ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 475/2023

Ședința publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 27 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin Primar General, solicitând instanței să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafață de 372 mp situat în București, str. x, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani, conform art. 645, art. 1837 și art. 1860 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1892 din 27 martie 2018, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe; a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General, în favoarea Tribunalului București.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2021, Tribunalul București, secția a IV a civilă a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamantă, a moștenitoarei defunctului reclamant, B..

Prin sentința civilă nr. 414 din 23 martie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată de aceasta prin întâmpinare; a fost admisă cererea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General; s-a constatat că reclamanta a dobândit prin efectul uzucapiunii de lungă durată dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 354 m.p. situat în București, str. x, astfel cum a fost acesta identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert specialitate topografie C. (Anexa nr. 1).

Prin decizia civilă nr. 1513A din 5 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul Municipiul București prin Primar General împotriva sentinței civile nr. 414 din 23 martie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în contradictoriu cu intimata B..

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâtul Municipiul București prin Primar general a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 18 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, art. 4 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care se face referire în considerente la art. 1837 și art. 1890 C. civ., fără a se face dovada că Municipiul București este proprietarul nediligent care a pierdut posesia imobilului în litigiu.

Arată că, atât timp cât nu se face dovada că, la momentul începerii presupusei posesii de către autorii reclamantei, terenul litigios se afla efectiv în patrimoniul Municipiului București pentru ca acesta să fie considerat proprietar nediligent, dispozițiile art. 18 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, precum și art. 4 din Legea nr. 213/1998 nu sunt și nu pot fi incidente în cauză, fiind aplicate greșit cu referire la art. 1837 și art. 1890 C. civ.. Astfel, simplul fapt că se face referire la procesul-verbal nr. x/1926 care vizează terenul în litigiu, situat în prezent în București, str. x, nu este de natură să conducă automat la concluzia apartenenței terenului la domeniul privat al Municipiului București, mai ales că este vorba de o perioadă de aproape 100 de ani în care nu există mențiuni privind un act translativ de proprietate în favoarea recurentului.

Arată că instanța de apel, pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală cu privire la criticile formulate prin motivele de apel, trebuia să stăruie în administrarea de probe care să ateste fără niciun dubiu existența sau neexistența imobilului în domeniul privat al Municipiului București.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecarea apelului Municipiului București.

Prin întâmpinare, intimata B. a invocat excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 noiembrie 2022, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 1513A din 5 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fost fixat termen de judecată la 9 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată în cadrul întâmpinării de intimata B., Înalta Curte constată că aceasta a fost analizată în cadrul procedurii de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., considerându-se că există critici care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., așa cum va rezulta din analiza ce urmează.

Recursul pârâtului Municipiul București prin Primarul general a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se, în esență, aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 18 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, art. 4 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care se face referire în considerente la art. 1837 și art. 1890 C. civ., fără a se face dovada că Municipiul București este proprietarul nediligent care a pierdut posesia imobilului în litigiu.

Verificând decizia prin prisma modalității de aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, în raport de criticile concrete de nelegalitate, încadrabile în motivele de casare prevăzut de pct. 8 a art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul acțiunii deduse judecății asupra căruia au statuat instanțele de fond poartă asupra recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la un teren în suprafață de 372 mp, situat în București, str. x, în privința căruia nu există cereri de reconstituire, ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani.

Se reține că, în cadrul condițiilor generale de exercitare a acțiunii civile, calitatea procesuală pasivă semnifică identitatea între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

Astfel, potrivit art. 36 C. proc. civ.:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Așadar, calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanțial dedus judecății.

Producerea efectului achizitiv de proprietate presupune îndeplinirea celor două condiții specifice prevăzute de art. 1847 și art. 1890 din C. civ. din 1864, incidente în cauză având în vedere momentul începerii posesiei, referitoare la utilitatea posesiei, sub aspectul calităților de a fi continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, precum și la durata de 30 de ani a posesiei exercitate.

Sub aspectul cadrului procesual subiectiv, se reține că, din interpretarea normelor de drept comun anterior enunțate, uzucapiunea trebuie opusă adevăratului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea caracterului de sancțiune civilă al acestui mecanism de constatare a dreptului de proprietate, față de proprietarul nediligent care a permis ieșirea bunului din patrimoniul său.

Ca atare, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între acele persoane care își dispută dreptul în litigiu, poate avea legitimare procesuală pasivă într-o asemenea acțiune în constatare numai persoana care este adevăratul proprietar sau succesorul în drepturi al adevăratului proprietar al bunului.

În cauza pendinte, situația de fapt stabilită de către instanțele fondului, pe baza probatoriului administrat, relevă că terenul în litigiu, în suprafață de 372 mp situat în București, str. x, ca parte a terenului "Dămăroaia", a intrat în proprietatea Primăriei Municipiului București în anul 1926, la 29 octombrie, în baza procesului-verbal înregistrat cu nr. x/926, la dosar neexistând vreo dovadă că această parcelă, în legătură cu care se invocă uzucapiunea, a ieșit din patrimoniul Municipiului București. Din relațiile furnizate de Primăria Sectorului 1 - Direcția Cadastru, Fond Funciar, Patrimoniu și Evidență Electorală rezultă că terenul este evidențiat cadastral din 1986, posesor "Ad. Stat", categoria de folosință "alte terenuri", iar, potrivit adresei emise de DITL Sectorul 1, terenul nu are deschis rol fiscal. Din coroborarea acestor elemente probatorii cu declarația martorului D., care atestă faptul că terenul a fost cultivat de familia intimatei pe parcursul a aproximativ 50 de ani, instanța de apel a concluzionat că terenul de 354 mp ce face obiectul prezentului dosar nu a ieșit niciodată din patrimoniul Municipiului București.

În raport de aceste circumstanțe factuale, ce ies din sfera controlului de legalitate al instanței de recurs, Înalta Curte reține că, în mod corect a concluzionat instanța de apel, în cadrul raționamentului judiciar expus, asupra apartenenței terenului în discuție la domeniul privat al Municipiului București.

Astfel, în mod legal a argumentat instanța de apel faptul că, întrucât imobilul nu face parte dintre bunurile aparținând domeniului public al statului ori unităților administrativ-teritoriale, nefiind enumerat printre bunurile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și nefiind depus la dosar vreun înscris care să ateste apartenența acestuia la domeniul public, sunt incidente dispozițiile art. 4 din aceeași lege.

Așadar, întrucât în evidențele oficiale ale recurentului-pârât și ale celorlalte instituții nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, bunul imobil se află în domeniul privat al Municipiului București, acesta nefiind declarat, conform legii, de utilitate publică și aparținând domeniului public al unității administrativ-teritoriale, iar recurentul pârât Municipiul București nu a demonstrat o situație contrară celor reținute pe parcursul litigiului de instanțele fondului, în legătură cu natura juridică a imobilului în litigiu, se reține că recurentul este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanților asupra imobilului litigios, astfel că este justificată reținerea calității procesuale pasive a acestuia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar general, împotriva deciziei civile nr. 1513A din 5 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 1513A din 5 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2023.