ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2224/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2224/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

penale de față:

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 271 din 25 mai 2011

pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 4425/99/2010 s-a dispus

condamnarea inculpaților:

infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de disp. art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen., cu aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la disp.

art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen., pe durata de 1 an și fals în declarații, prev. și ped. de disp. art.

292 C. pen. cu aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la disp. art.

76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 1 lună închisoare, ambele infracțiuni fiind

săvârșite în condiții de concurs real prev. de disp. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza disp. art. 34

lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. coroborat cu disp. art. 33 lit. a)

C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatului R.V. prin această

hotărâre și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea rezultantă de

3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata de 1 an.

Pe durata și în

condițiile prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului R.V. drepturile prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza disp.art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatului R.V. pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare

potrivit disp. art. 86

2

C. pen., iar conform art. 71 alin. (5) C.

pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată acestuia pe durata

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de disp. art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la disp. art. 76 lit. a) C.

pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe durata de 2

ani și fals în declarații prev. și ped. de disp. art. 292 C. pen. cu aplicarea

disp. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la disp. art. 76 lit. e) C. pen. la

pedeapsa de 1 lună închisoare, ambele infracțiuni fiind săvârșite în condiții

de concurs real prev. de disp. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza disp. art. 34

lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. coroborat cu disp. art. 33 lit. a)

C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite inculpatei R.E. și s-a dispus ca

acesta să execute pedeapsa cea mai grea rezultantă de 3 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și b) C. pen., pe durata de 2 ani.

Pe durata și în

condițiile prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei R.E. drepturile

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza disp.art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatei R.E. prin prezenta sentință pe o durată de 6 ani, care constituie

termen de încercare potrivit disp. art. 86

2

C. pen., iar conform art.

71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată

acesteia pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei

principale.

În baza disp. art. 14

și art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 și art. 1003 C. civ. au

fost obligați în solidar inculpații R.V. și R.E., în solidar și cu partea

responsabilă civilmente SC V.R. SRL Topile, com. Valea Seacă, jud. Iași, prin

lichidator judiciar E. L.R.J. S.P.R.L. Sucursala Iași să plătească părții

civile SC C. SA cu sediul în loc. Cotnari, jud. Iași, suma de 470.932,42 lei la

care se adaugă dobânda legală până la achitarea integrală a debitului, cu titlu

de despăgubiri civile.

În baza disp. art. 347

C. proc. pen. s-a dispus desființarea contractului de garanție imobiliară

autentificat din 31 august 2007 la Biroul Notarilor Publici Asociați I.M.

și C.M.O. cu sediul în Pașcani, jud.Iași.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpații R.E. și R.V.

sunt asociați în cadrul SC V.R. SRL Topile, com. Valea Seacă, ultimul fiind și

administrator al societății.

SC V.R. SRL Topile,

com. Valea Seacă, pe parcursul existenței sale a desfășurat activități

comerciale cu societatea parte vătămată SC C. SA, relațiile comerciale dintre

cele două societăți înscriindu-se în parametri normali.

La data de 29 martie 2006,

inculpații au încheiat cu SC C. SA contractul de ipotecă autentificat, prin

care în calitate de garanți ipotecari - persoane fizice, garantau cu ipotecă

asupra unor bunuri imobile, executarea obligației de plată a unor produse, asumată

de SC V.R. SRL. printr-un contract de vânzare-cumpărare, până la concurența

valorii de 200.000 lei, după cum urmează: ipotecă rang I asupra casei de

locuit; ipotecă rang I asupra unei anexe gospodărești; ipotecă rang I asupra

terenului în suprafață de 671,20 mp pe care se află amplasate construcțiile de

mai sus, având nr. cadastral 83, înscris în C.F., conform încheierii de

intabulare din 25 mai 2000.

În contract,

imobilele au fost individualizare - ca mod de dobândire, astfel: casa de locuit

și anexa gospodărească, prin edificare cu aport egal a soților Roman, în timpul

căsătoriei, conform autorizațiilor din 16 august 1996 și din 24 februarie 2002;

terenul, prin cumpărare în timpul căsătoriei conform contractului din 24 iulie 1996.

Această ipoteca a

fost înscrisă în cartea funciară în favoarea SC C. SA, iar în anul 2007, la

cererea societății creditoare, Biroul de carte.

Funciară a radiat

ipoteca, astfel cum rezultă din încheierea din 23 martie 2007.

S-a mai reținut că la

data de 09 mai 2007, inculpații, în calitate de reprezentanți legali ai SC V.R.

SRL. și de distribuitori au încheiat cu SC C. SA, în calitate de furnizor,

contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. Z 103, pe durata cuprinsă între

01 iunie 2007 - 31 mai 2008. în temeiul acestui contract SC C. SA se obliga să

vândă distribuitorului produse ale firmei SC C. SA în cantitățile și la

prețurile prevăzute în anexele 2 și 3 ale contractului în condițiile în care SC

V.R. SRL constituia o garanție (ipotecă) pentru produsele ce urmau să fie

livrate de către SC C. SA, societatea distribuitoare urmând să achite în

termenul contractual (diferit în contractele cadru ale societății furnizoare,

în funcție de constituirea sau nu a unei ipoteci), prețul bunurilor livrate.

Plata produselor a

fost garantată prin constituirea unei ipoteci, iar angajamentul inculpaților a

făcut obiectul clauzei înscrise la pct. 3.3.3. din contractul de vânzare

cumpărare comercială, unde s-a menționat că valoarea minimă a garanției era de

176.000 lei.

Ca urmare, pentru

garantarea plății mărfurilor pe care SC C. SA urma să le livreze în temeiul

contractului, inculpații au încheiat un contract de garanție, la data de 31

august 2007.

Pentru încheierea

acestui contract, din partea SC C. SA, a fost împuternicit martorul A.C., din

declarația acestuia rezultând că inculpații au dat asigurări că imobilul

ipotecat va fi unul și același din contractul de ipotecă anterior, autentificat

din 29 martie 2006. În declarațiile sale, martorul a mai precizat că dacă ar fi

cunoscut că inculpații intenționează să pună ipotecă asupra unui alt imobil

neînscris în cartea funciară, nu ar fi semnat contractul de garanție

.

Instanța de fond a

reținut că în vederea încheierii contractului de ipotecă, inculpații s-au

prezentat la notarul public I.M. (altul decât notarii care au autentificat

actele anterioare vizând același imobil în derularea activităților comerciale

cu SC C. SA), unde au depus actul prin care au dobândit terenul în proprietate,

autorizația de construcție din 2002 (obținută pentru construcția unui imobil

având destinația de grajd) și o adresă a Primăriei Valea Seacă conform căreia R.V.

figura înscris în registrul agricol cu una casă de locuit construită în anul

2002 în suprafață de 165 mp.

Această adresă nu

avea însă corespondent în realitate (nefiind conformă cu datele din registrul

agricol, registrele de carte funciară sau actele de proprietate ale inculpaților),

din explicațiile furnizate de semnatarii acesteia rezultând că aceste mențiuni

au fost făcute „pe propria răspundere” a soților Roman.

Cu toate acestea,

același primar (decedat în prezent), a eliberat cu un an înainte o adresă care

atesta în mod corect că R.V. figura în registrul agricol cu casă, teren în suprafață

de 671,20 mp și un grajd.

În baza acestor

documente și fără a verifica registrele de carte funciară, notarul I.M. din

municipiul Pașcani a redactat contractul de garanție având următorul

conținut:”Garantarea plății produselor se face prin constituirea garanției în

favoarea societății creditoare asupra următorului imobil proprietatea soților R.

compus din:- una casă de locuit în suprafață de 165 mp, conform adeverinței din

01 august 2007); - suprafața de 672 mp teren grădină.

Construcția a fost

dobândită de către soții Roman prin edificare în anul 2002 în baza autorizației

de construire din 24 aprilie 2002, iar terenul prin cumpărare de la numitul O.I.,

conform contractului de vânzare-cumpărare din 24 iulie 1996 (bun care avea deja

ipotecă în favoarea unui alt creditor, așa cum se va arăta în cele ce urmează).

Este de menționat că

după ce au obținut radierea ipotecii înscrise în anul 2006, în favoarea SC C.

SA, la data de 11 aprilie 2007, inculpații, în calitate de garanți, au acceptat

instituirea unei noi ipoteci asupra aceluiași bun imobil (devenit liber de

sarcini), individualizat în același fel (teren + casă de locuit + anexă

gospodărească) încheind contractul de ipotecă din 11 aprilie 2007 cu Banca T.,

pentru garantarea executării obligațiilor derivând dintr-un contract de credit.

Ipoteca a fost înscrisă în C.F., în favoarea unității bancare prin încheierea din

11 aprilie 2007.

Gajând din nou,

bunurile aflate în proprietatea lor, în favoarea SC C. SA, inculpații au

declarat în contract că „imobilul se afla în circuitul civil și nu avea

sarcini”, ascunzând faptul că terenul era ipotecat în favoarea Băncii T.

(ipotecă care purta și asupra singurei case de locuit existentă pe terenul de

672 mp ca și asupra anexei). În ceea ce privește construcția, este de precizat

că pe această suprafață de teren nu mai există nici o casă de locuit, în

suprafață de 165 mp, autorizația de construire din 2002 fiind emisă pentru

construirea unui grajd. Notarul a mai menționat că „certificatul de sarcini”

atestă inexistența sarcinilor însă din verificările efectuate la O.C.P.I. -

Pașcani a rezultat că cererea de verificare a fost făcută ulterior, la 05

septembrie 2007, asistentul registrator C.M. verificând doar opisele de

transcripțiuni și inscripțiuni unde nu a identificat menționate sarcini. La

data încheierii contractului deci, certificatul de sarcini nu există.

Inculpații au

cunoscut faptul că proprietatea a rămas negrevată prin încheierea acestui

contract, după ce la 21 februarie 2008 Banca T. a cerut radierea ipotecii, astfel

că l-au adus din nou în garanție, asigurând executarea obligațiilor dintr-un

contract de credit încheiat la 05 august 2008 cu Banca C.

În temeiul

contractului de vânzare-cumpărare comercială din , SC C. SA a efectuat livrări

în valoare de 2.913.137 lei, iar SC V.R. SRL a efectuat plăți în valoare de

2.195.890 lei și a efectuat retururi de marfă în valoare de 246.315 lei,

debitul neachitat în prezent având valoarea de 470.932,42 lei, aspect

recunoscut de inculpați.

Conform situației

existente în ceea ce privește plățile efectuate cu ocazia derulării

contractului încheiat cu SC C. SA rezultă că începând cu luna martie 2008 SC

V.R. SRL. a redus simțitor plățile în contul furnizorului.

S-a reținut că la 20

august 2008, inculpata R.E. recunoștea un debit de peste 500.000 lei și în

acest sens a emis către SC C. SA mai multe bilete la ordin, după cum urmează:

la 15 august 2008 a emis un bilet la ordin scadent la 13 octombrie 2008, în

valoare de 85.000 lei; la 15 august 2008 pentru 16 octombrie 2008, în valoare

de 55.000 lei; la 20 iunie 2008 pentru 5 octombrie 2008, în valoare de 99.000

lei. Banca trasă SC B.R. SA - nu a onorat plata biletelor la ordin, motivat de

faptul că prin acest cont, societatea nu a derulat deloc operațiuni, de la data

deschiderii: 28 ianuarie 2008 (fila 112 vol. 1 dosar u.p.).

După primirea

biletelor la ordin și mai înainte de scadența lor, SC C. SA a cerut O.C.P.I.

intabularea contractului de garanție.

Prin încheierea din 01

octombrie 2008 cererea a fost respinsă întrucât exista interdicție de grevare

și înstrăinare în favoarea Băncii C. Astfel, SC C. SA s-a văzut în

imposibilitate de a executa garanția. În plus, nu au fost făcute formalitățile

de publicitate care ar fi asigurat opozabilitatea și dreptul de preferință față

de ceilalți eventuali creditori.

Pentru o mai bună

înțelegere a situației juridice a imobilelor deținute de inculpați, la data

încheierii contractului de garanție imobiliară instituită în favoarea SC C. SA,

instanța de fond a prezentat istoricul acestor proprietăți, cu sarcinile pe

care inculpații le-au instituit asupra lor, și care denotă, fără putință de

tăgadă, intenția acestora de a induce în eroare parte vătămată la momentul

constituirii în favoarea acesteia a ipotecii, accesorie contractului de

vânzare-cumpărare din 2007.

Astfel, în ceea ce

privește terenul în suprafață de 672 mp, asupra căruia inculpații au constituit

ipoteca în favoarea SC C. SA, atât în anul 2006 cât și în anul 2007 (dar și în favoarea

Băncii T. în aprilie 2007), instanța reține că prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 24 iulie 1996 inculpații au cumpărat

suprafața de 672 mp teren în intravilanul satului Topile cu vecinătățile: N -

drum sătesc; S - O.G.; V - G.O.; E - P.M.C. În luna august 1996, au făcut

demersuri pentru obținerea autorizației de construire a unei locuințe, pe acest

teren (parter + etaj). La data de 16 august 1996, inculpatul R.V. a cerut

eliberarea certificatului de urbanism care a fost emis la aceeași dată. La

aceeași dată, 16 august 1996, inculpatul a cerut eliberarea autorizației de

construire pentru locuință - autorizație care a fost eliberată de Primăria com.

Valea Seacă la data de 16 august 1996 cu nr. 19.

Terenul și

construcția au fost intabulate prin încheierea din 23 mai 2000 a Judecătoriei

Pașcani - Biroul de C.F., pentru imobil deschizându-se C.F., nr. cadastral, iar

la data de 10 iulie 2008, Consiliul Județean Iași a emis certificatul de urbanism

pentru extinderea locuinței cu o terasă.

În luna aprilie 2002,

inculpatul R.V. a făcut demersuri pentru obținerea unei autorizații de

construire a unui grajd pe acest teren. La data de 24 aprilie 2002, Primăria

com. Valea Seacă a eliberat autorizația de construire a grajdului (parter -

înălțime max. 4,30 m). Prin încheierea din 22 februarie 2007 a fost notată în C.F.,

autorizația de construire a grajdului din 2002. Construcția nu a fost

intabulată deoarece nu avea documentația cadastrală.

Inculpații mai

figurează în registrele de carte funciară cu alte două imobile, C.F., casă de

locuit + anexă, în suprafață de 249 mp, situate în sat Topile, com. Valea

Seacă, construite în baza autorizației din 1984 și intabulate prin încheierea din

28 iunie 2000 (fila 50 vol. I dosar u.p.) și C.F.: teren în suprafață de 200 mp

pe care se află magazin mixt cu suprafață construită de 172 mp. Terenul a fost

cumpărat de inculpata R.E. la data de 05 octombrie 2006 iar magazinul a fost

edificat în baza autorizației din 20 noiembrie 2006 (fila 53 vol. I. Dosar u.p.).

De-a lungul timpului,

aceste imobile au fost grevate de sarcini, însă la soluționarea cauzei prezintă

relevanță doar succesiunea sarcinilor asupra imobilului format din teren + casă

de locuit + grajdul fără intabulare, purtând nr. cadastral  - C.F. 48. Asupra

acestor imobile s-au instituit sarcini, după cum urmează:

- la 01 august 2000,

20 iulie 2001, 05 iunie 2002 ipoteci în favoarea SC B.P. SA Pașcani - radiate

la 11 august 2004;

- la 23 august 2004,

ipotecă în favoarea SC C. SA radiată la 29 martie 2006;

- la 29 martie 2006,

ipotecă în favoarea SC C. SA - radiată la 23 martie 2007;

- la 11 aprilie 2007,

ipotecă în favoarea SC B.T. SA, radiată la 21 februarie 2008;

- la 06 august 2008,

ipotecă în favoarea Băncii C.

Între aceste ultime

două inscripții ipotecare, inculpații au încheiat contractul de garanție

imobiliară cu societatea parte vătămată. La data încheierii contractului,

inculpații au ascuns faptul că asupra terenului exista deja ipotecă instituită

în favoarea Băncii T. (garanția purtând asupra aceluiași bun, fiind astfel

formală și ineficientă în a acorda creditorului drepturile derivând din

ipotecă, respectiv dreptul de urmărire și preferință), iar în ce privește

construcția au prezentat-o ca fiind casă de locuit, fapt ce a creat părții

vătămate convingerea (cu atât mai mult cu cât era situată pe același teren de 672 mp) că ipoteca poartă asupra acelorași imobile care au constituit obiectul garanției instituite

în favoarea sa în anul 2006.

La încheierea

contractului de garanție, inculpații au declarat că „imobilul nu are sarcini” -

situație ce nu concordă realității.

Instanța de fond,

după o analiză amplă și coroborată a materialului probator administrat în cauză

a reținut că în drept, fapta inculpaților R.E. și R.V., care în calitate de

reprezentanți legali ai SC V.R. SRL Topile și de giranți pentru această

societate, au indus în eroare pe reprezentanții SC C. SA cu prilejul

încheierii, la 31 august 2007, a contractului de garanție imobiliară

autentificat la Biroul Notarilor Publici Asociați I.M. și C.M.O., menit să

garanteze plata produselor livrate de societatea parte vătămată în baza contractului

din 2007, prin aducerea în garanție a unui alt bun imobil decât cel cunoscut de

parte și al unui imobil care era deja grevat în favoarea unei alte persoane, declarând

în fals că acesta nu are sarcini, punând astfel în imposibilitate partea

vătămată să-și recupereze creanța și cauzând acesteia un prejudiciu în valoare

de 470.932,42 lei, eroare fără de care partea vătămată nu ar fi încheiat și

executat contractul de distribuție în condițiile stipulate întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3) C. pen.

Având în vedere că

prejudiciul cauzat părții vătămate se ridică la suma de 470.932,42 lei, fiind

deci mai mare de 200.000 lei, în cauză sunt incidente și dispozițiile alin. (5)

al art. 215 C. pen., fapta inculpaților având consecințe deosebit de grave.

Având în vedere că,

în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpata R.E. a menținut în eroare

pe reprezentanții părții vătămate, cu prilejul executării contractului din 2007,

emițând mai multe bilete la ordin, respectiv: la 15 august 2008 un bilet la

ordin scadent la 13 octombrie 2008, în valoare de 85.000 lei, la 15 august 2008

pentru 16 octombrie 2008, în valoare de 55.000 lei, la 20 iunie 2008 pentru 5

octombrie 2008, în valoare de 99.000 lei, fără ca în cont să aibă disponibil,

astfel încât partea vătămată nu a putut însă să încaseze sumele de bani

înscrise, întrucât banca trasă - SC B.R. SA - nu a onorat plata biletelor la

ordin, motivat de faptul că prin acest cont, societatea inculpaților nu a

derulat deloc operațiuni, de la data deschiderii: 28 ianuarie 2008 (fila 112

vol. 1 dosar u.p.), în sarcina sa a fost reținută forma continuată în comiterea

infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen., cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai reținut că fapta

inculpaților R.E. și R.V., care la data de 31 august 2007 au declarat în fals

în fața notarului public I.M. că terenul în suprafață de 671 mp cu privire la

care se constituia garanția reală imobiliară în favoarea SC C. SA nu are

sarcini (deși fusese ipotecat la 11 aprilie 2007 în favoarea Băncii T., cu

notarea interdicției de grevare sau înstrăinare în favoarea altei persoane),

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev.

de art. 292 C. pen.

Având în vedere data

comiterii infracțiunilor și împrejurarea că inculpații nu au fost condamnați

definitiv pentru nici una dintre faptele pentru care au fost găsiți vinovați,

în cauză s-a făcut aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de

infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

Referitor la latura

civilă a cauzei, instanța a reținut că antrenarea răspunderii civile a inculpaților

poate avea loc doar potrivit art. 998 și urm. C. civ., art. 14 și art. 346 C.

proc. pen.

Instanța a reținut că

partea vătămată SC C. SA s-a constituit parte civilă în cauză, cu suma de

470.932, 42 lei cu dobânda legală aferentă, reprezentând contravaloarea

produselor livrate SC V.R. SRL Topile și neachitate de către aceasta,

prejudiciu ce a fost recunoscut de către inculpați.

În cauză s-a dispus

introducerea SC V.R. SRL Topile în calitate de parte responsabilă civilmente.

Instanța a constatat

totodată, că față de SC V.R. SRL Topile s-a declanșat procedura generală de

insolvență, în calitate de administrator judiciar fiind numit Solvens Sprl.

Față de probatoriul

administrat în cauză, instanța, fiind întrunite condițiile răspunderii civile a

inculpaților a admis acțiunea civilă și a obligat în solidar pe inculpații R.E.

și R.E., în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC V.R. SRL Topile,

prin administrator judiciar Solvens Sprl la plata în favoarea părții civile SC

C. SA a sumei de 470.932,42 lei la care se va adaugă dobânda legală până la

achitarea integrală a debitului.

În baza disp. art. 347

C. proc. pen., instanța a dispus desființarea contractului de garanție

imobiliară autentificat din 31 august 2007 la Biroul Notarilor Publici I.M. și C.M.O., care conține mențiunile false făcute de

inculpații R.E. și R.V.

În termenul prevăzut

de art. 363 C. proc. pen. hotărârea primei instanței a fost apelată de

inculpații R.V. și R.E., fiind criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelurilor

promovate, inculpații au susținut, că prima instanță nu s-a pronunțat odată cu

fondul, asupra unor cereri esențiale făcute de părți și anume cele vizând

validitatea mijloacelor de probă pe care procurorul și-a întemeiat trimiterea

în judecată și care ar fi fost obținute în mod ilegal.

S-a solicitat

admiterea apelurilor promovate, desființarea hotărârii pronunțate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a mai precizat că

prima instanță nu a motivat hotărârea pronunțată, reluând porțiuni din actul de

sesizare și din dosarul de urmărire penală fără a analiza probele ce au fost

administrate în faza cercetării judecătorești.

S-a mai arătat că instanța

de fond a interpretat incorect materialul probator administrat în cauză și a

pronunțat o hotărâre netemeinică.

În susținerea acestei

concluzii, s-a arătat că între SC V.R. SRL și SC C. SA s-au desfășurat relații

comerciale începând cu anul 1995 până în anul 2008 când, problemele economice

apărute au condus la imposibilitatea recuperării unor creanțe de la proprii

debitori.

S-a subliniat că

inculpații nu au urmărit prin nici o activitate desfășurată, inducerea sau

menținerea în eroare a partenerului contractual și nici cauzarea de prejudicii

părții civile.

S-a mai arătat că

depunerea garanției imobiliare nu reprezintă o condiție esențială pentru

încheierea sau executarea contractului comercial din 19 mai 2007 ci reprezintă

o opțiune în scopul obținerii unui termen de plată diferit de cel uzual.

S-a mai susținut că

acest contract comercial a fost semnat doar de inculpata R.E. dar instanța a

reținut că infracțiunea de înșelăciune fiind comisă de ambii inculpați.

Au fost evidențiate

eforturile depuse de inculpați pentru stingerea debitului cauzat părții civile

și lipsa intenției de inducere și menținere în eroare a acesteia.

S-a solicitat

admiterea apelurilor promovate, desființarea sentinței pronunțate și în urma

rejudecării achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune; inculpata R.E. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., iar inculpatul R.V. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Pentru infracțiunea

de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., reținută în sarcina ambilor

inculpați s-a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. c) C. proc. pen. cu motivarea că aceste înserări neconforme cu

realitatea au fost făcute de Notarul I.M. iar inculpații au semnat având

încredere în profesionalismul și buna credință a notarului.

Prin Decizia penală nr.

184 din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de

inculpații R.V. și R.E. împotriva sentinței penale nr. 271 din 25 mai 2011

pronunțată de Tribunalul Iași.

Pentru a decide

astfel, s-a reținut, în esență, că prima instanță, apreciind materialul

probator administrat în cauză a stabilit corect vinovăția inculpaților și a

format o justă încadrare în drept a faptelor comise de aceștia.

De asemenea, instanța

de prim control judiciar a confirmat starea de fapt reținută de instanța de

fond, pe baza materialului probator administrat în cauză, redând în

considerente conținutul acesteia.

S-a apreciat și reținut

că sentința atacată a fost motivată în fapt și în drept că, probele

administrate au fost analizate prin coroborare fără a se da preeminență celor

de la urmărire penală.

S-a mai reținut că

sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, instanța de

fond a manifestat suficientă clemență reținând în favoarea acestora

circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen.,

coroborând astfel pedepsele aplicate sub minimul special prevăzut de lege

pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea lor pentru a se face

aplicarea disp. art. 86

1

C. pen., privind suspendarea sub

supraveghere a executării acestora.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică, în esență, pentru aceleași motive formulate împotriva

hotărârii instanței de fond.

Astfel, criticile

formulate de inculpați vizează, în esență următoarele:

pedepsei complementare prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și

nemotivarea hotărârii în ceea ce privește individualizarea acesteia;

pronunțat asupra cererilor formulate de inculpați privind validitatea

mijloacelor de probă pe care procurorul și-a întemeiat dispoziția de trimitere

în judecată;

obligația de motivare a hotărârilor judecătorești impusă prin art. 6 alin. (1)

din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale;

eronat materialul probator reținându-se o stare de fapt greșită;

inculpaților nu au fost just individualizate în raport cu criteriile legale.

S-a solicitat, în

principal, admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, s-a solicitat achitarea

inculpatului R.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (5) C. pen. cu ocazia încheierii sau a derulării Contractului

de vânzare - cumpărare comercială din 9 mai 2007, în temeiul art. 345 alin. (3)

rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Achitarea inculpatei R.E.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3)

și (5) C. pen. cu ocazia încheierii sau a derulării Contractului de vânzare -

cumpărare comercială din 9 mai 2007, în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art.

11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Achitarea

inculpatului R.V. și a inculpatei R.E. cu privire la săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 292 C. pen., în temeiul art. 345 alin. (3) rap. la art. 11 pct. 2

lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând hotărârea

recurată, actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de

recurs formulate și a cazurilor de casare invocate de recurenții inculpați,

constată că soluția formulată în cauză este legală și temeinică.

Astfel, referitor la

motivul de recurs vizând nemotivarea hotărârii atacate, caz de casare prev. de art.

385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit art. 383 alin.

(1) teza I C. proc. pen., decizia instanței de apel, trebuie să cuprindă în

expunere, temeiurile de fapt și de drept, care au dus, după caz, la respingerea

sau admiterea apelului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia

dintre soluțiile prevăzute în art. 379 pct. 2 C. proc. pen.

Obligația impusă de

lege instanțelor de a-și motiva hotărârile permite instanțelor de control

judiciar de a le verifica.

De aceea, în cazul

lipsei, insuficienței ori obscurității motivării, instanța de recurs, casează

hotărârea întrucât în aceste condiții, obligația de a exercita controlul

judiciar devine imposibil de realizat.

Raportat la

dispozițiile legale menționate se constată că decizia recurată a fost motivată

în fapt și în drept probele administrate au fost analizate atât cele în apărare

cât și cele în acuzare pe baza cărora a fost reținută vinovăția inculpaților,

astfel încât controlul judiciar poate fi exercitat în mod real și efectiv.

Contrar susținerilor

recurenților inculpați, instanța de fond a inserat în considerentele sentinței

împrejurările care au fost avute în vedere la aplicarea pedepsei complementare

a interzicerii unor drepturi având în vedere natura și gravitatea

infracțiunilor săvârșite în consonanță cu jurisprudența C.E.D.O. care opinează asupra

unei aprecieri individuale, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen.

Referitor la cazul de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Înalta

Curte reține următoarele.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârea este

supusă casării atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute

în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe

administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să

garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Cazul de casare

invocat constă așadar, în omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor

cereri esențiale părților, de natură să le garanteze drepturile și să le

influențeze soluția procesului.

Cererile trebuie să

fie însă formulate cu respectarea condițiilor legale, iar instanța să omită a

se pronunța asupra lor sau să le respingă, fără a arăta motivele.

Pentru a opera acest

caz de casare, legea mai pretinde ca cererile esențiale ale părților, de natură

să garanteze drepturile lor, să fie de natură să influențeze soluția

procesului, adică cererea să fie de așa natură încât să se poată aprecia că,

dacă s-ar fi admis, s-ar fi schimbat soluția cauzei.

Or, în cauză, critica

formulată de recurenții inculpați referitoare la faptul că instanța nu s-a

pronunțat cu privire la cererea privind valabilitatea mijloacelor de probă

efectuate, în speță, actele premergătoare, nu răspunde exigențelor impuse de

textul legal invocat.

Contrar susținerilor

formulate în acest sens,instanțele s-au pronunțat cu privire la aceste cereri

motivând în considerente dispoziția de respingere a cererii de restituire a

cauzei la procuror.

Astfel, s-a reținut

că actele premergătoare efectuate de la înregistrarea plângerii penale

promovate de partea civilă SC C. SA - 6 noiembrie 2008 și până la începerea

urmăririi penale reprezintă investigații efectuate de organele de urmărire

penală în vederea verificării existenței sau inexistenței vreuneia din cazurile

prevăzute de art. 10 C. proc. pen. care ar împiedica începerea urmăririi

penale. Aceste acte servesc la luarea hotărârii de a începe sau nu urmărirea

penală și sunt denumite de lege „acte premergătoare”.

Actele premergătoare

sunt acte procedurale „sui generis” având o natură juridică proprie, sunt

efectuate înainte ca procesul penal să fi fost început, însă în scopul

începerii acestuia.

S-a reținut că

vinovăția inculpaților R.V. și R.E. a fost dovedită pe baza probelor

administrate în cursul procesului penal de organele de cercetare ale poliției

și de organul de urmărire penală, iar aceste probe au fost confirmate în faza

cercetării judecătorești la prima instanță, critica formulată fiind neîntemeiată,

solicitarea de restituire a cauzei la prima instanță pentru rejudecare a fost

respinsă.

Referitor la cazul de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta

Curte reține următoarele:

Cazul de casare

invocat de recurenții inculpați implică două cerințe: să se fi comis o eroare

în stabilirea faptelor și această eroare să fie gravă.

Eroarea gravă de fapt

nu poate proveni din îndoiala pe care o provoacă probele administrate, ci ea

trebuie să fie evidentă, să ducă la concluzia că situația de fapt este alta

decât cea reținută de instanța de judecată.

Doctrina a statuat că

există eroare gravă de fapt, ori de câte ori este evidentă stabilirea faptelor

în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au

fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie

prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra

soluției adoptate.

Așadar,există eroare

gravă de fapt atunci când în hotărârea instanței de fond se susține că la dosar

există probe de vinovăție, deși, în realitate, acestea nu există, sau că nu

există probe, deși acestea există.

Astfel, nu orice

eroare asupra faptelor este de natură să atragă aplicarea acestui caz de

casare, ci numai acea eroare care a influențat soluția procesului în sensul sus

arătat.

Din această

perspectivă, cu referire la probatoriul just administrat, analizat și coroborat

în cauză, se constată că nu se verifică incidența cazului de casare invocat de

recurenți (art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.).

Evaluând materialul

probator administrat în cauză, în limitele investirii sale, Înalta Curte

constată că starea de fapt și încadrarea juridică reținute de instanțe precum

și raționamentele de interpretare a probatoriului administrat, folosite în

ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărirea penală și judecata (în

fond și în apel) sunt conforme normelor de drept material, substanțial judicios

aplicate în cauză.

Probele administrate

în cauză au dovedit că inculpații R.E. și R.V., soți la data de 27 iunie 1994

au înregistrat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași SC V.R. SRL, cu sediul

social în satul Topile, comuna Valea-Seacă, județul Iași având ca obiect de

activitate comerțul cu ridicata al băuturilor, firmă la care cei doi soți erau

asociați, inculpatul R.V. îndeplinind și funcția de administrator.

La data de 09 mai 2007

între partea civilă SC C. SA, în calitate de furnizor și SC V.R. SA, în

calitate de distribuitor - reprezentată de R.V. în calitate de administrator și

R.E. în calitate de asociat, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 9

mai 2007 pe durata cuprinsă între 01 iunie 2007-31 mai 2008, având ca obiect

vânzarea de către furnizor și cumpărarea de distribuitor a produselor firmei SC

C. SA în sortimentele, cantitățile și la prețurile prevăzute în anexele la

contract.

Prin același contract

distribuitorul s-a obligat să constituie în favoarea furnizorului o garanție în

valoare minimă de 176.000 lei (anexa 1 din contract pct. 2.3).

Fără constituirea

acestei garanții, contractul nu ar fi fost pus în executare, aspect consemnat

în plângerea penală a părții civile aflată la fila 7 dosar urmărire penală.

La data de 31 august 2007

inculpații R.V. și R.E. s-au prezentat în fața notarului public I.M. din

municipiul Pașcani, împreună cu împuternicitul părții civile A.C. pentru

încheierea și autentificarea unui contract de garanție imobiliară, potrivit

clauzelor consemnate în contractul de vânzare-cumpărare comercială încheiat

între aceleași părți la data de 09 mai 2007.

Pentru constituirea

garanției imobiliare soții R. au depus autorizația de construire din 24 aprilie

2002; contractul de vânzare-cumpărare din 23 iulie 1996 și adeverința din 01

august 2007 emisă de Primăria Valea Seacă, județul Iași.

Cu același prilej,

inculpații R.E. și R.V. au declarat în fața notarului public că imobilele cu

care doresc să constituie garanția, în baza încheierii solicitate, respectiv:

una casă de locuit în suprafață de 165 mp și suprafața de 672 mp teren situat pe teritoriul cadastral al satului Topile, comuna Valea Seacă, județul Iași

nu au sarcini, asigurând totodată pe reprezentantul SC C. SA împotriva oricărei

evicțiuni.

Notarul public I.M.

fără să dețină certificatul de sarcini ori extrasul de carte funciară pentru

imobilele care făceau obiectul contractului de garanție, în aceeași zi a

întocmit și autentificat contractul de garanție din 31 august 2007 în care a

consemnat că: „imobilul este în circuitul civil și nu are sarcini, așa cum

rezultă din certificatul de sarcini emis de Biroul de C.F. Pașcani, atașat la

prezentul contract.

Menționăm că la data

respectivă 31 august 2007 înscrisul acesta nu se află la dosarul notarial iar

eliberarea certificatului de sarcini s-a făcut la data de 05 septembrie 2007

când contractul de garanție era întocmit, autentificat și semnat de ambele

părți în fața notarului de stat.

Din verificările

efectuate la Biroul de C.F. Pașcani rezultă că terenul în suprafață de 671,20 mp, proprietatea inculpaților R.V. și R.E. era prevăzut în C.F., fiind intabulat prin

încheierea din 23 mai 2000.

Acest teren, la data

de 11 aprilie 2007 a fost ipotecat în favoarea Băncii T., potrivit contractului

de ipotecă din 11 aprilie 2007.

Această ipotecă a

fost radiată la data de 21 februarie 2008, dată la care contractul de garanție

imobiliară întocmit de notarul I.M. nu era transmis la C.F., făcând posibil ca

la data de 06 august 2008 să se înscrie pe același teren un drept de ipotecă în

favoarea Băncii C. conform contractului de ipotecă din 05 august 2008.

Important de

subliniat este și faptul că între cele două părți contractante, în perioada

2004-2007 s-au mai derulat activități comerciale având același obiect și

aceleași imobile garanție: teren, casă de locuit+grajd fără intabulare purtând nr.

cadastral C.F., au constituit obiectul garanției.

La încheierea

contractului de garanție imobiliară din data de 31 august 2007 au fost prezenți

ambii inculpați care au asigurat pe reprezentantul părții civile că garanția

poartă asupra acelorași imobile - teren și clădiri, că acestea între timp și-au

mărit valoarea prin îmbunătățirile aduse și că nu sunt grevate de alte sarcini.

În realitate, terenul

în suprafață de 672 mp era ipotecat în favoarea Băncii T. încă din data de 11

aprilie 2007.

Față de această

situație de fapt și de cuantumul prejudiciului cauzat, în valoare de 470.932,42

lei, în mod corect a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și fals în

declarații, prev. de art. 292 C. pen., fapte aflate în concurs real.

În sarcina inculpatei

R.E., s-a reținut în mod corect săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă

continuată, motivat de împrejurarea că la data de 20 iunie 2008 ar fi emis un

bilet la ordin scadent la data de 05 octombrie 2008 pentru suma de 99.000 lei;

la data de 15 august 2008 ar fi emis un bilet la ordin scadent la data de 13

octombrie 2008 în valoare de 85.000 lei, iar la aceeași dată de 15 august 2008

ar fi emis un alt bilet la ordin scadent la data de 16 octombrie 2008 pentru

suma de 55.000 lei.

Banca tras - SC B.R.

SA nu a onorat plata biletelor la ordin, motivat de faptul că prin contul

deschis la data de 28 ianuarie 2008 la această bancă, inculpații nu au derulat

nici o operațiune comercială.

Important de

subliniat este împrejurarea că în același timp SC V.R. SRL avea deschise

conturi la alte două bănci, conturi în care înregistra încasări.

Acest aspect

evidențiază odată în plus intenția directă a inculpaților de a menține în

eroare reprezentanții părții civile și de a le cauza prejudicii însemnate.

Referitor la motivul

de recurs vizând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen. invocat de inculpați, prin prisma considerentelor fiecărui

recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.

Fiind

o parte a activității de aplicare a legii penale, individualizarea judicioasă

nu se poate realiza decât în condițiile și în limitele stabilite de lege, în

raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Individualizarea

judiciară constituie o operațiune prin care pedeapsa trebuie să reflecte

evaluarea coroborată a tuturor elementelor care caracterizează o cauză, în acest

sens fiind necesară examinarea și reținerea aspectelor semnificative din starea

de fapt, instanța trebuind să rețină în mod corect starea de fapt și încadrarea

juridică a pedepselor stabilite într-un cuantum corespunzător cu criteriile

stabilite de art. 72 C. pen.

La

stabilirea modalității de executare și la aplicarea pedepselor trebuie avute în

vedere atât împrejurările în care au fost săvârșite faptele cat și datele care

îl caracterizează pe inculpat, iar referitor la acestea, în raport cu

prevederile art. 72 C. pen., la stabilirea pedepselor, cât și la executarea

lor, instanțele trebuie să ia în considerare atât gradul concret de pericol

social al faptelor săvârșite, cât și datele personale ale inculpatului, dacă nu

cumva acesta nu se confruntă pentru prima dată cu rigorile legii penale, fiind

recidivist, dacă are probleme de sănătate și dacă pedeapsa este de natură a

contribui la realizarea funcțiilor și a scopului acesteia, prevăzute de art. 52

C. pen., respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, prin executarea

pedepsei urmărindu-se formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de

ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, iar executarea

pedepsei să nu cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana

condamnatului.

Prima

instanță dar și instanța de prim control judiciar au manifestat clemență

reținând în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74

lit. a) și 76 lit. c) C. pen., coborându-le pedepsele aplicate mult sub minimul

special și fără aplicarea unui spor de pedeapsă în urma contopirii; de asemenea

s-a dispus ca executarea pedepselor aplicate să fie suspendată sub supraveghere.

În raport de natura

relațiilor sociale lezate, de modul de operare, de urmarea produsă, de poziția

procesuală adoptată de inculpați care în mod constant au încercat să găsească

pe alții vinovați de urmările faptelor comise de ei, se apreciază că nu se

justifică o reindividualizare a pedepselor aplicate și pe cale de consecință

nici a modalității de executare a acestora.

Așa fiind, cum nici

din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea

deciziei atacate, văzând disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații R.V.

și R.E. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pe care o menține ca legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații R.V. și R.E. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de

câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 iunie 2012.