ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Sălaj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1247 din 23 septembrie 2005, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților M.T., C.V., O.E., S.E. și R.V.I., împotriva pârâților D.G.M.P.S. SĂLAJ – ZALĂU, județul Sălaj, SC R. SRL cu sediul social în Cluj-Napoca județul Cluj și SC A. SA cu sediul social în Zalău județul Sălaj, pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a activelor și plantaților fostelor Ferme nr. 9 și 16 Ș.S., pentru suprafața de 4,16 ha teren. De asemenea, au mai fost obligați reclamanții la plata sumei de 1.800 lei Ron cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta SC R. SRL Cluj-Napoca.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în principal că, vânzarea plantațiilor de pomi fructiferi în cursul anului 2002, în cadrul procedurii de lichidare judiciară a pârâtei SC A. SA Zalău, anterior obținerii titlului de proprietate și punerii în posesie a reclamanților, cu privire la teren, în anul 2003, nu poate fi calificată ca o acțiune frauduloasă, chiar dacă la acea vreme legile fondului funciar nu prevedeau expres a atare posibilitate și nici nu reglementau raporturile juridice dintre noul proprietar al terenului cu plantații și cumpărătorul de bună credință a acestora. Cel care este preferat pentru dobândirea deplină a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu plantații, este în primul rând investitorul, care are posibilitatea să păstreze și să dezvolte investiția, în interesul societății, fostul proprietar beneficiind de despăgubiri, în natură sau prin echivalent.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 18 din 9 februarie 2006, a admis apelul declarat de reclamanții M.T., C.V., O.E., S.E. și R.V.I. împotriva sentinței civile nr. 1247 din 23 septembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2337/2005 al Tribunalului Sălaj, pe care a desființat-o în întregime și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că se impune administrarea probelor necesare, inclusiv o expertiză tehnică de specialitate pentru a determina cu exactitate modul în care se suprapun cele două titluri de proprietate. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3127 din 24 octombrie 2006, a admis recursul declarat de pârâta SC R.T.

SRL Cluj-Napoca, împotriva deciziei civile nr. 18 din 9 februarie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe de apel pentru rejudecarea apelului. S-a apreciat că apelul are un caracter devolutiv, potrivit art. 295 C. proc. civ., iar instanța de apel verifică în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate, precum și a probelor noi propuse de părți. În consecință, instanța de apel putea reține cauza spre soluționare pe fond, urmând să dispună administrarea tuturor probatoriilor necesare dezlegării pricinii, precum și a unei expertize.

Rejudecând cauza în apel după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 32 din 12 februarie 2007, a respins apelul declarat de reclamanții M.T., C.V., O.E., S.E. și R.V.I. împotriva sentinței civile nr. 1247 din 23 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Sălaj, obligând pe apelanți să plătească intimatei SC R.T. SRL suma de 3130 lei cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei soluții, instanța de apel a respectat principiul disponibilității părților, care au precizat că nu se impune administrarea de noi probe. Nu au fost evidențiate cauze de nulitate absolută ale celor două contracte (nici reclamanții nu au arătat, de altfel, în mod expres aceste cauze care să justifice nulitatea absolută) astfel putându-se conchide că instanța de fond a reținut în mod corect că acțiunea reclamanților este nefondată.

Nici legile fondului funciar nr. 18/1991 și nr. 1/2001 nu au prevăzut posibilitatea ca terenurile din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, să fie restituite în natură împreună cu investițiile efectuate de către societățile agricole care le-au avut în administrare și fără nici o despăgubire. Dimpotrivă, prin art. 4 1 din Legea nr. 1/2000, introdus prin O.U.G. nr. 102/2001, în vigoare la momentul încheierii contractelor în litigiu, excludeau o atare posibilitate. Ulterior, acest text a fost modificat prin Legea nr. 400/2002 în sensul că terenurile cu plantații viticole și pomicole au fost excluse de la interdicția restituirii în natură cu posibilitatea recuperării investițiilor neamortizate, de la noii proprietari, într-o perioadă de maximum 10 ani.

Așadar, nimic nu interzicea ca până la momentul restituirii terenului în natură către persoanele îndreptățite, investițiile efectuate sub formă de plantații să fie vândute, ca active, unor terți. Prin urmare, vânzarea plantațiilor de pomi fructiferi către pârâtă, anterior obținerii titlului de proprietate și punerii în posesie a reclamanților pentru terenul din titlul nu poate fi calificată ca o acțiune frauduloasă care să justifice desființarea cu efect retroactiv a contractelor încheiate chiar dacă la acea vreme legile fondului funciar nu prevedeau expres o atare posibilitate dar nici nu o interziceau. Împotriva deciziei civile nr. 32 din 12 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamantul R.V.I., care a criticat ceastă hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și admiterea acțiunii, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul în esență, a evocat că se impune constatarea nulității absolute atât a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1269 din 13 septembrie 2000 cât și a contractului fără număr din 5 noiembrie 2002, fiind încălcate prevederile art. 1 – art. 3 din Legea nr. 268/2001 și ale art. 19 din Legea nr. 400/2002. Intimata-pârâtă SC R.T. SRL Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantului R.V.I.

pentru următoarele considerente. Din verificarea întregii documentații, rezultă că a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1269 din 13 septembrie 2000 între D.G.M.P.S. SĂLAJ-ZALĂU, în calitatea de vânzătoare și SC R.T. SRL Cluj-Napoca, în calitatea de cumpărător, având ca obiect, vânzarea-cumpărarea liberă de orice sarcină a Fermei nr. 9 P.Ș.S., sechestrată de către corpul de executare silită a D.G.M.P.S. Sălaj în conformitate cu O.G. nr. 11/1996, subiectul executării silite fiind activul în totalitatea sa. S-a menționat la pct. 6.3 din contract că terenul de incintă aferent Fermei nr. 9 P. urma a fi vândut după obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate prin vânzare directă cumpărătorului de active, la prețul de vânzare a aceluiași tip de teren practicat în zonă.

Ulterior, la 5 noiembrie 2002, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare activ Fermele nr. 9 și 16 Ș.S., între SC A. SA Zalău, reprezentată legal prin lichidatori judiciari, în calitatea de vânzătoare și SC R. SRL Cluj-Napoca, în calitatea de cumpărătoare, în baza procesului verbal de adjudecare prin licitație din data de 20 iunie 2002, privind pomii fructiferi descriși în acest act. Este adevărat că și reclamantului R.V.I. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate a 4,16 ha așa cum atestă titlul de proprietate nr. 1035/3 din 8 decembrie 2003 emis de C.J.S. dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Sălaj, însă această împrejurare este lipsită de referință.

Amplu documentat și bine argumentat, instanța de apel, cu raportare la cadrul legal aplicabil modului de dobândire a terenurilor și plantației, a constatat că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea condițiilor legale, astfel încât nu poate fi primită teza acreditată de recurent vizând o acțiune de natură frauduloasă. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul reclamantului R.V.I. împotriva deciziei nr. 32 din 12 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.V.I., împotriva deciziei nr. 32 din 12 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 februarie 2008.