ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5934/2012

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la 6 martie 2009, S.A.M. a solicitat, în temeiul art. 480, 481 C. civ. și în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar general și Administrația Piețelor sector 1 București, obligarea pârâților să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 142 mp situat în București, sector 1, iar în subsidiar, obligarea pârâților la plata către reclamantă a contravalorii terenului în litigiu, la valoarea de circulație a acestuia.

La data de 10 iunie 2009, reclamanta a depus o cerere completatoare și precizatoare, în contradictoriu și cu pârâții Primăria sectorului 1 București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat să se constate că din masa succesorală rămasă după defuncta S.C., decedată la 16 noiembrie 1993, mai face parte și cota de 1/5 din imobilul în litigiu în suprafață de 157 mp din suprafața de 787 mp și că prin certificatul de moștenitor nr. 3 99/1996, S.A.M. are calitatea de moștenitoare după defuncta în cota de 1/1 părți.

A arătat că își menține integral cererea inițială, în sensul de a se dispune obligarea pârâților să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de 1/5 din imobil și să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul, precum și obligarea Primăriei sectorului 1 de a demola construcțiile ridicate pe teren, întrucât a emis în mod ilegal o autorizație de construcție, în caz de refuz fiind autorizată reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâților, lucrări estimate la suma de 20.000 lei. în subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata către contravalorii terenului în litigiu, la valoarea de circulație a acestuia, estimată la suma de 314.000 euro, echivalentul în lei a 1.322.945 RON la cursul BNR de la data depunerii cererii, sub rezerva majorării.

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 15794 din 16 decembrie 2009 a admis excepția de necompetență materială. A declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și de evaluarea imobilului revendicat. Prin sentința nr. 1979 din 22 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta S.A.M. A admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Primăria sector 1. A respins acțiunea împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A constatat că din masa succesorală de pe urma defunctei S.C.

face parte și cota de 1/10 din imobilul teren de 787 mp situat în București, sector 1. A respins cererile având ca obiect constatare calitate moștenitor reclamantă, revendicare imobil, acordare contravaloare teren și demolare construcții, ca neîntemeiate. La data de 28 iunie 2010, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, motivarea regăsindu-se în cuprinsul încheierii de la acea dată, în sensul că raportându-se la decizia în interesul Legii nr. 33/2008, ;s-a constatat că persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care din motive independente de voința lor nu au putut utiliza această procedură în termenele legale au deschisă calea acțiunii în revendicare dacă imobilul nu a fost cumpărat cu bună credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriași.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria sectorului 1 prin Primar, tribunalul a admis-o, reținând că nu există identitate între această pârâtă și cea care ar putea fi obligată în cadrul acțiunii de restituire formulate, terenurile trecute abuziv în proprietatea Statului fiind în proprietatea Municipiului București reprezentat de Primarul general. Prin urmare, acțiunea! formulată împotriva respectivei pârâte a fost respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în conformitate cu procesul-verbal emis de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare din București nr. 61097/1940 - fila 54 din dosarul judecătoriei, D.G.M., născută I., era la nivelul acelui an proprietara cotei de 1/5 din terenul în suprafață de 787 mp, situat în București.

Potrivit certificatului de moștenitor, atașat la fila 56 din dosarul judecătoriei, moștenitorii defunctei D.M., decedată la data de 19 ianaurie 1972, sunt D.G., A.E., I.V. și I.I.D., lui D.G. revenindu-i cota de A din masa succesorală, în calitate de soț supraviețuitor. Prin urmare, D.G. deținea dreptul de proprietate asupra cotei de 1/10 din terenul în suprafață de 787 mp, situat în București, în masa succesorală a defunctei D.M. regăsindu-se și cota de: 1/5 din imobilul în litigiu menționată anterior. Conform certificatului de calitate succesorală din 7 iunie 2006, atașat la fila 80 din dosarul judecătoriei, S.C. are calitatea de unică moștenitoare a defunctului D.G., decedat la data de 10 martie 1984. Față de acest aspect, tribunalul a constatat că din masa succesorală de pe urma defunctei S.C.

face parte și cota de 1/10 din imobilul teren de 787 mp situat în București, sector 1. De pe urma defunctei S.C., decedată la data de 16 noiembrie 1993, au rămas ca moștenitori S.P., în calitate de soț și reclamanta, în calitate de fiică, iar de pe urma defunctului S.P. a rămas ca unică moștenitoare reclamanta, aspecte ce au rezultat din certificatul de moștenitor din 5 decembrie 1996 - fila 75 din dosar. Prin urmare, cererea reclamantei de a se constata calitatea sa de unică moștenitoare a defunctei S.C. a fost găsită neîntemeiată, situația juridică fiind reglementată de certificatul de moștenitor, necontestat. În ceea ce privește cererile de revendicare, restituire în echivalent și demolare construcții de pe terenul cotă de 1/5 din suprafața totală de 787 mp din imobilul situat în Piața H., tribunalul a constatat că reclamanta a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită asupra cotei de 1/10 din imobilul teren de 787 mp.

Totodată, s-a reținut și faptul că tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun, în condițiile în care reclamanta sau autoarea sa nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, reținând în esență imposibilitatea obiectivă a acestora de a formula notificarea în termenul legal. S-a constatat însă că prin Dispoziția nr. 7576 din 28 martie 2007 emisă de Primăria municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, str. Piața H., compus din teren în suprafață de 142 mp și construcție demolată în favoarea persoanei îndreptățite A.E. Așadar, pentru cota de 1/5 din imobilul în suprafață totală de 787 mp și construcție demolată situat în str. Piața H., ce a aparținut defunctei D.M.

s-au acordat măsuri reparatorii în favoarea altui moștenitor, respectiv a persoanei îndreptățite A.E. Evident, au fost avute în vedere dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, precum și faptul că autorul acesteia, A.G.I., a fost singurul moștenitor care a formulat notificarea în termenul legal pentru imobilul în litigiu. Așadar, deși reclamanta ar fi deținut calitatea de persoană îndreptățită pentru cota de 1/10 din imobilul în litigiu, respectiv pentru jumătate din terenul pentru care s-au acordat deja măsuri reparatorii prin echivalent persoanei îndreptățite A.E.

și deși reclamanta s-a aflat în imposibilitatea de a formula notificare în termenul legal (cum s-a constatat la momentul respingerii excepției de inadmisibilitate), tribunalul a reținut că acțiunea în revendicare și, în subsidiar, de acordare a despăgubirilor, precum și cea privind demolare construcții formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar general, Administrația Piețelor sector 1 și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este neîntemeiată, deoarece drepturile pentru acest teren au fost deja recunoscute și reparate de reprezentanții statului prin emiterea Dispoziției nr. 7576 din 28 martie 2007, astfel încât aceștia nu pot asigura o dublă reparație și în favoarea reclamantei, pentru aceeași suprafață de teren.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 767/ A din 25 octombrie 2011, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului. S-a reținut de către instanța de apel că raportat la înscrisurile existente în dosar, astfel cum a constatat și instanța de fond, a rezultat că prin procesul verbal s-a înscris în Registrul de carte funciară dreptul de proprietate asupra imobilului din București, Piața B., în favoarea numiților I.V.V., I.V.C., I.V.I., D.G.M., născută I. și A.D.E., născută I., în cotă de 1/5 pentru fiecare (filele 53 - 55 dosar fond).

Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul din București, ce a putut fi identificat și la ladresa din Piața I.P. (fila 73 dosar fond) a fost naționalizat pe numele lui I.V. (filele 43, 72 dosar fond). Potrivit certificatului de moștenitor, la decesul numitei D.M. au rămas ca moștenitori D.G., în calitate de soț, căruia i-a revenit o cotă de 3/6 din moștenire, A.E., I.V. și I.I.D., cărora le-a revenit câte o cotă de 1/6 din masa succesorală. D.G. a decedat la data de 10 martie 1984, succesorul acestuia fiind S.C., conform certificatului de calitate succesorală din 7 iunie 2006 emis de B.N.P. B.R.C. S.C. a decedat la 16 noiembrie 1993, având ca moștenitori pe S.P. și N.M.A. (reclamanta din prezenta cauză); masa succesorală rămasă la decesul defunctului S.P.

a fost preluată de reclamanta S.A.M. (certificatul de moștenitor din 5 decembrie 1996). Ca atare, din cota de 1/5 pe care D.M. a avut-o asupra imobilului din București, str. H. i-ar fi revenit reclamantei de față, ca moștenitoare a defunctului D.G., o cotă de 3/6, respectiv o cotă de 3/30 (1/10). Sub acest aspect, instanța de fond a reținut corect cota de 1/10 din imobilul situat în București, str. H., sector 1, pentru care reclamanta ar fi justificat calitatea de persoană îndreptățită. Curtea a mai reținut că la data de 22 ianuarie 2002, s-a formulat notificare de către A.G.I. (fiul lui A.E. și A.D. - fila 56 dosar fond), în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere soluționată prin Dispoziția Primarului general al municipiului București nr. 7576 din 28 martie 2007; prin aceasta s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în str. H., sector 1, compus din teren în suprafață de 142 m.p.

și construcție demolată în favoarea persoanei îndreptățite A.E., soția defunctului A.G.I. Astfel cum a rezultat din cererea depusă de A.E. la data de 13 noiembrie 2006 la Primăria municipiului București, în vederea soluționării Dosarului nr. 34986/2002, constituit în baza Legii nr. 10/2001, aflată la filele 118-119 dosar fond, restituirea în natură ori acordarea de despăgubiri a vizat întregul teren de 787 m.p., precum și construcțiile edificate pe acesta, imobili situat în București, str. H., petenta A.E. a indicat, la acel moment, că va completa dosarul cu actele celuilalt moștenitor S.A.M. Deși reclamanta nu a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001, instanța de fond a reținut faptul că aceasta s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a urma procedura prevăzută de legea specială (motivare ce se regăsește în cuprinsul încheierii pronunțate la 28 iunie 2010 și care nu a fost contestată de intimați).

Ca atare, aceasta ar avea deschisă calea unei acțiuni în revendicare. Curtea a observat că prin prezenta acțiune reclamanta S.A.M. revendică o cotă parte indiviză din imobilul din București, str. H., iar nu o suprafață determinată din acesta și că același imobil a făcut obiectul notificării nr. 158/2002, analizată prin Dispoziția Primarului general al municipiului București nr. 7576 din 28 martie 2007, pentru care s-ău acordat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

În speță, nu s-a probat că Dispoziția Primarului general al municipiului București nr. 7576/2007 ar fi fost contestată de beneficiar sub aspectul întinderii dreptului de proprietate solicitat, neacordat integral, în condițiile în care s-a cerut repararea prejudiciului creat pentru întregul imobil naționalizat, iar nu pentru o cotă parte din acesta și nici din perspectiva persoanelor; beneficiare ale dispozițiilor Legii nr. 10/2001, caz în care nu pot fi identificate considerentele pentru care emitentul a emis dispoziția în modalitatea arătată anterior. De asemenea, împrejurarea că Municipiul București prin Primarul general a despăgubit mai mult sau mai puțin pe cel ce a formulat notificarea în termen în raport cu partea de imobil solicitată (în speță, 787 m.p.

și construcții) nu poate fi analizată decât în procedura Legii nr. 10/2001, iar nu în cauza pendinte, față de temeiul juridic al acțiunii - art. 480 C. civ. și de cadrul procesual dedus judecății. Drept consecință, în mod legal prima instanță a apreciat că drepturile pentru acest teren au fost deja recunoscute și reparate de stat prin emiterea Dispoziției nr. 7576/2007, astfel încât nu se poate asigura o dublă reparație și în favoarea reclamantei și în favoarea persoanei ce a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru aceeași suprafață de teren. Deși apelanta S.A.M. a arătat că A.E.

deține propria sa cotă de teren, care nu are legătură cu cota revendicată, pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată de față, aspect ce reiese clar din actul dotai opozabil doar reclamantei, curtea a reținut că acesta, aflat la fila 65 dosar fond, vizează imobilul din București, imobil care nu este unul șr același cu cel din București, pentru care s-a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri la valoare.

Conform relațiilor de la Direcția de Nomenclatură Urbană, adresa din 16 noiembrie 2006,; la care face referire și reclamanta în cuprinsul acțiunii, artera de circulație din București, sector 1, care la nivelul anului 1992 purta denumirea de Piața H. a purtat anterior următoarele denumiri: Piața G., Piața B., de la nivelul anului 1919, Piața M., de la nivelul anului 1930, Piața B., de la nivelul anului 1946, Piața I.P., de la nivelul anului 1964. Potrivit registrului privind revizuirea numerotării imobilelor, la nivelul anului 1948 a fost înscris imobilul în Piata B. Există, într-adevăr, la dosar atașat un; alt act dotai (fila 22 dosar TB), însă acesta privește dota constituită în favoarea succesoarei A.E., iar nu față de autoarea reclamantei, D.M.

În raport de aceste considerente, curtea a apreciat că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Numai în situația în care s-ar face dovada desființării dispoziției emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta ar fi îndreptățită să solicite măsuri reparatorii pentru cota parte ce i se cuvine din imobilul în litigiu. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta S.A.M., întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul recunoașterii dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu în baza probelor existente la dosar. A arătat că a făcut dovada calității sale de moștenitoare prin actele existente la dosar, inclusiv actul dotai, diferit de cel al celeilalte succesoare A.E.

A criticat hotărârea prin prisma motivului referitor la aplicarea greșită a legii, în sensul că instanța nu a înțeles natura cererii de chemare în judecată, condiționând admisibilitatea acesteia de aspecte străine de natura pricinii. A precizat astfel că a arătat că din considerente obiective nu a putut formula cerere cu privire la respectivul teren în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, lucru constatat ca fiind dovedit de către tribunal. Totodată a menționat că în mod greșit s-a afirmat de către curtea de apel că ar fi solicitat o cotă indiviză și nu o suprafață determinată din terenul în litigiu, precum și că eronat s-a raportat instanța la analiza dispoziției nr. 7576/2007 a Primarului general al municipiului București, care a făcut obiectul notificării nr. 158/2002 și care o privește pe A.E.

A mai arătat că nu a cunoscut existența respectivei dispoziții și că nu avea niciun interes sau o calitate de o anula, în condițiile în care solicitarea numitei A.E. nu are legătură cu actul său dotai și cu drepturile de moștenitoare ce izvorăsc din acesta, fiind complet separate, atât cu privire la suprafețe, cât și cu privire la succesorii lor. În legătură cu lipsa: de identitate a imobilului, a constatat că instanța de apel nu a analizat conținutul înscrisurilor depuse la dosar, precizând că imobilul situat în Piața H., sector 1 nu are nicio legătură cu un presupus alt imobil, respectiv cel din str. B., agreat de instanța de apel.

O ultimă critică a vizat constatarea instanței de apel potrivit căreia în calitate de reclamantă ar fi îndreptățită a solicita măsuri reparatorii pentru cota ce i se cuvine din imobilul în litigiu doar dacă ar face dovada desființării dispoziției emisă în baza Legii nr. 10/2001, pe care a considerat-o ca fiind în total dezacord cu argumentul instanței de fond și cu cele din recurs. A considerat că decizia recurată nu este motivată, reflectând o necunoaștere a cauzei și a înscrisurilor aflate la dosar. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Criticile formulate de reclamantă prin motivele de recurs vizează în principal calificarea eronată a cererii introductive de instanță de către curtea de apel, precum și condiționarea admisibilității acesteia de aspecte, care în opinia sa, sunt străine de natura pricinii.

Or, aceste critici nu pot fi primite, reținându-se că instanța de apel a explicat doar, printr-o largă motivare, care sunt considerentele pentru care pretenția dedusă judecății nu a fost găsită întemeiată, fără a schimba cadrul procesual. Astfel, contrar susținerii recurentei, se constată că instanța de apel, ca și tribunalul, au reținut că temeiul juridic al acțiunii este art. 480 C. civ., acțiunea fiind calificată drept revendicare. Analizând însă cererea, s-a reținut de către instanțele fondului că un alt moștenitor a valorificat drepturile asupra terenului în litigiu, prin formularea unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, în atare condiții acțiunea în revendicare în contradictoriu cu statul și primăria nemaiputând fi primită.

S-a constatat deci că prin dispoziția nr. 7576 din 28 martie 2007 emisă de Primarul general al municipiului București s-a soluționat, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 158/2002 formulată de A.E., în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, str. H. Așadar, Curtea de apel a reținut drept consecință, că în mod legal prima instanță a apreciat că drepturile pentru terenul în litigiu au fost deja recunoscute și reparate de stat prin emiterea dispoziției nr. 7576/2007, motiv pentru care nu se poate asigura o dublă reparație și în favoarea reclamantei și în favoarea persoanei ce a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru aceeași suprafață de teren.

Totodată în mod corect, instanța de apel a observat că nu poate fi analizat aspectul modului de soluționare a notificării prin dispoziția nr. 7576/2007, care nu se poate realiza decât în procedura Legii nr. 10/2001. Prin urmare, în mod eronat susține recurenta că pretenția sa nu a fost recunoscută deoarece nu ar fi atacat dispoziția despre care s-a făcut vorbire, acest aspect nereieșind din niciunul din considerentele hotărârii atacate. Nu se pot reține nici susținerile; recurentei privitoare la nemotivarea deciziei prin prisma înscrisurilor aflate la dosar, în condițiile în care acestea au făcut obiectul analizei instanței de apel, inclusiv actul dotai la care se referă reclamanta, asupra căruia s-a precizat că privește dota constituită în favoarea succesoarei A.E.

și nu față de autoarea reclamantei, D.M. Tot în acest context, se constată ca fiind analizată succesiunea în timp a denumirilor străzii pe care este amplasat imobilul în litigiu, potrivit relațiilor de la Direcția de Nomenclatură Urbană; cuprinse în adresă, neputând fi astfel primite criticile nici sub acest aspect. Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondaț, recursul declarat de reclamanta S.A.M. împotriva Deciziei nr. 767/ A din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2012.