ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 516/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 516/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Reclamanta G.E., a chemat în judecată pe

pârâții B.A.R., W. (Y.) K., C.A.G., Primăria municipiului București, pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților de a-i lăsa

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în suprafață de 33.38,78

mp situat în București, sector 1, prin compararea titlurilor de proprietate și

dând preferința titlului reclamantei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin actul autentificat de Tribunalul Ilfov și transcris,

C.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafața de 3.338,78

mp din București, sector 1 în anul 1872. În anul 1881, imobilul identificat mai

sus a fost transferat în patrimoniul fiicei soților C. (M. și M.), E., devenită

prin căsătorie P., fiind constituit ca dotă în beneficiul acesteia cu ocazia

căsătoriei.

Reclamanta are

calitatea de moștenitoare a persoanei care deținea dreptul de proprietate

asupra terenului în litigiu încă din anul 1872.

Caracterul abuziv al

preluării de către stat a imobilului proprietatea autorilor săi rezidă din chiar

încălcarea Constituției în vigoare la momentul preluării, respectiv cea din

1952, care recunoștea cetățenilor romani dreptul de proprietate personala,

drept ocrotit de art. 12.

Imobilul a trecut în

proprietatea statului abuziv, întrucât a fost preluat printr-un act juridic

administrativ de aplicare a legii, emis în temeiul și cu respectarea vreunui

act normativ ce avea in obiectul sau de reglementare trecerea unor astfel de

bunuri in proprietatea statului. Curtea Constituțională a considerat prin pronunțarea

Deciziei nr. 73/1995 că imobilele preluate printr-un act administrativ ilegal

au intrat in posesia statului fără titlu, astfel încât dreptul de proprietate

al persoanelor deposedate nu s-a stins niciodată.

În urma manoperelor

frauduloase prin care s-a ajuns la pronunțarea sentinței de restituire, s-a

emis dispoziția primarului general al municipiului București din 1999, care a

fost revocată prin dispoziția din 04 august 2003.

În baza actelor

obținute fraudulos, imobilul în suprafață 763,5 mp situat în București, sector

1 a fost vândut, succesiv, către B.I., apoi, către R.D., prin contractul de

vânzare - cumpărare autentificat din 1998 de către B.N.P., R.E. și transcris

din 1998 de Judecătoria sector 1.

R.D. a vândut în 24

martie 1999 imobilul către pârâtul Y.K. prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat de către B.N.P., R.E.

Astfel, deși hotărârea

de restituire în natură a fost anulată, fiind rezultatul săvârșirii unor

infracțiuni, terenul în suprafața de 446 mp situat în București sector 1 este

în prezent intabulat pe numele pârâtului W. (Y.) K.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința

civilă nr. 2244 din 13 decembrie 2012 a anulat acțiunea formulată de reclamanta

G.E., ca netimbrată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a constatat că la termenul din 29 martie 2012 i s-a pus în

vedere reclamantei să achite taxa de timbru de 73.600 lei față de valoarea

indicată; reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru și

în consecință tribunalul a admis excepția invocată și a anulat acțiunea, ca

netimbrată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta G.E.

Curtea de Apel

București, secția a IV- a civilă, s-a considerat învestită cu judecarea căii de

atac a apelului îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2244 din 13 decembrie 2012

a Tribunalului București și, prin Decizia nr. 105/A din 14 martie 2014, a admis

apelul formulat de reclamantă, a desființat sentința și a trimis cauza

aceleiași instanțe spre rejudecare.

Curtea a constatat că

apelul este fondat pentru considerentele următoare:

Prin încheierea din

data de 29 martie 2012 tribunalul a pus în vedere reclamantei să achite taxa de

timbru de 73.600 lei în raport de valoarea indicată în cererea introductivă și să

precizeze valoarea pretențiilor.

Reclamanta a formulat

cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru în sumă

de 73.600 lei, solicitând scutirea sa de plata acestei sume.

Prima instanță a

admis cererea de scutire a petentei de plata taxei de timbru prin încheierea

din data de 27 aprilie 2012 constatând că reclamanta beneficiază de scutire în

temeiul art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, imobilul în litigiu fiind

preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Cum prin încheierea

din data de 29 martie 2012, tribunalul îi pusese în vedere pe lângă obligația

achitării taxei de timbru și să precizeze valoarea exactă a pretențiilor deduse

judecății, reclamanta a mai formulat o cerere de reexaminare cu privire la

această din urmă obligație.

Tribunalul a admis și

această cerere de reexaminare prin încheierea din 19 octombrie 2012, astfel

încât, în sarcina reclamantei, nu mai exista nici o obligație de timbrare.

Cu toate acestea,

tribunalul, la termenul din 29 martie 2012, a pus în vedere reclamantei să

achite taxa de timbru de 73.600 lei față de valoarea indicată și constatând că

reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru, a admis excepția

invocată și a anulat acțiunea, ca netimbrată.

Curtea a constatat că

prin admiterea succesivă a celor două cereri de reexaminare a taxei de timbru,

obligația reclamantei nu mai subzista, astfel încât, în baza art. 312, coroborat

cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a desființat sentința și a trimis cauza aceleiași

instanțe, spre rejudecare.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs pârâții B.A.R. și Municipiul București.

Pârâtul

B.A.R. a invocat ca

motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a formulat

următoarele critici:

În speță, prima

instanță a reținut în mod corect că taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat și că neîndeplinirea acestei obligații de către reclamantă se

sancționează cu anularea acțiunii.

Instanța de apel

trebuia să constate că acțiunea civilă formulată de reclamantă este supusă

timbrajului.

Acțiunea în

revendicare în materia dreptului comun este o acțiune care nu beneficiază de

scutirea de la plata taxei de timbru prevăzută de art. 15 lit. r) din Legea nr.

146/1997, text ce vizează cererile de restituire a imobilelor preluate de stat

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

A invocat Decizia nr.

33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți prin care s-a dispus că persoanele cărora

le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta

între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în

materia revendicării. În această situație, acțiunea reclamantei nu numai că

este supusă timbrajului, dar este și inadmisibilă.

Pârâtul Municipiul

București, prin primarul general a invocat ca temei de drept al recursului art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

A susținut că decizia

atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7).

Instanța de apel nu

s-a raportat la nicio normă de drept care să-i fundamenteze decizia, omițând să

se pronunțe cu privire la argumentele pe care le-a dezvoltat cu privire la

faptul că acțiunea civilă pendinte nu este scutită de obligația de plată a

taxei de timbru. Susține că tribunalul a soluționat greșit cererile de

reexaminare, iar Curtea nu s-a pronunțat pe aspectul referitor la faptul că

reclamanta datora taxa de timbru aferentă unei acțiuni în revendicare de drept

comun.

A susținut că decizia

atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Municipiul București

a solicitat instanței de apel să respingă apelul reclamantei și să constate că

acțiune în revendicare promovată de aceasta nu se circumscrie situației

excepționale prevăzute de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.

În acest sens,

instanța de apel a interpretat greșit legea, întrucât textul menționat se

aplică doar în situația în care imobilul a fost preluat de stat și se află în

posesia unei persoane juridice constituite în baza Legii nr. 15/1990 și nu în

posesia unor persoane fizice. De altfel, reclamanta nici nu a dovedit că

imobilul a fost naționalizat sau preluat de stat în altă formă.

Cât privește faptul

că au fost admise cele două cereri de reexaminare, aceasta nu leagă instanța,

atât timp cât pârâtul Municipiul București putea ataca pe calea apelului aceste

soluții, dar nu a avut interes să promoveze calea de atac deoarece hotărârea

primei instanțe îi era favorabilă.

La termenul de

judecată din data de 19 februarie 2015, Înalta Curte a supus dezbaterii

caracterul irevocabil al încheierilor prin care au fost soluționate cererile de

reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, referitor la caracterul netimbrabil

al cererii de chemare în judecată.

Instanța de recurs va

răspunde printr-un considerent comun susținerilor care identifică aceeași

problemă de drept, respectiv greșita aplicare a dispozițiilor art. 15 lit. r)

din Legea nr. 146/1997 - Legea taxelor judiciare de timbru, pentru a se asigura

o rezolvare unitară a criticilor formulate pe această chestiune.

Ambii recurenți au

criticat prin motivele lor de recurs faptul că instanța de apel a dat eficiență

soluțiilor pronunțate de tribunal în cererile de reexaminare formulate de

reclamanta G.E., susținând că în mod greșit s-a apreciat că acțiunea în

revendicare de drept comun formulată de aceasta beneficiază de scutire de la

plata taxei de timbru.

Contrar acestor

susțineri încheierea prin care se soluționează cererea de reexaminare a modului

de stabilire a taxei de timbru are caracter irevocabil, neputând fi repusă în

discuție într-o cale de atac ulterioară caracterul timbrabil al cererii de

chemare în judecată.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, determinarea cuantumului taxelor judiciare

de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul

Justiției.

Textul legal

instituie o unică cale de atac îndreptată împotriva modului în care s-a

stabilit taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată dispunând în alin.

(2) că

“Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de

timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3

zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei

datorate”.

Potrivit

dispozițiilor alin. (3) al art. 18 din actul normativ menționat, cererea de

reexaminare se soluționează prin încheiere irevocabilă.

Prin urmare,

cererea de

reexaminare, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și

completările ulterioare, este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate

existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de timbru,

părțile interesate neavând un drept de opțiune între a formula cerere de

reexaminare și a exercita apel sau recurs, după caz.

De vreme ce legea

specială pune la îndemâna părții interesate o cale de atac clară, precisă și

previzibilă, criticile privind caracterul timbrabil al cererii nu mai pot fi

susținute prin intermediul căilor de atac, părțile neavând un drept de opțiune

în acest sens.

Totodată, cum art. 18

alin. 3 reglementează în mod expres și faptul că încheierea care se pronunță în

soluționarea unei cereri de reexaminare este irevocabilă, potrivit art. 377 alin.

(2) pct. 3 C. proc. civ., acestea nu mai pot fi atacate cu recurs.

Or, așa cum corect a

constatat instanța de apel, prin încheierea de ședință din 27 aprilie 2012,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea de reexaminare

formulată de G.E. cu privire la obligația de a timbra 73.600 lei și 5 lei

timbru judiciar și în raport de dispoz. art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997

a constatat că cererea reclamantei este scutită de plata taxelor judiciare de

timbru, iar prin încheierea de ședință din 19 octombrie 2012, în raport de încheierea

de ședință din 20 septembrie 2012, a admis o altă cerere de reexaminare a taxei

judiciare de timbru în același litigiu și a constat că acțiunea civilă

formulată de reclamantă este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

În concluzie, cum

reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi

cenzurată existența și întinderea obligației de plată a taxei judiciare de

timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opțiune între formularea unei

cereri de reexaminare și exercitarea unei alte căi de atac de reformare,

critica nu poate fi primită.

Pârâtul B.A.R. a

invocat ca motiv de recurs și faptul că acțiunea în revendicare de drept comun

formulată de reclamantă este inadmisibilă în raport de Decizia nr. 33

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii.

Această critică nu

are însă legătură cu argumentele deciziei atacate prin prezentul recurs și nici

nu a făcut obiect al analizei în calea de atac a apelului, astfel încât, din

acest motiv, neputând fi încadrată în cazurile de nelegalitate prevăzute de art.

304 C. proc. civ. și cenzurată de Înalta Curte.

Pârâtul Municipiul

București a invocat ca temei de drept al recursului art. 304 pct. 7 susținând

că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu se raportează

la nicio normă de drept care să-i fundamenteze hotărârea.

Nici această critică

nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs nu poate exercita controlul

judiciar din această perspectivă ignorând caracterul irevocabil al încheierilor

prin care au fost soluționate cererile de reexaminare formulate de reclamantă.

Față de cele

precedente, constatând că nu este dovedită incidența motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate

cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâții B.A.R. și de Municipiul București

prin primarul general împotriva Deciziei nr. 105/A din 14 martie 2014 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2015.