ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.09.2015sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Regia Autonoma "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Secretariatul General al Guvernului României, a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - constatarea omisiunii SGG de a răspunde solicitării subscrisei in termenul legal si obligarea paratei SGG sa emită aprobarea pentru vânzarea cotelor parti ale Statului Roman din Complexul Muntenia menționate mai jos, către A., in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, sub sancțiunea plații unor daune cominatorii in cuantum de 1000 RON pe zi de întarziere; - constatarea omisiunii RAAPPS de a răspunde solicitării reclamantei in termenul legal si obligarea paratei RAAPPS, prin RAAPPS Triumf, la: (a) efectuarea operațiunilor si formalităților prealabile vânzării către A. (respectiv stabilirea prețului de vânzare in conformitate cu prevederile art. 6 alin. (2) coroborat cu art. 4 ale O.U.G. nr. 101/2011) a cotelor parti ale Statului Roman din Complexul Muntenia, si anume: (i) Dreptul de proprietate asupra terenului intravilan in suprafața de 10.197 mp, nr. cadastral x; (ii) Dreptul de proprietate asupra biroului/sala jocuri, nr. cadastral x; (iii) Dreptul de proprietate asupra bazinului acoperit si anexe, nr. cadastral x; (iv) Dreptul de coproprietate asupra hotelului/corp garda, nr. cadastral x; (v) Dreptul de proprietate asupra restaurant clădire centrala, nr. cadastral x; (vi) Dreptul de proprietate asupra anexei debarcader, nr. cadastral x; si (b) încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la cele de mai sus, cu A., in termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotărârii, sub sancțiunea plații unor daune cominatorii in cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere;

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1033 din 18 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția tardivității ca neîntemeiată; s-a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Secretariatul General al Guvernului României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1033 din 18 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a declarat recurs. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, invocând dispozițiile art. 20 Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a arătat că este îndeplinită condiția privind interesul legitim privat. Cu privire la netemeinicia hotararii instantei de fond, recurenta a susținut că, în raport cu aprecierea Curtii cum ca "solicitarile reclamantei sunt lipsite de fundament juridic", cererea A. vizeaza cu precadere oportunitatea incheierii actului de vanzare a Complexului Muntenia, avand ca principala consecinta obtinerea unor semnificative sume de bani care se cuvin intimatei RAAPPS (mandatar al Statului Roman) în urma unei atare vanzari, în comparatie cu venitul lunar garantat de catre A.. Referitor la "dreptul discretionar al autoritatilor administrative asupra necesitatii vanzarii sau nu a activelor detinute", a arătat că dreptul reglementat legal nu trebuie exercitat in mod abuziv, iar puterea discretionara nu implica exercitarea dreptului in mod discriminatoriu. În ceea ce priveste argumentul instantei de fond potrivit caruia "in lipsa asumarii de catre cocontractant a obligatiei corelative, o astfel de mentiune este lipsita de efecte juridice." invocă dispozitiile imperative ale art. 1270 Noul C. civ. care prevad expressis verbis in alin. (1) "Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante". Asadar, atunci cand exista dispozitii contractuale si deopotriva norme legale dispozitive in ceea ce priveste un contract, se aplica cu prioritate dispozitiile contractuale, ca fiind legea partilor. De asemenea, in sustinerea celor reiterate supra a redat interpretarea Curtii Constitutionale a Romaniei privind principiul fortei obligatorii a contractului prin Decizia nr. 1531/2011.

Apărările formulate în recurs 4.1 Intimatul-pârât Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa timbrajului; excepția nulității recursului pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului (societate în insolventă, administratorul judiciar este reprezentant, neexistând există la dosar dovada însușirii recursului); excepția nulității recursului, pentru neindicarea vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ. excepția tardivității recursului (data înregistrării recursului fiind 26.01.2021). Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute. 4.2 Intimata-pârâtă RA APPS a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului (societate în insolventă, administratorul judiciar este reprezentant, neexistând la dosar dovada însușirii recursului) și excepția nulității recursului, pentru neindicarea vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ. De asemenea, pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepțiile invocate de intimați. 1.1 În ceea ce privește excepția netimbrării recursului, Înalta Curte constată că la dosarul de recurs se află dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON. 1.2 Referitor la excepția tardivității recursului, instanța de recurs constată că la dosarul de fond se află dovada de comunicare a sentinței recurate, la data de 7 ianuarie 2021, iar la dosarul de recurs se află dovada înregistrării recursului la data de 21 ianuarie 2021, astfel că a fost respectat termenul de 15 zile pentru declararea căii de atac prevăzut de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 1.3 În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, Înalta Curte constată că în ședința publică, la termenul din 19 mai 2022, apărătorul ales al recurentei a depus la dosar dovada confirmării de către administratorul judiciar B. a mandatului dat Cabinetului Individual de avocat C. în vederea reprezentării S.C. A. S.R.L. - în insolvență . 1.4 Referitor la excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-reclamantă privesc greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 101/2011, privind înstrăinarea activelor aflate în proprietatea privată a statului și care din diverse motive au ajuns să greveze bugetul de stat și să nu contribuie la majorarea acestuia, cererea reclamantei, în opinia acesteia, vizând oportunitatea încheierii actului de vânzare cumpărare, precum și încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ., cu trimitere la art. 12.2 din Contractul de asociere în participațiune, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Între Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, în calitate de asociat prim, și S.C. A. S.R.L., în calitate de asociat secund, a fost încheiat pentru o durată de 10 ani Contractul de asociațiune în participațiune nr. x/11.11.2004, în scopul desfășurării în comun a următoarelor activități: - exploatarea în comun a obiectivului Complex "Muntenia", aflat în administrarea RA-APPS, situat în comuna Snagov, pentru desfășurarea de activități hoteliere și de turism; - reabilitarea, modernizarea și dotarea activului Complex "Muntenia" în vederea ridicării gradului de confort și exploatării în condiții de profitabilitate; - realizarea de către S.C. A. S.R.L. a unor lucrări de investiții pentru reabilitatea, modernizarea și dotarea activului, în sumă de 2.130.000 Euro, ce reprezintă sursa de finanțare a lucrărilor de investiții eșalonate e o perioadă de 2 ani, iar primul an de la finalizarea investiției va fi afectat pentru reclamă, publicitate și studii de marketing; - orice alte activitate profitabilă în domeniu. Aportul RA-APPS a constat în folosința activului Complex "Muntenia", iar cel al S.C. A. S.R.L. în suma de 2.130.000 EURO. Ulterior, au fost încheiate două acte adiționale prin care au fost modificate durata contractului, aportul asociaților și venitul minim garantat . Conform afirmațiilor celor două părți, reclamanta și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale asumate. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A. S.R.L. a solicitat constatarea omisiunii pârâtului Secretariatul General al Guvernului și a RA-APPS de a răspunde solicitării formulate de reclamantă în sensul întreprinderii demersurilor în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare a cotelor părți aparținând Statului Român din Complexul Muntenia, precum și obligarea pârâtei RAPPS prin RAPPS Triumf la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere. Temeiul juridic invocat de reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată este reprezentat de art. 6 alin. (2) coroborat cu art. 4 din O.U.G. nr. 101/2011. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate. Instanța de control judiciar amintește că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii, în speță nefiind identificată o astfel de situație. Astfel, Înalta Curte constată că din preambulul O.U.G. nr. 101/2011, invocată de reclamantă drept izvor de drept al pretențiilor sale, rezultă că scopul emiterii actului normativ menționat este acela de a crea un cadru juridic pentru înstrăinarea activelor aflate în proprietatea privată a statului și care, din diverse motive, au ajuns să greveze bugetul și nu să contribuie la majorarea acestuia. Cu alte cuvinte, categoriile de imobile care pot fi înstrăinate în temeiul O.U.G. nr. 101/2011 sunt cele care nu mai prezintă eficiență economică și care constituie, în realitate, o sursă de cheltuieli pentru bugetul de stat. În acord cu opinia primei instanțe, se reține că din maniera în care este redactat textul ordonanței, rezultă cu claritate faptul că autoritățile administrative au un drept de apreciere discreționară asupra necesității vânzării sau nu a activelor, instanța de contencios administrativ neputând statua într-un domeniu rezervat de lege exclusiv autorităților administrative. Așa fiind, Înalta Curte reține cu precădere caracterul facultativ al vânzării activelor aflate în proprietatea privată a statului și care, din diverse motive, au ajuns să greveze bugetul și nu să contribuie la majorarea acestuia, proprietarul fiind cel care decide dacă dorește să vândă sau nu, neexistând o obligație în acest sens, astfel că susținerile recurentei-reclamante în sensul că dreptul reglementat legal nu trebuie exercitat in mod abuziv ori că puterea discretionara nu implica exercitarea dreptului in mod discriminatoriu sunt lipsite de suport, argumentele privind faptul că cererea A. vizeaza cu precadere oportunitatea incheierii actului de vanzare a Complexului Muntenia, de asemenea, neputând fi primite. Dincolo de aceste aspecte, în mod corect a apreciat prima instanță că nici inserarea în cuprinsul acordului de asociere a mențiunii că asociatul secund are dreptul de a cumpăra imobilul nu poate duce la pronunțarea unei soluții contrare celei recurate, întrucât, pe de o parte, reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea contractuală, iar, pe de altă parte, în lipsa asumării de către cocontractant a obligației corelative, o astfel de mențiune este lipsită de efecte juridice, motiv pentru care nu poate fi reținută incidența în cauză a interpretarii Curtii Constitutionale a Romaniei privind principiul fortei obligatorii a contractului prin Decizia nr. 1531/2011, invocată de recurenta-reclamantă. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs, prin care, în realitate, recurenta-reclamantă își manifestă nemulțumirea față de soluția primei instanțe, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepțiile netimbrării și tardivității recursului, excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs și excepția nulității recursului și va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,