ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5756/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1140 din data de 21 septembrie 2010, a fost respinsă excepția inadmisibilitătii, ca neîntemeiată și a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea C.E., prin mandatar SC R.G.I. SA, în contradictoriu cu intimatele Primăria Municipiului București prin Primarul General, C.C. și C.S., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut referitor la excepția inadmisibilitătii că, deși legiuitorul a folosit în alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 sintagma dispoziție motivată de respingerea a notificării sau a cererii de restituire în natură, potrivit art. 26 alin. (3) din același act normativ sunt supuse cenzurii instanțelor conținutul și modalitatea de soluționare a notificărilor.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin dispoziția din 30 septembrie 2009, Primarul General a soluționat notificările din 2001, formulate în baza Legii nr. 10/2001 de către notifîcatoarele C.E., C.C., C.S., prin care acestea au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, Bd. F., propunțând acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menționat, format din teren de 1.000 m.p. și construcție demolată în suprafață de 136,97 m.p. Din analiza notificărilor depuse la dosar de către contestatoare, a rezultat că aceasta s-a adresat Primăriei, respectiv Prefecturii București, solicitând despăgubiri pentru imobil și menționând că acesta a aparținut mamei soțului său ori soțului său, fără ca notificatoarea să facă vorbire, în cererile sale, de partea de imobil pentru care ar avea vocație la obținerea măsurilor reparatorii și nici despre împărțirea despăgubirilor pe cote părți, raportat la moștenitorii S.C.

În aceste condiții, contestatoarea nu se poate prevala de dispozițiile art. 4.1. din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, dispoziții care prevăd că, în cuprinsul deciziei de restituire, se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat, având în vedere că notifîcatoarele nu au solicitat unității deținătoare să retină aceste cote și nu au adus dovezi care să determine stabilirea măsurilor reparatorii pe cote părți. Așadar, unitatea emitentă a dispoziției a procedat conform cu disp. art. 23 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. în acest context, instanța a reținut că, potrivit acelorași prevederi legale, cele trei notifîcatoare au la îndemână procedura împărțelii prin bună învoială sau calea acțiunii în justiție, pentru a se stabili cota ce se cuvine fiecărei părți, așa cum dispune art. 4.3.

din Norme. Pentru aceste considerente, constatând că dispoziția a fost emisă cu respectarea prevederilor legale invocate și în raport de dovezile depuse de notifîcatoare, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001 rep., a respins contestația ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, apelanta C.E., prin care a criticat hotărârea atacată, pentru netemeinicie, pentru următoarele motive; Prin notificări, apelanta a arătat că a solicitat despăgubiri pentru imobilul care a aparținut soțului său C.R.C., compus din teren în suprafața de 248,32 m.p. și 2 corpuri de construcție, cumpărat de soțul său de la mama lui, C.S.A., prin actul de vânzare-cumpărare din anul 1946, arătând ca este unica moștenitoare a acestuia, de pe numele căruia a fost preluat imobilul prin Decretul nr. 181/1061.

Prin notificarea din 07 noiembrie 2011, apelanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul proprietatea lui C.S.A. preluat prin Decretul nr. 92/1950, formulând notificări și C.C. în calitate de soră a soțului apelantei și C.S., nepoată de soră a soțului acesteia. A mai arătat apelanta că prin dispoziția contestată s-au soluționat toate cele 3 notificări formulate de apelantă, C.C. și C.S., propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în București, B-dul F., compus din teren în suprafață de 1.000 m.p. și construcții de 136,97 m.p., fără a se avea în vedere că statul a preluat abuziv două imobile distincte, dreptul de proprietate aparținând la data preluării de către stat unor proprietari diferiți.

Prin adeverința din 05 noiembrie 1963 s-a confirmat că imobilul compus din teren în suprafață de 248,32 m.p. și construcții de 136,97 m.p. a fost proprietatea lui C.R.C., fiind expropriat prin Decretul nr. 181/1961, iar imobilul a fost preluat pe numele lui C.S.A. în temeiul Decretului nr. 92/1950, rezultând din probele administrate că statul a preluat abuziv două imobile distincte. S-a mai arătat că prin notificare apelanta solicitase măsuri reparatorii pentru imobilul din B-dul F. ce aparținuse soacrei sale C.S.A., rezultând că prin cele trei notificări a solicitat măsuri reparatorii pentru două imobile distincte.

Fiind vorba de imobile distincte, notificările trebuiau soluționate printr-o dispoziție distinctă a Primarului General, în condițiile în care pentru imobil apelanta era singura proprietară îndreptățită la măsuri reparatorii, nici o altă persoană nefăcând notificare referitor la acesta și neavând calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, iar pentru imobilul în suprafață de 751,68 m.p. pentru care a solicitat măsuri reparatorii împreună cu cele două intimate C.C. și C.S., trebuia emisă o dispoziție separată de acordarea măsurilor reparatorii, în cotele părți deținute de fiecare din moștenirea lui C.S.A., fosta proprietară.

Apelanta a arătat că sentința apelată este netemeinică deoarece prin notificări a solicitat măsuri reparatorii pentru imobil, iar pentru cel din B-dul F. preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950 de la soacra sa, C.S.A., a arătat că au formulat notificări toate cele trei părți din dosar, întrucât au dreptul la masuri reparatorii conform cotelor succesorale deținute de fiecare, respectiv apelanta contestatoare și C.C. câte 1/3 din imobil, iar C.S. 1/4 conform art. 4.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, chiar daca nu a precizat prin notificare cotele succesorale deținute pentru acest imobil. La dosarul cauzei s-au anexat copii a dosarului administrativ format în urma conexării notificărilor, de la Primăria Municipiului București.

Prin decizia civilă din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul formulat de reclamanta C.E., împotriva sentinței civile nr. 1140 din data de 21 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 45564/3/2009, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, C.C. și C.S.A.A. A schimbat în tot sentința apelantă în sensul că: A admis contestația și a anulat dispoziția din 30 septembrie 2009 a Primăriei Municipiului București. A obligat intimata să emită o nouă dispoziție de propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent după cum urmează; - pentru imobilul din București, b-dul F., compus din teren în suprafață de 248,32 m.p.

și construcție de 136,97 m.p. pentru contestatoarea C.E.; pentru imobilul din București,B-dul F., compus din teren în suprafață de 751,68 m.p., în cote egale de 1/3 fiecare pentru contestatoare și intimatele pârâte C.C. și C.S. A obligat pe intimata pârâtă Primăria Municipiului București prin Primarul General la plata sumei de 1.215 RON cheltuieli de judecată fond și apel. Curtea de Apel a reținut: Dispozițiile art. 4.1 din Normele metodologice ale Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 prevăd că în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care invocă un titlu de proprietate ce atestă existența unei coproprietăți la data preluării abuzive, se va emite o decizie de restituire în care se vor consemna cotele ideale prevăzute în titlul de proprietate invocat.

În cazul în care numai o parte din foștii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora. Ulterior emiterii deciziei de restituire, coproprietarii pot ieși din indiviziune pe calea dreptului comun". Potrivit dispozițiilor art. 4.3 din Normele metodologice ale Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 se prevede că "în cazul în care restituirea aceluiași imobil este cerută de mai multe persoane îndreptățite, care sunt succesoare ale titularului și care sunt rude de același grad (deci care au vocație legală sau testamentară, după caz, la moștenire), și comisia de analiză a notificărilor nu poate stabili cotele cuvenite fiecăruia dintre succesori, decizia de restituire se va emite pe numele tuturor, urmând ca stabilirea cotelor de proprietate ale acestora să se facă potrivit dreptului comun intern aplicabil moștenirii (persoanele respective vor face partajarea convențională sau, în lipsa înțelegerii părților, se vor adresa instanței judecătorești pentru stabilirea cotelor și, eventual, pentru ieșirea din indiviziune)". Tribunalul a făcut o interpretare și aplicare greșită a prevederilor sus menționate, ce stabilesc că în cazul în care se solicită restituirea unui imobil de către mai multe persoane îndreptățite, succesoare ale fostului proprietar și care sunt rude de același grad ce invocă același titlu de proprietate și fac prin urmare dovada existenței unui drept de proprietate pe cote părți, iar comisia de analiză a notificărilor poate stabili cotele cuvenite fiecăruia dintre succesori, decizia de restituire va stabili în cuprinsul acesteia cotele de proprietate ale fiecărei părți.

Această soluție e impusă în cauză cu mai mult cu cât apelanta a formulat notificările prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul compus din București, B-dul F., compus din teren în suprafață de 248,32 m.p. și 2 corpuri de construcție, proprietatea soțului său C.R.C., și dobândit de acesta prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 01 martie 1946 de Tribunalul Ilfov de la mama acestuia, C.S.A., în calitate de unică moștenitoare a lui, de pe numele căruia a fost preluat imobilul prin Decretul nr. 181/1061. Prin notificarea din 07 noiembrie 2011, apelanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul proprietatea lui C.S.A. în suprafață de 751,68 m.p.

situat în București, B-dul F., preluat prin Decretul nr. 92/1950, în calitate de moștenitoare a lui C.R.C., fiu al defunctei, pentru acest imobil formulând notificări și C.C. în calitate de soră a soțului apelantei și C.S., nepoată de soră a soțului acesteia. În condițiile în care prin dispoziția din 30 septembrie 2009 a Primăriei Municipiului București emitentul a conexat cele 3 notificări formulate de apelantă, C.C. și C.S., și le-a soluționat în sensul de a propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru ambele imobile, făcând referire la acestea ca fiind unul singur, și ca fiind situat în București, B-dul F., compus din teren în suprafață de 1.000 m.p. și construcții de 136,97 m.p., nu s-a avut în vedere că acestea aparțineau unor proprietari diferiți și au fost preluate de stat ca imobile distincte, în baza unor temeiuri juridice diferite, susținerile apelantei fiind fondate.

Din coroborarea actelor de proprietate ale autorilor apelantei și intimatelor C.C. și C.S., cu adeverința din 27 august 1962 a fostului Consiliu Popular al Raionului 23 august și celelalte înscrisuri, s-a confirmat că imobilul compus din teren în suprafață de 248,32 m.p. și construcții de 136,97 m.p. a fost proprietatea lui C.R.C., fiind expropriat prin Decretul nr. 181/1961, iar imobilul de la nr. 141 a fost preluat de pe numele lui C.S.A., în temeiul Decretului nr. 92/1950, rezultând din probele administrate că statul a preluat abuziv două imobile distincte. În privința imobilului compus din teren în suprafață de 248,32 m.p. și construcții de 136,97 m.p., fost proprietatea lui C.R.C.

și expropriat prin Decretul nr. 181/1961, apelanta era singura proprietară îndreptățită la măsuri reparatorii nici o altă persoană nefacând notificare referitor la acesta și neavând calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, iar pentru imobilul în suprafață de 751,68 m.p., apelanta a solicitat măsuri reparatorii împreună cu cele două intimate C.C. și C.S., fiecare având, potrivit certificatelor de moștenitori și prevederilor art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, calitatea de coproprietari pe cote părți de 1/3 din imobil, fiind deci persoane îndreptățite în sensul legii, astfel încât în dispoziția de acordarea a măsurilor reparatorii trebuiau menționate potrivit prevederilor art. 4.1 din Normele metodologice ale Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, cotele părți deținute de fiecare din moștenirea lui C.S.A., fosta proprietară. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria municipiului București, prin Primar General, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a invocat că reclamanta nu a depus, în faza administrativă, actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită în sensul legii speciale, pentru bunul pentru care invocă un drept exclusiv, și nici nu a solicitat stabilirea drepturilor pe cote părți pentru celălalt imobil, dispoziția emisă fiind legală. Recursul nu este fondat.

Este adevărat că art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării, numai că sintagma „până la data soluționării notificării" nu are în vedere numai etapa administrativă a soluționării notificării. Această sintagmă trebuie înțeleasă ca referindu-se la soluționarea notificării în oricare din cele două etape -administrativă, înaintea entității notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată, deoarece legiuitorul nu face nici o distincție între cele două faze procesuale de soluționare a notificării.

De altfel, nici o prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna să se aducă atingere principiului liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție. Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluționare a notificării, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției. Singura sancțiune prevăzută de Legea nr. 10/2001, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.

Prin urmare, nedepunerea de către reclamantă, în calitate de titulară a notificării, a actelor doveditoare până la data soluționării notificării prin decizie/dispoziție administrativă, avea drept consecință doar pronunțarea deciziei/dispoziției administrative pe baza actelor depuse în fața Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 și nicidecum imposibilitatea depunerii acestor acte în etapa jurisdicțională. Teza contrară, pe care încearcă să o acrediteze recurentul, nu poate fi acceptată, pentru că aceasta ar lipsi practic de conținut etapa judiciară a soluționării notificării, de esența căreia este caracterul contradictoriu al dezbaterilor, ce implică posibilitatea conferită părților de a formula în fața instanței apărări și de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecății.

întrucât administrarea probatoriului constituie clementul esențial al judecății, a nu da posibilitatea părții ce formulează contestație împotriva dispoziției/deciziei administrative prin care s-a soluționat notificarea de restituire să administreze probe noi față de cele administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanța să-și întemeieze soluția, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanta a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii cu actele depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat prin care autorul său, a dobândit imobilul în litigiu, aceasta fiind singura îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest imobil diferit de imobilul din str. F., pentru care persoanele notifîcatoare urmează să culeagă cote egale.

Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București prin Primar general împotriva deciziei din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenta la plata sumei de 868 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă C.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.