ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 884/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la 13 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Sectorul 1 prin Primar și Municipiul București prin Primar General, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin prescripție achizitivă asupra imobilului situat în București. Post-mortem B., nr. 111, compus din teren în suprafață de 209,36 mp și construcție în suprafață de 34 mp.

Hotărârea pronunțată în declinarea de competență Prin sentința civilă nr. 105 din 17 ianuarie 2019, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal Prin sentința civilă nr. 872 din 14 iulie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Sectorul 1 prin Primar și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Municipiul București prin Primar General, ca neîntemeiată. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General și a constatat că a dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 208 mp, situat în București. Post-mortem B., nr. 111, sector 1 și construcției anexă de 18 mp, identificate conform raportului de expertiză efectuat în cauză. A constatat că reclamanta a dobândit prin efectul accesiunii dreptul de proprietate asupra imobilului - construcție locuință corp 1 de 65 mp, situat în București, identificat conform raportului de expertiză efectuat în cauză. Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel pârâtul Municipiul București prin Primar General.

Decizia pronunțată în apel de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 799A din 17 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul.

Recursul exercitat în cauză Decizia de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtul Municipiul București prin Primar General, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul a arătat că hotărârea instanței de apel este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, art. 4 din Legea nr. 213/1998, H.G. nr. 662/1991, O.U.G. nr. 128/1998, O.U.G. nr. 14/2007, art. 85 din Legea nr. 36/1995 și art. 1837 C. civ. de la 1864, statuându-se greșit în privința unei identități între subiectele dreptului substanțial și cele aflate în situația litigioasă. A argumentat că nu poate fi reținută legitimitatea sa procesuală pasivă în lipsa dovezii calității de proprietar cu privire la imobilul în litigiu, pentru a opera sancțiunea prevăzută de art. 1837 C. civ., de dobândire a dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii. Parcurgerea celor două litigii în dosarele nr. x/2006 și nr. y/2015, în care reclamanta s-a judecat cu C., cea de la care a dobândit bunul în anul 1953 în baza unei chitanțe sub semnătură privată, și cu D., considerată succesoarea vânzătoarei, nu este în măsură să confere Municipiului București, în raport de art. 477 C. civ. de la 1864 și art. 25 din Legea nr. 213/1998, calitatea de proprietar al imobilului. Prin decizia atacată s-a realizat o aplicare greșită a acestor din urmă prevederi, instanța de apel statuând că "terenul aparținea ex lege domeniului privat al municipalității". Din perspectiva celor expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată pe excepția lipsei calității procesuale pasive.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru și a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 24 februarie 2022, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată la 14 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Apărările formulate în recurs Intimata reclamantă A. a depus întâmpinare, cu concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, și de menținere a deciziei atacate. A solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de soluționarea căii de atac, respectiv onorariu de avocat în sumă de 1.500 RON dovedit cu chitanță și factură. Prin întâmpinarea formulată, Sectorul 1 prin Primar a apreciat că se impune scoaterea sa din cauză, întrucât prin hotărârea primei instanțe a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, în ce-l privește, iar soluția a dobândit caracter definitiv urmare a neatacării cu apel a dispoziției. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Prin criticile formulate, recurentul pârât a supus controlului de legalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modalitatea în care instanța de apel a apreciat asupra calității sale procesuale pasive în acțiunea având ca obiect uzucapiunea de lungă durată cu referire la terenul în litigiu, despre care afirmă că nu-i aparține și că nu face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale. Înalta Curte constată că obiectul litigiului este reprezentat de recunoașterea dreptului de proprietate al intimatei reclamante A. ca fiind dobândit prin prescripția achizitivă de 30 ani asupra imobilului situat în București. Post-mortem B., nr. 111, compus din teren în suprafață de 209,36 mp și construcție în suprafață de 34 mp. Reclamanta a justificat îndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru invocarea uzucapiunii de lungă durată, arătând și că nu s-a identificat un proprietar al terenului în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. "Calitatea procesuală rezultă din identitatea de părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Din interpretarea acestui text legal, reiese că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății. În ipoteza moștenirii vacante, legitimarea procesuală pasivă se raportează exclusiv la acea vocație reziduală a statului de a dobândi moștenirile vacante, în absența moștenitorilor legali sau testamentari, în timp ce sfera bunurilor fără stăpân nu este limitată la moștenirile vacante, ci includ și bunurile în privința cărora foștii proprietari s-au desistat voluntar ori nu sunt cunoscuți. În speță, s-a stabilit de către instanțele anterioare că reclamanta a parcurs, fără să obțină vreun rezultat, procedura de constatare a uzucapiunii cu privire la terenul în litigiu, împotriva celui pe care îl considera titular al dreptului de proprietate. Astfel, în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, s-a judecat cu pârâta C. (de la care a cumpărat imobilul printr-o chitanță sub semnătură privată în anul 1953), însă acțiunea a fost respinsă pentru lipsa capacității de folosință a acesteia. Demersul judiciar ulterior a fost îndreptat împotriva numitei D. - dosar nr. x/2006 al Judecătoriei sectorului 1 București - și s-a finalizat pe excepția lipsei calității procesuale pasive, în sensul că cererea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană ce nu prezintă legătură cu imobilul în cauză, iar între autoarea pârâtei și persoana cu care s-a încheiat actul sub semnătură privată în anul 1953 este o coincidență de nume. Prezenta instanță notează că în situația în care nu se poate identifica proprietarul imobilului referitor la care s-a invocat prescripția achizitivă, se prezumă că acesta aparține unității administrativ teritoriale în raza căreia se află, prin efectul dispozițiilor art. 477 C. civ. și art. 4 din Legea nr. 213/1998. Astfel, potrivit art. 477 C. civ., "Toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public". Sintagma "domeniu public" cuprinsă în art. 477 C. civ. este explicitată de art. 25 din Legea nr. 213/1998 ca semnificând domeniul privat al statului sau unității administrativ teritoriale. Prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, dispun că domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată. Întrucât în cauză nu s-a dovedit că există alte persoane, fizice sau juridice, care să exhibe un titlu de proprietate cu privire la terenul în litigiu, în mod corect Curtea de Apel a reținut prezumția că imobilul se regăsește în patrimoniul pârâtului, situație față de care acesta justifică legitimare procesuală pasivă. Raportat la cele dispuse în litigiile anterioare demarate în scopul constatării uzucapiunii, nu se poate aprecia că bunul ar face parte dintr-o succesiune vacantă, pentru a se atribui calitate procesuală pasivă Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în virtutea Decretului nr. 111/14.07.1951, H.G. nr. 662/1991 și O.G. nr. 128/1998, potrivit cărora bunurile provenite din succesiuni vacante aparțineau Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nu unității administrativ teritoriale, cum sugerează recurentul în cadrul motivelor de recurs. Așadar, întrucât nu s-a pus problema unei succesiuni vacante, instanța de apel a reținut corect inaplicabilitatea acestor norme. De asemenea, Curtea a mai statuat, întemeiat, că dispozițiile art. 2 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 128/1998 și art. 85 din Legea nr. 36/1995, invocate de recurent în justificarea lipsei calității procesuale pasive, nu au relevanța propusă - Statul ar culege moștenirea rămasă fără succesori - câtă vreme nu există nicio dovadă a faptului că imobilul ar face parte din masa succesorală a unei persoane decedate fără moștenitori. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează a valida raționamentul judiciar al instanței de apel în privința legitimității pârâtului în cererea de constatare a uzucapiunii și a înlătura toate criticile formulate, cu consecința respingerii recursului, ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Raportat la soluția dispusă, recurentul pârât Municipiul București, prin Primar General, este parte căzută în pretenții în planul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate pentru faza procesuală a recursului, respectiv onorariu de avocat în sumă de 1.500 RON, justificat cu factura nr. x/13.04.2022 și chitanța nr. x/13.04.2022, în favoarea intimatei A..