ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2716/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la 14 august 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub dosar nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 6 București, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani și joncțiunea posesiilor asupra imobilului teren în suprafață de 167 mp (din măsurători), situat în București, str. x, și asupra imobilului teren în suprafață de 175 mp (din măsurători) situat în București.

Prin sentința civilă nr. 2778 din 17 aprilie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub dosar nr. x/2018.

Prin încheierea din 27 iunie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a luat act de precizarea făcută de reclamanți în sensul că pârât în cauză este Sectorul 6 ca unitate administrativ-teritorială, prin primar.

Prin sentința civilă nr. 2474 din 5 decembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea astfel cum a fost modificată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Primăria Sectorului 6 București și Municipiul București prin primarul general.

Prin decizia civilă nr. 1789A din 19 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2474 din 5 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, reclamanții A. și B. au declarat recurs.

Prin cererea de recurs, reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei instanței de apel pentru o nouă judecată.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel vizează în esență următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, reclamanții au susținut ca hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privitoare la prescripția achizitivă - art. 1860 și art. 1890 din vechiul C. civ.

Totodată, prin decizia pronunțată, instanța de apel a încălcat prevederile art. 502 și art. 481 C. proc. civ., ce consacră principiul neagravării situației părții în propria cale de atac în condițiile în care instanța de apel a procedat la invalidarea și a condiției utilității posesiei deși nu a fost învestită în mod legal cu o astfel de cerere.

Recurenții-reclamanți apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru recunoașterea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune - posesia asupra terenurilor a fost utilă, neviciată, exercitată în nume de proprietar și, ca în ceea ce de-a doua condiție, posesia a fost exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, având în vedere că prin actele de închidere a rolurilor fiscale "s-a născut o puternică prezumție că la nivelul lunii martie 1987, statul prin unitatea administrativ teritorială, deținea în proprietate cele două loturi de teren".

În raport cu situația de fapt au apreciat că în cauză există o posesie utilă cu privire la terenurile de la nr. 5 și 9 din strada x.

În acest sens au arătat ca exercitarea posesiei este o chestiune de fapt care poate fi probată prin orice mijloc. Din această perspectivă, invocarea de către instanța a unui act administrativ normativ, respectiv Decretul nr. 239/1989, ca standard de probă, apare drept excesivă și inechitabilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții reclamanți au arătat următoarele aspecte:

Astfel, s-a învederat ca au solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate, ca efect al prescripției achizitive (uzucapiune), în temeiul art. 6 alin. (2) și (4) din Noul C. civ., raportate la prevederile art. 1890 din vechiul C. civ., a două loturi de teren situate în București, Strada x, după cum urmează: (a) lot de teren în suprafață de 167 mp situat în București, Strada x nr. 5 și (b) lot de teren în suprafață de 175 mp situat în București, Strada x nr. 9, terenurile nefiind înscrise în cartea funciară astfel cum rezultă din certificatele nr. x/20.12.2016 și nr. y/20.12.2016 emise de BCPI Sector 6.

S-a învederat de recurenții reclamanti că sunt proprietari tabulari asupra lotului de teren în suprafață de 168 mp situat în București Sector 6, Strada x nr. 7 înscris în CF x a UAT Sector 6 București, teren care se învecinează cu cele două loturi de teren menționate mai sus (spre est, pe o lungime de 12,80 m cu iotul de teren situat în Strada x nr. 5, iar spre vest, pe o lungime de 13,09 mp cu lotul de teren situat în str. x), formând un lot unitar în suprafață de aproximativ 510 mp.

În aceeași idee, s-a arătat că cele trei loturi de teren au fost folosite în comun de antecesorii lor, proprietari succesivi ai terenului situat pe Strada x nr. 7 cel puțin începând cu luna aprilie 1987, că intre aprilie 1987 și 06.05.1998, terenurile au fost folosite de foștii proprietari ai lotului de teren din str. x, respectiv C., D., E. și F.. Cu privire la posesia exercitată de autorii lor s-a arătat că aceasta a fost una utilă și neviciată. În tot acest interval de timp, titularii dreptului de proprietate asupra terenului situat în str. x nr. 7au posedat, ca proprietari, terenurile învecinate (str. x și str. x). transmițând această posesie în nume de proprietari împreună cu dreptul de proprietate asupra lotului de teren de la mijloc, și că, în aceste condiții, au solicitat instanței să se constate faptul că se află în situația prevăzută de art. 1860 din vechiul C. civ.:

"Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea obține prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său."

Recurenții reclamanți au mai susținut că au exercitat o posesie utilă și neîntreruptă asupra loturilor de teren reclamate începând cu luna martie 2003. atunci când au dobândit în proprietate o parte din lotul de teren situat în str. x nr. 7prin Contractul de vânzare cumpărare nr. x/03.03.2003 autentificat de notar public G., că la acel moment, au dobândit în posesie întreaga suprafață de teren ce alcătuia loturile de la nr. 5-7-9 de pe Strada x S-a mai menționat că prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/27.08.2007 autentificat de notar public H., au dobândit și restul din dreptul de proprietate asupra terenului situat în str. x.

Recurenții reclamanți au mai învederat în susținerea cererii de recurs că în ceea ce privește terenul de la nr. 9 din Str. x, acesta apare menționat doar în Decretul nr. 239/27.09.1989, însă, anterior apariției acestui act administrativ, în martie 1987 a avut loc închiderea rolului fiscal și ca atare, în aceste condiții prin actele de închidere a rolurilor fiscale s-a născut o puternică prezumție că la nivelul lunii martie 1987, statul, prin unitatea administrativ teritorială, deținea în proprietate cele două loturi de teren, situație în care momentul de la care se socotește posesia autorilor lor este anterior datei de 27.09.1989, fiind îndeplinită astfel în cauză și condiția posesiei neîntrerupte de 30 de ani.

În termen legal, la 13 august 2020, intimata-pârâtă Primăria Sectorului 6 București a, formulând următoarele apărări:

De la data cumpărării imobilului situat în str. x, recurenții-reclamații și-au extins stăpânirea asupra unei suprafețe mai mari de teren, respectiv cele două terenuri învecinate, posedând ca detentori precari, respectivele terenuri din str. x și terenul din str. x. Astfel, recurenții-reclamanți au intrat în posesia terenurilor situate pe str. x și a terenul din str. x, din luna martie 2003, când au cumpărat terenul situat pe str. x.

Instanțele de fond au reținut că anterior reintrării în posesie, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 230 din 21 aprilie 1997 pronunțată în dosarul nr. x/1996 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă și emiterii dispoziției nr. 962/1997 a Primarului Municipiului București, autorii recurenților-reclamanți au stăpânit în fapt terenurile sub nume de proprietar, cel mult începând cu data emiterii Decretului nr. 239/27.09.1989, dar nu mai înainte de data exproprierii celor două imobile învecinate, de la nr. 5 și nr. 9, de la proprietarii inițiali.

Față de tot materialul probator care a fost administrat în cauză, instanța de fond în mod corect a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a putea fi dobândită proprietatea bunului, prin uzucapiunea de lunga durată, deoarece recurenții-reclamanți nu l-au posedat timp de 30 de ani. La 7 septembrie 2020, recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 7 octombrie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1789A din 19 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen la 9 decembrie 2021, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului.

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Criticile de nelegalitate aduse de recurenții reclamanți hotărârii instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a normelor de drept material privitoare la prescripția achizitivă art. 1860 și art. 1890 din vechiul C. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" indicat, de recurenți ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reține că obiectul litigiului pendinte vizează în temeiul art. 1890 vechiul C. civ. dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani și joncțiunea posesiilor asupra imobilului teren în suprafață de 167 mp situat în București, str. x, și asupra imobilului teren în suprafață de 175 mp (din măsurători) situat în București.

Pentru uzucapiunea de 30 de ani, reglementată de art. 1890 C. civ. este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: posesia să fie utilă, propriu-zisă și neviciată; posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.

În ceea ce privește joncțiunea posesiilor invocată de reclamanți, Înalta Curte reține că aceasta vizează unirea posesiei uzucapantului, a posesorului actual cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de către autorul său pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că în raport de obiectul dedus judecații, instanța de apel a reținut în mod legal și corect că principala teză susținută de reclamanți prin cererea dedusă judecății, reiterată și prin motivele de apel, vizează că aceștia și autorii lor, inițial proprietari ai terenului situat în București, str. x prin joncțiunea posesiilor ar fi exercitat posesia asupra terenurilor situate pe str. x și str. x neîntrerupt, continuu, netulburat, public și sub nume de proprietari, începând cu luna aprilie 1987 și până în prezent.

Este real că dobândirea acestui drept real nu poate fi opusă, aleatoriu, oricărei persoane, ci în principiu, numai aceleia care pretinde sau poate pretinde că este deja proprietarul imobilului.

Din această perspectivă și în raport de starea de fapt conturată în cauză instanța de apel în mod legal a reținut că în litigiul pendinte aspectul arătat interesează posibilitatea invocării uzucapiunii prin adăugarea la posesia proprie a reclamanților a posesiei exercitată de autorii acestora în perioada în care imobilele nu se aflau în patrimoniul statului, ci a unor persoane fizice.

Or, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 230 din 21.04.1997 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/1996, definitivă și irevocabilă prin neapelare, a fost admisă acțiunea formulată de F., E., C. și D. în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului București, fiind obligat pârâtul să lase reclamanților menționați, în deplină proprietate și folosință terenul în suprafață de 163,75 mp situat în București, str. x, precum și în condițiile în care această hotărâre a fost pusă în executare prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 962/1997, ulterior având loc și predarea-primirea imobilului în baza proces-verbal încheiat cu D.A.F.I. (conform art. 2 din dispoziție) - la data de 16.10.1997, precum și în condițiile în care ulterior imobilul a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/06.05.1998, de proprietarii recunoscuți prin hotărârea judecătorească către I., căsătorit cu J., care la rândul lor l-au înstrăinat reclamanților, (care în litigiul pendinte invocă posesia neîntreruptă și netulburată exercitată de autori încă din anul 1986), Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile legate de aplicarea greșită a normelor de drept material privitoare la prescripția achizitivă - art. 1860 și art. 1890 din vechiul C. civ., câtă vreme autorii reclamanților au redobândit posesia asupra imobilului situat la nr. 7 prin sentința civilă anterior enunțată.

Or, din această perspectivă și în acest context, Înalta Curte mai constată că în verificarea îndeplinirii condițiilor uzucapiunii de 30 de ani prin joncțiunea posesiilor, în mod legal și corect a reținut instanța de apel că într-adevăr din adresa nr. x/10.03.2017 a P.M.B. - Direcția Juridic rezultă că au existat mai multe litigii privind imobilele din str. x și str. x, respectiv litigiul ce a făcut obiectul dos. nr. 4715/1997, reclamantă fiind K. în ce privește imobilul din str. x; dosarul nr. x/2003 având ca obiect revendicarea a 163,75 mp de către L., și respectiv dosarul nr. x/2004 prin care reclamantul M. a revendicat aceeași suprafață, din str. x.

Prin urmare, în raport de cele expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a normelor de drept material, în condițiile în care în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1890 C. civ..vechi.

Cum niciuna din criticile recurenților reclamanți nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1789A din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1789A din 19 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2021.