ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2581/2024

Ședința publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 27.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a solicitat:

- să se constate abuzul de drept săvârșit de pârâtă prin refuzul nejustificat al acesteia de a demara procedurile legale în vederea încheierii cu reclamanta a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Municipiul București, Piața Amzei nr. 15 și, ca urmare,

- să se constate răspunderea civilă delictuală a pârâtei;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 3.679,16 euro, reprezentând despăgubiri aferente prejudiciului suferit în perioada aprilie 2022 - prezent, sumă ce se va actualiza până la data pronunțării hotărârii judecătorești;

- obligarea pârâtei să demareze procedurile legale în vederea încheierii cu A. S.R.L. a contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul situat în Municipiul București, Piața Amzei nr. 15, format din 5 camere și dependințe, cu suprafața utilă de 143,27 mp;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 132/17.01.2023, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 986 din 31 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității ca neîntemeiată.

A fost respinsă acțiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, după rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 54 din Constituție, art. 14 alin. (1), art. 15 și art. 1357 din C. civ., art. 1 alin. (2) și art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 60/2005, art. 1, art. 3 alin. (1) și art. 5 din O.U.G. nr. 101/2011 și dispozițiilor H.G. nr. 484/2022.

A apreciat recurenta că, în speță, se regăsește ipoteza refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, în condițiile în care a fost emisă H.G. nr. 484/2022 prin care imobilul a fost inclus pe lista imobilelor ce vor fi scoase la vânzare de către pârâtă, însă aceasta a refuzat, cu exces de putere și abuz de drept, să pună în aplicare dispozițiile legale, în sensul de a demara procedura de încheiere a contractului de vânzare a imobilului.

A mai arătat recurenta că, în speță, sunt întrunite condițiile privind angajarea răspunderii intimatei-pârâte pentru prejudiciul cauzat. Astfel, prin refuzul nejustificat de a demara procedura de vânzare a imobilului, intimata-pârâtă a produs recurentei un prejudiciu începând cu data emiterii H.G. nr. 484/2022, prejudiciu constând în suma achitată cu titlu de chirie, astfel că aceasta este obligată să-l repare, în temeiul art. 1357 din C. civ.

Recurenta a susținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru demararea procedurii privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar intimata refuză, cu rea-credință, să pună în aplicare dispozițiile unei hotărâri de guvern ce reglementează aplicabilitatea O.U.G. nr. 101/2011.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

La termenul de judecată din 16 mai 2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, având în vedere împrejurarea că în memoriul de recurs se regăsesc critici care pot fi subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se constate abuzul de drept săvârșit de pârâta Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat prin refuzul nejustificat al acesteia de a demara procedurile legale în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare și, ca urmare, să se constate răspunderea civilă delictuală a pârâtei, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.679,16 euro, reprezentând despăgubiri, obligarea pârâtei să demareze procedurile legale în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Municipiul București, Piața Amzei nr. 15.

Soluționând cauza, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța a interpretat și a aplicat greșit cadrul normativ incident în speță raportat la situația de fapt stabilită.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Față de cele constatate, Înalta Curte reține că în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Preliminar, Înalta Curte observă că imobilul aparține domeniului privat al statului, aspect care ar fi atras competența de soluționare a instanței civile, dar această chestiune nu poate fi ridicată pentru prima dată în calea de atac.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a susțint că, în speță, se regăsește ipoteza refuzului nejustificat de a soluționa o cerere, în condițiile în care a fost emisă H.G. nr. 484/2022 prin care imobilul a fost inclus pe lista imobilelor ce vor fi scoase la vânzare de către intimata-pârâtă, însă aceasta a refuzat, cu exces de putere și abuz de drept, să pună în aplicare dispozițiile legale, în sensul de a demara procedura de încheiere a contractului de vânzare a imobilului.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 101/2011: "Imobilele, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", denumită în continuare R.A.-A.P.P.S., respectiv imobilele proprietatea R.A.-A.P.P.S., care au situația juridică clarificată și nu sunt grevate de sarcini, pot fi vândute potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență."

Prin H.G. nr. 484 din 6 aprilie 2022, a fost completată Anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru reglementarea situației juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situații speciale, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 30 noiembrie 2011, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, fiind inclus și apartamentul nr. x, str. x, București.

Analizând dispozițiile legale aplicabile speței, Înalta Curte constată că refuzul autorității nu este nejustificat, în condițiile în care aceasta nu avea obligația de a proceda, imediat după apariția H.G. nr. 484/2022 la inițierea procedurii de vânzare a tuturor imobilelor cuprinse în lista din acel act.

Astfel, modalitatea de reglementare cuprinsă în art. 1 din O.U.G. nr. 101/2011 redat anterior este că imobilele pot fi vândute, aspect care duce la concluzia că intimatei-pârâte i s-a conferit un drept de apreciere în ceea ce privește vânzarea imobilelor în discuție, cel puțin sub aspectul stabilirii ordinii de vânzare și al alegerii momentului oportun pentru înstrăinarea fiecărui imobil.

Totodată, astfel cum a remarcat în mod corect instanța de fond, interesul recurentei-reclamante de a solicita obligarea intimatei la derularea procedurii de vânzare a imobilului apare ca fiind cel puțin discutabil, în condițiile în care una dintre condițiile stabilite de art. 3 din O.U.G. nr. 101/2011 pentru a putea participa la licitația de vânzare este aceea ca participantul să nu aibă "datorii față de R.A. - A.P.P.S. înregistrate în evidențele contabile ale regiei la data înscrierii la licitație."

Or, între părți există litigiul care face obiectul dosarului nr. x/2022 soluționat în primă instanță de Judecătoria Sectorului 1 București prin care a fost obligată recurenta-reclamantă la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru demararea procedurii privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar intimata refuză, cu rea-credință, să pună în aplicare dispozițiile unei hotărâri de guvern ce reglementează aplicabilitatea O.U.G. nr. 101/2011.

În acest context, soluția asupra capetelor de cerere accesorii este determinată de soluția asupra cererii de constatare a existenței refuzului nejustificat de soluționare a cererii, astfel că sunt nefondate și susținerile recurentei privind întrunirea condițiilor în ceea ce privește angajarea răspunderii intimatei-pârâte pentru prejudiciul cauzat.

În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 986 din 31 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 986 din 31 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.