ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1531/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 42/P din 24 februarie 2010, Tribunalul Neamț a condamnat pe inculpatul I.V. ( aflat în prezent în Penitenciarul Bacău, cetățean român, recidivist), pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) teza ultimă C. pen.

A condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) teza ultimă C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. a constatat că infracțiunile sunt în concurs real și în baza art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) și c) teza ultimă C. pen.

În condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 C. pen., au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) teza ultimă C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., constatând prescripția răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (2) C. pen.

În condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) teza ultimă C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a admis acțiunile civile formulate de părțile civile SC „A.I.„ SRL, Piatra-Neamț și Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț și a fost obligat inculpatul M.V. să plătească părții civile SC „A.I." SRL Piatra-Neamț suma de 234.531,78 RON, daune civile contractuale, și părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț suma de 23.243 RON, creanțe fiscale, precum și creanțe fiscale accesorii constând în dobânzi și penalități de întârziere aferente astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. fisc.

A fost respinsă cererea formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț, privind instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului.

Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să achite statului suma 1.500 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț nr. 332/P/2005 din 28 februarie 2007 a fost trimis în judecată inculpatul I.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., art. 84 alin. (1) pct. 2 și 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) C. pen. și art. 290 alin. (1) C. pen.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentința penală nr. 207/P din 1 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamț, inculpatul I.V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 76 din 13 mai 2008, Curtea de Apel Bacău a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în totalitate sentința penală atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, reținând instanța de apel că judecata în fața primei instanțe s-a desfășurat în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat și nu a fost legal citat și nu a fost legal citat și nu a avut posibilitatea să formuleze probe în apărarea sa.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond a dispus audierea inculpatului și a martorilor I.R., R.P. și N.V., stabilind următoarele:

La data de 28 februarie 2002 a fost înființată SC F.I. SRL cu sediul în comuna Tomești, județul Iași de către martorul B.V., cu obiectul de activitate comercializarea mărfurilor.

Întrucât avea probleme financiare, în vara anului 2005 martorul a dat un anunț la mica publicitate, pentru a vinde societatea și în aceste condiții, a fost contactat telefonic de inculpat.

Prin actul adițional din 2 martie 2005, martorul B.V. s-a retras din societate și din funcția de administrator, locul său fiind luat de inculpat, iar sediul societății a fost stabilit în satul Cristești, comuna Holboca, județul Iași. Cu privire la acest ultim aspect, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, a fost depus contractul de comodat, încheiat la data de 2 martie 2005 între martorul N.V. și SC F.I. SRL, reprezentată de inculpat, obiectul contractului constituindu-l comodatul imobilului situat în satul Cristești, comuna Holboca, județul Iași, urmând ca obiectul contractului să aibă destinația de sediu comercial.

În aceeași zi, între cei doi s-a încheiat și contractul de cesiune a părților sociale.

După achiziționarea societății, inculpatul și-a deschis cont curent la B.R.D. Sucursala Iași, depunând specimen de semnătură și ridicând un carnet cu file cec.

În luna martie 2005, martorul R.P. a dat un anunț într-un ziar local, în legătură cu închirierea unui spațiu. În data de 10 martie 2005, martorul a fost căutat de inculpat, care era însoțit de o persoană de sex feminin și, cei doi au încheiat un contract de închiriere pentru un spațiu de 210 mp situat în municipiul Iași, spațiu care a fost folosit o scurtă perioadă de timp de inculpat ca depozit.

În aceeași perioadă, martora B.A., care se afla în Iași și își căuta un loc de muncă, a aflat dintr-un ziar local că SC F.I. SRL angaja agenți comerciali. În aceste condiții, a sunat la numărul de telefon indicat în anunț și a luat legătura cu inculpatul, căruia i-a spus că dorește să fie angajată cu contract de muncă.

La data de 25 martie 2005, inculpatul a înregistrat la I.T.M. Iași contractul individual de muncă nr. X, care atesta faptul că martora era angajata firmei, ca agent de vânzări. Inculpatul i-a precizat martorei că avea obligația de a însoți marfa ridicată de la diverse firme, indicate de el.

În cursul aceleiași luni, martora, I-a contactat pe M.C., reprezentantul SC A.I. SRL Piatra-Neamț, în vederea achiziționării de aparate de aer condiționat. Reprezentantul părții vătămate a fost de acord să intre în relații comerciale cu SC F.I. SRL și în aceste condiții, a livrat 30 de aparate de aer condiționat marca B. BTU, în valoare totală de 20.402,55 RON, întocmindu-se în aceste condiții factura fiscală nr. Y, care a fost achitată integral de beneficiar la data de 12 aprilie 2005, cu fila cec.

Ulterior, reprezentantul părții vătămate a fost din nou contactat de martoră, în vederea continuării colaborării, solicitându-i livrarea de materiale de construcții. M.C. a luat legătura cu inculpatul doar telefonic, aceștia neîntâlnindu-se niciodată.

În perioada 22 - 26 martie 2005, partea vătămată a livrat către SC F.I. SRL mărfuri în valoare totală de 234.531,38 RON, pentru care s-au întocmit facturile fiscale din 22 ianuarie 2005 în valoare de 57.347, 52 RON, din 23 martie 2005 în valoare de 50.685,43 RON, din 25 martie 2005 în valoare de 64.547,02 RON și din 26 martie 2005 în valoare de 61.951,40 RON.

La fiecare livrare a fost prezentă martora B.A., care a lăsat furnizorului patru file cec, respectiv din 18 aprilie 2005, în valoare de 50.685,43 RON, din 22 aprilie 2005, în valoare de 57.347,52 RON, din 23 aprilie 2005, în valoare de 64.547,02 RON și din 5 mai 2005, în valoare de 61.951,40 RON.

Toate filele cec au fost semnate și ștampilate de inculpat, iar restul rubricilor au fost completate de martoră. În momentul în care au fost introduse la bancă pentru decontare, filele cec au fost refuzate integral la plată, întrucât societatea nu avea provizia sau acoperirea necesară plății.

O parte din fierul beton achiziționat de la partea vătămată a fost transportat în București și vândut SC D.P.C. SRL București, prin intermediul SC D.G.I. SRL București, sub prețul de cumpărare. Sumele încasate de la SC D.G.I. SRL București au fost primite în numerar, pe bază de chitanțe.

Martora B.A. a fost cea care s-a ocupat de angajarea unei firme de transport marfă. Din declarația martorului L.G., șoferul care a efectuat mai multe transporturi de marfă pe ruta Piatra-Neamț - București, rezultă că în București, de două ori a fost așteptat de inculpat, care era însoțit de un bărbat și o femeie și care se deplasau cu un autoturism. Aceștia l-au condus la un depozit unde a fost descărcată marfa.

Din verificările efectuate a rezultat că autoturismul a fost radiat din circulație din data de 14 decembrie 2004.

În urma vânzărilor efectuate, inculpatul a realizat venituri pe care nu Ie-a evidențiat în actele contabile și, în acest mod, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, pe care l-a prejudiciat cu suma de 23.243 RON, așa cum rezultă din raportul întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu plângerea și declarațiile reprezentantului părți civile, documentele de transport ale mărfurilor, actele constitutive ale SC F.I. SRL, facturile fiscale ce atestă vânzarea mărfurilor, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat că situația de fapt corespunde realității, însă el avea datorii la un cetățean turc pe care nu le putea achita, iar acesta i-a propus să preia firma cu ajutorul unei alte persoane poreclită D.P. Arată inculpatul că actele au fost întocmite de către D.P., el doar a semnat sub presiunile și amenințările exercitate de acesta.

Ulterior, în fața instanței, inculpatul a arătat că nu a avut intenția să înșele părțile vătămate, B.A. fiind cea care a primit cec-urile, ea s-a ocupat de încheierea relațiilor comerciale, el neavând cunoștință de activitatea desfășurată de martoră.

Reținând că din probele dosarului rezultă vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., reține instanța de fond că din probele administrate nu rezultă că inculpatul a semnat contractul de comodat astfel încât a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., instanța de fond a dispus încetarea procesului penal, față de împlinirea termenului prescripției răspunderii penale.

La individualizarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Considerând întemeiate pretențiile civile formulate de părțile civile, instanța de fond a admis acțiunile civile și a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.

A fost respinsă cererea formulată de Agenția Națională de Administrație Fiscală privind restituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, reținând instanța de fond că nu i se poate înrăutăți inculpatului situația în propria cale de atac.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul I.V. și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice.

În apelul inculpatului este criticată sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că nu se face vinovat de comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, solicitând achitarea.

În subsidiar, a solicitat a nu fi reținute dispozițiile alin. (5) ale art. 215 C. pen., întrucât el nu a avut acces la acte, B.A. fiind cea care a completat filele CEC, a plătit comisioanele și s-a ocupat de toate celelalte activități.

Partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț a solicitat în continuare, luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 96 din 7 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău a admis apelul inculpatului împotriva Sentinței penale nr. 42 din 24 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 1642./103/2007, numai cu privire la omisiunea deducerii perioadei executate.

A dispus desființarea sentinței penale atacate numai sub acest aspect. A reținut cauza spre rejudecare și, pe fond:

A fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de la 22 februarie 2008 la 13 mai 2008.

A fost menținută celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Onorariul în sumă de 300 RON pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelant parte civilă Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanta să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat că apelul inculpatului este întemeiat doar sub aspectul omisiunii instanței de fond de a face aplicarea art. 88 C. pen.

Cu privire la celelalte critici formulate de inculpat, reține instanța de apel, că nu sunt întemeiate, situația de fapt fiind corect stabilită de instanța de fond, iar încadrarea juridică dată faptelor este justă.

Cu privire la apelul declarat de partea civilă, reține instanța de apel că este inadmisibil cât timp partea civilă nu a uzat de calea de atac a apelului în primul ciclu procesual.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul I.V. și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț.

În recursul inculpatului este criticată sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit a fost condamnat, întrucât nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, fapt pentru care solicită achitarea, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul solicită reducerea pedepsei aplicate, motivând că este prea mare în raport de circumstanțele reale și personale ale comiterii faptelor, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În motivele scrise de apel, apărătorul inculpatului a invocat și cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 12, 17 C. proc. pen., pe care însă nu Ie-a dezvoltat, fapt pentru care Înalta Curte nu va supune analizei aceste cazuri de casare.

Recurenta parte civilă solicită, în continuare, aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, arătând că în mod greșit instanța de apel a respins apelul său ca inadmisibil.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost temeinic stabilită de instanța de fond în baza analizei coroborate a întregului ansamblu probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și nemijlocit, în faza de cercetare judecătorească, faptele reținute în sarcina inculpatului au fost just încadrate juridic, în mod corect reținând instanța de fond, că sunt întrunite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Instanța de fond a realizat o analiză judicioasă a tuturor probelor administrate în cauză, stabilind în mod corect, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și, respectiv, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13

1

, art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

Susținerile inculpatului I.V. în sensul că nu este autorul infracțiunilor, că numita B.A. este cea care s-a ocupat de activitatea SC F.I. SRL, sau că a fost amenințat de către numitul D.P., nu sunt reale și în aceIași timp nu au fost probate în nici un mod, fapt pentru care Înalta Curte apreciază că aceste susțineri au fost făcute cu scopul de a i se diminua răspunderea penală sau chiar de a fi exonerat de orice penalitate.

Probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu, că inculpatul I.V. a avut inițiativa infracțională, începând de la preluarea SC F.I. SRL și continuând cu contactarea reprezentantului SC A.I. SRL Piatra-Neamț în vederea derulării unor relații comerciale.

Astfel, martorul B.V. a declarat că inculpatul I.V. s-a prezentat la partea vătămată și a încheiat actul adițional prin care prelua SC F.I. SRL, aspect confirmat și de fratele inculpatului, I.R., însă negat de către inculpat.

De asemenea, martorul R.P. a declarat că a încheiat un contract de asociere cu inculpatul pentru un spațiu de 210 mp, situat în Iași, spațiu care a fost folosit o scurtă perioadă de timp cu destinația de impozit de către inculpat.

La fel, martora B.A. a dat declarații foarte amănunțite în legătură cu activitatea infracțională a inculpatului, arătând că a intrat în legătură cu inculpatul în urma unui anunț în presa locală, modul cum s-a prezentat la partea civilă SC A.I. SRL de unde a ridicat mai multe mărfuri pentru care a înmânat furnizorului file CEC ce au fost semnate și ștampilate de către inculpat, iar restul rubricilor fiind completate de către ea personal.

De asemenea, arată martora că data scadentă a introducerii filelor CEC în bancă a fost comunicată tot de inculpat.

Ca atare, susținerile inculpatului, în sensul că a fost amenințat de către numitul D.P. și determinat să preia SC F.I. SRL sunt nefondate și nu pot determina adoptarea unei situații contrare celei stabilite de instanța de fond.

Rezultă din ansamblul probator administrat în cauză că inculpatul l-a indus în eroare pe reprezentantul părții civile cu ocazia încheierii raporturilor comerciale, cât și pe parcursul derulării acestora, prin crearea unei aparențe de seriozitate și bonitate, după care a emis filele CEC deși cunoștea că nu are provizia necesară.

Inculpatul a comis mai multe acte materiale în baza aceleiași rezoluții infracționale unice cu scopul de a obține un folos material injust prin valorificarea sub prețul real al bunurilor obținute de la partea vătămată.

Afirmațiile inculpatului, în sensul că nu a urmărit să inducă în eroare pe reprezentantul părții civile este infirmată și de faptul că fierul beton achiziționat de la partea civilă a fost transportat în București și revândut imediat către SC D.P. SRL sub prețul pieței și sub prețul de achiziție, împrejurare ce denotă intenția inculpatului de a înșela partea vătămată și de a obține sume mari de bani în mod fraudulos.

Intenția infracțională a inculpatului s-a manifestat din momentul preluării SC F.I. SRL, el premeditând activitatea infracțională, situație ce rezultă și din împrejurarea că a omis evidențierea în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, elemente ce constituie latura obiectivă a infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen.

De altfel, inculpatul a încercat să apară cât mai puțin în centrul activității infracționale, determinând-o pe martora B.A. să se prezinte la sediul părții civile pentru a perfecta relațiile contractuale, aceasta completând și filele CEC ce au fost semnate și ștampilate în prealabil de către inculpat, iar ulterior, omițând să efectueze înregistrarea operațiunilor comerciale, toate aceste împrejurări conducând la concluzia că inculpatul a avut grijă de a lăsa cât mai puține urme ale activității infracționale și de asemenea, că niciodată nu a avut intenția de a desfășura o activitate comercială licită și onestă.

Toate argumentele prezentate determină Înalta Curte să aprecieze că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., soluția de condamnare dispusă de instanța de fond și menținută de instanța de apel fiind legală și temeinică.

Nici celălalt motiv de recurs invocat de inculpat nu este fondat.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată de instanța de fond, în procesul de individualizare a pedepsei avându-se în vedere toate criteriile generale de individualizare juridică prev. de art. 72 C. pen.

Intensa activitate infracțională a inculpatului, concretizată în multitudinea de acte materiale comise, fapt ce a determinat incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la infracțiunea continuată, numărul mare de infracțiuni comise în concurs real, valoarea mare a prejudiciului care nu a fost acoperită până în prezent, sunt împrejurări ce justifică pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit de instanța de fond.

De asemenea, s-a avut în vedere și antecedența penală a inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală, el săvârșind fapta în condițiile art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie, faptul că în prezent este arestat în altă cauză, sunt aspecte ce fac imposibilă reținerea unor circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Numai în acest mod, reține Înalta Curte, poate fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen., privind scopul educativ și coercitiv al pedepsei, în sensul formării unei atitudini corecte în raport cu ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Nici recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț nu este întemeiat.

Astfel, în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibil, apelul declarat de partea civilă cât timp aceasta nu a uzat de calea de atac a apelului în primul ciclu procesual.

Acest ciclu procesual a fost declanșat ca urmare a apelului declarat de inculpat, or, a admite în această situație cererea formulată de partea civilă de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului ar echivala cu înrăutățirea situației în propria cale de atac, fapt ce contravine dispozițiilor art. 385

8

C. proc. pen.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte, urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și de inculpat.

Va constata că inculpatul este arestat în altă cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț și de inculpatul I.V. împotriva Deciziei penale nr. 96 din 7 septembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2011.