ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 139/2023

Obiectul cereri de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, în data de 11 iulie 2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București Sector 1, Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 București și B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a devenit prin efectul uzucapiunii de peste 30 de ani proprietarul unui teren, iar prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, a devenit și proprietarul construcției edificate pe acest teren. În drept, au fost invocate prevederile art. 492, 1846, 1886, 1890 și urm. C. civ. Prin sentința civilă nr. 2766 din 05 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub dosar nr. x/2017.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin încheierea din 23 iunie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei capacității de folosință a Unității Administrativ-Teritoriale Sector 1 București. Prin cererea precizatoare din 21 septembrie 2017, reclamanta A., a arătat că înțelege să se judece atât cu Municipiul București, cât și cu Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 București, în calitate de pârâți, solicitând citarea, în calitatea de pârât, a Municipiul București, prin primar general. Prin încheierea din 22 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a dispus citarea, în cauză, a Municipiului București, prin primar general. Prin sentința civilă nr. 1073 din 04 mai 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâtul Municipiul București, prin primar general, ca nefondată; a admis în parte cererea formulată de reclamanta C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general; a constatat că reclamanta a dobândit prin efectul uzucapiunii dreptul de proprietate asupra terenului de 503 m.p. și prin efectul accesiunii imobiliare dreptul de proprietate asupra construcțiilor C1 și C2 de pe acesta, situate în București, str. x, sector 1 și a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată. Prin sentința civilă nr. 1073 din 04 mai 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a constatat că C. are calitatea de legatar universal al defunctei A..

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 810 A din 19 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile formulate de apelantul-pârât Municipiul București, prin primar general și de apelanta-reclamantă C. (moștenitoarea defunctei A.), ca nefondate.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 810 A din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs recurentul-pârât Municipiul București, prin primar general, la data de 22 septembrie 2021. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât Municipiul București, prin primar general, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și admiterea apelului, schimbarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii cererii reclamantei în contradictoriu cu Municipiul București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Printr-o primă critică, apreciată de recurentul-pârât ca fiind încadrabilă în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceasta a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6 și art. 25 din Legea nr. 213/1998, art. 26 din Legea nr. 18/1991 și art. 21 din Legea nr. 215/2001, instanța de judecată respingând, în mod greșit, ca nefondat, apelul Municipiului București, reținând, în considerentele hotărârii pronunțate, faptul că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză. Instanța de apel a consemnat că imobilul în litigiu nu s-a aflat în patrimoniul vreunei persoane care să se prevaleze de un act de proprietate, astfel că, în raport de dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, coroborat cu prevederile Legii nr. 213/1998, se prezumă a fi în proprietatea unității administrativ-teritoriale. Pentru a decide astfel, s-au invocat prevederile art. 477 C. civ., coroborate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 213/1998, care prevăd că bunurile fără stăpân aparțin domeniului privat, precum și prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale dreptului de proprietate privată asupra terenurilor dobândite de acestea prin modurile prevăzute de lege. În raport de dispozițiile legale menționate, instanța de apel a apreciat că apartenența terenului în litigiu la domeniul privat al Municipiului București apare pe deplin justificată, considerând soluția primei instanțe, de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, ca fiind corectă, atât timp cât nu există un certificat de vacanță succesorală. În opinia recurentului-pârât, hotărârea instanței de apel este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate atât de dispozițiile art. 1847 și art. 1890 C. civ., precum și a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 213/1998 și a Legii nr. 215/2001, în condițiile în care, așa cum a consemnat și instanța de fond, "uzucapiunea este prevăzută de C. civ. ca o sancțiune pentru proprietarul nediligent care a permis ca imobilul să fie stăpânit de o altă persoana pe tot timpul cerut de lege pentru a prescrie". Or, în speța de față, recurentul-pârât invocă faptul că Municipiul București nu a avut și nu are calitatea de proprietar nediligent al imobilului și nu trebuie să fie sancționat prin constatarea dobândirii de către reclamantă, prin efectul uzucapiunii, a dreptului de proprietate asupra terenului litigios. Susține, în acest sens și că autoarea reclamantei, A., a dobândit acest teren de la numitul D., printr-un înscris sub semnătură privată din data de 23.11.1972, iar în speță, alături de Municipiul București și de Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 București, figurează ca pârât și B., în calitate de unic moștenitor al lui D., care a înstrăinat efectiv terenul litigios în anul 1972. În continuare, susține recurentul-pârât, este adevărat că normele de drept material menționate anterior prevăd că bunurile fară stăpân aparțin domeniului privat al unității administrativ-teritoriale, dar atât timp cât, în speță, obiectul litigiului este reprezentat de un teren dobândit de către autoarea reclamantei, în anul 1972, printr-un act sub semnătură privată, de la o persoană fizică, numitul D., consideră că este indiscutabil că obiectul litigiului de față nu îl reprezintă un bun fără stăpân, care să se afle în proprietatea unității administrativ-teritoriale. Pentru aceste motive, consideră că, în speță, are calitatea de proprietar nediligent, pârâtul persoană fizică, B. și nu Municipiul București. Concluzionând, recurentul a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, sens în care se impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Apărările formulate în cauză În data de 27 octombrie 2021, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1, prin primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca instanța să ia act că prin încheierea din data de 23 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția lipsei capacității sale de folosință, iar această încheiere nu a fost contestată. Față de împrejurarea că cererea de recurs nu este formulată în contradictoriu cu aceasta, solicită menținerea încheierii din data de 23 iunie 2017. În data de 12 noiembrie 2021, intimata-reclamantă C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate. A precizat că instanța de apel a aplicat în mod corect prevederile legale pretins a fi fost încălcate. Astfel, a arătat că, potrivit art. 26 din Legea nr. 18/1991, terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz. De asemenea, după cum reiese din înscrisurile aflate la dosar, nu a fost identificată nicio cerere având ca obiect constituirea, respectiv reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 în privința imobilelor identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză și de asemenea, nu a fost identificată nicio cerere de retrocedare depusă în temeiul Legii nr. 94/2000. În data de 24 noiembrie 2022, intimata-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 București, prin primar, a depus răspuns la întâmpinarea formulată în cauză de intimata-reclamantă C., reiterând aspectele învederate prin întâmpinarea depusă în data de 27 octombrie 2021.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în data de 30 mai 2022, respectiv 31 mai 2022, potrivit dovezilor aflate la dosar, fiind formulat punct de vedere în data de 07 iunie 2022 de către intimata-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 București, prin primar, prin care a menționat că nu are calitatea de parte în dosar, dată fiind încheierea din 23 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017. Prin încheierea din 27 octombrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 810A din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 26 ianuarie 2023, ora 9:00, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, atât prin prisma motivelor de recurs de ordine publică, invocate din oficiu de către Înalta Curte, cât și pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, este fondat, pentru considerentele ce urmează. Cu titlu prealabil, se impune a se menționa că, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamanta inițială, A., a dedus judecății o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil teren, în suprafață de 500 mp (503 mp, potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie, efectuat în cauză), situat în București, str. x. sector 1, prin efectul uzucapiunii de lungă durată, precum și constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul menționat, prin accesiune imobiliară. Acțiunea introductivă a fost inițial formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul București Sector 1, Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 București și B., iar ulterior, prin cererea precizatoare din 21 septembrie 2017, reclamanta a menționat că, în cauză, are calitatea de pârât și Municipiul București, prin primar general. Ca urmare a decesului reclamantei A., acțiunea a fost continuată de C., în calitate de legatar universal a celei dintâi, aspect stabilit prin sentința pronunțată în primă instanță și necontestat de către părți. Față de pârâtul Municipiul București, prin primar general, prin sentința civilă nr. 1073 din 04 mai 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar față de pârâtul B., s-a dispus, prin aceeași sentință, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că soluția instanței de apel este greșită, în ceea ce privește menținerea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, arătând că, pentru ca reclamanta să poată solicita constatarea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, trebuia să facă, mai întâi, dovada că Municipiul București este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu. Se impune, totodată, precizarea că, pentru pronunțarea unei hotărâri legale într-o cauză având ca obiect uzucapiune, este necesar ca reclamantul să justifice, iar instanța de judecată să stabilească, pe baza probelor administrate, persoana sau entitatea care are calitate procesuală pasivă în cauză. 1. În ceea ce privește motivul de casare, de ordine publică, invocat din oficiu, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu existența unor motive contradictorii în considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestuia, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere natura extraordinară a căii de atac a recursului, în care se exercită exclusiv un control de legalitate cu privire la o hotărâre necesar a nu fi afectată de viciul nemotivării sau al motivării contradictorii. În conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., "motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică". Motivarea hotărârii judecătorești este supusă atât exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ca atare, trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar. În acest cadru, Înalta Curte constată că motivarea deciziei recurate, de către instanța de apel, în privința reținerii calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin primar general, este contradictorie și incompletă. În cauză, ca instanță de prim control judiciar, curtea de apel era ținută a verifica, potrivit art. 479 C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și în consecință, a realiza un examen propriu al criticilor apelantului și al apărărilor părților și o "ascultare" reală și efectivă a tuturor elementelor esențiale ce i-au fost supuse verificării. Cu toate că, inițial, în soluționarea apelului principal, declarat de recurentul-pârât împotriva sentinței civil apelate, sub aspectul soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin primar general, instanța de apel a reținut, în mod corect, că "acțiunea civilă formulată de posesorul reclamant, pe acest temei, trebuie îndreptată împotriva vechiului proprietar, care are calitate procesual pasivă în cauză", în continuare, însă, a motivat într-un mod contradictoriu acest aspect litigios. În acest sens, a precizat, pe de o parte, că "terenul în litigiu a fost dobândit prin înscrisul sub semnătură privată din data de 23.11.1972, prin care numitul D. a transmis către A. terenul loc de casă în suprafață de 500 mp situat în str. x, vatra nouă Băneasa ". În profundă contrarietate cu cele reținute anterior, instanța de apel a reținut, pe de altă parte și că "imobilul în litigiu (...) nu s-a aflat în patrimoniul vreunei persoane care să se prevaleze de un act de proprietate". Continuând motivarea contradictorie, curtea de apel, în argumentarea temeiniciei soluției primei instanțe, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin primar general, a mai arătat că, "în raport de dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, coroborate cu prevederile Legii nr. 213/1998, se prezumă a fi proprietatea unității administrativ-teritoriale" și a concluzionat că, "terenul în litigiu, în suprafață de 503 mp, se află în proprietatea unității administrativ-teritoriale Municipiul București, potrivit art. 477 C. civ. de la 1864 coroborat cu art. 25 din Legea nr. 213/1998, care prevede că bunurile fără stăpân aparțin domeniului privat și cu art. 4 din Legea nr. 213/1998 (...)". Ulterior, în motivarea deciziei recurate, curtea de apel revine asupra celor susținute anterior, precizând în mod expres că instanța de apel, "va avea în vedere că imobilul în litigiu a fost dobândit de către numita A. de la numitul D. prin înscrisul sub semnătură privată din data de 23.11.1972". Prin urmare, în mod contradictoriu, în soluționarea apelului formulat de către recurentul-pârât cu privire la soluția primei instanțe, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, instanța de apel reține, în același timp, atât faptul că imobilul în litigiu se afla în proprietatea unei persoane fizice, numitul D., în calitatea sa de vânzător, la data încheierii înscrisului sub semnătură privată din data de 23.11.1972 împreună cu autoarea reclamantei, în calitate de cumpărătoare, cât și faptul că bunul în litigiu nu s-a aflat în patrimoniul vreunei persoane, care să se prevaleze de un act de proprietate, motiv pentru care dreptul de proprietate asupra acestuia "se prezumă" că apaține unității administrativ-teritoriale. După cum se poate observa, statuările instanței de apel nu sunt doar contradictorii, ci sunt și de natură a se exclude reciproc. Procedând astfel, instanța de apel a omis să analizeze, în mod temeinic, materialul probator și ca urmare a acestui fapt, să stabilească într-o manieră logică și coerentă cadrul raportului de drept procesual în cauză, raport determinat de subiectele din raportul de drept material dedus judecății. Se impune a se preciza și că soluționarea excepției referitoare la calitatea procesuală pasivă a celui căruia i se opune prescripția achizitivă trebuie să fie determinată de probele administrate în cauză, precum și de situația juridică a imobilului ce face obiectul litigiului dedus judecății, respectiv dacă proprietarul extratabular ori moștenitorii acestuia sunt cunoscuți, ori ne aflăm în situația unui bun fără stăpân, aparținând unității administrativ-teritoriale, aspecte în privința cărora nu există o motivare corespunzătoare, din partea instanței de apel. Dacă în urma unei temeinice analize și sinteze a probelor câștigate cauzei, se va putea stabili că imobilul în litigiu a făcut obiectul unor acte juridice încheiate succesiv, existența lor pune problema cadrului legal în care pot fi valorificate acestea și exclude pasivitatea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Rămâne instanței de apel, ca instanță de fond, să lămurească împrejurările esențiale de fapt în acest proces, în scopul unei judicioase aplicări a legii substanțiale incidente. 2. În ceea ce privește motivul de casare invocat de către recurentul-pârât, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privitor la aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel: Prin criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține, în esență, că, prin reținerea apartenenței terenului în litigiu la domeniul privat al Municipiului București, instanța de apel a realizat o aplicare greșită a normelor de drept material, reprezentate atât de dispozițiile art. 1847 și art. 1890 C. civ., cât și de dispozițiile Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 213/1998 și a Legii nr. 215/2001. Înalta Curte nu poate exercita controlul de legalitate, prin aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., asupra acestei chestiuni litigioase, ce vizează considerentele hotărării prin care instanța de apel a reținut temeinicia soluției primei instanțe, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât, în lipsa unei motivări corespunzătoare, necontradictorii, din partea instanței de apel, a raționamentului juridic conținut în această afirmație, conform celor relevate anterior. Pentru aceste considerente, se va constata că, în cauză, sunt întrunite cerințele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., acesta va fi admis, iar decizia atacată urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, pentru a se verifica motivele invocate de către recurent privitoare la greșita admitere de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin primar general, raportat la faptul că autoarea reclamantei, A., a dobândit imobilul în litigiu de la numitul D., prin înscrisul sub semnătură privată din data de 23.11.1972, iar în prezenta cauză figurează, în calitate de pârât, B., unicul moștenitor al numitului D.. Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere și celelalte critici ale recurentului-pârât, urmând ca, în rejudecare, instanța de apel să analizeze și să stabilească, în mod complet, situația de fapt și situația de drept aplicabile cauzei. Pentru aceste motive, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 810A din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va fi admis, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel. Relativ la cheltuielile de judecată aferente prezentului recurs, solicitate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual, nu poate dispune asupra acestora, deoarece litigiul nu a fost soluționat pe fond și nu a fost stabilită partea câștigătoare, pentru a se putea aprecia asupra culpei procesuale. Astfel, posibilitatea de acordare a acestor cheltuieli va fi analizată de curtea de apel în ansamblul cheltuielilor judiciare ale cauzei.