ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1324/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Reclamantul Z.G.I. a

chemat în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 998-1003 C. civ., pe pârâții

M.A.I., M.E.F. și M.A., solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor

materiale în sumă de 32.000 euro și la plata sumei de 368.000 euro cu titlu de

despăgubiri morale.

Prima instanță i-a

pus în vedere reclamantului să timbreze cererea sa în raport de valoarea

pretențiilor iar împotriva acestei măsuri acesta a formulat cerere de

reexaminare, respinsă prin încheierea din 14 octombrie 2009.

Investit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 1559 din

14 octombrie 2009 a anulat ca netimbrată acțiunea în pretenții formulată de

reclamant, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și

de valoarea obiectului litigiului.

Curtea de Apel Iași,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 59 din

14 aprilie 2010 a admis apelul formulat de reclamant împotriva acestei

hotărâri, pe care a desființat-o în totalitate și a trimis cauza spre

rejudecare.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1531 din 21 februarie

2011 a admis recursul pârâtului, a casat decizia atacată și a menținut sentința

pronunțată în primă instanță.

S-a reținut că

cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva modului de stabilire a

taxei de timbru a fost soluționată printr-o încheiere cu caracter irevocabil,

astfel încât Curtea de Apel stabilind că reclamantul nu datorează taxe de

timbru a pronunțat o soluție nelegală, prin încălcarea autorității de lucru

judecat a acestei chestiuni dezlegate anterior.

Împotriva deciziei

pronunțate în recurs, reclamantul Z.G.I. (numit în continuare contestator), a

formulat contestație în anulare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317

alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța a

respins la termenul de judecată din data de 21 februarie 2011 cererea sa de

amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare.

O altă critică

vizează faptul că instanța de recurs nu a cercetat fondul cauzei, rezumându-se

doar la a analiza aspectul timbrării cererii, nelegal soluționat întrucât în

temeiul dispozițiilor art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997 și art. 6 din

Decretul - Lege nr. 118/1990 nu datorează taxe de timbru.

Ultima critică

privește chestiuni de fapt, referitoare la calitatea sa de luptător în

rezistența anticomunistă, de persecutat politic în vechiul regim.

La termenul de

judecată din data de 24 februarie 2012 Înalta Curte a pus în discuție

inadmisibilitatea contestației în anulare în raport de dispozițiile art. 317

alin. (1) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte,

analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare în

temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., o găsește incidentă speței pentru

următoarele considerente:

Căile de atac și

condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de

ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a

înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui

proces.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată

doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc.

civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o

hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare

specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care

poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura

de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în

anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când

dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când

instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Textul are în vedere

greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului

sau reaprecierea probelor.

Intră în această

categorie și neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire

la care nu s-a făcut nicio judecată și care a determinat soluția pronunțată.

Când, însă, instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut

asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba despre o greșeală materială în

sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre o eventuală greșeală de judecată, care

nu intră sub incidența art. 318 de judecată, neputând fi valorificată în calea

de retractare a contestației în anulare.

Prin urmare, pe calea

contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar

nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus

judecății.

Or, în speță,

criticile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile

procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ., ci

sunt, în esență, aceleași critici din cererea de recurs, ceea ce echivalează cu

declararea recursului la recurs, iar declararea recursului împotriva unei

decizii irevocabile pronunțate în recurs este inadmisibilă pentru neîndeplinirea

cerinței prevăzută de art. 299 C. proc. civ.

În consecință, față

de cele dezvoltate de contestatorul Z.G.I. cu titlu de motive ale căii

extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în

dispozițiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge

contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Z.G.I.

împotriva deciziei nr. 1531 din 21 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.