ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2144/2025

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, în 11 iulie 2016, sub nr. x/2016*, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Sectorul 1 al Municipiului București, Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 București și B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a devenit, prin efectul uzucapiunii de peste 30 de ani, proprietara terenului în suprafață de 503 mp, situat în București, str. x, iar, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, a devenit și proprietarul construcțiilor edificate pe acest teren.

În drept, au fost invocate prevederile art. 492, art. 1.846, art. 1.886, art. 1.890 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2766 din 05 aprilie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2017.

Prin încheierea din 23 iunie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a Unității Administrativ-Teritoriale Sector 1 București.

Prin cererea precizatoare din 21 septembrie 2017, reclamanta A. a arătat că înțelege să se judece atât cu Municipiul București, cât și cu Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1 București, în calitate de pârâți, solicitând citarea, în calitatea de pârât, a Municipiul București, prin Primar General.

Prin încheierea din 22 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a dispus citarea, în cauză, a Municipiului București, prin Primar General.

Prin sentința nr. 1073 din 04 mai 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, ca nefondată; a admis în parte cererea formulată de reclamanta C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general; a constatat că reclamanta a dobândit prin efectul uzucapiunii dreptul de proprietate asupra terenului de 503 mp și prin efectul accesiunii imobiliare dreptul de proprietate asupra construcțiilor C1 și C2 de pe acesta, situate în București și a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul B., ca nefondată.

Prin decizia nr. 810 A din 19 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelurile formulate de apelantul-pârât Municipiul București, prin Primar General, și de apelanta-reclamantă C. (moștenitoarea defunctei A.), ca nefondate.

Prin decizia nr. 139 din 26 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul pârâtului Municipiul București, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 810A din 19 mai 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o și, pe cale de consecință, a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Prin decizia nr. 1715A din 20 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de Municipiul București, prin Primar General, împotriva sentinței nr. 1073 din 4 mai 2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă; a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de reclamanta C. (moștenitoarea defunctei A.) împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 1715A din 20 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primar General, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 477 C. civ. de la 1864, art. 4 alin. (1), art. 26 alin. (1) și art. 36 din Legea nr. 18/1991, precum și a art. 25 din Legea nr. 213/1998, apreciindu-se în mod eronat că "unitatea administrativ-teritorială prezumtivă proprietară a imobilului este, în speță, Municipiul București, prin Primar General, întrucât terenul în cauză este situat pe raza Municipiului București și nu a putut fi identificat un alt titular al dreptului de proprietate", în condițiile în care nu s-a stabilit fără echivoc caracterul de bun fără stăpân al terenului litigios în suprafață de 503 mp (imobil care a purtat neoficial numărul 8B pe strada x și a primit ulterior numărul 6D pe strada x, sector 1).

Chiar dacă instanța de apel, în rejudecare, reține aspectul că reclamanta C. este continuatoarea în drepturi a reclamantei inițiale, A., justificând, astfel, calitate procesuală activă și că nu există acte autentice cu privire la terenul în litigiu, acest lucru nu înseamnă în mod automat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 477, art. 499 și art. 646 C. civ. de la 1864, din materia bunurilor fără stăpân (care se cuveneau statului prin ocupațiune, ca mod de dobândire) și că astfel ar fi incident art. 36 din Legea nr. 18/1991 (text de lege care stabilește că "bunurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor"), precum și art. 26 din același act normativ (care prevede că "terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau a altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului").

Or, în prezenta cauză nu s-a demonstrat ca bunul în litigiu este unul fără stăpân și nici că este un imobil care, la momentul apariției Legii nr. 18/1991 se afla în administrarea municipiului București (sau a Primăriei municipiului București) pentru a fi incidente dispozițiile C. civ. de la 1864 (art. 477, art. 499 și art. 646), precum și prevederile Legii nr. 18/1991 (art. 4, art. 26 și art. 36), instanța de apel apreciind asupra aplicabilității acestor texte de lege în speță doar în baza unei simple prezumții.

În consecință, atât timp cât nu rezultă în niciun fel și nu se poate stabili fără echivoc faptul că litigiul poartă asupra unui bun fără stăpân, apreciază că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de art. 477, art. 499 și art. 646 C. civ. de la 1864, precum și de prevederile Legii nr. 18/1991 (art. 4, art. 26 și art. 36), soluția pronunțată fiind fundamentată pe o simplă prezumție, Municipiul București neavând în cauză calitatea de proprietar nediligent al terenului litigios și, pe cale de consecință, nici legitimare procesuală pasivă.

În termen legal, Unitatea Administrativ-Teritorială Sector 1, prin Primar, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu mai deține calitatea de parte în cauză, dată fiind soluția pronunțată de către tribunal prin încheierea din 23.06.2017, rămasă definitivă prin neapelare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la 26 noiembrie 2025.

În data de 25.06.2025, intimata-pârâtă Sectorul 1 al Municipiului București a formulat punct de vedere, prin care a solicitat anularea recursului față de aspectul neîncadrării criticilor în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reluând, totodată, și susținerile formulate prin întâmpinare.

În data de 26.06.2025, intimata-reclamantă C. a formulat punct de vedere, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Astfel, invocând doar formal lipsa de incidență a prevederilor art. 477 C. civ. de la 1864, a art. 4 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 36 din Legea nr. 18/1991 și a art. 25 din Legea nr. 213/1998 atunci când afirmă că "nu s-a stabilit, fără echivoc, caracterul de bun fără stăpân al terenului litigios (imobil care a purtat neoficial numărul 8B pe strada x și a primit ulterior numărul 6D pe strada x, sector 1)", recurentul-pârât se rezumă, în realitate, doar la a contesta situația de fapt determinată de instanța de rejudecare, pe baza probatoriului administrat.

Or, în raport cu aceste aspecte, dând eficiență îndrumărilor instanței de casare, care impuneau clarificarea situației juridice a imobilului, în sensul de a se determina dacă bunul s-a aflat în patrimoniul vreunei persoane cunoscute și dacă a făcut obiectul unor acte juridice încheiate succesiv sau dacă este incidentă situația unui bun fără stăpân, ipoteză în care acesta aparține unității administrativ-teritoriale, instanța de apel, devoluând fondul, a reținut, ca efect al interpretării probatoriului, că "nu a fost dovedită deținerea dreptului de proprietate asupra terenului nici de către numitul D., nici de către altă persoană individualizată".

Concluzia instanței anterioare a avut la bază atât identificarea terenului în litigiu pe baza raportului de expertiză topografică întocmit de expert E. în fața primei instanțe, cât și, mai ales, relațiile obținute în urma suplimentării probatoriului cu ocazia rejudecării apelului.

Astfel, luând în considerare, în mod expres, că "au intervenit repetate schimbări ale denumirii străzii și ale numerotării imobilelor", instanța de prim control judiciar a înlăturat motivat neconcordanțele ivite, din această perspectivă, între informațiile rezultate din coroborarea mijloacelor de probă și a tranșat situația juridică a imobilului, constatând, pe această cale, că "imobilul locuit de autoarea reclamantei (A.) este diferit de cel locuit de F. și de cel aparținând lui G. și H., cele din urmă deținând act autentic".

Or, a afirma la acest moment procesual faptul că, "în prezentul litigiu, nu s-a demonstrat că discutăm despre un bun fără stăpân", contrar celor stabilite, în mod expres, în calea de atac anterioară, reprezintă o nesocotire a limitelor în care se poate exercita controlul în casație.

Formulată în acești termeni, susținerea recurentului-pârât nu reclamă, așadar, o aplicare eronată a legii (întrucât nu dezvoltă argumente concrete în acest sens), ci strict o greșită interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, deoarece determinarea cadrului factual în raport cu probele administrate constituie apanajul exclusiv al instanțelor devolutive.

Drept urmare, față de această modalitate de expunere a susținerilor din cadrul memoriului de recurs, se constată că afirmațiile referitoare la greșita stabilire a situației juridice a bunului, ca fiind unul fără stăpân, se sprijină, în realitate, pe argumente care vizează doar maniera de evaluare, alta decât cea propusă de recurentul-pârât, a mijloacelor de probă de către instanța de apel, aspect incompatibil cu exercițiul dreptului la recurs.

În aceste condiții, critica în sensul că "soluția pronunțată este fundamentată pe o simplă prezumție" apare ca fiind formală, ignorând raționamentul juridic al instanței de apel dezvoltat pe baza ansamblului probator administrat în cauză, care a permis, ca urmare a constatării situației de fapt, reținerea expresă a faptului că pârâtul-apelant a dobândit direct în temeiul legii calitatea de proprietar a bunului.

În consecință, aspectele prezentate de recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs (care constituie, în esență, doar o reiterare a susținerilor formulate în apel referitor la lipsa legitimării sale procesuale pasive în cauză) reprezintă doar chestiuni de temeinicie, plasate în afara verificării jurisdicționale din prezenta cale extraordinară de atac.

Astfel fiind, deși a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât nu a formulat critici subsumabile cazului de recurs invocat, partea exprimându-și nemulțumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză și la eficiența recunoscută acestora de către instanța de rejudecare.

Prin urmare, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul nu conține critici care să poată fi subsumate motivelor de casare prevăzute de lege, astfel încât, în cauză, devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul București, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 1715 A din data de 20 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul București, prin Primar General, împotriva deciziei nr. 1715 A din data de 20 decembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2025.