ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3607/2012

Prin sentința penală nr. 44 din 30 martie 2012, Curtea de apel Cluj, secția penală și de minori, s-au dispus următoarele:

În

baza art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul R.R., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În

baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În

baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

În

baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În

baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC D. SRL Cluj-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca, strada A.Ș., prin administrator M.E., suma de 107.399,37 RON, cu dobânda legală de la data de 20 decembrie 2007 și până la data plății integrale a debitului.

În

baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile M.E. suma de 5.307 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

S-a constatat că în cauză au calitatea de asigurător Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România și SC O.V.I.G. SA, cu sediul în București,  cu domiciliul procesual ales la SPA H. și Asociații, cu sediul în Cluj-Napoca .

În

baza art. 198 C. proc. pen. au fost respinse cererile formulate de martorul F.M. de scutire de amenzile aplicate prin încheierile din datele de 13 februarie 2012 și 05 martie 2012 și s-a dispus darea în debit a martorului cu sumele de 1.000 RON, respectiv 1.500 RON amendă judiciară.

În

baza art. 198 alin. (3) C. proc. pen. a fost admisă în parte cererea formulată de av. N.E. și dispune reducerea amenzii aplicate acestuia prin încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012 de la suma de 5.000 RON la suma de 500 RON.

S-a dispus darea în debit a avocatului N.E. cu suma de 500 RON amendă judiciară.

În

baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 31 martie 2009 partea vătămată M.E., în calitate de reprezentant al SC D. SRL Cluj-Napoca a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc R.R. arătând că în data de

20 noiembrie 2007 a solicitat executarea silită de către B.E.J. R.R. a debitoarei SC N.C. SRL Bucov, jud. Prahova, precum și a încă două societăți comerciale, în baza titlului executoriu - Bilet la ordin emis la data de 17 octombrie 2007 de către SC M.I. SRL pentru suma de 107.399,37 RON cu scadență la 17 octombrie 2010 în favoarea SC N.C. SRL și girat în favoarea firmei administrate de partea vătămată la data de 17 octombrie 2007, refuzat la plată în data de 25 octombrie 2007, pentru motivul lipsă totală de disponibil.

La data de 25 octombrie 2007 SC N.C. SRL a emis un alt bilet la ordin pentru aceeași sumă de 107.399,37 RON, cu scadență la 25 octombrie 2007, care a fost de asemenea refuzat la plată pentru același motiv, respectiv lipsă totală de disponibil.

Cererea de executare silită privind titlul executoriu Bilet la Ordin emis în 17 octombrie 2007 a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 269 din 20 noiembrie 2007, partea vătămată solicitând și înființarea popririi asupra conturilor debitoarelor SC N.C. SRL și SC M.I. SRL.

În

cererea din 20 noiembrie 2007 partea vătămată a indicat pe lângă debitoarea SC N.C. SRL și pe emitentul biletului la ordin emis în 17 octombrie 2007 respectiv SC M.I. SRL, precum și pe avalistul acestui bilet, H.M.A. indicând de asemenea și terții popriți existenți: SC A.C.D.P. SRL și SC S. SRL.

Partea vătămată a înregistrat și cererea din 20 noiembrie 2007 solicitând executarea celui de-al doilea titlu executoriu, bilet la ordin emis în 25 octombrie 2007, privind pe debitoarea SC N.C. SRL și pe avaliștii S.I.R. și B.L.C., primul fiind administratorul SC N.C. SRL.

Ambele cereri au fost înregistrate la B.E.J. R.R., iar în colțul din dreapta sus al cererii înregistrate din 20 noiembrie 2007 s-a făcut mențiunea de către executorul judecătoresc „am primit B.O. în original. Ex. jud.", executorul judecătoresc semnând de primire.

Nu a fost încheiat proces-verbal de predare-primire a celor două bilete la ordin în original.

La data de 21 noiembrie 2007 executorul judecătoresc a încheiat proces-verbal prin care a stabilit cheltuielile de executare, respectiv s-a convenit plata onorariului maximal conform Legii nr. 188/2000, din care s-a achitat avans în sumă de 1190 RON.

La aceeași dată inculpatul R.R. a întocmit acte de executare silită, înființând popriri către băncile la care debitorii aveau conturi deschise, respectiv: Banca C.R., Banca R.D., Banca T., Banca H.T., Banca P., indisponibilizând sumele conform art. 457 C. proc. civ.

De asemenea au fost emise somații către S.I.R., administrator al SC N.C. SRL, către SC M.I. SRL și către SC N.C. SRL, prin care li s-a adus la cunoștință că în conformitate cu art. 411 alin. (1) C. proc. civ. dacă în termen de o zi de la primirea acestor somații nu vor plăti suma datorată, se va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului.

În

urma actelor de executare silită nu a fost recuperată suma de 107.399,37 RON, iar la data de 20 decembrie 2007 inculpatul R.R. a făcut mențiunea pe

colțul din dreapta sus a cererii de executare silită înregistrată din 20 noiembrie 2007 „20 decembrie 2007 - Am predat cele 2 B.O. în original. Ex.Jud." și a semnat probabil în numele părții vătămate pentru primirea acestor bilete.

Inculpatul R.R. a susținut pe tot parcursul procesului că la data de 20 decembrie 2007 a restituit într-adevăr părții vătămate M.E. biletele la ordin în original și că M.E. a semnat pentru primirea acestora sub mențiunea făcută de inculpat în sensul predării biletelor la ordin.

Instanța de fond a constatat că susținerea inculpatului este contrazisă de declarația părții vătămate M.E., care a precizat că nu s-a deplasat la Biroul Executorului Judecătoresc în data de 20 decembrie 2007, că nu i s-au restituit biletele la ordin în original nici la data de 20 decembrie 2007 nici ulterior și că nu a semnat pentru primirea acestora în colțul din dreapta sus al cererii de executare silită din Dosarul nr. 269/2007. De asemenea, depoziția părții vătămate M.E. se coroborează cu concluziile expertizelor criminalistice efectuate în cauză.

Astfel, prin raportul din 30 decembrie 2009 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj se concluzionează că actul cerere de executare silită din 20 noiembrie 2007 nu a fost semnat în colțul dreapta sus sub mențiunea "Ampredat cele 2 B.O. în original" de către numitul M.E.

De asemenea prin raportul de expertiză criminalistică din 06 mai 2010 întocmit de 3 experți criminali din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice București se concluzionează că actul intitulat "cerere de executare silită" purtând din 20 noiembrie 2007 nu a fost semnat pe prima pagină în partea din dreapta-sus sub mențiunea ,,20 decembrie 2007 Am predat cele 2 B.O. în original, Ex. Jud." de către numitul M.E.

Semnătura respectivă reprezintă o încercare de imitare a modelului de semnătură al numitului M.E.

Din motivele prezentate în cuprinsul lucrării, nu se poate stabili autorul semnăturii aflată pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007, sub mențiunea ,,20 decembrie 2007, Am predat cele 2 B.O. în original, Ex. Jud." însă nu se exclude posibilitatea ca numitul R.R. să fie autorul acesteia.

Inculpatul a contestat cele două rapoarte de expertiză, susținând în esență că i-au fost încălcate drepturile procesuale și solicitând efectuarea unei noi expertize criminalistice în cadrul Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La data de 30 ianuarie 2012 Curtea a respins cererea inculpatului, constatând că la data de 04 august 2009 s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico științifice de către specialiști criminaliști din cadrul I.P.J. Cluj Serviciul Criminalistic, raport depus la data de 27 august 2009. Curtea a constatat că, deși cu ocazia dispunerii efectuării unei expertize la L.I.E.C. Cluj nu au fost încunoștințate părțile, obiectivul fixat este cel esențial în cauză, fiind identic cu primul obiectiv fixat cu respectarea drepturilor procesuale în 12 noiembrie 2009, că acestui obiectiv i s-a răspuns, părțile neinvocând nulitatea absolută a expertizei realizate de L.I.E.C. și fiind de

acord cu efectuarea unei noi expertize la I.N.E.C, fără a solicita expert parte nici la data de 12 noiembrie 2009 nici ulterior.

Inculpatul a invocat în cursul urmăririi penale nulitatea raportului I.N.E.C. pentru încălcarea prevederilor art. 120 C. proc. pen., Curtea constatând că în cauză nu este incidență nici nulitatea absolută și nici nulitatea relativă, cu ocazia realizării acestei expertize fiind respectat dreptul la apărare al inculpatului, acesta fiind asistat apărător ales, au fost înaintate către I.N.E.C. toate cele 4 obiective al inculpatului, cu care partea vătămată a fost de acord, acestor obiective li s-a răspuns în concluziile și considerentele expertizei I.N.E.C, iar inculpatul prin apărător ales putea solicita încuviințarea expertului parte.

De asemenea, susținerea inculpatului, prin apărători, că există scripte noi de comparație referitoare la semnătura părții vătămate M.E. nu a fost primită, deoarece atât în cadrul expertizei realizate la L.I.E.C Cluj, cât și în cadrul celei realizate la I.N.E.C București, au fost avute în vedere semnăturile de comparație de pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007 de pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007 de pe borderoul de încasare cu refuzul Băncii R.I. din 25 octombrie 2007, precum și celelalte semnături, în cadrul expertizei realizate la I.N.E.C. fiind examinate opt semnături de comparație ale părții vătămate.

Cele 8 semnături de comparație ale părții vătămate depuse de inculpat la dosarul de fond sunt cele care au fost examinate fie de L.I.E.C. Cluj, fie de I.N.E.C. București, nefiind semnături noi.

Susținerile inculpatului R.R. în sensul că la data de 20 decembrie 2007 partea vătămată M.E. a venit la sediul biroului său și a solicitat să-i predea cele două bilete la ordin pentru a contacta un alt executor judecătoresc competent să execute silit pe debitorul B.L., care se afla pe raza teritorială a Judecătoriei Câmpina și că i-a predat biletele la ordin, partea vătămată semnând sub mențiunea făcută de inculpat de predare au fost confirmate de martora B.G.

Curtea a înlăturat declarația acestei martore, care audiată fiind în data de 5 martie 2012 a precizat că este secretară la biroul Executorului Judecătoresc R.R., omițând să aducă la cunoștința instanței și împrejurarea că este totodată și fiica inculpatului R.R.

S-a apreciat că depoziția martorei B.G. este subiectivă, declarația fiind dată pro cauza, pentru a-l exonera de răspundere penală pe tatăl său, inculpatul R.R.

Inculpatul R.R. a declarat în cursul urmăririi penale că după data de 20 decembrie 2007, în lipsa biletelor la ordin nu a mai putut continua executarea silită, însă din copia dosarul de executare depusă chiar de inculpat la data de 5 martie 2012, copie atașată la prezentul dosar, rezultă că a mai efectuat acte de executare silită inclusiv în anul 2008.

Susținerea inculpatului R.R. că biletele la ordin au fost predate părții vătămate M.E., care le-a depus la B.E.J. F.M. din Câmpina, nu sunt confirmate nici de partea vătămată, nici de executorul F.M.

F.M. a fost citat ca și martor în prezenta cauza, însă a refuzat să se prezinte în fața instanței, invocând faptul că nu o cunoaște pe partea vătămată, că inculpatul s-a prezentat la biroul său insistând să depună mărturie în prezenta cauză, dar că nu cunoaște împrejurările care îl interesează pe inculpat.

Inculpatul a renunțat în ședința publică din data de 26 martie 2012 la audierea martorului F.M.

Partea vătămată a recunoscut că a discutat doar telefonic cu executorul judecătoresc F.M. și a negat predarea biletelor la ordin către acest executor.

Curtea a constatat că inculpatul R.R. are calitatea de funcționar public în sensul art. 147 C. pen., care prevede că are această calitate persoana care exercită, în mod permanent sau temporar cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul uneia din unitățile la care se referă art. 145 C. pen.

Așadar, în sensul legii penale are calitatea de funcționar public orice persoană care exercită o atribuție, de orice natură, retribuită ori nu, fără a avea importanță modul cum a fost investită, în serviciul unei autorități instituții sau oricărei persoane juridice de interes public.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 executorii judecătorești sunt investiți să îndeplinească un serviciu public. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (2) din aceeași lege, actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competențelor legale, purtând ștampila și semnătura acestuia, precum și numărul de înregistrare și data, este act de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege. De asemenea, conform art. 4 din același act normativ, Ministerul Justiției exercită coordonarea și controlul activității executorilor judecătorești.

Rezultă că executorii judecătorești desfășoară o activitate, serviciu, de interes public sub coordonarea și controlul Ministerului Justiției, în activitatea lor putând emite acte de autoritate publică.

Prin urmare, executorul judecătoresc, persoana ce îndeplinește un serviciu public, poate fi considerat funcționar public, în sensul art. 147 C. pen. putând avea și calitatea de subiect activ al infracțiunii prev. de art. 246 sau 289 C. pen.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 188/2000 după numirea în funcție executorii sunt obligați să depună un jurământ cu privire la angajamentul acestora de a-și desfășura activitatea cu respectarea constituției și a legilor țării, precum și cu onoare, probitate, conștiință și fără părtinire. Deci, executorii sunt obligați să respecte cu strictețe legea în desfășurarea activității lor iar îndeplinirea unui act în exercițiul atribuțiilor de serviciu, altfel decât cu respectarea strictă a dispozițiilor legii - în cazul de față a normelor juridice înscrise în C. proc. civ., poate face parte din conținutul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., dacă se produc urmările prevăzute de același articol.

În

raport de considerentele anterioare, Curtea a constatat că în drept faptele inculpatului R.R. care, în calitate de executor judecătoresc, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, a completat personal pe cererea de executare silită formulată de partea vătămată M.E. mențiunea falsă

,,20 decembrie 2007 Am predat cele 2 B.O. în original. Ex.Jud", deși în realitate biletele nu au fost predate părții vătămate, semnătura de sub această mențiune nefiind executată de partea vătămată M.E., lezând interesele legale ale acesteia, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 107.399,37 RON, partea vătămată fiind pusă în imposibilitatea de a-și recupera creanțele, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de arte 246 C. pen.

Contrar susținerilor inculpatului, prin apărător, faptele reținute în sarcina acestuia nu constau într-o inacțiune, de neîncheiere a unui proces-verbal de predare primire, ci în acțiunea de atestare în mod necorespunzător adevărului a împrejurării predării biletelor la ordin către partea vătămată.

Predarea titlului executoriu către creditor intră în atribuțiile de serviciu ale executorului judecătoresc, însă când această predare este atestată nereal acțiunea se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

Susținerea inculpatului că partea civilă nu a suferit nicio vătămare deoarece nu mai avea posibilitatea obiectivă de a executa silit debitorii, întrucât societățile debitoare au intrat în insolvență, nu a fost primită, neexistând dovada că debitorii intraseră în insolvență anterior datei de 20 decembrie 2007.

Astfel, prima instanță a reținut că, se află încheierea din 04 iunie 2008 prin care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitorului SC N.C. SRL procedura fiind închisă în 06 martie 2009, deci ulterior faptelor din prezentul dosar.

La fel în cazul SC M.I. SRL procedura simplificată a insolvenței a fost deschisă prin încheierea din 02 februarie 2009, fiind închisă prin sentința din 01 aprilie 2011.

Inculpatul R.R. avea posibilitatea să solicite refacerea înscrisurilor bilete la ordin care nu se mai află în dosarul execuțional, însă nu a făcut demersuri în acest sens.

Oricum, urmarea procedurii reglementate de art. 583 C. proc. civ. reprezenta doar o modalitate de recuperare a prejudiciului, nefiind echivalentă cu lipsa vreunei vătămări a intereselor părții civile.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., prevederile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor comise, care este potențat de calitatea inculpatului și de atitudinea acestuia de refuz total al oricărui demers pentru recuperarea pagubei pricinuite, de persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală și a avut o conduită bună în societate anterior comiterii prezentelor fapte, după cum reiese din caracterizarea depusă la dosar, copia cărții de muncă, împrejurări care au fost reținute ca și circumstanțe atenuante, conform art. 74 lit. a) C. pen.

În

baza art. 81 C. pen., considerând că scopul pedepsei va fi atins și tară privare de libertate, raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare stabilit conform art. 82 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a apreciat că are calitatea de parte civilă în prezenta cauză SC D. SRL Cluj-Napoca, societate în favoarea căreia au fost emise biletele la ordin și care a formulat și cererile de executare silită, suma din biletele la ordin fiind datorată persoanei juridice și nu persoanei fizice M.E.

În

consecință, fiind dovedită existența și întinderea pagubei, vinovăția inculpatului R.R., raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului și paguba produsă, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ. a fot admisă acțiune civilă și a fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC D. SRL Cluj-Napoca, prin administrator M.E., suma de 107.399,37 RON, cu dobânda legală de la data de 20 decembrie 2007 și până la data plății integrale a debitului.

În

baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile M.E. suma de 5.307 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, fiind dovedită efectuarea acestei cheltuieli de către M.E.

Solicitarea părții civile D. SRL de obligare a inculpatului la plata sumei de 1500 RON fără TVA reprezentând avans onorariu executor, nu a fost admisă, cu motivarea că plata onorariului parțial pentru executor este datorată în baza contractului încheiat cu inculpatul executor judecătoresc, contract ce nu face obiectul prezentei cauze și este justificată de demersurile efectuate de executor în procedura de executare silită.

Inculpatului R.R. nu i s-au adus acuzații legate de modul în care a decurs procedura de executare silită, ci strict pentru atestarea necorespunzătoare adevărului a faptului că a restituit biletele la ordin către creditorul M.E., reprezentant al SC D. SRL.

Curtea a constatat că în cauză au calitatea de asigurător Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești din România și SC O.V.I.G. SA, cu sediul în București, cu domiciliul procesual ales la SPA H. și Asociații, cu sediul în Cluj-Napoca.

Au fost respinse cererile formulate de martorul F.M. de scutire de amenzile aplicate prin încheierile din datele de 13 februarie 2012 și 05 martie 2012, constatând că la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte imposibilitatea de prezentare a acestuia la termenele de judecată

A fost admisă în parte cererea formulată de av. N.E. și s-a dispus reducerea amenzii aplicate acestuia prin încheierea de ședință din data de 13 februarie 2012 de la suma de 5.000 RON la suma de 500 RON.

În

baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs SC O.V.I.G. SA și inculpatul R.R.

SC O.V.I.G. SA a invocat faptul că nu are calitatea de asigurător în prezenta cauză întrucât niciuna dintre polițele de asigurare (polița

din 12 august 2009 și polița din 14 septembrie 2011), nu acoperă riscurile produse printr-un eveniment petrecut la data de 20 decembrie 2007.

Inculpatul nu a solicitat administrarea de probe în fața instanței de recurs, iar criticile formulate au fost încadrate în cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 17 și 18 C. proc. pen.

În

acest sens s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța de fond a respins o cerere esențială pentru inculpat, respectiv cererea de efectuare a unei noi expertize grafice, s-a arătat că probatoriul administrat în cauză nu susține soluția de condamnare, impunându-se aplicarea principiului in dubio pro reo, și totodată că încadrarea juridică dată faptei nu este corectă, în drept aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. Pentru această ipoteză s-a solicitat încetarea procesului penal având în vedere că plângerea prealabilă nu a fost făcută în termenul de 2 luni prevăzut de dispozițiile procesual penale.

Analizând sentința recurată atât din perspectiva criticilor formulate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Asupra recursului declarat de inculpatul R.R.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că inculpatul nu invocă omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri esențiale pentru acesta, ci critică soluția de respingere a cererii de efectuare a unei noi expertize grafice.

În

mod evident acest motiv de recurs nu se circumscrie cazului de casare în care a fost încadrat, și, pe de altă parte, acesta nici nu justifică trimiterea cauzei spre rejudecare, ci de administrare de probe, față de caracterul devolutiv integral al căii de atac. Dat fiind faptul că recurentul a invocat necesitatea efectuării unei expertize grafice ca motiv de casare, instanța de recurs va analiza în ce măsură se impune suplimentarea probatoriului sub aspectul învederat, și dacă este astfel necesară pronunțarea unei soluții întemeiate pe dispozițiile art. 385

16

C. proc. pen.

În

acest sens se reține că inculpatul R.R. invocă, pe de o parte un motiv de nulitate a raportului de expertiză susținând faptul că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 120 alin. (3) C. proc. pen. în sensul că procurorul nu i-a adus la cunoștință obiectivele expertizei și nici faptul că are dreptul să ceară numirea a unui expert recomandat care să participe la efectuarea acesteia, iar, pe de altă parte, s-a susținut că expertul nu a răspuns la două din obiectivele fixate de către procuror, respectiv nu a oferit explicații la întrebarea nr. 3 prin care se urmărea să se stabilească dacă există deosebiri între semnătura contestată și semnătura uzuală a părții vătămate și dacă este posibil ca aceste deosebiri să provină din deghizarea semnăturii, precum și la întrebarea nr. 4 ce urmărea stabilirea dacă semnăturile aplicate pe materialele de comparație aparțin toate părții vătămate.

Din analiza actelor dosarului de urmărire penală, înalta Curte reține următoarele:

După începerea urmăririi penale și aducerea la cunoștință a învinuirii (la data de 08 octombrie 2009), învinuitul R.R., prin apărătorul său

ales M.I., a solicitat procurorului să constate nulitatea expertize grafice dispusă anterior în cauză, susținând că aceasta a fost întocmită cu nerespectarea procedurii prevăzută de dispozițiile art. 120 C. proc. pen. în sensul că nu i s-a adus la cunoștință efectuarea acesteia, nu a avut posibilitatea de a face observații cu privire la obiective și materialul de comparație și nici nu a avut posibilitatea de a-și numi un expert parte, și, totodată, să dispună efectuarea unei noi expertize de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj propunând 4 obiective și solicitând stabilirea unui termen pentru discutarea acestora și a materialului de comparație ce urmează a fi utilizat. Deși această cerere, aflată la dosar nu este datată, în mod evident ea este ulterioară datei de 14 octombrie 2009, dată la care, conform împuternicirii avocațiale depuse la dosar, a fost încheiat contractul de asistență juridică între R.R. și avocatul M.I., și anterioară datei de 12 noiembrie 2009, când, urmare a acestei solicitări, procurorul a convocat inculpatul R.R. (învinuit la acea dată), prin apărător ales M.I. și partea vătămată M.E. Cu această ocazie apărătorul inculpatului a prezentat cele 4 întrebări propuse ca obiective ale expertizei care i-au fost aduse la cunoștință și părții vătămate, aceasta fiind de acord cu conținutul lor precum și cu propunerea apărării ca la efectuarea expertizei grafice să fie avute în vedere, ca și material de comparație, toate semnăturile originale aflate în dosarul execuțional.

Ulterior, prin ordonanța din 03 decembrie 2009, procurorul de caz a dispus efectuarea unei noi expertize criminalistice de către Institutul Național de Expertize Criminalistice București, fixând ca obiective toate cele 4 întrebări propuse de către inculpat, expertului punându-i-se la dispoziție și actele din dosarul execuțional în original, astfel cum a solicitat apărarea.

În

aceste condiții susținerea recurentului că obiectivele au fost stabilite în lipsa sa este în mod evident neîntemeiată, aceeași fiind concluzia și cu privire la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, respectiv neaducerea la cunoștință a dreptului de a-și desemna un expert parte care să participe la efectuarea expertizei. Este în afara oricărei îndoieli că inculpatul, prin apărătorul său, cunoștea acest drept, de vreme ce a înțeles să invoce încălcarea sa cu ocazia efectuării primei expertize criminalistice, din 30 septembrie 2009, a Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj, obținând astfel efectuarea unei noi expertize prin ordonanța din 03 decembrie 2009.

Ca atare, neparticiparea unui expert parte la efectuarea expertizei este rezultatul exclusiv al poziție inculpatului care, deși cunoștea că are acest drept, nu a înțeles să și-l exercite, neputându-se reține o cuplă a organului judiciar în neaducerea la cunoștință a dispozițiilor art. 120 C. proc. pen., în condițiile în care, din cererea de efectuare a unei noi expertize cu care acesta era sesizat rezulta că partea cunoștea toate drepturile sale.

Înalta Curte constată și faptul că experții criminaliști au răspuns la toate cele 4 întrebări stabilite de către procuror. Deși la capitolul concluzii se formulează doar două răspunsuri, în sensul că actul intitulat „cerere de executare silită", nu a fost semnat pe prima pagină, în partea din dreapta sus, sub mențiunea „20 decembrie 2007 Am predat cele două BO în original, Ex Jud" de către numitul M.E., semnătura respectivă reprezentând o încercare de imitare a modelului de semnătură al numitului

M.E. și că nu se poate stabili autorul semnăturii, însă nu se exclude posibilitatea ca numitul R.R. să fie autorul acesteia, în conținutul raportului de expertiză se regăsesc explicații și referitor la celelalte probleme stabilite prin ordonanța din 03 decembrie 2009.

Astfel, în capitolul observații preliminare, s-a arătat că problema expusă în

întrebarea de la punctul 3 se include în cea de la punctul 1, privitoare la stabilirea

dacă titularul este sau nu autorul semnăturii contestate, iar ce-a de-a patra întrebare

nu poate constitui obiectul unei expertize criminalistice, deoarece prin conținutul său

transformă semnăturile de comparație în semnături contestate. Totuși, în cuprinsul

expertizei, în privința semnăturilor de referință ale părții vătămate avute la dispoziție

de către experți, se arată că acestea sunt continue, spontane și prezintă siguranță în

redarea elementelor componente, mișcările inscriptorii sunt fluente, neinhibate, viteza

de redare este medie, iar presiunea de scriere variază în mod firesc pe firul grafic,

toate aceste aspecte evidențiind aspectul natural de subscriere a titularului, că

semnăturile prezintă o serie de elemente care se regăsesc constant în structura grafică

și relevă, în acest fel, automatismul gesturilor grafice pe care autorul le-a căpătat în

acțiunea de subscriere, iar aceste elemente individualizatoare demonstrează

apartenența unitară a semnăturilor de comparație.

Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză nu se rețin încălcări ale dispozițiilor procedurale care să justifice efectuarea unei noi expertize, și, totodată că, prin explicațiile oferite, experții au răspuns la toate obiectivele propuse de către inculpat.

Pe de altă parte, efectuarea unei noi expertize nu se impune nici în raport de dispozițiile art. 125 C. proc. pen., potrivit cărora aceasta se dispune în cazul în care instanța are îndoieli asupra concluziilor raportului de expertiză.

Instanța de recurs constată că nu existe motive care că ridice îndoieli asupra exactității concluziilor raportului de expertiză grafică întocmit de grupul de trei experți din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice București, răspunsul stabilit la întrebarea esențială a cauzei, respectiv dacă semnătura pe de actul intitulat „Cerere de executare silită" a fost executată de numitul M.E. fiind clar, și în totală concordanță cu concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică și ale Raportului de expertiză grafică efectuat de către Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj.

În

raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect, nefiind necesară suplimentarea probatoriului prin efectuarea unei noi expertize grafice.

A doua critică formulată de recurentul inculpat vizează situația de fapt, care, în opinia apărării, este rezultatul unei grave erori, arătându-se că în raport de probatoriul administrat se impunea aplicarea principiului in dubio pro reo.

Analizând materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cadrul cercetării judecătorești, se constată că situația de fapt a fost corect stabilită, în esență Înalta Curte reținând următoarele:

La data de 20 noiembrie 2007, partea vătămată M.E., în calitate de reprezentant al SC D. SRL Cluj-Napoca a solicitat executarea silită de către B.E.J. R.R. a debitoarei SC N.C. SRL Bucov, precum și

a încă două societăți comerciale, în baza titlului executoriu - Bilet la ordin emis la data de 17 octombrie 2007 de către SC M.I. SRL pentru suma de 107.399,37 RON cu scadență la 17 octombrie 2010 în favoarea SC N.C. SRL și girat în favoarea firmei administrate de partea vătămată la data de 17 octombrie 2007, precum și a biletului la ordin emis în 25 octombrie 2007, privind pe debitoarea SC N.C. SRL și pe avaliștii S.l.R. și B.L.C.

Ambele cereri au fost înregistrate la B.E.J. R.R., iar în colțul din dreapta sus al cererii înregistrate din 20 noiembrie 2007 s-a făcut mențiunea de către executorul judecătoresc „am primit B.O. în original. Ex. jud.", executorul judecătoresc semnând de primire.

La data de 21 noiembrie 2007 inculpatul R.R. a încheiat proces-verbal prin care a stabilit cheltuielile de executare, respectiv s-a convenit plata onorariului maximal conform Legii nr. 188/2000 și a întocmit acte de executare silită, înființând popriri către băncile la care debitorii aveau conturi deschise, respectiv: Banca C.R., Banca R.D., Banca T., Banca H.T., Banca P., indisponibilizând sumele conform art. 457 C. proc. civ.

De asemenea, au fost emise somații către S.I.R., administrator al SC N.C. SRL, către SC M.I. SRL și către SC N.C. SRL, prin care li s-a adus la cunoștință că, dacă în termen de o zi de la primirea somațiilor nu vor plăti suma datorată, se va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului.

În

urma actelor de executare silită nu a fost recuperată suma de 107.399,37 RON, iar la data de 20 decembrie 2007 inculpatul R.R. a făcut mențiunea pe colțul din dreapta sus a cererii de executare silită înregistrată din 20 noiembrie 2007, „20 decembrie 2007 - Am predat cele 2 B.O. în original. Ex. Jud. " și a semnat în numele părții vătămate pentru primirea acestor bilete.

Deși inculpatul a susținut constant că a predat cele două bilete la ordin le-a înmânat personal părții vătămate care a semnat pentru primirea acestora, Înalta Curte constată că apărările acestuia sunt infirmate de probatoriul administrat. În acest sens, se au în vedere declarațiile părții vătămate M.E. care a arătat că nu i s-au restituit biletele la ordin în original nici la data de 20 decembrie 2007 nici ulterior și că nu a semnat pentru primirea acestora în colțul din dreapta sus al cererii de executare silită din Dosarul nr. 269/2007, dar și concluziile raportului de expertiză criminalistică din 06 mai 2010 întocmit de 3 experți criminaliști din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice București care statuează că actul intitulat "cerere de executare silită" purtând din 20 noiembrie 2007 nu a fost semnat pe prima pagină în partea din dreapta-sus sub mențiunea ,,20 decembrie 2007 Am predat cele 2 B.O. în original, Ex. Jud." de către numitul M.E., iar semnătura respectivă reprezintă o încercare de imitare a modelului de semnătură al numitului M.E. Nu se poate stabili autorul semnăturii aflată pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007, sub mențiunea ,,20 decembrie 2007, Am predat cele 2 B.O. în original, Ex. Jud." însă nu se exclude posibilitatea ca numitul R.R. să fie autorul acesteia.

În mod corect prima instanță a înlăturat declarația martorei B.G., secretară la biroul executorului judecătoresc R.R., care a confirmat susținerile inculpatului referitoare la prezenta părții vătămate, înmânarea celor două bilete la ordin în original și semnare de primire, în condițiile în care aceasta este fiica inculpatului, relație de rudenie ce nu a fost adusă la cunoștința instanței, fiind confirmată ulterior de inculpat, urmare a demersurilor făcute în acest sens de către partea vătămată. Și Înalta Curte apreciază că depoziția martorei B.G. este subiectivă, declarația fiind dată pro cauza și infirmată de proba cu caracter științific, administrată în cursul urmăririi penale, care stabilește că semnătura nu aparține părții vătămate fiind o încercare de imitare a acesteia.

De altfel, nu lipsită de relevanță este și poziția procesuală a inculpatului din cursul urmăririi penale, când a solicitat acordarea unui termen în vederea stabilirii procedurilor pentru reconstituirea biletelor la ordin.

Împrejurarea

că experții nu au putut stabili cu certitudine dacă inculpatul R.R. este autorul semnăturii aflată pe cererea de executare silită din 20 noiembrie 2007, nu poate conduce la pronunțarea unei soluții de achitare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. Probatoriul administrat, respectiv concluziile raportului de expertiză grafică care statuează că semnătura nu a fost executată de M.E., susținerile inculpatului care a arătat că mențiunea „am predat cele 2 B.O. în original" îi aparține, precum și constatările experților în sensul că în compoziția grafică a semnăturilor inculpatului se regăsesc elemente din semnătura contestată, înclină spre concluzia că acesta a executat, prin imitare, semnătura părții vătămate. Dar elementele constitutive ale infracțiunii sunt întrunite chiar și în cazul în care semnătura ar fi fost executată de o altă persoană decât inculpatul, în condițiile în care mențiunile făcute de către acesta, în sensul că a predat cele două bilete la ordin în original nu corespund adevărului, iar înscrisul a fost folosit de inculpat în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv pentru a se exonera de obligația de a le restitui.

Nici ultima critică formulată de către inculpat ce vizează greșita încadrare juridică dată faptei, care, în opinia apărării ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen., nu este întemeiată.

Fapta a fost săvârșită în exercițiul atribuțiilor de serviciu ale inculpatului, executorul judecătoresc având obligația de a restitui titlul executoriu către creditor, obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o, consemnând însă, în mod nereal, împrejurarea că cele două bilete la ordin au fost predate părții vătămate, producând în acest fel o pagubă, constând în imposibilitatea acesteia de a-și recupera creanțele. Acțiunea inculpatului se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și nu a abuzului de încredere în varianta refuzului de restituire, față de împrejurarea că a fost comisă în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acestea constituind temeiul în baza căruia deținea cele două bilete la ordin și avea obligația de a le restitui în ipoteza neexecutării silite. Or, în cazul infracțiunii prevăzută de art. 213 C. pen. titlul deținerii poate fi orice raport juridic patrimonial, însă nu un raport de serviciu, existența acestuia constituind situația premisă a infracțiunii de abuz în serviciu.

În raport de considerentele anterioare, constatând că nu există alte aspect de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii care să fie analizate din oficiu, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul inculpatului ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de asigurătorul SC O.V.I.G. SA, Înalta Curte reține că aceasta invocă lipsa calității de asigurăror, învederând faptul că nu exista un contract de asigurare care să acopere riscurile produse prin evenimentul petrecut la data de 20 decembrie 2007.

Analizând actele dosarului, se constată că între SC O.V.I.G. SA și Casa de Asigurări a Executorilor Judecătorești au existat două contracte vizând asigurarea de răspundere civilă profesională, materializate în polița de asigurare, încheiată la data de 12 august 2009, având ca perioadă de asigurare 15 august 2009 – 14 august 2011 și polița seria, încheiată la data de 14 septembrie 2011, având ca perioadă de asigurare, 15 septembrie 2011 – 14 septembrie 2013.

Rezultă așadar că două contracte de asigurare nu îi confereau recurentei calitatea de asigurător de răspundere civilă profesioanală la data la care au fost comise faptele pentru care s-a dispus angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv la 20 decembrie 2007, cricile formulate sub acest asect fiind întemeiate.

Pe cale de consecință, conform dispozițiilor art. 385

15

lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de SC O.V.I.G. SA va casa în parte sentința penală recurată și, rejudecând, va consta că această societate nu are calitatea de asigurător.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În

raport de soluția de respingere a recursului inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe acesta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 5565 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă SC D. SRL Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de asigurătorul SC O.V.I.G. SA împotriva sentinței penale nr. 44 din 30 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează, în parte, sentința penală recurată și, rejudecând:

Constată că recurentul SC O.V.I.G. SA nu are calitatea de asigurător.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.R. împotriva sentinței penale nr. 44 din 30 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 5565 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă SC D. SRL Cluj.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 06 noiembrie 2012.