ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5934/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5934/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București la 6 martie 2009, S.A.M.

a solicitat, în temeiul art. 480, 481

C. civ. și în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar general și

Administrația Piețelor sector 1 București, obligarea pârâților să lase

reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață

de 142 mp situat în București, sector 1, iar în subsidiar, obligarea pârâților

la plata către reclamantă a contravalorii terenului în litigiu, la valoarea de

circulație a acestuia.

La data

de 10 iunie 2009, reclamanta a depus o cerere completatoare și precizatoare,

în contradictoriu și cu pârâții

Primăria sectorului 1 București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin care a solicitat să se constate că din masa succesorală rămasă

după defuncta S.C., decedată la 16 noiembrie 1993, mai face parte și cota de

1/5 din imobilul în litigiu în suprafață de 157 mp din suprafața de 787 mp și

că prin certificatul de moștenitor nr. 3 99/1996, S.A.M. are calitatea de

moștenitoare după defuncta în cota de 1/1 părți. A arătat că își menține

integral cererea inițială, în sensul de a se dispune obligarea pârâților să

recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de 1/5 din imobil

și să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul, precum și

obligarea Primăriei sectorului 1 de a demola construcțiile ridicate pe teren,

întrucât a emis în mod ilegal o autorizație de construcție, în caz de refuz

fiind autorizată reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala

pârâților, lucrări estimate la suma de 20.000 lei. în subsidiar, reclamanta a

solicitat obligarea pârâților la plata către contravalorii terenului în

litigiu, la valoarea de circulație a acestuia, estimată la suma de 314.000

euro, echivalentul în lei a 1.322.945 RON la cursul BNR de la data depunerii

cererii, sub rezerva majorării.

Judecătoria

sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 15794 din 16 decembrie 2009

a admis excepția de necompetență

materială. A declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București,

în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și de evaluarea

imobilului revendicat.

Prin

sentința nr. 1979 din 22 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă

a admis în parte

acțiunea precizată formulată de reclamanta S.A.M. A admis excepția lipsei

calității procesual pasive a pârâtei Primăria sector 1. A respins acțiunea

împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă. A constatat că din masa succesorală de pe urma

defunctei S.C. face parte și cota de 1/10 din imobilul teren de 787 mp situat

în București, sector 1. A respins cererile având ca obiect constatare calitate

moștenitor reclamantă, revendicare imobil, acordare contravaloare teren și

demolare construcții, ca neîntemeiate.

La data de 28

iunie 2010, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității

acțiunii, motivarea regăsindu-se în cuprinsul încheierii de la acea dată, în

sensul că raportându-se la decizia în interesul Legii nr. 33/2008, ;s-a

constatat că persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și

cele care din motive independente de voința lor nu au putut utiliza această

procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare dacă

imobilul nu a fost cumpărat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 112/1995 de către chiriași.

În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria

sectorului 1 prin Primar, tribunalul a admis-o, reținând că nu există

identitate între această pârâtă și cea care ar putea fi obligată în cadrul

acțiunii de restituire formulate, terenurile trecute abuziv în proprietatea

Statului fiind în proprietatea Municipiului București reprezentat de Primarul

general.

Prin urmare,

acțiunea! formulată împotriva respectivei pârâte a fost respinsă ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe

fondul cauzei, tribunalul a reținut că în conformitate cu procesul-verbal emis

de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare din București nr. 61097/1940

- fila 54 din dosarul judecătoriei, D.G.M., născută I., era la nivelul acelui

an proprietara cotei de 1/5 din terenul în suprafață de 787 mp, situat în

București.

Potrivit

certificatului de moștenitor, atașat la fila 56 din dosarul judecătoriei,

moștenitorii defunctei D.M., decedată la data de 19 ianaurie 1972, sunt D.G., A.E.,

I.V. și I.I.D., lui D.G. revenindu-i cota de A din masa succesorală, în

calitate de soț supraviețuitor.

Prin urmare, D.G.

deținea dreptul de proprietate asupra cotei de 1/10 din terenul în suprafață de

787 mp, situat în București, în masa succesorală a defunctei D.M. regăsindu-se

și cota de: 1/5 din imobilul în litigiu menționată anterior.

Conform

certificatului de calitate succesorală din 7 iunie 2006, atașat la fila 80 din

dosarul judecătoriei, S.C. are calitatea de unică moștenitoare a defunctului D.G.,

decedat la data de 10 martie 1984.

Față de acest

aspect, tribunalul a constatat că din masa succesorală de pe urma defunctei S.C.

face parte și cota de 1/10 din imobilul teren de 787 mp situat în București,

sector 1.

De pe urma

defunctei S.C., decedată la data de 16 noiembrie 1993, au rămas ca moștenitori

S.P., în calitate de soț și reclamanta, în calitate de fiică, iar de pe urma

defunctului S.P. a rămas ca unică moștenitoare reclamanta, aspecte ce au

rezultat din certificatul de moștenitor din 5 decembrie 1996 - fila 75 din

dosar.

Prin urmare,

cererea reclamantei de a se constata calitatea sa de unică moștenitoare a

defunctei S.C. a fost găsită neîntemeiată, situația juridică fiind reglementată

de certificatul de moștenitor, necontestat.

În ceea ce

privește cererile de revendicare, restituire în echivalent și demolare

construcții de pe terenul cotă de 1/5 din suprafața totală de 787 mp din

imobilul situat în Piața H., tribunalul a constatat că reclamanta a dovedit

calitatea sa de persoană îndreptățită asupra cotei de 1/10 din imobilul teren

de 787 mp.

Totodată,

s-a reținut și faptul că tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția

inadmisibilității acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun, în

condițiile în care reclamanta sau autoarea sa nu au formulat notificare în baza

Legii nr. 10/2001, reținând în esență imposibilitatea obiectivă a acestora de a

formula notificarea în termenul legal.

S-a constatat

însă că prin Dispoziția nr. 7576 din 28 martie 2007 emisă de Primăria

municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru imobilul situat în București, str. Piața H., compus din teren în

suprafață de 142 mp și construcție demolată în favoarea persoanei îndreptățite

A.E.

Așadar, pentru

cota de 1/5 din imobilul în suprafață totală de 787 mp și construcție demolată

situat în str. Piața H., ce a aparținut defunctei D.M. s-au acordat măsuri

reparatorii în favoarea altui moștenitor, respectiv a persoanei îndreptățite A.E.

Evident, au

fost avute în vedere dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

precum și faptul că autorul acesteia, A.G.I., a fost singurul moștenitor care a

formulat notificarea în termenul legal pentru imobilul în litigiu.

Așadar,

deși reclamanta ar fi deținut calitatea de persoană îndreptățită pentru cota de

1/10 din imobilul în litigiu, respectiv pentru jumătate din terenul pentru care

s-au acordat deja măsuri reparatorii prin echivalent persoanei îndreptățite A.E.

și deși reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a formula notificare în

termenul legal (cum s-a constatat la momentul respingerii excepției de

inadmisibilitate), tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare și, în

subsidiar, de acordare a despăgubirilor, precum și cea privind demolare

construcții formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin

Primar general, Administrația Piețelor sector 1 și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice este neîntemeiată, deoarece drepturile pentru acest teren au

fost deja recunoscute și reparate de reprezentanții statului prin emiterea

Dispoziției nr. 7576 din 28 martie 2007, astfel încât aceștia nu pot asigura o

dublă reparație și în favoarea reclamantei, pentru aceeași suprafață de teren.

Soluția primei

instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 767/ A din 25 octombrie

2011,

prin care s-a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

tribunalului.

S-a

reținut de către instanța de apel că raportat la înscrisurile existente în

dosar, astfel cum a constatat și instanța de fond, a rezultat că prin procesul

verbal s-a înscris în Registrul de carte funciară dreptul de proprietate asupra

imobilului din București, Piața B., în favoarea numiților I.V.V., I.V.C., I.V.I.,

D.G.M., născută I. și A.D.E., născută I., în cotă de 1/5 pentru fiecare (filele

53 - 55 dosar fond).

Prin Decretul nr.

92/1950, imobilul din București, ce a putut fi identificat și la ladresa din

Piața I.P. (fila 73 dosar fond) a fost naționalizat pe numele lui I.V. (filele

43, 72 dosar fond).

Potrivit

certificatului de moștenitor, la decesul numitei D.M. au rămas ca moștenitori D.G.,

în calitate de soț, căruia i-a revenit o cotă de 3/6 din moștenire, A.E., I.V.

și I.I.D., cărora le-a revenit câte o cotă de 1/6 din masa succesorală.

D.G. a decedat

la data de 10 martie 1984, succesorul acestuia fiind S.C., conform

certificatului de calitate succesorală din 7 iunie 2006 emis de B.N.P. B.R.C.

S.C. a decedat

la 16 noiembrie 1993, având ca moștenitori pe S.P. și N.M.A. (reclamanta din

prezenta cauză); masa succesorală rămasă la decesul defunctului S.P. a fost

preluată de reclamanta S.A.M. (certificatul de moștenitor din 5 decembrie 1996).

Ca

atare, din cota de 1/5 pe care D.M. a avut-o asupra imobilului din București,

str. H. i-ar fi revenit reclamantei de față, ca moștenitoare a defunctului D.G.,

o cotă de 3/6, respectiv o cotă de 3/30 (1/10).

Sub

acest aspect, instanța de fond a reținut corect cota de 1/10 din imobilul

situat în București, str. H., sector 1, pentru care reclamanta ar fi justificat

calitatea de persoană îndreptățită.

Curtea a mai

reținut că la data de 22 ianuarie 2002, s-a formulat notificare de către A.G.I.

(fiul lui A.E. și A.D. - fila 56 dosar fond), în temeiul Legii nr. 10/2001,

cerere soluționată prin Dispoziția Primarului general al municipiului București

nr. 7576 din 28 martie 2007; prin aceasta s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în str. H., sector 1, compus

din teren în suprafață de 142 m.p. și construcție demolată în favoarea

persoanei îndreptățite A.E., soția defunctului A.G.I.

Astfel cum a

rezultat din cererea depusă de A.E. la data de 13 noiembrie 2006 la Primăria

municipiului București, în vederea soluționării Dosarului nr. 34986/2002,

constituit în baza Legii nr. 10/2001, aflată la filele 118-119 dosar fond,

restituirea în natură ori acordarea de despăgubiri a vizat întregul teren de

787 m.p., precum și construcțiile edificate pe acesta, imobili situat în

București, str. H., petenta A.E. a indicat, la acel moment, că va completa

dosarul cu actele celuilalt moștenitor S.A.M.

Deși

reclamanta nu a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, instanța

de fond a reținut faptul că aceasta s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a

urma procedura prevăzută de legea specială (motivare ce se regăsește în

cuprinsul încheierii pronunțate la 28 iunie 2010 și care nu a fost contestată

de intimați). Ca atare, aceasta ar avea deschisă calea unei acțiuni în

revendicare.

Curtea a

observat că prin prezenta acțiune reclamanta S.A.M. revendică o cotă parte

indiviză din imobilul din București, str. H., iar nu o suprafață determinată

din acesta și că același imobil a făcut obiectul notificării nr. 158/2002,

analizată prin Dispoziția Primarului general al municipiului București nr. 7576

din 28 martie 2007, pentru care s-ău acordat măsuri reparatorii în temeiul

Legii nr. 10/2001.

În speță, nu

s-a probat că Dispoziția Primarului general al municipiului București nr. 7576/2007

ar fi fost contestată de beneficiar sub aspectul întinderii dreptului de

proprietate solicitat, neacordat integral, în condițiile în care s-a cerut

repararea prejudiciului creat pentru întregul imobil naționalizat, iar nu

pentru o cotă parte din acesta și nici din perspectiva persoanelor; beneficiare

ale dispozițiilor Legii nr. 10/2001, caz în care nu pot fi identificate

considerentele pentru care emitentul a emis dispoziția în modalitatea arătată

anterior.

De asemenea,

împrejurarea că Municipiul București prin Primarul general a despăgubit mai

mult sau mai puțin pe cel ce a formulat notificarea în termen în raport cu

partea de imobil solicitată (în speță, 787 m.p. și construcții) nu poate fi

analizată decât în procedura Legii nr. 10/2001, iar nu în cauza pendinte, față

de temeiul juridic al acțiunii - art. 480 C. civ. și de cadrul procesual dedus

judecății.

Drept

consecință, în mod legal prima instanță a apreciat că drepturile pentru acest

teren au fost deja recunoscute și reparate de stat prin emiterea Dispoziției nr.

7576/2007, astfel încât nu se poate asigura o dublă reparație și în favoarea

reclamantei și în favoarea persoanei ce a formulat notificare în baza Legii nr.

10/2001 pentru aceeași suprafață de teren.

Deși apelanta

S.A.M. a arătat că A.E. deține propria sa cotă de teren, care nu are legătură

cu cota revendicată, pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată de

față, aspect ce reiese clar din actul dotai opozabil doar reclamantei, curtea a

reținut că acesta, aflat la fila 65 dosar fond, vizează imobilul din București,

imobil care nu este unul șr același cu cel din București, pentru care s-a

solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri la valoare.

Conform

relațiilor de la Direcția de Nomenclatură Urbană, adresa din 16 noiembrie

2006,; la care face referire și reclamanta în cuprinsul acțiunii, artera de

circulație din București, sector 1, care la nivelul anului 1992 purta denumirea

de Piața H. a purtat anterior următoarele denumiri: Piața G., Piața B., de la

nivelul anului 1919, Piața M., de la nivelul anului 1930, Piața B., de la

nivelul anului 1946, Piața I.P., de la nivelul anului 1964. Potrivit

registrului privind revizuirea numerotării imobilelor, la nivelul anului 1948 a

fost înscris imobilul în Piata B.

Există,

într-adevăr, la dosar atașat un; alt act dotai (fila 22 dosar TB), însă acesta

privește dota constituită în favoarea succesoarei A.E., iar nu față de autoarea

reclamantei, D.M.

În

raport de aceste considerente, curtea a apreciat că soluția primei instanțe

este legală și temeinică. Numai în situația în care s-ar face dovada

desființării dispoziției emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta ar fi

îndreptățită să solicite măsuri reparatorii pentru cota parte ce i se cuvine

din imobilul în litigiu.

Împotriva

acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta S.A.M.,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia și modificarea în tot a

hotărârii atacate, în sensul recunoașterii dreptului său de proprietate asupra

imobilului în litigiu în baza probelor existente la dosar.

A arătat că a

făcut dovada calității sale de moștenitoare prin actele existente la dosar,

inclusiv actul dotai, diferit de cel al celeilalte succesoare A.E.

A criticat

hotărârea prin prisma motivului referitor la aplicarea greșită a legii, în

sensul că instanța nu a înțeles natura cererii de chemare în judecată,

condiționând admisibilitatea acesteia de aspecte străine de natura pricinii.

A

precizat astfel că a arătat că din considerente obiective nu a putut formula

cerere cu privire la respectivul teren în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

lucru constatat ca fiind dovedit de către tribunal.

Totodată

a menționat că în mod greșit s-a afirmat de către curtea de apel că ar fi

solicitat o cotă indiviză și nu o suprafață determinată din terenul în litigiu,

precum și că eronat s-a raportat instanța la analiza dispoziției nr. 7576/2007

a Primarului general al municipiului București, care a făcut obiectul

notificării nr. 158/2002 și care o privește pe A.E.

A mai arătat

că nu a cunoscut existența respectivei dispoziții și că nu avea niciun interes

sau o calitate de o anula, în condițiile în care solicitarea numitei A.E. nu

are legătură cu actul său dotai și cu drepturile de moștenitoare ce izvorăsc

din acesta, fiind complet separate, atât cu privire la suprafețe, cât și cu

privire la succesorii lor.

În legătură cu

lipsa: de identitate a imobilului, a constatat că instanța de apel nu a

analizat conținutul înscrisurilor depuse la dosar, precizând că imobilul situat

în Piața H., sector 1 nu are nicio legătură cu un presupus alt imobil,

respectiv cel din str. B., agreat de instanța de apel.

O ultimă

critică a vizat constatarea instanței de apel potrivit căreia în calitate de

reclamantă ar fi îndreptățită a solicita măsuri reparatorii pentru cota ce i se

cuvine din imobilul în litigiu doar dacă ar face dovada desființării

dispoziției emisă în baza Legii nr. 10/2001, pe care a considerat-o ca fiind în

total dezacord cu argumentul instanței de fond și cu cele din recurs.

A considerat

că decizia recurată nu este motivată, reflectând o necunoaștere a cauzei și a

înscrisurilor aflate la dosar.

Recursul este

nefondat,

urmând a fi

respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Criticile

formulate de reclamantă prin motivele de recurs vizează în principal

calificarea eronată a cererii introductive de instanță de către curtea de apel,

precum și condiționarea admisibilității acesteia de aspecte, care în opinia sa,

sunt străine de natura pricinii.

Or,

aceste critici nu pot fi primite, reținându-se că instanța de apel a explicat

doar, printr-o largă motivare, care sunt considerentele pentru care pretenția

dedusă judecății nu a fost găsită întemeiată, fără a schimba cadrul procesual.

Astfel,

contrar susținerii recurentei, se constată că instanța de apel, ca și

tribunalul, au reținut că temeiul juridic al acțiunii este art. 480 C. civ.,

acțiunea fiind calificată drept revendicare.

Analizând însă

cererea, s-a reținut de către instanțele fondului că un alt moștenitor a

valorificat drepturile asupra terenului în litigiu, prin formularea unei

notificări în baza Legii nr. 10/2001, în atare condiții acțiunea în revendicare

în contradictoriu cu statul și primăria nemaiputând fi primită.

S-a constatat

deci că prin dispoziția nr. 7576 din 28 martie 2007 emisă de Primarul general

al municipiului București s-a soluționat, în baza Legii nr. 10/2001,

notificarea nr. 158/2002 formulată de A.E., în sensul acordării de măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în București, str. H.

Așadar, Curtea

de apel a reținut drept consecință, că în mod legal prima instanță a apreciat

că drepturile pentru terenul în litigiu au fost deja recunoscute și reparate de

stat prin emiterea dispoziției nr. 7576/2007, motiv pentru care nu se poate

asigura o dublă reparație și în favoarea reclamantei și în favoarea persoanei

ce a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru aceeași suprafață de

teren.

Totodată în

mod corect, instanța de apel a observat că nu poate fi analizat aspectul

modului de soluționare a notificării prin dispoziția nr. 7576/2007, care nu se

poate realiza decât în procedura Legii nr. 10/2001.

Prin

urmare, în mod eronat susține recurenta că pretenția sa nu a fost recunoscută

deoarece nu ar fi atacat dispoziția despre care s-a făcut vorbire, acest aspect

nereieșind din niciunul din considerentele hotărârii atacate.

Nu se

pot reține nici susținerile; recurentei privitoare la nemotivarea deciziei prin

prisma înscrisurilor aflate la dosar, în condițiile în care acestea au făcut

obiectul analizei instanței de apel, inclusiv actul dotai la care se referă

reclamanta, asupra căruia s-a precizat că privește dota constituită în favoarea

succesoarei A.E. și nu față de autoarea reclamantei, D.M. Tot în acest context,

se constată ca fiind analizată succesiunea în timp a denumirilor străzii pe

care este amplasat imobilul în litigiu, potrivit relațiilor de la Direcția de

Nomenclatură Urbană; cuprinse în adresă, neputând fi astfel primite criticile

nici sub acest aspect.

Pentru aceste

considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondaț, recursul declarat de reclamanta S.A.M. împotriva Deciziei nr. 767/

A din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2012.