ÎCCJ, decizie (scj.ro #84081)

Funcționar public. Neglijență în serviciu. C alitatea subiectului activ. Executor judecătoresc Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală Indice alfabetic: Drept penal - funcționar public - neglijență în serviciu - executor judecătoresc C. pen ., art. 145, art. 147, art. 249 Potrivit art. 147 alin. (1) C. pen ., prin funcționar public se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 din același cod, iar acest din urmă text se referă, între altele, la serviciile de interes public.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public. Din economia prevederilor art. 147 alin. (1) C. pen . raportat la art. 145 din același cod și ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, rezultă că executorul judecătoresc are calitatea de funcționar public în înțelesul legii penale și, în consecință, poate fi subiect activ al infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută în art. 249 C. pen . I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2023 din 5 iunie 2008 Prin sentința nr. 101 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, Secția penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc . pen . cu referire la art. 18 1 alin. (1) și (2) C. pen ., achitarea inculpatului C.F.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 249 alin. (1) C. pen . În baza art. 18 1 alin. (3) C. pen . raportat la art. 91 lit. c) din același cod, inculpatului i s-a aplicat amenda administrativă în sumă de 1.000 de lei. Prin rechizitoriul parchetului s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 249 alin. (1) C. pen ., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare, în mod defectuos, sentința civilă nr. 10061 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Bacău, prin vânzarea unui imobil la licitație publică părții vătămate Ț.V., imobil care nu aparținea debitorului executat. Pentru a pronunța achitarea inculpatului, instanța a reținut, în esență, că, urmare a rămânerii definitive a sentinței civile nr. 10061 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Bacău, s-a admis, în parte, acțiunea de partaj a moștenirii formulată de reclamanta S.C.

și s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între S.L. și P.D., atribuindu-se numitului S.L. și imobilul casă de locuit din județul Bacău, pentru egalizarea loturilor atribuite fiind obligat la plata unor sulte către celelalte părți din proces. La solicitarea numitei S.C. de punere în executare a sentinței civile menționate, la 18 aprilie 2003, inculpatul a efectuat procedurile necesare, emițând două somații către numitul S.L., pentru a-și achita debitul, în caz contrar urmând să procedeze la scoaterea la licitație publică a imobilului sus-menționat. Întrucât suma datorată nu a fost achitată, la 13 februarie 2004 inculpatul a emis publicația de vânzare la licitație publică a imobilului aparținând debitorului S.L., urmare căreia partea vătămată Ț.V.

a achiziționat imobilul. Procedând la citirea cu superficialitate a dispozitivului sentinței civile, în care se preciza că se respinge capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare prin care S.L. înstrăinase lui P.D. imobilul respectiv și considerând că atribuirea în lotul lui S.L. a acestui imobil îl face pe acesta proprietar actual, inculpatul a scos la licitație un bun care nu aparținea debitorului, producând în acest fel o vătămare importantă intereselor legale ale părții vătămate, adjudecatar de bună-credință. Analizând cauza, instanța de fond a considerat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, însă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni . Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen . Recursul este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului. În raport cu conținutul dispozițiilor sentinței civile nr. 10061 din 22 octombrie 2002, care a fost pusă în executare de către inculpat, nu se poate reține că acesta și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu ori că Ie-a îndeplinit defectuos. Astfel, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000, prima dintre atribuțiile executorilor judecătorești este de punere în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii. Din economia textului menționat rezultă că atribuția executorului judecătoresc este numai de a pune în executare partea dispozitivă a hotărârii, iar nu de a interpreta dispozițiile din conținutul acesteia.

Partea din dispozitivul sentinței în raport cu care s-a reținut culpa inculpatului are următorul conținut: atribuie lotul III lui S. L. Or, din analiza probelor dosarului rezultă că inculpatul a executat întocmai această parte a dispozitivului, în conformitate cu dispozițiile legale, punând în acest fel în executare hotărârea, fără să aibă reprezentarea că a scos la licitație un bun care nu aparținea debitorului. O asemenea reprezentare ar fi presupus analiza și interpretarea considerentelor hotărârii judecătorești, ceea ce însă excede obligațiilor executorului judecătoresc. Așa fiind, sub aspectul laturii subiective nu poate fi reținută vinovăția inculpatului sub forma culpei cu prevedere, întrucât acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, neavând reprezentarea rezultatului, și nu a socotit cu ușurință că el nu se va produce.

De altfel, în cauză nu se putea reține nici culpa fără prevedere, reglementată în art. 19 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen . Sub acest aspect, este relevantă împrejurarea că atribuțiile și, respectiv, obligațiile executorului judecătoresc erau strict limitate la partea dispozitivului hotărârii arătate, și nu la considerentele hotărârii, din analiza și interpretarea cărora ar fi putut înțelege ceea ce i se impută. Or, în raport cu aceste limite, inculpatului nu i se poate reține că nu a prevăzut rezultatul acțiunii sale, deși trebuia și putea să îl prevadă.

Drept urmare, în lipsa unui element constitutiv al infracțiunii de neglijență în serviciu, se impune achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen . În ce privește susținerea apărării, în sensul că executorul judecătoresc nu este funcționar public și, deci, nu poate fi subiect activ al infracțiunii ce face obiectul cauzei, se constată că aceasta nu este fondată. Conform art. 147 alin. (1) C. pen ., prin funcționar se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145, printre care se numără și serviciile de interes public.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, aceștia sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public. Din economia textelor menționate, rezultă că executorul judecătoresc are calitatea de funcționar public în înțelesul legii penale și, în consecință, poate fi subiect activ al infracțiunii de neglijență în serviciu. Față de considerentele ce preced, recursul inculpatului a fost admis, sentința penală atacată a fost casată, numai cu privire la temeiul achitării, în sensul schimbării acestuia din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc . pen . cu referire la art. 18 1 C. pen . în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc . pen ., fiind înlăturată amenda administrativă în sumă de 1.000 de lei.