ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1181/2022

Ședința publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea înregistrată la 20 septembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub dosar nr. x/2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, C., D. și E. au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 148 m.p. situat în București, str. x, prin uzucapiune si joncțiunea posesiilor, conform prevederilor art. 1847 - art. 1890 din C. civ. de la 1864.

Prin sentința civilă nr. 1446 din 10 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 913 din 22 iunie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.

Prin sentința civilă nr. 108F din 22 august 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, prin raportare la valoarea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1665 din 18 septembrie 2018, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, a admis cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, C. și D., E..

A constatat că reclamanții au dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 148 m.p. situat în București, str. x, identificat conform schiței anexă la raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert F. ca reprezentând suprafața delimitată prin punctele 321-322-323- 324-325-326-327-328-329-330-331-12-13-14-15-16-17-18-321.

Împotriva sentinței civile nr. 1665 din 18 septembrie 2018 a Tribunalului București, pârâtul Municipiul București a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la 7 februarie 2020, sub dosar nr. x/2020.

Prin decizia civilă nr. 261A din 16 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 1665 din 18 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 261A din 16 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, pârâtul Municipiul București prin primar general a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecința admiterii apelului formulat de Municipiului București, în sensul schimbării soluției instanței de fond și respingerii cererii reclamanților.

Criticile de nelegalitate aduse hotararii instantei de apel din perspectiva motivului de recurs prevazut de art. 488 alin .1 pct. 8 C. proc. civ. vizeaza in esenta aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 477, art. 646 și art. 680 din C. civ., art. 26 alin. (1) și alin. (36) din Legea nr. 18/1991, precum și art. 25 din Legea nr. 213/1998.

Astfel recurentul susține că instanța de apel a reținut că bunul este abandonat de fostul titular sau acesta nu se poate identifica în accepțiunea C. civ. de la 1864 patrimoniul succesoral, respectiv bunurile fără stăpân trec în proprietatea statului, în ipoteza în care nu există moștenitori legali sau testamentari sau există moștenitori, dar vocația lor succesorală nu se întinde asupra întregii mase succesorale ori din alte motive.

Instanța de apel a apreciat că, în raport cu art. 26 alin. (1) și art. 36 din Legea nr. 18/1991, din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale, reiese că legiuitorul, fără a abroga dispozițiile C. civ., care recunoștea dreptul statului de a prelua moștenirile vacante și bunurile fără stăpân, reglementează și dreptul concurent al unității administrativ-teritoriale de a dobândi în proprietate publică aceste bunuri succesorale, ce provin din moșteniri vacante și bunurile fără stăpân, aparțin domeniului privat al statului sau unității administrativ - teritoriale de a culege aceste moșteniri vacante și cele fără stăpân se integrează domeniului privat.

Astfel, instanța a concluzionat că moștenirea vacantă și bunurile fără stăpân sunt preluate de unitățile administrativ-teritoriale, în domeniul privat al acestora, soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, dată de instanța de fond, este corectă, în condițiile în care terenul, obiect al litigiului, nu se regăsește în titlurile de proprietate ale autorilor reclamanților, municipiul fiind singura entitate juridică ce poate contesta dreptul real imobiliar vizat de reclamanți.

Hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât în cauzele având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune calitatea procesuală pasivă aparține adevăratului proprietar, uzucapiunea reprezentând un mod de dobândire a dreptului de proprietate, dar și sancțiune, împotriva proprietarului nediligent care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat, bunul să se afle în posesia altei persoane, care s-a comportat ca proprietar. Municipiul București nu are calitate de proprietar nediligent pentru a fi sancționat pentru o eventuală pasivitate.

În speță nu se pune problema unei joncțiuni reale a posesiilor, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1.859 și art. 1.860 C. civ., dispoziții pe care instanța le-a interpretat greșit.

5 Apărările formulate:

La 30 iulie 2021 intimații-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat să se constate nulitatea recursului, deoarece cererea de recurs nu este semnată și de primarul general și nu este însoțită de mandatul acordat directorului executiv și consilierului juridic.

La aceeași dată, intimații-pârâți C. și D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate. De asemenea, au solicitat să se admită excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți.

La 7 septembrie 2021 intimații-pârâți au depus răspuns la întâmpinare, prin care au precizat că solicită admiterea excepțiilor de nulitate a recursului și respingerea acestuia ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Prin încheierea din 31 martie 2022 completul de filtru a respins excepțiile de nulitate a recursului, invocate de intimații-reclamanți A. și B..

A admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar general, împotriva deciziei nr. 261A din 16 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la motivele de recuss invocate și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin, 1 pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" indicat, de recurent ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, raportand cele expuse la litigiul pendinte precum si la sustinerea recurentului privind greșita soluționare a excepției procesuale de fond, absolute, peremptorii a lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin primarul general, și că în speță nu se pune problema unei joncțiuni reale a posesiilor, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1.859 și art. 1.860 C. civ., Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva urmatoarelor considerente:

Obiectul acțiunii deduse judecății și asupra căruia au statuat instanțele de fond poartă asupra recunoașterii dreptului de proprietate al reclamanților, ca fiind dobândit prin prescripția achizitivă de 30 ani, exclusiv cu privire la un teren în privința căruia nu există cereri de reconstituire și asupra căruia nu s-a reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea niciunei alte persoane.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea de părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății; în ipoteza moștenirii vacante, legitimarea procesuală pasivă se raportează exclusiv la acea vocație reziduală a statului de a dobândi moștenirile vacante, în absența moștenitorilor legali sau testamentari, în timp ce sfera bunurilor fără stăpân nu este limitată la moștenirile vacante, ci includ și bunurile în privința cărora foștii proprietari s-au desistat voluntar sau nu sunt cunoscuți.

Înalta Curte constată că situația de fapt reținută în cauză și necontestată relevă faptul că în titlurile de proprietate ale autorilor reclamanților nu a fost evidențiată suprafața de teren ce face obiectul prezentei cauze, dar care în fapt a fost inclusă în suprafața totală a terenului care se identifică la adresa poștală str. x, în condițiile în care din probele administrate în cauză a rezultat faptul că imobilul a fost întotdeauna bine delimitat și îngrădit, limitele proprietății nefiind modificate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de apel raportându-se la situația de fapt conturată în cauză pe baza actelor și faptelor juridice translative proprietate care s-au succedat în timp de la momentul dobândirii imobilului de către primul posesor și până la momentul sesizării organului judiciar, în mod corect și legal a constatat că se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 148 mp, care s-a aflat în permanență în curtea imobilului, ale cărui limite nu s-au modificat în timp, dar care nu a figurat în actele de proprietate ale autorilor reclamanților.

Față de această situație, cum sub aspectul regimului juridic al lotului de teren, obiect al uzucapiunii, acesta poate fi asimilat unui bun fără stăpân, instanța de apel în mod legal a constatat că în cauză se pune problema legitimității procesuale a pârâtului Municipiul București în condițiile în care în cauză nu se poate identifica o persoană fizică sau juridică căreia să i se atribuie proprietatea imobilului în litigiu. Este real că din interpretarea dispozițiilor art. 1847 și următoarele și a art. 1890 vechiul C. civ. rezultă că prescripția achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii de sancțiune civilă față de titularul nediligent care a permis ieșirea bunului din patrimoniul său. Dar, in măsura în care, nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ce face obiectul cererii, ori a altor persoane care ar fi interesate în contestarea uzucapiunii sau acesta a decedat și nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă, prin dispozițiile legii, că aparține unitățiilor administrativ - teritoriale, în a cărei rază teritorială se află imobilul, ca titulare ale patrimoniului imobiliar. Ca atare, Înalta Curte reține că legitimare procesuală pasivă a unității administrativ teritoriale nu decurge, în mod arbitrar, din faptul neidentificării unui alt pârât, ci se întemeiază pe dispozițiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, relative la caracterul potențial de bun fără stăpân al terenului în litigiu. Altfel, s-ar putea ajunge, în situația particulară a inexistenței unei persoane care să pretindă un drept de proprietate asupra nemișcătorului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al terenului, la respingerea acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripției achizitive, deși sunt îndeplinite condițiile legale pentru a uzucapa, pe considerentul că unitatea administrativ - teritorială este lipsită de legitimare procesuală pasivă, ceea ce ar echivala cu lipsirea reclamantilor de orice posibilitate de valorificare a dreptului lor, cu atat mai mult cu cât CEDO a retinut existența unui drept protejat de Convenție, rezultat din situații de fapt, cu mare persistență in timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice. Cum art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 statuează că terenurile situate în intravilanul localitățiii care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitoro, trec in proprietatea comunei, orașului sau municipiului, după caz, și în administrarea primăriilor, coroborand aceste dispoziții cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată și actualizată, rezultă că, în cauzeleîin care se pune în discutie dreptul de proprietate al statului cu privire la un astfel de teren, calitate procesuală pasivă are unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se află situat imobilul.

Or, în condițiile în care în evidențele oficiale ale recurentului pârât nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, iar bunul imobil se află pe raza municipiului București operând prezumția că face parte din domeniul privat al unității administrativ - teritoriale, Înalta Curte reține că recurentul pârât Municipiul București este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanților asupra imobilului litigios. Raportat la aceste considerente și având în vedere că nu există o persoană care să revendice drepturi asupra imobilului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al imobilului, unitatea administrativ-teritorială este singura care ar putea ridica pretenții în legatură cu imobilul din litigiu. Din perspectiva celor expuse, și a dispozițiilor legale enunțate, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurentului legate de greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București. În ceea priveste susținerile legate de joncțiunea posesiilor și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1.859 și art. 1.860 C. civ., Înalta Curte reține că și aceste susțineri sunt nefondate în condițiile în care instanța de apel raportat la starea de fapt necontestată a analizat cerințele legale în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în condițiile în care reclamanții au dobândit, pe șirul transmisiunilor reale imobiliare succesive, suprafața de 148 mp de la posesorul anterior. Înalta Curte constată că în examinarea condițiilor privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în mod legal și corect instanța de apel a reținut că "în speța de față nu se pune problema unei uzurpări a stăpânirii imobilului de către reclamanți, aceștia dobândind restul imobilului, format din cele două corpuri de casă și terenul în suprafață de 485 mp prin contractele de vânzare cumpărare perfectate, în privința lotului de teren obiect al litigiului de față, în condițiile în care reclamantii, au început să-l stăpânească în fapt la momentul intrării în posesia imobilului achiziționat, continuând în această manieră stăpânirea materială exercitată sub nume de proprietar de antecesorii lor,,. Cum niciuna din susținerile recurentului pârât nu se circumscriu dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva deciziei nr. 261A din 16 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva deciziei nr. 261A din 16 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2022.