2023/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2023/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 101 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel

Bacău, secția penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

alin. (1)

și (2) C. pen., achitarea inculpatului C.F. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen.

În baza art. 18

1

alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit.

c) C. pen., inculpatului i s-a aplicat amenda administrativă în sumă de 1000

lei.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a

fost obligat la plata sumei de 5181,75 Ron, cu titlu de daune materiale, sumă

ce va fi reactualizată la data executării, către moștenitorii părții civile Ț.V.

Totodată, a fost respinsă cererea de constituire de parte civilă cu

privire la pretențiile formulate cu titlu de daune morale.

În esență, s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul parchetului, s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului C.F. pentru săvârșirea

infracțiunii

prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., constând în aceea

că, în calitate de executor judecătoresc, a pus

în executare, în mod defectuos, sentința civilă nr. 10061/2002 a Judecătoriei

Bacău, prin

vânzarea unui imobil la licitația publică, părții vătămate Ț.V.,

imobil care nu aparținea debitorului executat.

Pentru a pronunța achitarea inculpatului, instanța a reținut, în

esență, următoarele:

Urmare rămânerii definitive a sentinței civile nr. 10061 din 22

octombrie 2002 a Judecătoriei Bacău, s-a admis, în parte, acțiunea de partaj a

moștenirii formulată de reclamanta S.C. și, printre altele, s-a respins capătul

de cerere având ca obiect constatarea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare

încheiate între S.L. și P.D.,

atribuindu-se numitului

S.L. și imobilul casă de locuit din județul

Bacău, pentru egalizarea loturilor atribuite fiind obligat la plata unor sulte

către celelalte părți din proces.

La solicitarea numitei S.C., la 18 aprilie 2003, de punere în executare

a sentinței civile mai sus-menționate, inculpatul

a efectuat procedurile necesare, emițând două somații către numitul

S.L.,

pentru a-și achita debitul, în caz contrar urmând să

procedeze la scoaterea la licitație publică a imobilului sus-menționat.

întrucât

suma datorată nu a fost achitată, la data de 13 februarie 2004,

inculpatul a emis publicația de vânzare la

licitație publică a imobilului

aparținând debitorului S.L., urmare

căreia partea vătămată T.V. a achiziționat imobilul.

Procedând la citirea cu superficialitate a dispozitivului sentinței

civile, în care se preciza că se respinge capătul de cerere având ca obiect

nulitatea contractelor de vânzare cumpărare prin

care S.L. înstrăinase lui P.D. imobilul respectiv și

considerând

că atribuirea în lotul lui S.L. a acestui imobil îl

face pe acesta proprietar actual, inculpatul a scos la licitație un bum

care nu aparținea debitorului, producând în acest fel o vătămare

importantă intereselor legale ale părții vătămate, adjudecatar de

bună-credință.

Analizând cauza, instanța de fond a considerat că fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu,

însă, raportat la modul de săvârșire a faptei, de împrejurările comiterii

acesteia, de urmările produse, precum și de persoana inculpatului, care deține o

funcție publică și prezintă o

anumită

experiență în domeniu, necunoscut cu antecedente penale,

s-a apreciat că

fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și că aplicarea

unei sancțiuni cu caracter administrativ

este

suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului.

În ce privește calitatea subiectului activ

calificat și referitor la

latura obiectivă și subiectivă a

infracțiunii, s-au reținut, în esență, următoarele:

Legea privind executorii judecătorești, nr. 188/2000 este în

ansamblu, în esența sa, o lege cu caracter civil.

Ea nu conține nici o dispoziție cu caracter penal și nu face parte nici din

categoria legilor

nepenale care cuprinzând norme penale este considerată

de

prevederile art. 141 C. pen., ca având

caracterul unei legi penale.

Prevederile art. 147 C. pen., au în vedere un raport juridic de drept

substanțial, a cărei caracteristică este calitatea persoanei

ce reprezintă una din unitățile prevăzute de art.

145 C. pen., sau o

persoană juridică, alta decât cele prevăzute în dispoziția

legală menționată. Spre deosebire, Legea nr. 188/2000, potrivit cărei

executorul judecătoresc nu este funcționar public, reglementează statutul

acestuia în raportul juridic civil.

Reglementând situații și finalități deosebite, prevederile art. 147, art.

258 C. pen. și ale Legii nr. 188/2000 nu se exclud. în primul caz, suntem în

prezența unui raport de drept substanțial,

executorul

judecătoresc fiind subiect activ al infracțiunii de neglijență

în

serviciu, ca împuternicit, reprezentant al unei unități din cele prevăzute de art.

145 C. pen., sau al unei alte persoane juridice, ale cărui prestigiu,

autoritate și credibilitate trebuie ocrotite, iar, în al doilea caz, în

prezența unui raport juridic de drept civil al cărui subiect are obligații și

drepturi anume stabilite prin lege.

Pe de altă parte, nu poate fi acceptată și justificată juridic restrângerea,

obstacularea sau înlăturare aplicării legii penale prin

intermediul celei civile și pentru că, în raport cu legea civilă, care

are

caracter general legea penală este una specială.

Așadar, prin voința expresă a Legii nr. 188/2000,

activitatea executorilor judecătorești este organizată și funcționează ca

serviciu

public și aceasta este, deci, inclusă în noțiunea

"public", astfel cum este definită de art. 145 C. pen.

Or, dacă executorul judecătoresc exercită o însărcinare

pentru un serviciu de interes public, iar Legea nr.

188/2000 conține și

prevederi privind numirea, stabilitatea în funcție

și răspunderea

contravențională nu se poate

argumenta că executorul judecătoresc

este numai beneficiarul acestor

măsuri de protecție specifice unei categorii speciale de funcționari publici,

fără să fie și purtătorul obligațiilor ce derivă din acestea.

Drept urmare, executorul judecătoresc are calitatea de funcționar

public, în interesul legii penale și poate fi subiect activ al infracțiunii

prevăzută de art. 249 C. pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, s-a reținut că,

potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) C. pen.,

exercitarea atribuției de

funcționar se poate face cu orice titlu,

indiferent cum a fost investită

și fără a

avea relevanță dacă activitatea este retribuită, indiferent de

modalitate,

sau are caracter gratuit, ceea ce interesează fiind faptul dacă persoana își

îndeplinește în acea calitate obligațiile asumate, precum și că această

calitate de funcționar public nu este legată de existența unui raport de muncă

de natura celui reglementat de Codul muncii și nici stabilirea unei retribuții

în condițiile codului.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a apreciat că sunt

întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii, sub forma culpei cu

previziune.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru

motivele arătate în partea introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatului este, în parte,

fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina

inculpatului.

În raport de conținutul dispozițiilor sentinței civile nr. 10061 din 22

octombrie 2002, care a fost pus în executare de către inculpat (aflată la

dosarul de urmărire penală), nu se

poate

reține că acesta și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu ori că Ie-a

îndeplinit

defectuos.

Astfel, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000, prima

dintre atribuțiile executorilor judecătorești este de punere în

executare a dispozițiilor cu caracter civil din

titlurile executorii.

Din economia textului mai sus-menționat,

rezultă că atribuția

executorului judecătoresc este doar

de a pune în executare partea

dispozitivă a

hotărârii, iar nu de a interpreta dispozițiile din conținutul

acesteia.

Partea din dispozitivul sentinței în

raport de care i s-a reținut culpa inculpatului are următorul conținut:

„Atribuie lotul III lui S.

L.

” (a se vedea, din dosarul de urmărire

penală).

Or, din analiza probelor dosarului, rezultă că inculpatul a executat

întocmai această parte a dispozitivului în conformitate cu dispozițiile legale,

punând în acest fel în executare hotărârea, fără

să aibă reprezentarea că a scos la licitație un bun care nu aparținea

debitorului.

O asemenea reprezentare ar fi presupus analiza și interpretarea

considerentelor hotărârii judecătorești, ceea ce însă excede obligațiilor

executorului judecătoresc.

Așa fiind, sub aspectul laturii

subiective, nu poate fi reținută vinovăția inculpatului sub forma culpei cu

prevedere, întrucât acesta

nu a prevăzut rezultatul faptei

sale, neavând realmente reprezentarea rezultatului, nu a urmărit producerea

acestuia și nu a socotit cu ușurință că nu se va produce.

De altfel, în cauză nu se putea reține nici culpa fără prevedere,

reglementată de art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen. Sub

acest aspect, este relevantă împrejurarea că atribuțiile și, respectiv,

obligațiile executorului judecătoresc erau strict limitate la partea

dispozitivului hotărârii mai sus-arătate, și nu la considerentele hotărârii,

din analiza și interpretarea cărora ar fi putut înțelege ceea ce i se impută.

Or, în raport de aceste limite, inculpatului nu i se poate reține că nu

a prevăzut rezultatul acțiunii sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.

Drept urmare, în lipsa unui element constitutiv al infracțiunii de

neglijență în serviciu, se impune achitarea inculpatului, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ce privește susținerea apărării, în sensul că executorul

judecătoresc nu este funcționar public și, deci, nu poate fi subiect activ al

infracțiunii ce face obiectul cauzei, se constată că aceasta nu este fondată.

Conform art. 147 alin. (1) C. pen., prin

funcționar se înțelege

orice

persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,

indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură,

retribuită sau nu, în serviciul unei unități

dintre cele la care se referă

art. 145, printre care se numără și

serviciile de interes public.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii

judecătorești, aceștia sunt investiți să îndeplinească un serviciu de interes

public.

Din economia textelor mai sus-menționate, rezultă că executorul

judecătoresc are calitatea de funcționar public, în înțelesul legii penale și,

în consecință, poate fi subiect activ al infracțiunii de neglijență în

serviciu.

Examinând hotărârea recurată și în raport de alte temeiuri care pot fi

luate în considerare din oficiu și constatând că nu există nici unul dintre

acele temeiuri care impun casarea din oficiu, urmează ca recursul declarat de

inculpat să fie admis, numai sub aspectul sus-menționat, să fie casată sentința

penală atacată,

numai cu privire la temeiul

achitării, în sensul schimbării acestuia din

art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu referire la art. 18

1

C. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Totodată, urmează a fi înlăturată amenda administrativă în sumă de 1000

lei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat C.F. împotriva

sentinței penale nr. 101 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Casează sentința penală atacată, în sensul că schimbă temeiul achitării

din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen.,

cu referire la art. 18

1

C.

pen., în art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Înlătură amenda administrativă în sumă de 1000 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2008.