ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1324/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamantul Z.G.I. a chemat în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 998-1003 C. civ., pe pârâții M.A.I., M.E.F. și M.A., solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor materiale în sumă de 32.000 euro și la plata sumei de 368.000 euro cu titlu de despăgubiri morale. Prima instanță i-a pus în vedere reclamantului să timbreze cererea sa în raport de valoarea pretențiilor iar împotriva acestei măsuri acesta a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din 14 octombrie 2009. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 1559 din 14 octombrie 2009 a anulat ca netimbrată acțiunea în pretenții formulată de reclamant, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și de valoarea obiectului litigiului.

Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 59 din 14 aprilie 2010 a admis apelul formulat de reclamant împotriva acestei hotărâri, pe care a desființat-o în totalitate și a trimis cauza spre rejudecare. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1531 din 21 februarie 2011 a admis recursul pârâtului, a casat decizia atacată și a menținut sentința pronunțată în primă instanță. S-a reținut că cererea de reexaminare formulată de reclamant împotriva modului de stabilire a taxei de timbru a fost soluționată printr-o încheiere cu caracter irevocabil, astfel încât Curtea de Apel stabilind că reclamantul nu datorează taxe de timbru a pronunțat o soluție nelegală, prin încălcarea autorității de lucru judecat a acestei chestiuni dezlegate anterior.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs, reclamantul Z.G.I. (numit în continuare contestator), a formulat contestație în anulare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea căii de atac a arătat că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța a respins la termenul de judecată din data de 21 februarie 2011 cererea sa de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare. O altă critică vizează faptul că instanța de recurs nu a cercetat fondul cauzei, rezumându-se doar la a analiza aspectul timbrării cererii, nelegal soluționat întrucât în temeiul dispozițiilor art. 15 lit. t) din Legea nr. 146/1997 și art. 6 din Decretul - Lege nr. 118/1990 nu datorează taxe de timbru.

Ultima critică privește chestiuni de fapt, referitoare la calitatea sa de luptător în rezistența anticomunistă, de persecutat politic în vechiul regim. La termenul de judecată din data de 24 februarie 2012 Înalta Curte a pus în discuție inadmisibilitatea contestației în anulare în raport de dispozițiile art. 317 alin. (1) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., o găsește incidentă speței pentru următoarele considerente: Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Textul are în vedere greșelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Intră în această categorie și neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată și care a determinat soluția pronunțată. Când, însă, instanța a cunoscut existența și conținutul actului și a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba despre o greșeală materială în sensul art. 318 C. proc.

civ., ci despre o eventuală greșeală de judecată, care nu intră sub incidența art. 318 de judecată, neputând fi valorificată în calea de retractare a contestației în anulare. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Or, în speță, criticile formulate de contestator nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres și limitativ de art. 317 și 318 C. proc. civ., ci sunt, în esență, aceleași critici din cererea de recurs, ceea ce echivalează cu declararea recursului la recurs, iar declararea recursului împotriva unei decizii irevocabile pronunțate în recurs este inadmisibilă pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 299 C. proc.

civ. În consecință, față de cele dezvoltate de contestatorul Z.G.I. cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul Z.G.I. împotriva deciziei nr. 1531 din 21 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.