ÎCCJ, decizie (scj.ro #84081)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84081) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Funcționar public. Neglijență în
serviciu. C
alitatea subiectului
activ. Executor judecătoresc
Cuprins pe
materii:
Drept penal. Partea generală. Înțelesul unor termeni sau expresii în
legea penală
Indice
alfabetic:
Drept penal
- funcționar public
- neglijență
în serviciu
-
executor
judecătoresc
C.
pen
.,
art. 145, art. 147, art. 249
Potrivit
art. 147 alin. (1) C.
pen
., prin funcționar public se
înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,
indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau
nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 din
același cod, iar acest din urmă text se referă, între altele, la serviciile de
interes public. Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorii
judecătorești sunt învestiți să
îndeplinească un serviciu de interes public.
Din economia prevederilor art. 147 alin. (1) C.
pen
. raportat la art. 145 din același cod și ale art. 2
alin. (1) din Legea nr. 188/2000, rezultă că executorul judecătoresc are
calitatea de funcționar public în înțelesul legii penale și, în consecință,
poate fi subiect activ al infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută în
art. 249 C.
pen
.
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2023 din 5
iunie 2008
Prin sentința nr. 101 din 29 noiembrie 2007, Curtea
de Apel Bacău, Secția penală, a dispus, în baza art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b
1
) C.
proc
.
pen
. cu referire la art. 18
1
alin. (1) și (2) C.
pen
., achitarea
inculpatului
C.F.
pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 249 alin. (1) C.
pen
.
În baza art. 18
1
alin. (3) C.
pen
. raportat la art. 91 lit. c) din același cod,
inculpatului i s-a aplicat amenda administrativă în sumă de 1.000 de lei.
Prin rechizitoriul parchetului s-a dispus
trimiterea în judecată a inculpatului C.F. pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzute în art. 249 alin. (1) C.
pen
., constând în aceea
că, în calitate de executor
judecătoresc, a pus în executare, în mod defectuos, sentința civilă nr. 10061
din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Bacău, prin vânzarea unui imobil la
licitație publică părții vătămate Ț.V., imobil care nu aparținea debitorului
executat.
Pentru a pronunța achitarea inculpatului, instanța
a reținut, în esență, că, urmare a rămânerii definitive a sentinței civile nr.
10061 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Bacău, s-a admis, în parte, acțiunea
de partaj a moștenirii formulată de reclamanta S.C. și s-a respins capătul de
cerere având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare
încheiate între S.L. și P.D., atribuindu-se
numitului
S.L. și imobilul casă de locuit din județul Bacău, pentru
egalizarea loturilor atribuite fiind obligat la plata unor sulte către
celelalte părți din proces.
La solicitarea numitei S.C. de punere în executare
a sentinței civile menționate, la 18 aprilie 2003, inculpatul
a efectuat procedurile necesare, emițând două
somații către numitul
S.L., pentru a-și achita debitul, în caz contrar
urmând să
procedeze la scoaterea la
licitație publică a imobilului sus-menționat.
Întrucât suma datorată nu
a fost achitată, la 13 februarie 2004
inculpatul
a emis publicația de vânzare la licitație publică a imobilului
aparținând debitorului S.L.,
urmare căreia partea vătămată Ț.V. a achiziționat imobilul.
Procedând la citirea cu superficialitate a dispozitivului
sentinței civile, în care se preciza că se respinge capătul de cerere având ca
obiect nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare prin care S.L. înstrăinase
lui P.D. imobilul respectiv și considerând că atribuirea în lotul lui S.L. a
acestui imobil îl
face pe acesta proprietar
actual, inculpatul a scos la licitație un bun
care nu aparținea
debitorului, producând în acest fel o vătămare importantă intereselor legale
ale părții vătămate, adjudecatar de bună-credință.
Analizând cauza, instanța de fond a considerat că
fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
neglijență în serviciu, însă nu prezintă gradul de pericol social al unei
infracțiuni
.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat
achitarea, în principal, în baza art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.
proc
.
pen
.
Recursul este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în
cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în
sarcina inculpatului.
În raport cu conținutul dispozițiilor sentinței
civile nr. 10061 din 22 octombrie 2002, care a fost pusă în executare de către
inculpat, nu se
poate reține că acesta
și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu ori că Ie-a
îndeplinit
defectuos.
Astfel, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr.
188/2000, prima dintre atribuțiile executorilor judecătorești este de punere în
executare
a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii.
Din economia textului
menționat rezultă că atribuția
executorului judecătoresc este numai de a pune în
executare partea
dispozitivă a hotărârii,
iar nu de a interpreta dispozițiile din conținutul
acesteia.
Partea din dispozitivul
sentinței în raport cu care s-a reținut
culpa inculpatului are următorul conținut: atribuie lotul
III lui S.
L.
Or, din analiza probelor dosarului rezultă că
inculpatul a executat întocmai această parte a dispozitivului, în conformitate
cu dispozițiile legale, punând în acest fel în executare hotărârea, fără
să aibă reprezentarea că a scos la licitație un
bun care nu aparținea
debitorului.
O asemenea reprezentare ar fi presupus analiza și
interpretarea considerentelor hotărârii judecătorești, ceea ce însă excede
obligațiilor executorului judecătoresc.
Așa fiind, sub aspectul
laturii subiective nu poate fi reținută vinovăția inculpatului sub forma culpei
cu prevedere, întrucât acesta
nu a prevăzut rezultatul faptei sale, neavând
reprezentarea rezultatului, și nu a
socotit
cu ușurință că el nu se va produce.
De altfel, în cauză nu se putea reține nici culpa
fără prevedere, reglementată în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C.
pen
. Sub
acest aspect,
este relevantă împrejurarea că atribuțiile și, respectiv,
obligațiile
executorului judecătoresc erau strict limitate la partea dispozitivului
hotărârii arătate, și nu la considerentele hotărârii, din analiza și
interpretarea cărora ar fi putut înțelege ceea ce i se impută.
Or, în raport cu aceste limite, inculpatului nu i
se poate reține că nu a prevăzut rezultatul acțiunii sale, deși trebuia și
putea să îl prevadă.
Drept urmare, în lipsa unui element constitutiv al
infracțiunii de neglijență în serviciu, se impune achitarea inculpatului, în
baza
art. 11
pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.
proc
.
pen
.
În ce privește susținerea apărării, în sensul că
executorul judecătoresc nu este funcționar public și, deci, nu poate fi subiect
activ al infracțiunii ce face obiectul cauzei, se constată că aceasta nu este
fondată.
Conform art. 147 alin. (1) C.
pen
., prin funcționar se înțelege
orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu,
indiferent cum
a fost învestită, o însărcinare de orice natură,
retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se
referă
art. 145, printre care se numără și serviciile de interes public.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aceștia sunt învestiți să
îndeplinească un serviciu de
interes public.
Din economia textelor menționate, rezultă că
executorul judecătoresc are calitatea de funcționar public în înțelesul legii
penale și, în consecință, poate fi subiect activ al infracțiunii de neglijență
în serviciu.
Față de considerentele ce preced, recursul
inculpatului a fost admis, sentința penală atacată a fost casată, numai cu
privire la temeiul achitării, în sensul schimbării acestuia din art. 11 pct. 2
lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b
1
) C.
proc
.
pen
. cu referire la art. 18
1
C.
pen
. în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10
alin. (1) lit. d) C.
proc
.
pen
.,
fiind înlăturată amenda administrativă în sumă de 1.000 de lei.