ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4074/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.02.2020, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", a formulat cerere în anularea actelor normative emise de Guvernul României prin care a solicitat instanței să constate: nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 854/2000 privind organizarea și funcționarea RAAPPS, cu referire la Anexa 4 prin care se trec unele imobile din domeniul public al statului în domeniul privat al statului; nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 533/2002 cu referire la Anexa 4, prin care se trec unele imobile din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, întrucât nu se respectă dispozițiile art. 6 din Legea nr. 24/2000, nefiind fundamentată și argumentată corespunzător soluția de scoatere din domeniul public a imobilelor; nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 265/2005 cu referire la Anexa 2 prin care se trec unele imobile din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, întrucât nu se respectă dispozițiile art. 6 din Legea nr. 24/2000, nefiind fundamentată și argumentată corespunzător soluția de scoatere din domeniul public a imobilelor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" (R.A. A.P.P.S.) a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, arătând că hotărârile de guvern a căror anulare se solicită în prezenta cauză, se referă la organizarea și funcționarea R.A. A.P.P.S.

Prin încheierea de ședință din 24.03.2021 instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile netimbrării cererii de chemare în judecată, lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, lipsei dovezii calității de reprezentant, lipsei de interes, lipsei calității procesuale active, inadmisibilității și tardivității acțiunii, invocate de pârâtul Guvernul României, pentru motivele arătate în cuprinsul acestei încheieri.

Prin încheierea de ședință din 23.06.2021, instanța a dispus introducerea în cauză a Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în calitate de pârâtă, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 92 din 26 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant, nulității cererii de chemare în judecată și lipsei de interes, invocate de pârâta Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", ca neîntemeiate; a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT", ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII B., susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală, dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, precum cu încălcarea autorității de lucru judecat.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă RAPPS a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului. Excepția nulității recursului a fost invocată și de către intimatul-pârât Guvernul României prin notele scrise, depuse la dosar la data de 02.08.2023.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, excepție invocată de intimata-pârâtă RAPPS prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului reclamantei, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

Așadar, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speță este de observat faptul că, deși a precizat că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinței atacate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care se referă la calitatea redactării hotărârii judecătorești și, mai precis, la o lipsă a motivării sau la o motivare contradictorie sau străină de natura cauzei, Înalta Curte constată că a acesta a invocat formal, recurenta neindicând nici măcar ce ipoteză a acestui motiv de recurs ar fi incidentă.

De asemenea, criticile referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat prin faptul că instanța de fond s-ar fi pronunțat asupra excepțiilor invocate prin încheierea din 24.03.2021, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs formulată în cauză, în ceea de privește incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele prezentate nu se încadrează în motivul de casare invocat, recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanța fondului încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

În aceste condiții, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a invocat veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolul de Stat" prin întâmpinare, și va constata nul recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII B. împotriva sentinței civile nr. 92 din 26 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 26 septembrie 2023.