ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1309/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub nr. x/2017 la 24 august 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primar General, Consiliul Local al Sectorului 1 București și B., solicitând:

La 13 noiembrie 2017, reclamantul a indicat valoarea terenului de 255 m.p., a terenului de 44 m.p. și a construcțiilor edificate pe teren.

În drept, au fost invocate prevederile art. 480, art. 492, art. 669 și urm., art. 1837, art. 1846 și urm., art. 1890 C. civ., art. 1050 și urm., art. 980 și urm. C. proc. civ.

La 2 februarie 2018, pârâtul Municipiul București prin Primarul General a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La 2 februarie 2018, pârâtul Consiliul Local al Sectorului 1 București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității sale procesuale de folosință, excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La 15 februarie 2018, reclamantul a depus cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat să se constate că a dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra imobilului construcție edificat pe terenul în suprafață de 299 m.p. situat în București, str. x, compus din următoarele corpuri de clădire: C1 - locuință, compusă din 2 camere și o bucătărie, în suprafață totală de 32,55 m.p., C2 - locuință compusă din 2 camere și o baie, cu o suprafață totală de 27,93 m.p., C3 - anexă din lemn, având o suprafață de 17 m.p., C4 - anexă din lemn, cu o suprafață de 27 m.p.

La 16 martie 2018, pârâtul Consiliul Local al Sectorului 1 București a formulat întâmpinare la cererea modificatoare, prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință, excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1732 din 21 martie 2018, Judecătoria Sectorului 1București a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei pe capetele de cerere privind uzucapiune și accesiune în favoarea Tribunalului București, a respins excepția necompetenței materiale pe capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune ca neîntemeiată și a disjuns capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune, formând un nou dosar.

Cauza a fost înregistrată la 29 mai 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2018.

La termenul de judecată din 5 iulie 2018, reclamantul și-a precizat cadrul procesual pasiv, arătând că pe capetele de cerere având ca obiect uzucapiune și accesiune înțelege să se judece numai cu pârâții Consiliul Local Sector 1 și Municipiul București, prin Primar General.

Prin sentința civilă nr. 1503 din 19 iulie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Consiliului Local Sector 1, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Local Sector 1 București, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin Primar General și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar General ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe, la 3 septembrie 2018 reclamantul A. a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la 28 noiembrie 2018.

Prin decizia nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 1503 din 19 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiul București prin Primar General și Consiliul Local Sector 1 București, ca nefondat.

A respins cererea apelantului-reclamant privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.

Împotriva deciziei civile nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 18 februarie 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită, interpretarea eronată a dispozițiilor art. 646 C. civ. din 1865, art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, art. 12 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 213/1998, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 și art. 4 din Legea nr. 213/1998.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 1 București, a apreciat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale invocate la fond și în motivele de apel, conform cărora Consiliul Local al Sectorului 1 este titularul dreptului de administrare a bunului ce face obiectul în litigiu, ignorând dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 și art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Față de dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, Consiliul Local al Sectorului 1 București avea obligația de a arăta instanței cine este titularul dreptului de proprietate, ceea ce nu a făcut.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, recurentul-reclamant a arătat că, în cazul în care proprietarul imobilului este necunoscut, acțiunea poate fi introdusă în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială, aceasta justificând calitatea procesuală pasivă. Suprafața de 233 mp aparține domeniului privat al unității administrativ teritoriale, respectiv Municipiului București, care are calitate procesuală pasivă în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/1998.

Întrucât pârâții din cauză nu au identificat cine este titularul dreptului de proprietate al terenului în litigiu, fiind încălcate dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în conformitate cu prevederile art. 646 C. civ. și ale art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, sunt întrunite condițiile pentru a fi considerat bun fără stăpân care aparține statului, fără a fi necesară constatarea acestei situații printr-un act emis de o autoritate.

A menționat că, în ceea ce îl privește, posesia exercitată asupra terenului nu a fost viciată, întreruptă sau tulburată în vreun fel de vreo altă persoană însă în privința cotelor indivize a celor 4 frați ai bunicii paterne D. se poate considera că reprezintă bunuri fără stăpân, fiind părăsite timp de mai mult de un an de zile de către titularii lor. În aceste condiții, suprafața de teren de 233 m.p. (66 m.p. aparținând bunicii paterne D.) aparține domeniului privat al unității administrativ teritoriale, respectiv a Municipiului București, cel care are calitate procesuală pasivă în cauză, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/1998.

Intimatul-pârât Consiliul Local al Sectorului 1 București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile atacate și respingerea acțiunii principale, ca neîntemeiată.

Instanța de fond, cât și cea de apel, au reținut în mod corect faptul că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, consiliile locale sunt simple entități deliberative fără personalitate juridică.

De asemenea, în mod legal s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că terenul în litigiu este în patrimoniul pârâtului Municipiul București prin Primar General, a faptului ca acesta este proprietarul nediligent ce urmează a suporta sancțiunea uzucapiunii.

A arătat că este corespunzător motivată admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Local Sector 1, față de dispozițiile art. 23 alin. (1), art. 36 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

A invocat decizia nr. 1956 din 5 aprilie 2012 pronunțată în recurs de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, doar unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridica, și nu Consiliul Local sau Primăria, care nu sunt entități cu personalitate juridică, ci organ deliberativ, respectiv structură executivă a unității administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosință a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată.

A făcut referire la minuta C.S.M. pentru unificarea practicii judiciare în cuprinsul căreia s-a reținut că "în cazul în care proprietarul imobilului este necunoscut, acțiunea poate fi introdusă în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială, acesta justificând calitate procesuală pasivă".

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 21, art. 119 și următoarele din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a dispozițiilor art. 4 alin. (2) și art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al unității administrativ-teritoriale rezultă că, sectoarele municipiului București, fiind subdiviziuni administrativ-teritoriale, nu pot deține imobile în proprietate, acestea putând fi, ope legis, doar în proprietatea Municipiului București.

Referitor la condițiile necesare pentru a se constata uzucapiune, arată că, pe de o parte, recurentul nu a făcut dovada joncțiunii posesiilor, iar, pe de altă parte, cu privire la terenul în litigiu există un titlu de proprietate valabil, respectiv actul de vânzare cumpărare nr. x din 18.12.1918 prin care a fost dobândit de E., care a lăsat 5 moștenitori, printre care și D.. Astfel, imobilul nu poate fi considerat fără stăpân.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 8 aprilie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fixat termen de judecată la 10 iunie 2021, în ședință publică, în vederea soluționării recursului.

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Criticile reclamantului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 646 C. civ. din 1865 și ale art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, referitoare la bunurile fără stăpân, precum și ale art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 și art. 4 din Legea nr. 213/1998.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) indicat de reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din enumerarea și dezvoltarea criticilor din cererea de recurs, nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau apreciat greșit vreo normă de drept material în raport de petitele actiunii și de obiectul dedus judecații.

Astfel, Înalta Curte constată că la data de 15.02.2018, reclamantul a depus cerere de modificatoare a acțiunii prin care a solicitat să se constate că a dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare dreptul de proprietate asupra imobilului construcție edificat pe terenul în suprafață de 299 mp situat în București, str. x, compus din următoarele corpuri de clădire: C1-locuință, compusă din 2 camere și o bucătărie, în suprafață totală de 32,55 mp, C2 locuință compusă din 2 camere și o baie, cu o suprafață totală de 27,93 mp, C3-anexă din lemn, având o suprafață de 17 mp, C4-anexă din lemn, cu o suprafață de 27 mp. Reclamantul a precizat că aceste construcții au fost edificate pe terenul în suprafață de 299 mp de autorii săi, D. (bunica paternă) și F. (tatăl său), respectiv C1, C3 și C4, iar în ceea ce privește C2, între anii 1996-2000, a transformat două garaje în două camere de locuit și o baie, cu centrală termică

De asemenea, reclamantul la termenul din 05.07.2018, a precizat că în ce privește capetele de cerere având ca obiect uzucapiunea și accesiunea, înțelege să se judece numai cu pârâții Consiliul Local Sector 1 și Municipiul București prin Primar General.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 492, art. 669 și următ., art. 1837, art. 1846 și următ., art. 1890 C. civ., art. 1050 și următ., art. 980 și următ. C. proc. civ.

Or, în raport de starea de fapt dezvoltată și de dispozițiile legale invocate, raportat și la precizarea făcută de reclamant în sensul că în ce privește capetele de cerere având ca obiect uzucapiunea și accesiunea, înțelege să se judece numai cu pârâții Consiliul Local Sector 1 și Municipiul București prin Primar General, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o legală și corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor ce reglementează instituția uzucapiunii, a accesiunii imobiliare ca moduri de dobândire a dreptului de proprietate raportat și la dispozițiile art. 646 C. civ. de la 1864, în condițiile în care cu privire la terenul în litigiu există un titlu de proprietate, respectiv actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.12.1918 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, prin care a fost dobândit de către E. (cu privire la care nu s-a făcut dovada decesului) și G., care a decedat având cinci moștenitori: D., H., I., J. și K.. De asemenea, în ce privește succesorii numitei D., aceștia sunt: apelantul-reclamant A., B., L. și M..

Or, față de această situație, în condițiile în care sunt indentificați proprietarii, terenul în litigiu, într-adevăr, nu poate fi considerat ca fiind un bun fără stăpân.

Prin urmare, într-adevăr, legitimarea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale alături de moștenitorii deja identificați, ar putea exista în temeiul art. 4 din Legea nr. 213/1998, numai după ce în prealabil s-ar stabili existența succesiunilor vacante în privința acestora, fie prin certificate de vacanță succesorală eliberate în condițiile Legii nr. 36/1995, fie prin hotărâri judecătorești care să constate aceleași aspecte, ceea ce nu se verifică în cauză. Înalta Curte constată că în analiza raporturilor juridice dintre părți, prin prisma dispozițiilor legale invocate în mod legal instanța de apel a apreciat că această concluzie nu poate fi înlăturată nici de susținerea reclamantului în sensul că doar D. a avut copii, că ceilalți patru moștenitori ai lui G. au decedat fără moștenitori, deși în cauză nu au fost probate nici decesele și nici lipsa unor moștenitori.

Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate susținerile reclamantului în sensul că au fost încălcate dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, art. 646 C. civ. și ale art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, întrucât pârâții din cauză nu au identificat cine este titularul dreptului de proprietate al terenului în litigiu.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, Înalta Curte reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic. Ca atare, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, verificarea impunându-se a fi făcută nu numai în cererile prin care se tinde la realizarea dreptului, ci și în acțiunile în constatare, excepția lipsei de calitate procesuală fiind una de fond, peremptorie, dirimantă, și absolută.

Cum în cauză au fost indentificați proprietarii, și cum terenul în litigiu, nu este un bun fără stăpân, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o legală aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, în condițiile în care potrivit art. 36 C. proc. civ., " calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății"

Or, într-adevăr, cum legal și corect a reținut și instanța de apel, legitimarea procesuală pasivă a unității administrativ-teritoriale alături de moștenitorii deja identificați, ar putea exista în temeiul art. 4 din Legea nr. 213/1998, numai după ce în prealabil s-ar stabili existența succesiunilor vacante în privința acestora, fie prin certificate de vacanță succesorală eliberate în condițiile Legii nr. 36/1995, fie prin hotărâri judecătorești care să constate aceleași aspecte, ceea ce, așa cum s-a arătat deja, nu se verifică în cauză.

Din perspectiva celor expuse, cum susținerile reclamantului nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2021.