ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4422/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 7332 din 29 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosarul nr. 3753/84/2009, s-a admis acțiunea precizată a reclamanților R.V.I., M.T., O.E., C.H.V.V., D.L. și S.E. și a fost obligată pârâta SC R. SRL să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților suprafața de 41.600 mp teren extravilan înscris în C.F. Ș.S. A fost obligată pârâta la 23.884 RON beneficiu nerealizat pe anii 2007-2009 actualizată cu rata inflației și cu dobânda legală aferentă de la data introducerii acțiunii, 17 aprilie 2009 și până la plata efectivă a sumei. A fost respinsă acțiunea reclamanților privind obligarea pârâtei să lase cale de acces liberă de la drumul public pe poarta 1. A fost obligată pârâta la plata sumei de 8.277 RON cheltuieli de judecată parțiale către reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții sunt proprietari tabulari asupra terenului extravilan, livezi, ferma nr. X, în suprafață de 41.600 mp, înscris în Cartea Funciară Șimleu Silvaniei, dobândit în baza titlului de proprietate din 8 decembrie 2003. Între Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Sălaj-Zalău, în calitate de vânzătoare, și SC R. SRL Cluj-Napoca, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul având ca obiect vânzarea-cumpărarea liberă de orice sarcină a fermei nr. X Șimleu Silvaniei. Ulterior, la 5 noiembrie 2002 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare activ fermele nr. X și X1 Șimleu Silvaniei, între SC A. SA Zalău, reprezentată legal prin lichidatori judiciari, în calitate de vânzătoare și SC R. SRL Cluj-Napoca, în calitate de cumpărătoare, în baza procesului-verbal de adjudecare prin licitație din data de 20 iunie 2002, privind pomi fructiferi descriși în acest act.

Aceste două contracte de vânzare-cumpărare au făcut obiectul acțiunii de constatare a nulității absolute, analizată în Dosarul nr. 2337/2005 al Tribunalului Sălaj, iar cele două contracte au fost considerate valabil încheiate prin decizia nr. 409/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În atare condiții, în speță, există situația în care proprietarii terenului sunt reclamanții, iar pârâta este proprietara plantațiilor de pe același teren. Atâta timp cât reclamanții sunt proprietari tabulari asupra terenului pe care se află plantația, iar din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că au fost împiedicați de pârâtă să culeagă recolta de pe terenul lor, acțiunea în revendicare a reclamanților este întemeiată, urmând ca în baza art. 480 C. civ.

să fie admisă și să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate și folosință suprafața de 41.600 mp teren extravilan înscris în Cartea Funciară Șimleu Silvaniei. În ceea ce privește acțiunea în despăgubiri pe ultimii trei ani (2007-2009), constând în recolta ce nu a putut fi culeasă datorită atitudinii pârâtei de a nu lăsa pe reclamanți să intre în fermă, întemeiată în drept pe prevederile art. 485 și art. 998 C. civ., instanța a reținut următoarele: Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției/vinei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Prejudiciu în cauză există, reclamanții neputând recolta datorită oponenței pârâtei de a-i lăsa în fermă pentru recolta produsă, oponență care echivalează cu o faptă ilicită în condițiile în care reclamanții posedă titlu de proprietate pe teren. După ce pârâtele au fost puse în întârziere prin cererea de chemare în judecată, devin incidente dispozițiile art. 998-999 C. civ., privind angajarea răspunderii civile delictuale, situație în care pârâtul trebuie să fie obligat la repararea integrală a prejudiciului. La calcularea prejudiciului se aplică regula care impune acoperirea integrală a pagubei suferite, deoarece potrivit art. 480 C. civ., proprietarul are dreptul de a se bucura deplin de proprietatea sa.

Buna credință a pârâtei a încetat în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, acțiunea reclamanților punând în întârziere pârâta. Reclamanții, prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află plantația, au dobândit un drept de accesiune asupra acestuia din urmă, devenind astfel și proprietarii plantației, drept care le conferă atributul de a dispune de el, respectiv de a se bucura de fructele produse. În acest context, raportul de expertiză efectuat în cauză evidențiind un venit de câte 11.942 RON pe anii 2008 și 2009, suma acestora de 23.884 RON urmează a se acorda cu dobânda legală aferentă de la data introducerii acțiunii 17 aprilie 2009 și până la plata efectivă a sumei.

Venitul aferent anului 2007 nu se va acorda în condițiile în care din raportul de expertiză și din datele existente la dosar rezultă că datorită înghețurilor târzii de primăvară în procent de 91% producția a fost compromisă.

În ceea ce pricește cererea privind obligarea pârâtei să lase cale de acces liberă pentru pietoni și utilaje agricole de la drumul public pe poarta nr. 1 a fermei administrate de pârâtă și până la terenul din litigiu, iar în caz contrar să plătească daune interese de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, instanța a reținut că din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că reclamanții au acces la terenul lor în (varianta 1) fără a fi nevoie să utilizeze drumul de exploatare din interiorul fermei aparținând pârâtei, condiție în care acțiunea acestora de a-i permite accesul pe poarta nr. 1, iar în caz contrar a obliga pârâta la daune interese, apare ca nefondată, neexistând un raport de cauzalitate între prejudiciul cauzat reclamanților prin lipsa de folosință a drumului de exploatare, prejudiciul rezultând doar din împiedicarea reclamanților de a culege recolta în virtutea dreptului de accesiune așa cum s-a arătat mai sus.

Nu se poate reține față de reclamantul R.V.I. autoritate de lucru judecat, față de sentința civilă nr. 228/2005 pronunțată în Dosarul nr. 1377/2004 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei, întrucât prin acea sentință s-a dispus cu privire la accesul pe poarta 2 a fermei și nu pe poarta 1 cum au solicitat reclamanții prin precizarea de acțiune și prin concluziile scrise. În baza art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată la 8.277 RON cheltuieli de judecată parțiale către reclamanți constând din taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise 1.544 RON, 1.333 RON pentru revendicare, 25.000 RON onorar avocațial și 1.900 RON onorariu expertiză (B.C., A.N. și I.P.). Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC R. SRL și reclamanții.

Prin decizia civilă nr. 86A din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 7332 din 29 decembrie 2011 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în Dosarul nr. 3753/84/2009, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: A respins în întregime acțiunea formulată și precizată de reclamanții R.V.I., M.T., O.E., C.H.V.V., D.L. și S.E. împotriva pârâtei SC R. SRL, având ca obiect lăsarea în deplină proprietate și posesie și beneficiul nerealizat. A obligat reclamanții R.V.I., M.T., O.E., C.H.V.V., D.L. și S.E., în solidar, să plătească pârâtei SC R. SRL suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată la fondul cauzei. S-au menținut dispozițiile sentinței atacate în ce privește respingerea acțiunii pentru petitul de obligare a pârâtei să lase liberă calea de acces de la drumul public pe poarta 1. A respins apelul declarat de reclamanții R.V.I., M.T., O.E., C.H.V.V., D.L.

și S.E. în ce privește pretenția reclamanților de obligare a pârâtei la plata sumei de 138.566 RON și de obligare a pârâtei să lase liberă calea de acces de la drumul public pe poarta 2. A anulat, în parte, apelul reclamanților R.V.I., M.T., O.E., C.H.V.V., D.L. și S.E. pentru apelul formulat în ce privește pretențiile în sumă de 361.434 RON. A obligat apelanții reclamanți R.V.I., M.T., O.E., C.H.V.V., D.L. și S.E., în solidar, să plătească apelantei pârâte SC R. SRL suma de 4.457,1 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel. La pronunțarea acestei hotărâri, Curtea a reținut următoarele: La termenul de judecată din 11 mai 2012 Curtea a recalificat calea de atac formulată de reclamanți, personal, ca fiind apel și a pus în discuție necesitatea timbrării acestuia la valoarea despăgubirilor solicitate în cuantum de 500.000 RON.

Raportat la această valoare, taxa judiciară de timbru este în cuantum de 3.901 RON, reclamanții achitând suma de 2.195,61 RON, astfel încât li s-a pus în vedere să achite diferența de 1.706 RON taxă judiciară de timbru și 15 RON timbru judiciar, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat. La termenul de judecată din data de 8 iunie 2012, mandatarul reclamanților, reclamantul M.V.I. a arătat că înțelege să-și susțină apelul în limita sumei de 162.450 RON, pretinsă prin apelul declarat de reclamanți prin avocat. Având în vedere că renunțarea la pretențiile formulate nu poate fi făcută decât după legala timbrare, la același termen de judecată în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 35 alin. (5) din Ordinul nr. 760/C/1999 al Ministerului Justiției, instanța a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de către reclamanți la data de 29 februarie 2012, pentru diferența dintre suma de 500.000 RON și suma de 162.450 RON, solicitată prin apelul promovat prin avocat și care este legal timbrat. Raportat la aceste împrejurări, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 35 alin. (5) din Ordinul nr. 760/C/1999 al Ministerului Justiției, s-a anulat în parte apelul reclamanților R.V.I., M.T., O.E., C.H.V.V., D.L. și S.E. împotriva sentinței civile nr. 7332 din 29 decembrie 2011 a Tribunalului Sălaj, pentru apelul formulat în ce privește pretențiile în sumă de 361.434 RON (diferența dintre 500.000 RON și 162.450 RON).

În continuare s-au analizat pe fond apelul reclamanților, în ceea ce privește obligarea pârâtei să le lase calea de acces liberă de la drumul public S.S.-N. DN1H pe poarta nr. 1, până la terenul revendicat, conform solicitării formulate prin apelul declarat prin avocat și pe poarta nr. 2, conform solicitării formulate de reclamanți prin apelul declarat în nume propriu, precum și în ceea ce privește obligarea pârâtei să le plătească despăgubiri în sumă de 162.450 RON, actualizate cu rata inflației, cu dobânzile legale de la data promovării acțiunii până la plata efectivă, conform solicitării formulate prin apelul declarat prin avocat, legal timbrat și apelul pârâtei.

1. În ce privește petitul de revendicare a suprafeței de 41.600 mp teren extravilan, soluționat de prima instanță în sensul admiterii, curtea a constatat că această soluție este netemeinică și nelegală, raportat la probațiunea administrată în fața primei instanțe și în apel, sub acest aspect apelul pârâtei fiind întemeiat. Pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului activ al fermei nr. X Șimleu Silvaniei, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 septembrie 2000 (Dosar nr. 597/309/2009 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei) și asupra întregului activ al fermei nr. X Șimleu Silvaniei, compusă din pomi fructiferi și al fermei nr. X1 Șimleu Silvaniei compusă din pomi fructiferi, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 noiembrie 2002 (Dosar nr. 597/309/2009 al Judecătoriei Șimleu Silvaniei).

Valabilitatea acestor contracte de vânzare-cumpărare a fost validată prin hotărâri judecătorești irevocabile, sentința civilă nr. 1247 din 23 septembrie 2005 a Tribunalului Sălaj, decizia civilă nr. 32 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj și decizia nr. 409 din 7 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu vânzătorii activelor din cele două contracte, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a activelor și plantațiilor fostelor ferme X și X1 Șimleu Silvaniei pentru suprafața de 4,16 ha teren (dosare acvirate prezentului).

Ulterior cumpărării de către pârâtă a întregului activ al celor două ferme, reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza titlului de proprietate din 8 decembrie 2003 asupra suprafeței de 4,16 ha livezi, amplasate în incinta fermei nr. X. Pe terenul cu privire la care reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate, sunt plantați pomi fructiferi pe care pârâta i-a dobândit prin cumpărare în anul 2002. Reiese că pârâta, în calitate de proprietară a plantațiilor pomi fructiferi edificate asupra terenului proprietatea reclamanților, este titulara unui drept de superficie ce implică folosința terenului pe care se află plantația proprietatea sa.

Totodată, din probațiunea administrată în fața primei instanțe (Dosar nr. 3753/84/2009 al Tribunalului Sălaj) și în apel a reieșit că pârâta nu mai folosește terenul reclamanților, respectiv nu mai exploatează pomii fructiferi plantați pe suprafața de teren ce a fost restituită reclamanților de aproximativ 10 ani. Tot din probațiunea testimonială, precum și din expertiza topografică efectuată în fața primei instanțe, reiese că există cale de acces spre terenul reclamanților, constând într-un drum de exploatare din pământ, care nu traversează incinta fermei proprietatea pârâtei. Raportat la cele două aspecte arătate, că pârâta aproximativ din anul 2003 nu mai folosește porțiunea de teren asupra căreia reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate și că reclamanții au acces la terenul lor pe o altă cale decât drumurile din incinta fermei, Curtea a constatat că acțiunea în revendicare este nefondată.

Justificarea unei atare acțiuni ar exista în ipoteza în care probațiunea ar fi relevat că pârâta exercită în mod nelegal acte de posesie și folosință asupra bunului proprietatea reclamanților, ceea ce în speță nu se verifică. În ce privește acțiunea de împiedicare exercitată de pârâtă, în sensul că în anii 2007-2008 nu le-a îngăduit reclamanților să se deplaseze la terenul proprietatea lor, pe drumurile din incinta fermei care este proprietatea pârâtei, aceasta nu poate fi asimilată cu o activitate ce i-a împiedicat pe reclamanți să își exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra terenului. Pe de o parte, reclamanții aveau la dispoziție o altă cale de acces, iar pe de altă parte, refuzul pârâtei poate fi catalogat ca legitim.

Pârâta deține în incinta fermei plantații de pomi fructiferi, opoziția sa ca în incinta fermei să pătrundă persoane străine, fiind cea a unui bun proprietar, care exercită acte de pază diligente asupra bunului său. 2. În ce privește petitul privind acordarea despăgubirilor, acesta este analizat, atât din perspectiva motivelor de apel formulate de reclamanți, prin care aceștia solicită acordarea unui cuantum mai mare decât cel stabilit prin sentință, cât și din perspectiva motivelor de apel formulate de pârâtă, prin care aceasta solicită respingerea acestui petit.

Curtea a constatat că din probațiunea administrată nu rezultă că sunt întrunite elementele angajării răspunderii civile delictuale a pârâtei, în baza căreia aceasta să fie obligată la plata unor despăgubiri, sens în care apelul reclamanților urmează a fi respins, iar cel al pârâtei admis, cu consecința înlăturării obligației stabilite în sarcina sa, la plata beneficiului nerealizat în sumă de 23.884 RON, actualizată, în favoarea reclamanților. Din cele arătate cu ocazia analizării netemeiniciei revendicării, reiese că în sarcina pârâtei nu poate fi reținută o faptă ilicită, constând în speță în împiedicarea nelegală a exploatării terenului proprietatea reclamanților de către aceștia. Așa cum a rezultat din probațiunea administrată la fond și în apel, reclamanții nu au exploatat livada din anul 2003 (cauza invocată de către aceștia, că au fost împiedicați de pârâtă, nesubzistând, conform celor anterior arătate).

Potrivit celei de-a doua expertize agricole care a și fost luată în considerare de prima instanță, evaluarea este incidentă în cazul unei livezi lucrate, însă, în conținutul aceleiași expertize s-a precizat că livada de măr pe rod de pe terenul proprietatea reclamanților nu a fost exploatată încă din anul 2003, motiv pentru care livada este în perioadă de declin. Tăierile de fructificare nu s-au mai făcut de 7-8 ani, nu au fost făcute lucrări de întreținere la sol și la pomi de tot atât timp, livada este atacată masiv de dăunători, din cauza neaplicării tratamentelor fitosanitare, din cauza nelucrării solului între pomi a invadat vegetația pe sub arbuști, pomii au un aspect de îmbătrânire cu grade de uscare foarte înaintate.

În aceste condiții, în care reclamanții deși aveau acces la terenul pe care îl dețin în proprietate nu au exploatat livada de măr pe rod, prejudiciul suferit nu este cauzat de pârâtă ci de însăși atitudinea reclamanților. 3. Petitul privind calea de acces la terenul din litigiu. Solicitarea formulată de reclamanți prin avocat constă în obligarea pârâtei să permită reclamanților accesul la terenul lor pe poarta nr. 1 a fermei. Solicitarea formulată de reclamanți prin apelul formulat în nume propriu constă în obligarea pârâtei să permită reclamanților accesul la terenul lor pe poarta nr. 2 a fermei. Prima instanță analizând această cerere formulată prin acțiune a respins-o. Curtea a constatat că soluționarea acestei cereri prin hotărârea primei instanțe este corectă, sub acest aspect sentința tribunalului fiind menținută, iar apelurile reclamanților respinse.

Așa cum corect a reținut prima instanță, din probațiunea administrată în cursul judecății, și așa cum reiese și din probele testimoniale administrate în apel, reclamanții au o cale de acces spre terenul proprietatea lor, care nu trece prin incinta fermei proprietatea pârâtei. Astfel, depozițiile martorilor audiați la fond, au relevat că la terenul reclamanților se poate ajunge prin pășunea orașului, în această zonă neexistând gard. Și din expertiza topografică administrată în fața primei instanțe, reiese că există un drum de exploatare din pământ ce face legătura între DJ 108 F, trecând prin pășunea orașului Șimleu Silvaniei și terenul în litigiu. Chiar dacă expertul a arătat că acest drum este practicabil numai în condiții climatice favorabile, aceasta nu constituie o justificare ca pârâta să fie obligată să permită reclamanților accesul prin incinta fermei pe care o deține în proprietate.

În ipoteza în care reclamanții susțin că imobilul proprietatea lor constituie loc înfundat la care se poate ajunge doar pe un traseu care traversează incinta proprietății pârâtei, au la dispoziție alte mijloace procedurale. În contextul în care se solicită obligarea pârâtei să le permită accesul la terenul proprietatea lor, pe porțile 1 sau 2 ale fermei, dovedită fiind împrejurarea că există o altă cale de acces care nu traversează incinta fermei, acțiunea este nefondată. Instanța de apel a dat curs cererii formulate de reclamanți în probațiune, solicitând Dosarul penal nr. 190/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sălaj, însă rezoluția dată în acest dosar, de neîncepere a urmăririi penale față de S.O.

și R.M., în cadrul plângerii penale formulată de partea vătămată R.V.I. nu schimbă cu nimic starea de fapt astfel cum a fost reținută și nu este de natură să schimbe soluția ce urmează a fi pronunțată. În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanții au fost obligați, în solidar, să plătească pârâtei SC R. SRL suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocat la fond și, în solidar, să plătească apelantei pârâte SC R. SRL suma de 4.457,1 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând onorariu avocat și taxă judiciară de timbru. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții R.V.I., M.T., O.E., C.H.V.V., D.L., S.E. decedată a cărei calitate procesuală a fost preluată de O.S.

Motivele de recurs au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. După expunerea istoricului cauzei și a probelor administrate în justificarea susținerilor formulate, recurenții reclamanți invocă faptul că, în ceea ce privește temeiul juridic al acțiunii în revendicare imobiliară au arătat încă de la instanța de fond că în cadrul acțiunii în revendicare ambele părți pretinzându-se proprietare ale obiectului revendicat, instanța trebuia să stabilească care dintre titlurile de proprietate este mai puternic, cel al reclamanților sau cel al pârâtei. În această privință, au invocat și dovedit că titlul lor de proprietate dobândit în baza legilor fondului funciar este mai puternic decât titlul pârâtei, deoarece dobândirea proprietății pe calea legilor fondului funciar are un caracter originar și astfel este superioară oricărei alte dobândiri.

Prin faptul că reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților s-a făcut asupra unui teren cu categoria de folosință livadă, fără nicio îndoială au dobândit proprietatea atât asupra terenului, cât și asupra pomilor fructiferi. Deși au invocat acest aspect, instanța de apel nu l-a analizat și nu s-a pronunțat în niciun fel. Intimata pârâtă SC R. SRL s-a apărat în cauză, pretinzând că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 480 C. civ., ca acțiunea să fie introdusă de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.

Reclamanții au dovedit că sunt proprietarii imobilului în litigiu-teren și pomi fructiferi, dar că nu au posesia acestuia, iar pârâta nu mai este proprietara pomilor fructiferi, dar este posesoarea acestora, posesia sa întrunind cele două elemente esențiale și anume, elementul animus, constând în convingerea că pârâta este și în prezent proprietara pomilor fructiferi și elementul corpus, constând în aceea că stăpânește plantația, chiar dacă de câțiva ani afirmă că nu mai exploatează această livadă. Nici asupra acestor aspecte instanța de apel nu s-a pronunțat. Recurenții reclamanți susțin, de asemenea, că au invocat atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, că în cauza de față este vorba de o adevărată evicțiune reglementată de art. 1377 C. civ.

vechi, împotriva căreia pârâta a avut posibilitatea să se apere prin introducerea unei cereri de chemare în garanție a vânzătorului sau a succesorului vânzătorului sau să introducă o astfel de acțiune în viitor. Deși era determinantă în soluționarea cauzei analiza acestei apărări, instanța de apel nu s-a preocupat în niciun fel de ea. În mod cu totul nejustificat, dar profund părtinitor, instanța de apel a reținut că în cauză ar fi vorba de existența unui drept de superficie în care proprietari asupra terenului ar fi reclamanții, iar proprietara asupra pomilor fructiferi ar fi pârâta. Dreptul de superficie nu se poate dobândi implicit, ci trebuie creat în mod expres și printr-un înscris autentic.

Cu privire la despăgubirile solicitate se arată că, deoarece pârâta i-a împiedicat să cultive terenul din litigiu, i-a privat pe reclamanți de un venit în sumă de 162.450 RON, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul B.C., în cauză fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ. vechi și drept urmare, se solicită obligarea pârâtei la plata acestor despăgubiri. Cu privire la calea de acces la terenul în litigiu se susține că pentru exploatarea terenului reclamanții nu aveau o altă cale de acces de la drumul public decât drumul de exploatare de la poarta nr. 1, conform variantei a doua din raportul de expertiză întocmit de inginerul A.N.

Așa-zisul drum de exploatare care traversează pășunea orașului Șimleu Silvaniei nu poate fi folosit decât în condiții favorabile, trece peste alte proprietăți și este de 3 ori mai lung decât drumul solicitat de reclamanți. De fapt, în realitate, peste pășunea respectivă nu există niciun drum. Consideră că în cauză pârâta nefiind proprietara terenurilor situate între drumul public și terenul reclamanților, deci nici asupra drumului de exploatare, nu are calitatea procesuală pasivă pentru acțiunea privind o servitute de trecere, ci are calitatea procesuală pasivă pentru obligația de a face prevăzută de art. 1073-1079 C. civ. în cadrul căreia sunt aplicabile, prin asemănare, regulile prevăzute de art. 616-619 C. civ.

vechi sau de art. 617-620 C. civ. nou, din economia cărora rezultă că la stabilirea servituții de trecere nu se iau în considerare drumurile de exploatare, iar proprietarul fondului aservit nu se poate apăra cu împrejurarea că proprietarul fondului dominant ar avea posibilitatea să treacă peste terenurile altor proprietari în cazul unui traseu cu mult mai lung decât cel de pe terenul său. Având în vedere toate aceste considerente, se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei civile nr. 86/A/2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în sensul respingerii apelului pârâtei SC R. SRL și admiterii apelului reclamanților, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din prima instanță, din apel și din recurs.

În recurs, intimata SC R. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, susținând că nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele pe larg expuse în conținutul acestei cereri. Luând în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de intimată, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, formulate în termenul legal, recurenții reclamanți au arătat, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanța de apel, încadrând motivele scrise în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., pe care și-au întemeiat recursul. Din motivele de recurs, Înalta Curte constată că se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor în motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Drept consecință, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata pârâtă SC R. SRL.

Examinând recursul reclamanților prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că este fondat, urmând să îl admită pentru considerentele ce succed: În încercarea de a clarifica petitul de revendicare a suprafeței de 41.600 mp teren extravilan, formulat de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, instanța de apel a reținut că intimata pârâtă SC R. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului activ al fermei nr. X Șimleu Silvaniei, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 septembrie 2000 și asupra întregului activ al fermei nr. X Șimleu Silvaniei, compusă din pomi fructiferi, precum și al fermei nr. X1 Șimleu Silvaniei, compusă din pomi fructiferi, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 noiembrie 2002, contracte a căror valabilitate a fost confirmată pe cale judecătorească prin respingerea, în mod irevocabil, a acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a acestor contracte.

S-a mai reținut, că ulterior cumpărării de către intimata pârâtă a întregului activ al celor două ferme, reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza titlului de proprietate din 8 decembrie 2003, asupra suprafeței de 4,16 ha livezi, amplasate în incinta fermei nr. X. Pe terenul cu privire la care reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate, sunt plantați pomi fructiferi pe care intimata pârâtă i-a dobândit prin cumpărare în anul 2002. Învestită fiind cu soluționarea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., instanța de apel avea să compare titlurile de proprietate ale părților în conflict și să stabilească cu certitudine care titlu este mai puternic, mai bine caracterizat după regulile specifice acestui mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Instanța de apel nu a procedat însă, la compararea titlurilor de proprietate, care este de esența revendicării, mărginindu-se la a relata situația de fapt astfel cum rezultă din probele dosarului. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că deși a stabilit astfel obiectul și limitele investirii, Curtea de apel a reținut, în mod contradictoriu în considerente, că pârâta, în calitate de proprietară a plantațiilor de pomi fructiferi edificate asupra terenului proprietatea reclamanților, este titulara unui drept de superficie ce implică folosința terenului pe care se află plantația proprietatea sa, că pârâta nu mai folosește terenul reclamanților, respectiv nu mai exploatează pomii fructiferi plantați pe suprafața de teren ce a fost restituită reclamanților de aproximativ 10 ani și că, există cale de acces spre terenul reclamanților, constând într-un drum de exploatare din pământ, care nu traversează incinta fermei proprietatea pârâtei.

În acest context, există contradicție în considerente, în sensul că din unele rezultă că asupra terenului (pentru că asupra terenului poartă revendicarea și nu asupra pomilor fructiferi) recurenții reclamanți au un drept de proprietate reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, iar intimata pârâtă are un drept de superficie rezultat din dreptul de proprietate asupra plantației de pomi fructiferi existente pe teren. În același timp, rezultă că intimata pârâtă nu mai folosește terenul reclamanților, respectiv nu mai exploatează pomii fructiferi de aproximativ 10 ani, deci nu mai are calitatea de „posesor neproprietar”, precum și că, există cale de acces spre terenul reclamanților, constând într-un drum de exploatare din pământ, care nu traversează incinta fermei proprietatea pârâtei, deși nu există și un petit privind stabilirea unei servituți de trecere.

Raportat la aceste ultime considerente și anume, că intimata pârâtă nu mai folosește porțiunea de teren asupra căreia recurenților reclamanți li s-a reconstituit dreptul de proprietate și că aceștia au acces la terenul lor pe o altă cale decât drumurile din incinta fermei, Curtea de apel a constatat că acțiunea în revendicare nu este fondată. Nu se poate respinge, însă, o acțiune în revendicare doar pentru că, temporar, posesorul/proprietarul nu mai folosește terenul în litigiu, sau că ar exista o altă cale de acces la acest teren. Pronunțând o asemenea soluție, instanța de apel a dat o hotărâre judecătorească care cuprinde motive contradictorii, ce au generat nelămurirea aspectelor legate de revendicarea terenului în litigiu.

Prin urmare, nefiind lămurită situația de fapt sub aceste aspecte esențiale, Înalta Curte nu poate verifica aplicarea corectă a legii în cauză. Neputând exercita un control de legalitate asupra acestor chestiuni care nu au fost lămurite pe fond și, de asemenea, neputând priva părțile de un grad de jurisdicție prin rezolvarea lor direct în recurs, Înalta Curte în baza art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanți, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru ca în baza efectului devolutiv al apelului, să stabilească pe deplin care este situația de fapt și regimul juridic aplicabil terenului în litigiu, cu trimitere la probatoriile și la dispozițiile legale apreciate a fi relevante în cauză.

În rejudecare, instanța de trimitere va avea în vedere și examinarea și celorlalte aspecte invocate prin motivele de recurs și care sunt într-o strânsă legătură cu petitul de revendicare. Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmând să oblige intimata pârâtă SC R. SRL la plata sumei de 3.339 RON cheltuieli de judecată în recurs dovedite, către recurentul reclamant R.V.I., reprezentând taxa judiciară de timbru 2.257 RON, onorariu de avocat 500 RON și cheltuieli de transport 582 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de pârâta SC R. SRL. Admite recursul declarat de reclamanții R.V.I., M.T., O.E., C.H.V.V., D.L., S.E. decedată a cărei calitate procesuală a fost preluată de O.S. împotriva deciziei civile nr. 86A din 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Obligă intimata pârâtă la plata sumei de 3.339 RON către recurentul reclamant R.V.I. cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.