ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3583/2025

Ședința publică din data de 20 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 10 august 2023, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prin hotărârea pronunțată să dispună următoarele: obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la efectuarea plății aferente Titlului de Plată Seria x nr. x din 10.08.2020, în valoare de 26.995,53 RON, și a dobânzii aferente acestei sume începând din a 181-a zi de la emiterea titlului și până la plata integrală, în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și prevederile art. 1 alin. (6) din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 90 din 13 ianuarie 2017; anularea adresei nr. x/10.08.2020 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și adresată Ministerului Finanțelor Publice, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 38 din 1 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor, invocată prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocată prin întâmpinare.

A fost admisă excepția inadmisibilității cererii având ca obiect anularea adresei nr. x/10.08.2020 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și obligat pârâtul Ministerul Finanțelor la efectuarea plății diferenței de 17.997,02 RON din suma de 26.995,53 RON aferentă Titlului de plată seria x nr. x/10.08.2020, precum și a dobânzii aferentei acestei diferențe, începând din a 181-a zi de la emiterea titlului și până la plata integrală.

Au fost respinse, ca nefondate, restul pretențiilor.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect anularea adresei nr. x/10.08.2020 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor la plata sumei de 2.307 RON în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva sentinței civile nr. 38 din 1 februarie 2024, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casare a hotărârii primei instanțe, iar pe fond, să se respingă cererea de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a arătat că a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor in ceea ce privește petitul de anulare a adresei nr. x/10.08.2020, emisa de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, la care s-a raportat Ministerul Finanțelor in cuprinsul adresei de refuz de soluționare a cererii de plata nr. x/17.05.2023.

Instanța de fond a respins aceasta excepție retinand ca Ministerul Finanțelor are calitate procesuala pasiva intrucat este emitentul actului administrativ asimilat dedus judecății, respectiv a adresei ce încorporează refuzul pretins nejustificat de a recunoaște dreptul solicitat de reclamantă, așa încât este justificată participarea sa în proces, în calitate de pârât, fiind parte a raportului juridic de drept administrativ dedus judecății.

Contrar celor retinute, Ministerul Finanțelor nu a invocat excepția lipsei calitatii procesuale pasive în sensul reținut de instanța de fond, ci în ceea ce privește solicitarea reclamantei de anulare a adresei nr. x/10.08.2020 și care a fost emisa de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, așa încât fata de aceasta solicitare a reclamantei, Ministerul Finanțelor nu are calitate procesuala pasiva, nefiind emitentul adresei a cărei anulare se solicita, fiind încălcate prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. .554/2004. Mai mult, hotărârea recurată nu conține o motivare corespunzătoare asupra aspectelor ce vizează excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin înscrisul nr. 6088/SEET/10.08.2020 emis de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților si transmis Ministerului Finanțelor, s-a solicitat Direcției Generale Economice din cadrul Ministerului Finanțelor sa nu procedeze la efectuarea plății aferente titlului seria x nr. x/10.08.2020, emis pe numele reclamatei A. și al numitilor B. și C. in baza sentinței civile nr. 244/30.06.2017, întrucât titlurile emise anterior de către ANRP, respectiv cele cu seria x nr. x, nr. 42994 si nr. 42992 au fost lichidate de beneficiari, corespondența purtată în acest sens cu D. fiind depusa la dosarul cauzei dovada, acest aspect necontestat de către reclamanta.

Instanța de fond a admis doar în parte cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta, retinand ca aceasta a încasat suma de 8.998,51 RON din tranșa aferentă anului 2016, sumă stabilită prin titlul reprezentat de Decizia nr. 9506/19.01.2011 emisa de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul cauzei, situație în care plata integrală a sumei cuprinse în titlul de plată seria x nr. x din 10.08.2020 către reclamantă ar conduce în mod evident cu o dublă reparație și, totodată, o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.

Cu toate ca întreaga suma, respectiv 26.995,53 RON, a fost incasata de către beneficiari, instanța de fond retinand ca nu poate fi efectuata o dubla plata, a obligat totuși Ministerul Finanțelor sa procedeze încă o data la plata diferenței de 17.997,02 RON, sens în care a apreciat că motivele hotararii recurate sunt contradictorii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, retinandu-se ca reclamanta a încasat suma de 8.998,51 RON, aceasta nu avea interes și calitate procesuala sa actioneze în numele celorlalți beneficiari, B. și C., care nici măcar nu au fost introdusi în cauza, în conformitate cu prevederile art. 16

1

din Legea nr. .554/2004, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A invocat prevederile art. 2 alin. (6) lit. f) din anexa la Ordinul nr. 90/2017 din 13 ianuarie 2017, pentru aprobarea Procedurii de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și din titlurile de plată emise în condițiile art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014.

Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților este instituția ce deține, analizeaza, soluționează dosarele de despăgubire, emite titlurile de plata si le expediază beneficiarilor.

Ministerul Finanțelor prin Direcția Generala Economica in conformitate cu prevederile legilor nr. 165/2013 si nr. 164/2014 efectuează doar plata titlurilor de plata emise de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, prin consemnarea la D. a sumelor aferente titlurilor de plata.

A precizat, în concluzie, că este nelegala și obligarea Ministerului Finanțelor la plata dobanzii și a cheltuielilor de judecată, neputandu-se reține culpa acestuia în cauza.

A solicitat respingerea cererii de recurs pentru argumentele anterior arătate, dar și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, să se constate nulitatea recusului, iar pe fond, să se respingă cererea de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar discuțiilor pe fondul recursului formulat de pârât, Înalta Curte reține că s-a invocat excepția nulității cererii de recurs care a fost soluționată în partea introductivă a prezentei decizii civile, cu motivarea oferită de instanță în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele expuse se încadrează doar formal în dispozițiile legale invocate.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de către reclamanta A. cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la efectuarea plății aferente Titlului de Plată Seria x nr. x din 10.08.2020, în valoare de 26.995,53 RON, și a dobânzii aferente acestei sume începând din a 181-a zi de la emiterea titlului și până la plata integrală, în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și prevederile art. 1 alin. (6) din Procedura de plată a sumelor din titlurile de plată emise în condițiile art. 31 alin. (2) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, anularea adresei nr. x/10.08.2020 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și adresată Ministerului Finanțelor Publice,

Apreciind caracterul parțial întemeiat al pretențiilor deduse judecății, prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor la efectuarea plății diferenței de 17.997,02 RON din suma de 26.995,53 RON aferentă Titlului de plată seria x nr. x/10.08.2020, precum și a dobânzii aferentei acestei diferențe, începând din a 181-a zi de la emiterea titlului și până la plata integrală. În motivare, s-a reținut un refuz nejustificat de plată din partea Ministerului Finanțelor în condițiile în care reclamantei nu îi poate fi imputabila nici emiterea titlurilor a căror anulare a fost dispusă prin sentința civilă nr. 244/30 iunie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Cluj, nici plata sumelor către ceilalți beneficiari și nici maniera în care pârâții înțeleg să parcurgă etapele legale în vederea recuperării sumelor eliberate anterior acestora.

Nemulțumit de soluția primei instanțe, pârâtul a declarat recurs, întemeiat pe motivele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a hotărârii de la fond.

Învestită cu soluționarea acestei căi de atac, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, niciuna dintre criticile aduse nefiind aptă a modifica soluția primei instanțe.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată) prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;…8. când hotărârea a fost odată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material," totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Astfel, prin primul motiv de recurs se invocă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează, deopotrivă, nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Subsumat acestui caz de casare, recurentul - pârât a susținut că prima instanță a pronunțat în mod eronat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor în considerarea faptului că acesta nu ar avea nicio legătură cu petitul din acțiune prin care s-a solicitat anularea Adresei nr. x/2020.

În cadrul controlului judiciar se reține că recurentul, față de modul de formulare a criticii subsumate acestui motiv de nelegalitate, nu a invocat o vătămare a drepturilor procesuale ca urmare a pronunțării soluției asupra excepției lipsei calității procesuale pasive care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea sentinței de la fondul pricinii. Prin urmare, o asemenea critică, pe lângă faptul că este improprie motivului de nelegalitate dezvoltat, este și neîntemeiată.

Înalta Curte constată că în practica judiciară s-au mai conturat și alte aplicații ale motivului de recurs prevăzut în art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și anume: încălcarea dreptului la apărare (ex. instanța a soluționat fondul cauzei fără a da cuvântul părților și fără a le da posibilitatea să formuleze și să administreze probe în dovedirea pretențiilor); încălcarea principiului disponibilității(ex. instanța a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul cererii deduse judecății și a îndrumat reclamanții să urmeze calea unei alte acțiuni, fără să analizeze temeinicia pretențiilor în cauza dedusă judecății, lăsând astfel nesoluționat fondul pricinii); încălcarea principiului contradictorialității (instanța nu poate pronunța hotărârea și să rețină aspecte pe care nu le-a pus, în prealabil, în discuția părților); încălcarea principiului oralității dezbaterilor; etc.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, de fapt, recurentul - pârât nu formulează critici relative la nerespectarea regulilor de procedură sau la încălcarea unor principii de drept, ci, așa cum am precizat, critică soluția dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Finanțelor, ceea ce denotă în realitate doar nemulțumire a acestuia față de modul prin care judecătorul a statuat cu privire la cadrul procesual pasiv, prin raportare la limitele învestirii instanței.

Înalta Curte reține că, de o manieră judicioasă, a fost respinsă excepția invocată de pârât prin raportare la cererea de anulare a Adresei nr. x/2020, care a fost apreciată a fi inadmisibilă de judecătorul fondului.

Astfel, prima instanță a rămas învestită cu cererea de constatare a refuzului nejustificat din partea pârâtului Ministerul Finanțelor de a efectua plata sumelor de bani înscrise în titlul emis pe numele reclamantei așa că nu se poate susține cu temei că această parte nu avea calitate procesuală pasivă, câtă vreme era subiectul de drept de la care reclamanta pretindea o anumită conduită.

În concluzie, aceste critici nu pot conduce la desființarea sentinței de la fondul cauzei astfel că vor fi respinse ca nefondate.

Prin următorul motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl apreciază a fi tot nefondat, se invocă nemotivarea hotărârii de către prima instanță.

Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Curtea de Apel Cluj a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluția adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., și a arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinței pronunțate.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din CEDO.

Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României), potrivit cărora "..., deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). ... Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În concret, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a argumentat soluția pronunțată în raport de criticile expuse de reclamantă în cadrul cererii de chemare în judecată, punctul de vedere exprimat de pârât prin apărările expuse în întâmpinare, prin raportare la normele de drept incidente speței, respectiv a art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, rezultând cu evidență argumentele pentru care au fost înlăturate alegațiile pârâtului și admis în parte petitul reclamat.

Totodată, nu se poate reține în cauză ipoteza reglementată de textul de lege în sensul că din argumentația judecătorului de fond se relevă motive contradictorii în contextul în care s-a stabilit clar că reclamanta a încasat suma de 8.998,51 RON din tranșa aferentă anului 2016(așa cum reiese din Decizia nr. 9506/19.01.2011 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) situație în care plata integrală a sumei cuprinse în titlul de plată seria x nr. x din 10.08.2020 către reclamantă ar fi condus în mod evident la o dublă reparație și, totodată, o îmbogățire fără justă cauză a acesteia, astfel că a obligat pârâtul doar la plata diferenței de 17.997,02 RON.

Prin urmare, urmărind firul logic al argumentației primei instanțe, se arată că expunerea de motive nu contrazice dispozitivul sentinței atacate și nu conține elemente contradictorii. Chestiunea reținută de prima instanță care vizează împrejurarea că titlurile de plată aferente anului 2016 emise inițial de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pe numele A., B. și C. au fost anulate prin sentința civilă nr. 244/30 iunie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Cluj, iar din informațiile aflate la dosarul cauzei rezulta că titlurile de plata având seria x nr. x, nr. 42994 și nr. 42992 au fost lichidate de beneficiari anterior anulării acestora de către instanța de contencios administrativ, reclamanta încasând în această modalitate suma de 8.998,51 RON, fără a proceda ulterior la restituirea acestei sume, nu poate justifica critica din recurs a pârâtului cu privire la existența motivelor contradictorii, în condițiile în care acesta se face vinovat de un refuz nejustificat de punere în executare a unui titlu ulterior emis pe numele reclamantei.

În considerarea celor anterior expuse, se va respinge și acest motiv de casare.

Prin ultimul motiv de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material

Înalta Curte constată că prima instanță nu a aplicat greșit cadrul normativ incident cauzei, judecătorul fondului reținând că prezentul demers procesual se încadrează în prevederile art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, manifestarea de voință a pârâtului de a nu elibera sumele solicitate de reclamantă fiind circumscrisă unui refuz nejustificat de soluționare a cererii acesteia.

Astfel, în cadrul controlului judiciar, se reține că prin obligarea pârâtului la plata diferenței de 17.997,02 RON, prima instanță a statuat conform art. 41 alin. (1) și (4) din Legea nr. 165/2013și a art. 1 și 6 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 1857/2013. Astfel, refuzul autorității publice de a elibera sumele care nu au fost încasate de reclamantă pe motiv că aceasta, in cursul anului 2016, a mai încasat suma de 8998,51lei în temeiul unui titlu ce a fost ulterior anulat prin sentința nr. 544 din 30 iunie 2017, nu prezintă relevanță în speță, recuperarea sumelor eliberate în temeiul unor titluri nevalide fiind în sarcina pârâtului și neputând fi imputată reclamantei din prezenta cauză.

În consecință, din perspectiva cadrului legal incident speței, Înalta Curte reține că s-a realizat o interpretare și aplicare corectă a normelor de drept material în cauză, astfel că sentința de la fond nu se impune a fi reformată, niciuna din criticile aduse prin recurs nefiind aptă a determina desființarea ei.

În continuare, Înalta Curte, în ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport solicitate în recurs, în cuantum de 2681lei, reținând incidența în cauză a disp. art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentul fiind partea procesuală care a căzut în pretenții prin respingerea căii de atac promovate, urmează a o admite și a obliga recurentul Ministerul Finanțelor la plata către intimată a sumei constând în onorariu de avocat și cheltuieli cu deplasarea efectuate pentru asigurarea apărării părții intimate în calea de atac. În concluzie, îi incumbă recurentului culpa în declanșarea unui mecanism procesual invalidat și, în mod corespunzător, sarcina de a suporta cheltuielile efectuate de partea procesuală adversă pentru a se apăra și a se prezenta în fața instanței.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Finanțelor reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile nr. 38 din 1 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul - pârât Ministerul Finanțelor la plata către intimata - reclamantă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2681lei, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport solicitate în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.