Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2011
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3882/2011

HOTĂRÂRE
11.05.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3882/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 16 aprilie 2009, B.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu familia B. și SC T.S. SA, despăgubirea Asociației de Proprietari M.S. Iași, cu suma de 3.000.000 RON, reprezentând prejudiciu. Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința nr. 1827 din 11 noiembrie 2009 a respins pentru lipsa calității procesual active acțiunea formulată de reclamantul B.Ș. în contradictoriu cu pârâții B.D., B.M. și SC T.S. SA. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a probat nici calitatea de reprezentant al Asociației de Proprietari M.S. și nici interesul său în ce privește promovarea acțiunii.

Prin decizia nr. 86 din 02 iunie 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței Tribunalului, pe care a păstrat-o. S-a reținut că s-a dispus citarea apelantului cu mențiunea timbrării cu 16.594 RON taxă judiciară de timbru și 5 RON timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. g) coroborate cu cele ale art. ll din Legea nr. 146/1997, actualizată, precum și art. 3 din O.G. nr. 32/1995, actualizată. Apelantul a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxelor de timbru și prin încheierea din 19 mai 2010, Curtea de Apel Iași a respins respectiva cerere.

S-a constatat totodată că prin încheierea din 28 mai 2010 a fost respinsă și cererea de reexaminare formulată de apelant împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar, motiv pentru care s-a pus în vedere părții să timbreze în cuantumul menționat. Cum apelantul nu s-a conformat acestei dispoziții a instanței, aceasta, din oficiu, a invocat excepția netimbrării apelului și în raport de dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 și de cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul B.Ș., solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii atacate în vederea rejudecării apelului.

A arătat că prin pronunțarea respectivei soluții de către instanța de apel i-a fost încălcat accesul liber garantat la actul de justiție. Recursul este fondat, urmând a fi admis în considerarea următoarelor argumente: Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței Tribunalului viza soluția instanței de fond de respingere a acțiunii pentru lipsa calității procesual active. În raport de dispozițiile art. ll alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, taxa judiciară de timbru datorată pentru exercitarea apelului, în situația în care se atacă o hotărâre judecătorească prin care s-a respins acțiunea pe o excepție, este în sumă fixă, respectiv în cuantum de 4 RON.

Se reține astfel, că în mod eronat Curtea de Apel a stabilit în sarcina reclamantului plata unei taxe judiciare de timbru de 16.594 RON, având în vedere dispozițiile legale aplicabile în materie. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.Ș. împotriva deciziei nr. 86 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1324/2012
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamantul Z.G.I. a chemat în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 998-1003 C. civ., pe pârâții M.A.I., M.E.F. și M.A., solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor
ÎCCJ 2010-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 857/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1209, pronunțată la data de 29 octombrie 2010, Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Iași a admis acțiunea formul
ÎCCJ 2011-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7374/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin Secizia nr. 97 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de
ÎCCJ 2011-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4211/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 141/2011 din 21 aprilie 2011 Curtea de Apel Iași a respins excepția de necompetență materială invocată în cauză, a respins ca nefondată
ÎCCJ 2016-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 972/2016
21 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru prevede că „Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru în condițiile O.U.G. nr. 51/2008, privin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă