ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1382/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiul București la restituirea prețului de piață al imobilului situat în str. x, în suprafață utilă de 76,88 mp și 46,30 mp teren sub construcție, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la restituirea prețului în cuantum de 11.392.159 RON vechi, respectiv 1.139,21 RON actualizat, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. x/18.12.1996. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului să achite diferența dintre prețul plătit și valoarea de circulație a imobilului situat în București, str. x, în suprafață utilă de 76,88 mp și 46,30 mp teren sub construcție, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În drept a invocat prevederile art. 1336, art. 1337, art. 1341, art. 1344 vechiul C. civ. și dispozițiile art. 45, art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 447 din 31 ianuarie 2019, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 749 din 11 mai 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiul București. A obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 37.655 RON cu titlu de preț actualizat, plătit de autorul B. în contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18 decembrie 1996 pentru apartamentul situat în București. A respins pentru rest cererea ca neîntemeiată și a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțial onorariu expert.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 588 A din 18 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice și de apelanții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentați de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 588 A din 18 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât invocă greșita aplicare în cauză de către instanța de apel a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziții derogatorii de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1695 C. civ. Susține și că în speță nu este îndeplinită condiția reglementată de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 pentru a opera dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, având în vedere faptul că autorul intimatului-reclamant nu a respectat prevederile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 18 decembrie 1996, fiind cumpărător de rea-credință, astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 75 din 6 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2005, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 18 decembrie 1996 încheiat de autorul intimatului-reclamant cu Primăria Municipiului București, prin mandatar Herăstrău Nord S.A., ca efect al încălcării dispozițiilor art. 9 raportat la art. 1 din Legea nr. 112/1995. Mai susține recurentul-pârât că nici o eventuală interpretare decurgând din practica judecătorească privitoare la întemeierea obligației de plată pe dispozițiile din materia răspunderii vânzătorului pentru evicțiune nu este justă întrucât obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe efectul nulității actelor juridice și pe regula îmbogățirii fără justă cauză, caz în care răspunderea ar reveni Municipiului București, în calitatea sa de vânzător, și nu Ministerului Finanțelor, care nu a avut calitatea de parte contractantă și căruia nu îi revine obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul. Invocă și faptul că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme de procedură, care să acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor. Acest text de lege determină doar sursa de restituire a sumelor de natura celor solicitate în cauză, fără a stabili un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite la restituirea prețului actualizat și Ministerul Finanțelor, în calitatea sa de administrator al fondului cu această destinație. Prevederile art. 1337 vechiul C. civ. privitoare la răspunderea vânzătorului pentru evicțiune nu pot fi înlăturate prin nicio dispoziție specială contrară, fiind deplin aplicabile în cauză. Anularea contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, de natură a atrage răspunderea contractuală pentru evicțiune a vânzătorului Municipiul București, iar nu a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, neexistând culpa acestuia. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 2 martie 2023, recursul a fost admis în principiu și a fost stabilit termen la 21 septembrie 2023, preschimbat ulterior la 27 septembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților în vederea soluționării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Se reține că, în materia cererilor privind restituirea prețului apartamentului de care chiriașul care a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost evins sau deposedat, prin repunere în situația anterioară ca efect al constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare care constituie titlul său de proprietate, sunt incidente prevederile art. 50 și 50 1 din Legea nr. 10/2001. Prevederile art. 50 alin. (2) și (2) 1 stabilesc modalitatea de despăgubire în mod diferit, după cum au fost sau nu eludate prevederile Legii nr. 112/1995, în sensul acordării prețului actualizat plătit de chiriași, respectiv a prețului de piață al imobilelor. Aceeași distincție rezultă și din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 50 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit cărora "Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare". Din cuprinsul textelor legale menționate se desprinde concluzia că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului plătit pentru acel imobil, în valoare actualizată. În cazul acestui tip de acțiune, în care se solicită restituirea prețului actualizat, calitate procesuală pasivă are Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispune: "Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare’’. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice stă în proces în calitate de pârât în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, această normă fiind cea care îi stabilește explicit obligația de a efectua plata prețului, în cazul promovării cu succes a unei cereri de chemare în judecată cu acest obiect. Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a invocat greșita aplicare în cauză de către instanța de apel a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziții derogatorii de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1695 C. civ. Susține și că în speță nu este îndeplinită condiția reglementată de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 pentru a opera dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, având în vedere faptul că autorul intimatului-reclamant nu a respectat prevederile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fiind cumpărător de rea-credință. Critica formulată nu este fondată. Instanța de apel a realizat o aplicare și interpretare judicioasă a dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în temeiul cărora a concluzionat corect în privința justificării legitimării procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) (prețul actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile) și 2 1 (prețul de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Se instituie, așadar, ex lege, obligația Ministerului Finanțelor Publice de dezdăunare a cumpărătorului pe Legea nr. 112/1995, indiferent de ipoteza legală în care acesta se plasează și, implicit, calitatea procesuală pasivă a acestei instituții în astfel de litigii. Obligația de plată a prețului de piață revine recurentului-pârât în temeiul dispoziției legale anterior menționate, deoarece această obligație nu are la bază raporturile contractuale stabilite între părțile actului juridic perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995, ci voința legiuitorului, care a înțeles să o stabilească în sarcina Ministerului Finanțelor Publice. În aceste circumstanțe, nici principiul relativității efectelor actului juridic nu poate constitui temei pentru reținerea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, din moment ce nu relațiile contractuale stau la baza obligației de restituire a prețului actualizat. Cât privește susținerile recurentului privind lipsa calității sale procesuale pasive în raport de normele de drept comun în materie de evicțiune (art. 1337 și următ. C. civ.), acestea nu pot fi primite, deoarece pârâtul nu a fost chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicțiune potrivit dreptului comun, ca parte contractantă, ceea ce nici nu este, ci în temeiul legii speciale, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Prin derogare de la dreptul comun, modalitatea și condițiile de despăgubire a persoanelor care au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt reglementate prin art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Aceste dispoziții ale Legii nr. 10/2001 au caracter special față de dispozițiile de drept comun în materie de evicțiune, prevăzute de art. 1337 și următoarele C. civ. și, ca atare, ele se aplică prioritar, înlăturând de la aplicare normele de drept comun ale C. civ., conform principiului de drept specialia generalibus derogant. Or, față de dispozițiilor legii speciale, aplicabilă în cauză, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, potrivit celor deja arătate. Referitor la natura normei instituită prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta stabilește în mod clar calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, în cererile de restituire a prețului actualizat plătit sau, după caz, a prețului de piață al imobilului. Această dispoziție are caracter procesual și, în raport de considerentele expuse, urmează a se constata că pârâtul Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimare procesuală pasivă în cauză. Neîntemeiată este și critica recurentului în sensul că în speță ar fi incidentă răspunderea contractuală pentru evicțiune a vânzătorului, respectiv Municipiul București, față de pretențiile privind plata prețului actualizat. Înalta Curte reține că recurentul a fost obligat la plata prețului actualizat al imobilului în temeiul art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001. Aceste norme au caracter de drept material și, inserate fiind într-o lege specială, sunt derogatorii de la dreptul comun în ceea ce privește părțile raportului obligațional, ele instituind obligația Ministerului Finanțelor Publice de restituire a prețului actualizat al imobilului. Acest caracter derogatoriu este impus prin efectul principiului general de drept specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la cea generală). De altfel, prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat, în considerente, și cu privire la calitatea procesuală pasivă în cazul unor astfel de litigii, arătându-se în mod explicit că "în ambele modalități de dezdăunare, dreptul de creanță are ca debitor Ministerul Finanțelor Publice". În ceea ce privește critica potrivit căreia nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu s-a constatat culpa acestei instituții, instanța reține că Ministerul Finanțelor Publice justificând legitimare procesuală pasivă în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu interesează existența sau nu a culpei sale ca premisă a atragerii în proces în această calitate. Chiar dacă o astfel de culpă nu se poate reține în persoana Ministerului, calitatea sa de a sta în proces este determinată de dispozițiile legii și atribuțiile sale de gestionar, în numele statului, a fondului constituit în condițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, din care se procedează la restituirea sumelor încasate cu titlu de preț pentru imobilele din categoria celui la care se referă litigiul. Potrivit prevederilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, sumele obținute din vânzarea imobilelor către chiriași se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziția Ministerului Finanțelor și, în mod corespunzător, din același fond, se vor achita, în condițiile legii, sumele de bani reprezentând prețul actualizat sau valoarea de piață a imobilului, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În lumina normelor speciale menționate, este neîndoielnic că Ministerul Finanțelor Publice - ca persoană juridică implicată în gestionarea fondului extrabugetar alimentat din sumele obținute cu titlu de preț de la cumpărători - este instituția avută în vedere de lege pentru efectuarea de plăți către cumpărătorii care au pierdut imobilul. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului formulat sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.