ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Sălaj, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 1247 din 23 septembrie 2005, a respins, ca nefondată,

acțiunea reclamanților M.T., C.V., O.E., S.E. și R.V.I., împotriva pârâților D.G.M.P.S.

SĂLAJ – ZALĂU, județul Sălaj, SC R. SRL cu sediul social în Cluj-Napoca județul

Cluj și SC A. SA cu sediul social în Zalău județul Sălaj, pentru constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a activelor și plantaților

fostelor Ferme nr. 9 și 16 Ș.S., pentru suprafața de 4,16 ha teren. De asemenea, au mai fost obligați reclamanții la plata sumei de 1.800 lei Ron cu titlu

de cheltuieli de judecată către pârâta SC R. SRL Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în principal că, vânzarea plantațiilor de pomi

fructiferi în cursul anului 2002, în cadrul procedurii de lichidare judiciară a

pârâtei SC A. SA Zalău, anterior obținerii titlului de proprietate și punerii

în posesie a reclamanților, cu privire la teren, în anul 2003, nu poate fi

calificată ca o acțiune frauduloasă, chiar dacă la acea vreme legile fondului

funciar nu prevedeau expres a atare posibilitate și nici nu reglementau

raporturile juridice dintre noul proprietar al terenului cu plantații și

cumpărătorul de bună credință a acestora. Cel care este preferat pentru

dobândirea deplină a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu plantații,

este în primul rând investitorul, care are posibilitatea să păstreze și să

dezvolte investiția, în interesul societății, fostul proprietar beneficiind de

despăgubiri, în natură sau prin echivalent.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 18 din 9

februarie 2006, a admis apelul declarat de reclamanții M.T., C.V., O.E., S.E. și

R.V.I. împotriva sentinței civile nr. 1247 din 23 septembrie 2005 pronunțată în

dosarul nr. 2337/2005 al Tribunalului Sălaj, pe care a desființat-o în

întregime și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că

se impune administrarea probelor necesare, inclusiv o expertiză tehnică de

specialitate pentru a determina cu exactitate modul în care se suprapun cele

două titluri de proprietate.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3127 din 24 octombrie 2006, a

admis recursul declarat de pârâta SC R.T. SRL Cluj-Napoca, împotriva deciziei

civile nr. 18 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o și a trimis cauza

aceleiași instanțe de apel pentru rejudecarea apelului.

S-a apreciat că apelul are

un caracter devolutiv, potrivit art. 295 C. proc. civ., iar instanța de apel

verifică în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea

legii de către prima instanță și va putea încuviința refacerea sau completarea

probelor administrate, precum și a probelor noi propuse de părți. În

consecință, instanța de apel putea reține cauza spre soluționare pe fond,

urmând să dispună administrarea tuturor probatoriilor necesare dezlegării

pricinii, precum și a unei expertize.

Rejudecând cauza în apel

după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, prin decizia civilă nr. 32 din 12 februarie 2007, a respins apelul

declarat de reclamanții M.T., C.V., O.E., S.E. și R.V.I. împotriva sentinței civile

nr. 1247 din 23 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Sălaj, obligând pe

apelanți să plătească intimatei SC R.T. SRL suma de 3130 lei cheltuieli de

judecată.

În fundamentarea acestei

soluții, instanța de apel a respectat principiul disponibilității părților,

care au precizat că nu se impune administrarea de noi probe.

Nu au fost evidențiate cauze

de nulitate absolută ale celor două contracte (nici reclamanții nu au arătat,

de altfel, în mod expres aceste cauze care să justifice nulitatea absolută) astfel

putându-se conchide că instanța de fond a reținut în mod corect că acțiunea

reclamanților este nefondată.

Nici legile fondului funciar

nr. 18/1991 și nr. 1/2001 nu au prevăzut posibilitatea ca terenurile din

extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice, care au

trecut în proprietatea statului în mod abuziv, să fie restituite în natură

împreună cu investițiile efectuate de către societățile agricole care le-au

avut în administrare și fără nici o despăgubire. Dimpotrivă, prin art. 4

1

din Legea nr. 1/2000, introdus prin O.U.G. nr. 102/2001, în vigoare la momentul

încheierii contractelor în litigiu, excludeau o atare posibilitate. Ulterior,

acest text a fost modificat prin Legea nr. 400/2002 în sensul că terenurile cu

plantații viticole și pomicole au fost excluse de la interdicția restituirii în

natură cu posibilitatea recuperării investițiilor neamortizate, de la noii

proprietari, într-o perioadă de maximum 10 ani.

Așadar, nimic nu interzicea

ca până la momentul restituirii terenului în natură către persoanele

îndreptățite, investițiile efectuate sub formă de plantații să fie vândute, ca

active, unor terți.

Prin urmare, vânzarea

plantațiilor de pomi fructiferi către pârâtă, anterior obținerii titlului de

proprietate și punerii în posesie a reclamanților pentru terenul din titlul nu

poate fi calificată ca o acțiune frauduloasă care să justifice desființarea cu

efect retroactiv a contractelor încheiate chiar dacă la acea vreme legile

fondului funciar nu prevedeau expres o atare posibilitate dar nici nu o

interziceau.

Împotriva deciziei civile nr.

32 din 12 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul R.V.I.,

care a criticat ceastă hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând

în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și admiterea acțiunii, precum și obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, reclamantul în esență, a evocat că se impune constatarea nulității

absolute atât a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1269 din 13 septembrie

2000 cât și a contractului fără număr din 5 noiembrie 2002, fiind încălcate

prevederile art. 1 – art. 3 din Legea nr. 268/2001 și ale art. 19 din Legea nr.

400/2002.

Intimata-pârâtă SC R.T. SRL

Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca

nefondat, recursul reclamantului R.V.I. pentru următoarele considerente.

Din verificarea întregii

documentații, rezultă că a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1269

din 13 septembrie 2000 între D.G.M.P.S. SĂLAJ-ZALĂU, în calitatea de vânzătoare

și SC R.T. SRL Cluj-Napoca, în calitatea de cumpărător, având ca obiect,

vânzarea-cumpărarea liberă de orice sarcină a Fermei nr. 9 P.Ș.S., sechestrată

de către corpul de executare silită a D.G.M.P.S. Sălaj în conformitate cu O.G. nr.

11/1996, subiectul executării silite fiind activul în totalitatea sa. S-a

menționat la pct. 6.3 din contract că terenul de incintă aferent Fermei nr. 9 P.

urma a fi vândut după obținerea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate prin vânzare directă cumpărătorului de active, la prețul de vânzare

a aceluiași tip de teren practicat în zonă.

Ulterior, la 5 noiembrie

2002, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare activ Fermele nr. 9 și 16

Ș.S., între SC A. SA Zalău, reprezentată legal prin lichidatori judiciari, în

calitatea de vânzătoare și SC R. SRL Cluj-Napoca, în calitatea de cumpărătoare,

în baza procesului verbal de adjudecare prin licitație din data de 20 iunie

2002, privind pomii fructiferi descriși în acest act.

Este adevărat că și

reclamantului R.V.I. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate a 4,16 ha așa cum atestă titlul de proprietate nr. 1035/3 din 8 decembrie 2003 emis de C.J.S. dreptului

de proprietate asupra terenurilor a județului Sălaj, însă această împrejurare

este lipsită de referință.

Amplu documentat și bine

argumentat, instanța de apel, cu raportare la cadrul legal aplicabil modului de

dobândire a terenurilor și plantației, a constatat că cele două contracte de

vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea condițiilor legale, astfel

încât nu poate fi primită teza acreditată de recurent vizând o acțiune de

natură frauduloasă.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge, ca nefondat, recursul reclamantului R.V.I. împotriva

deciziei nr. 32 din 12 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici o

cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul R.V.I., împotriva deciziei nr. 32 din 12 februarie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 7 februarie 2008.