ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2121/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 10 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra imobilului teren, în suprafață de 255 mp, situat în București, str. x, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra construcțiilor existente pe terenul mai sus amintit, în suprafață totală de 91 mp, cu destinația de locuință, compus din 3 camere, baie, bucătărie și hol, prin efectul accesiunii imobiliare, fără cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 5774/04.10.2018, Judecătoria Sectorului 1 București – secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă la 27.11.2018, sub număr unic x/2017.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1187/10.02.2020, Tribunalul București – secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C. și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu aceștia, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins, ca neîntemeiate, atât excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Municipiul București, cât și excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentinței a formulat apel reclamantul A..

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1797A/2020 din 15.12.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 187/10.02.2020 pronunțate de Tribunalul București – secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a recursului exercitată în cauză În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul A. a formulat, în esență, critici prin care a susținut că la pronunțarea hotărârii atacate, instanța de apel a încălcat/aplicat greșit normele de drept material, ce guvernează instituția prescripției achizitive. Astfel, a arătat că atât instanța de fond, cât și instanța de apel neagă efectiv faptul că uzucapiunea este un fapt juridic, posesia îndelungată fiind legiferată tocmai în sensul de a produce efecte juridice, per a contrario, ar însemna că numai cel ce invocă un titlu poate invoca prescripția achizitivă, ceea ce este inadmisibil. A mai criticat soluția instanței de apel sub aspectul unei greșite aprecieri a probatoriului administrat în cauză, precum și în raport de temeiul de drept material aplicabil și anume, sub aspectul interpretării greșite a faptului că posesia exercitată de reclamant este viciată, afectată de discontinuitate. A considerat că instanța de apel a apreciat efectele deciziei nr. R477/2011 ca fiind suficiente în cauză, aspect care, însă, nu se întemeiază pe nici o probă existentă la dosar, situația reală fiind aceea că termenul de 30 de ani necesar a uzucapa este îndeplinit, iar referitor la cea de-a doua condiție, posesia utilă, reclamantul a arătat că a stăpânit acest imobil ca patrimoniu de fapt, a posedat imobilul sub nume de proprietar, în mod neîntrerupt, public si netulburat de nimeni, aspecte confirmate prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei. În acest sens, raționamentul instanței în sensul că posesia invocată este afectată de un viciu, discontinuitate, constituie o încălcare a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1890 C. civ. Pe de altă parte, a susținut că nu poate fi primit raționamentul instanței potrivit căruia "în decizia nr. R477/2011 se reține că a fost întrerupt cursul prescripției ca urmare a respingerii acțiunii în uzucapiune formulate în dosar nr. x/2005". Or, din examinarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 și ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 rezultă că intrarea în vigoare a acestor acte normative nu a determinat nici o modificare esențială asupra cursului posesiilor achizitive începute anterior și a făcut trimitere la decizia nr. 4/2006 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, pe fond, admiterea acțiunii.

Apărările formulate de părți Intimații-pârâți nu au depus întâmpinări.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 8 martie 2022, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, după efectuarea formalităților reglementate de art. 493 alin. (2) C. proc. civ. S-a dispus, totodată, emiterea unei adrese către recurent cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 3.448,6 RON, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată. Prin raportul din 3 iunie 2022 s-a reținut că recurentul nu a dat curs solicitării instanței de a achita taxa de timbru, că a fost respectat termenul legal de exercitare a căii de atac și că aspectele invocate în memoriul de recurs nu se pot subsuma cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a-și exprima poziția procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 3 noiembrie 2022, în complet de filtru, fără citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării recursului, întrucât acesta privește legalitatea învestirii instanței, astfel că nu se pot analiza alte probleme legate de judecarea litigiului dedus spre soluționare înainte de satisfacerea cerinței de achitare a taxei de timbru, reținând următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență." Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea. Prin rezoluția din 8 martie 2022 s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.448,6 RON, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii. Conform actului de procedură aflat la dosarul de recurs, la 9 martie 2022 a fost emisă adresă prin care i s-a pus în vedere recurentului că are obligația de a timbra recursul cu suma de 3.448,6 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, adresa fiind comunicată recurentei la 14. martie 2022, potrivit dovezii de înmânare de la dosar recurs. De asemenea, prin raportul privind admisibilitatea, în principiu, a recursului, s-a reținut că recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că, deși a fost înștiințat cu privire la obligația de a achita taxa judiciară de timbru pentru soluționarea recursului, nu a făcut dovada plății acesteia, reiterându-se în concluziile raportului obligația achitării taxei judiciare de timbru. Raportul a fost comunicat recurentului la 14 iunie 2022, astfel cum rezultă din procesul-verbal de comunicare, aflat la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, recurentul a avut știință despre obligația ce îi incumbă, dar nu a înțeles să timbreze. Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, reținând că cererea de recurs nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul, ca netimbrat.